Un sandwich mi-a stricat toată ziua! Cum poate un sandwich amărât să-ți strice ziua? Simplu – pe nepusă masă. Eram la bibliotecă, nu-mi era neapărat foame, dar burta mea începea să încalce regulile sălii de lectură, deci am coborât să-mi iau ceva de mâncare. Supă de roșiii…nu-mi place, niciodată nu mi-a plăcut, și sandwich-uri, atât mai aveau. Cu vită, bleah, cu somon…hmmm e pretențios, să nu fie vechi, cu pui, gata, adjudecat. Și o apă te rog!
Mă așez la masă, desfac prânzul, mușc și mă apucă toate spumele mării. Are curry! Așa zic eu condimentului ăla pe care nu-l suport, deși la ei, ca și la indieni, curry înseamnă un fel, sau mai multe, de mâncare. Dar la noi, în comerț, curry îi zice. Numai că aici nu știu cum să le zic – nu vreau cu curry. Sau să-i întreb are curry? Că nu care cumva să scrie pe etichetă. Mi se pare incredibil, ăștia nu scriu ingredientele, și nu mă refer numai la produsele gen fast food, care nu au nicio etichetă, ce conține, când expiră, nimic, scrie doar pe o hartie, pe raft, made today, ci și la cele din supermarket. Pe brânză scrie contains milk. Serios?! Păi la francezi, ca și la noi, scria tot, să știu și eu ce mănânc, sau măcar să am impresia că știu, că poate între mozzarella cu un E și cea fără o aleg pe a doua. Nu știu ce zice legislația lor, dar trag concluzia că nu e obligatoriu să pui ingredientele. Culmea e că nici firmele străine care produc pentru UK nu pun ingredientele, deși la ei acasă sunt obligați să le menționeze. Am luat ieri ementhaler de la Presindent, că nu mai cumpăr de-ale lor, vreau să știu ce mănânc, da de unde, era produs pentru UK deci nimic, nici măcar it contains milk. Unii mai scriu – vezi pe site. Desigur, ca eu mă duc acasă, mă uit pe site și apoi mă întorc să cumpăr.
Vă zic, de la sandwich-ul ăla am fost nervoasă toată ziua Și când m-am mai dus și-n Sainsbury și am văzut ementhalerul fără ingrediente am crezut că-mi pocnește o venă. Dacă mai nimeream și ceva cu curyy cred că luam foc acolo. Trebuie să identific condimentul vieții. Că am pățit o și la restaurant, comand ceva și când să mănânc…bleah, mizeria. Mi-am băgat nasul într-o zi prin mai multe condimente și indienii mi-au zis că ar fi turmeric, dar apoi au gătit ceva cu turmeric și nu era ăla.
Update – le-am dibuit: coriandru, gimbir și chimion, deși uneori am cumpărat chimen și era oribil, ori nu fac ei diferența între chimion și chimen, ori chimenul de India e total diferit de cel pe care îl avem noi; și am descoperit că-mi plac curry leaves 🙂
Deci nu mai suport mâncarea englezilor! Ca turist e ok, merge o dată, de două ori, atât. Adică pub-urile lor sunt relativ ieftine, uneori mâncarea e chiar bunicică, dar nesănătoasă, totul e prăjit la maximum, plin de ulei, dar când îți trântesc niște mazăre și pudding fără niciun gust…În magazine e cam la fel. Brânza lor e fadă, toată are cam același gust, peste tot e plin de cheddar, alb, crem și galben, numai când mă uit la galbenul ăla îmi imaginez cam ce pun în el, că evident nu scrie. În schimb au fructe și legume la greu, măcar atât.
Până acum cele mai bune restaurante mi se par cele persane/iraniene. Am descoperit din întâmplare unul în Hammersmith, pe King Street, Mahdi. Ieftin și bun. Au un orez excelent. Și porțiile sunt atât de mari încât le iei la pachet, la propriu, eu am rămas cu farfuria pe jumătate plină, că nu ai cum să mănânci atât, și au venit cu caserola, poftim, luați acasă. Ok! Fac pita cu susan acolo, în fața ta, deci e mereu caldă, numai bună pentru humus. Iar dacă ceri ceai ți-l aduc într-un ceainic frumos, cu modele albastre, parcă e lampa lui Alladin. Îmi place și locul în sine, e foarte pitoresc, parcă ești în Iran.
Mai e unul în Chiswick, Faanoos, la ei îmi place vegetarian dish-ul, un fel de tocană de vinete și ardei. Poate ne plac cele persane și pentru că felurile de mâncare seamănă cu ale noastre. Ieftine și bune sunt și cele libaneze. Chinezești…nu mă omor, am fost într-o seară în China Town, nu-mi mai trebuie. Dar dacă ești amator de mâncare chinezească, acela e locul potrivit. De la all you can eat la fițe. Tot caut un restaurant spaniol, dar nu găsesc. E unul pe Columbia Road, lângă piața de flori, servesc tapas-uri, dar era coada până în stradă când am fost pe acolo deci am zis pas. E un pub în Chiswick care servește și mâncare spaniolă, dar nu e cine știe ce.
******
Mă întreba un fost coleg astăzi cum e acolo, simți că ești respectat? Că văd că foarte mulți nu pricep că ai putea trece cu vederea multe lucruri, dacă ai simți că nu ești luat de prost. Da, parcă simți că ești respectat. Nu e raiul pe pământ, dar parcă nu ești nici tratat ca un gunoi, parcă nu stai la coadă să-ți plătești dările și funcționarul se uită la tine cu silă, la modul zi merci că te bag în seamă. Evident că au și ei belele, nu doresc nimănui să ajungă la doctor, de exemplu. Și oricum uneori cred că nu suntem mai liberi și mai informați decât cei din Iran, Turcia sau Algeria (deși sunt sigură că nici la ei dracul nu e chiar atît de negru cât vor unii să credem), doar că manipularea e mai rafinată, vorba aia au avut sute de ani la dispoziție să-și îmbunătățească metodele.
Se tot fac lucrări la metrou, de întreținere, de extindere, e cel mai vechi metrou din lume deci are nevoie de ambele. Au trimis scrisori că de la data x până la data y, se va lucra pe magistrala z, la stația dv, puteți folosi asta și asta. Au pus autobuze, gratuite, pe traseul metroului, în weeekend, că doar atunci lucrează, au oameni la fiecare stație care îți zic ce și de unde să iei. O armată întreagă. Duminică așteptam autobuzul spre Richmond și a venit unul, full, șoferul a făcut semn, nu pot să vă iau, vine altul în 5 minute. A venit altul, full și ăla, vine altul în 5 minute. Și o cucoană – it s incredible, someone should film that! Mda, adică zău că n-am stat mai mult de 10 minute pentru că, chiar dacă erau pline, veneau des. Îmi venea să-i zic cucoană, hai o fugă la București să vezi autobuz full. Deci fiecare cu unitățile lui de măsură. Cred că unii dintre ei prea s-au obișnuit cu magazine deschise 7 din 7, până la 12 noaptea, noroc de indieni, sau cu servicii ieftine și rapide, noroc de polonezi, români, bulgari. Ca după aia să se plângă că le iau joburile.
Am primit săptămâna trecută o scrisoare de la firma care se va ocupa de drumurile din cartier. Durata și valoarea contractului, scopul, toate detaliile. În România, și ca jurnalist, stai uneori zile ca să afli asta, sau chiar o lună, că dacă nu vor sau nu știi pe cineva, invocă termenul legal de 30 de zile. Număr de telefon și adresă de mail în cazul în care aveți nelămuriri, sau poate lucrările noastre vă dau peste cap viața (gen sunteți o persoană cu handicap și trebuie să lăsăm loc de acces mai mare).
******
Am fost la concert în weekend, Green Day. Emirates Stadium are o capacitate de 60 000 de persoane, nu au fost 60 000, deși era sold out (nu dau toate locurile pentru a nu crea îmbulzeală, plus că unele au vedere slabă sau deloc, deci nu le scot la vânzare), dar vreo 50 000 tot au fost. Vă imaginați ce a fost după concert. O mare de oameni care căuta drumul spre metrou. Au pus garduri la ieșire, un culoar pentru stația Arsenal, unul pentru Finsbury Park. Era poliție pe stradă, plus angajați de la metrou, care te ghidau, dirijau traficul. Stăteai o mie de ani, e drept, dar era totul organizat. Puteai să mergi la autobuz dacă voiai, noi așa am făcut. Am ajuns acasă la 2, ca până am ajuns noi în centru s-a închis metroul, dar au peste tot autobuze de noapte. Erau doi în stație, adulți în toată regula, 40+, la costum și rochie, beți morți, au adormit sprijiniți de gard. Serios, nu știu ce-i cu oamenii ăștia. Că nu e o excepție, e regulă. Văd peste tot articole îngrijorătoare și poze care de care mai compromițătoare. Cât să bei ca să pici așa?
Duminică am fost la plimbare prin Richmond și ne-am oprit lângă Richmond bridge la un pub. Era o domniță, 35 de ani maximum, cu soțul/prietenul, cânta de mama focului, fals și beat. După ce a încântat toată terasa, s-a ridicat să plece. Pe două cărări, amândoi, dar mai ales ea. S-a oprit în fața crâșmei unde, pe bordură, o tipă se bucura de bere și soare, ca noi toți de altfel. Am și zis, să vezi de nu pică peste ea. N-am terminat vorba că s-a împleticit, s-a împiedicat de fata aia, a sărit cumva peste ea, și a căzut cu capul de asfalt. Și el după ea, că a vrut s-o țină, ce să țină că nu se putea ține nici pe el. Crazy people.
PS: cea mai tare parte din concertul Green Day – am cântat toți Bohemian rhapsody
„au fructe si legume la greu” – problem solved! 🙂
da, dar branza? o bucata de branza?:D
Nu cunosc foarte bine Londra, am fost acum 3 ani intr-o excursie de 6 zile, dar ai scris MINUNAT! Recunosc in descrierile tale, lucruri pe care le-am observat si eu, in scurta sedere 😀 ! Repet, imi place cum scrii!
multumesc Milly. stiu ca sunt mofturi, pentru unii, dar nu pot sa nu le observ, mai ales cand sunt nervoasa 😀
Minnie – chiar am avut o saptamana full, nu ca ma laud.nu dau cu pietre, gusturile nu se lovesc :)nu stiu daca englezii intrec rusii dar cica e jale. se pare ca si la danezi e la fel. dar macar nu fac scandal, se culca frumos pe strada pana se limpezesc 🙂
Ai avut o saptamana full! 🙂
Mie imi place la nebunie curry! Nu da cu pietre! 🙂
Am invatat sa facem si mancare cu el, nu lipseste din menu cel putin o data sau de 2 ori pe saptamana!
Si la noi scrie tot ce contin produsele, cate E-uri are sau daca nu are…. De branza cred ca stii….:)
Daca ai stii ce reportaje avem noi aici cu betivi Angliei….am impresia ca-i intrec si pe rusi! 🙂
e clar ca englezii ar trebui putin scoliti in Romania, sa invete sa bea orice (inclusiv tuica de pufoaica, spirt sau lotiune de barbierit) si sa isi pastreze capacitatea de-a ridica sapa, furca sau toporul fara sa se impleticeasca 🙂
Buna asta Lucian, chiar asa e, daca ai oameni la munca (pe bani evident) fara bautura si mai nou, fara tigara si cafea, nu merge treaba. Seara se numara sticlele goale si ogorul muncit 😀
Io am zis-o mai demult (apropo de vecini-vecine), Franta e Franta, dom’le.
@Lucian, englezii cred ca nici treji nu pot ridica sapa fara sa se impleticeasca 😀
@Nickro – sa stii ca mie in Franta mi-au placut foarte mult dulciurile, the best, dar in rest…mancare buna am mancat in Spania, Italia, Croatia, Grecia
Aici in Montreal chiar nu ma pot plange de etichete ca e cel mai bun sistem pe care l-am vazut vreodata. Aproape ca poti cumpara un produs doar citind eticheta, fara sa-l si vezi 😀
Unde mai pui ca mare parte din ele sunt si bune si slava domnului, produse in Canada si nu SUA. Intr-o zi pe cand ne hotaram ce branza sa luam (Quebec-ul fiind cu origini francofone au pastrat traditia branzeturilor) a venit un tip si ne-a sugerat o branza care e sigur produsa in Canada nu ca altele… (nationalismul e in floare si chiar separatismul)
Apoi plaja de restaurante cu tot felul de specifice te-ajuta sa mananci decent si sa incerci si chestii noi fara sa te ia cu dureri de stomac.
In privinta petrecerilor orasul e renumit pentru ele numai ca eu nu pot spune ca am ajuns la una avand o viata mai mult de zi decat de noapte, insa stiu ca se bea si dupa sticlele de a doua zi.
Pare interesanta si picanta viata la Londra si de-abia incepe caci daca in prima faza mai mult vizitezi si descoperi, in final ramane traiul obisnuit care scoate la iveala substrat dupa substrat chipul societatii.
si aici e nationalismul in floare, nu ca la francezi, dar e. de ex scrie pe produse – british meat, sau all made in UK, chiar si la unele restaurante, au afara afis – steak from UK. de parca restul sunt de 2 lei, doar made in UK e de nota 10.
restaurante sunt si aici o groaza, slava domnului, deci ai de unde alege.
chipul societatii incepe sa apara dupa cel putin 2, 3 luni, ca asa la prima vedere zici ca e totul un vis (ca la francezi de ex, daca stai o saptamana zici ca sunt cei mai misto oamnei din cea mai tare tara, daca stai un an…se schimba datele)
Sun de aceeasi parere si tocmai de aceea mereu le-am spus celor care ar spune DA emigrarii fara sa stea pe ganduri: una e sa stii din carti sau de la altii si alta e sa traiesti efectiv acolo – situatia se schimba de la om la om.
Faza e ca vorbeam si eu tot dandu-mi cu parerea (mai statusem plecata cateva luni in Italia sau Cehia), dar acum in Canada stiu ca am intuit corect realitatea. Nu ma bucur ca am avut dreptate, e unul din acele cazuri cand nu…
am mai zis-o, una e sa fii turist si alta e sa stai acolo. emigrarea e un proces complicat, poate la prima vedere nu pare cine stie dar schimba oameni, familii, generatii, tari. cum am scris si la tine, problema e ca plecat in cautarea unui loc nou, il pierzi si pe cel vechi. oricum eu cred ca noi, si voi, suntem printre cei norocosi 🙂
Din experienta mea cu produsele alimentare:la un moment dat ai mei au facut un export de fructe in Anglia si inafara de factura nu au vrut nici un act!M-au trimis pe mine la receptia marfii,ca asa au cerut englezii,iar acolo cand am ajuns,o mica surpriza:acelasi fruct din inca cinci tari si mi-au zis ca daca expertii lor isi dau avizul trecem la negocieri,in sensul ca imi cumparat tot ce am de vanzare!Fara sa ma laud,dar am crezut ca expertii lor o sa manance tot ce le-am dus,adica vreo 6 tone,efectiv nu mai aveau aer!!Si au luat fiecare cate 3 kg pt teste de laborator ,cica!Laboratorul fiind nevasta probabil!! 🙂
Si am avut curiozitatea sa gust din celelalte venite din Asia;talpa de cauciuc in amestec cu curry si otet,fara sa exagerez!Efectiv nu erau comestibile si imi spuneau ca importa cu sutele de tone pt ca nu au de unde lua altceva!
Fiecare loc, tara are si bune si rele! Eu cred ca secretul este sa fii mai indiferent fata de cele rele si sa te bucuri de cele bune. Eu asta incerc sa fac…
nici mie nu-mi place sosul ala de curry sau cum s-o chema. La fel urasc sa imi cumpar un sandwich cu maioneza sau mustar in el, cred ca ar fi mai bine sa le faca simple si seaparat sa aibe sosurile sa isi puna omul ce vrea, daca vrea. Am impresia ca in Camden am vazut un Tapas Bar, pe strada care merge spre Regent’s Park. Eu de obicei gatesc acasa, dar cand mananc in oras, imi place sa mananc la chinezesc in China Town, am gasit un restaurant bun si ieftin acolo, sau la italienesc. Astea 2 sunt in topul preferintelor mele. Eu sunt foarte sclifosita la mancare si de cand sunt aici, nu am mancat niciodata un english breakfast. Mi-am luat mai demult o placinta cu carne de pui …. oribila !!! Asa ca evit mancarea lor.
Dar fructele si legumele sunt gustoase? Ce bine ca exista atatea natii la Londra, fiecare cu obiceiurile ei alimentare, ai de unde alege, daca te saturi de mancarea englezeasca careia i s-a dus vestea ca nu e buna.
Dar cand mergi undeva prin Europa si sunt oameni din toate colturile lumii, englezii, mai ales daca sunt mai in varsta, sunt cei mai degenerati. Asa mi se pare mie! Tu ai observat asta?
@Mirela, Dragos – sa stii ca au si fructe si legume gustoase, cele mai faine sunt cele aduse de la fermele lor, ca tot e sezon acum, dar sunt si ceva mai scumpe. nici cele din Spania nu sunt rele.
@Mirela – nu mi-am facut inca o parere despre englei, nu pot sa zic ca mi plac dar nici inversul, mai astept 🙂
@Larisa – asta e secretul, altfel o iei razna
@Georgiana – eu nu m-am atins de placintele lor, nu-mi plac nici cand le vad 😀 am mancat english breakfast dar nu ma omor (adica am mancat ochiurile, rosiile si ciupercile la gratar restul nu)
Of, stiu povestea cu condimentul ala, care de fapt este un amestec si cred ca mirosul care nu-ti place tie se datoreaza unei plante numita „cumin” – care nu este chimen! ci chimion, sunt din aceeasi familie, dar mie chimenul imi place de mor (in engleza se numeste caraway), pe cand dracia asta indiana mi se pare ingrozitoare. In compozitia amestecului mai intra si tumeric, dar asta doar da culoarea aia galbena, anormala, nu pare sa influenteze si gustul.
Mie sosul mi se pare bun, daca nu pun prea mult cumin d-ala.
si mie mi place chimenul. mai ales in varza, sau paine 🙂 deci chimion zici ca e, m-ai salvat
Bella Italia? Incercati astea .. Restaurante italienesti: Union Street Cafe (Southwark), Cichetti, Zucca, Melanzana (Battersea), Sartori si mai sunt. Spaniol..Jamon Jamon si Brindisa.
merci:) intre timp am mai descoperit si altele, am gasit si magazinele strainilor, m am linistit cu mancarea:-p