De două ori pe zi Tamisa scade și crește spectaculos. Zici că ești în două locuri diferite. Pe la 11 poți lejer să faci plajă pe mal, pe la 4, 5, în funcție de zonă, Tamisa își cere teritoriul înapoi. Ba chiar, dacă e nervoasă tare, fură un pic și din ce nu-i aparține. Flux și reflux, uneori 7 sau chiar 8 metri în plus sau în minus.

londra, Tamisa flux

Weekend-ul trecut apa era atât de mică încât ne-am apucat să calculăm cam de câte săptămâni n-a mai plouat. Unii se chinuiau de zor cu o barcă plină cu pasageri, pe care îi urcaseră abia după ce îi trecuseră prin altă barcă, pentru că apa era atât de mică încât nava era pe mijlocul Tamisei, și cu chiu cu vai a pornit și de acolo. La Richmond bridge copiii se jucau în albia râului, printre gâște și rațe, în timp ce adulții invadaseră trotuarul din fața pub-ului, iar barca-restaurant stătea pe uscat. Până acolo, pe mal, i-am tot compătimit pe săracii cu bărci ce stăteau cocoțate pe movile de mâl, cine știe când le-or mai scoate! Pe la 4. Pentru că atunci Tamisa se face mare. 

Am mers spre Ham House, a fost the great river race, și am fost inspirați să plecăm spre casă pe la 5 fără un pic, altfel ori renunțam la adidași, ori mergeam prin pădure. A crescut apa atât de mult încât la pod, la Richmond, am fost nevoiți să urcăm spre oraș, Tamisa mai avea un pic și intra în pub. Tocmai de aceea stau englezii cu ochii pe ea de fiecare dată când norii se sparg și parcă uită să se mai lumineze, destul de frecvent, râul iese din matcă și inundă sate și orașe. Dacă te plimbi pe malul lui, prin unele zone, o să vezi că sunt case cu un prag de un metru în fața ușii. Londra e protejată de Thames Barrier, una dintre cele mai mari bariere anti inundații din lume, poate fi vizitată, dacă te pasionează. 

După vreo 4-5 ani de Londra (cine-i mai numără), am urcat și noi într-o barcă și am mers de la Kew la Hampton Court. Ni s-a părut cam lung traseul (aprox 3 ore jumătate), pentru că era și foarte cald, vreo 28 de grade la umbră!, dar ne-a plăcut. Malul e plin de păsări, am văzut chiar și o vulpiță roșcovană, ce pândea niște rațe, cică ar fi și foci, de alea n-am văzut (cred că pe lângă Londra), au unii niște case pe malul apei de îți stă mintea-n loc, am zis că tre să jucăm la loto, că nu se mai poate! La Kew o să vezi și o insulă în mijlocul apei, habar n-aveam că-i man made, ca să nu se uite vlăstarele regale, când veneau la reședința din Kew, la furnalele din Barnes, pe atunci era zonă industrială. Am stat 15-20 de minute la podul din Richmond, e închis și trebuie să intri pe mijloc, să aștepți să crească apa și abia apoi poți trece (sistemul e din epoca victoriană și încă funcționează!).

Am mers într-o zi cu soare și spre Greenwich, de la Westminster. Traseul e mai scurt, o oră și un pic, și peisajul e diferit, centrul Londrei și apoi Estul, fostele docuri și depozite, mai puțină verdeață și mai multe blocuri, dar la fel de multe povești. E plin malul Tamisei de povești interesante căci orașul e legat de râu și invers, e chiar faină plimbarea cu barca. Recomand, deși nu-i chiar ieftin, în ambele cazuri biletul întreg costa 13 lire de persoană. Din câte am văzut, toate companiile au acelaș preț, dar dacă ai travel card, ai reducere la bărcile TFL-ului, mergi la ghiseele cu semnul TFL, transport for London (8,5 lire în loc de 13). Și e și mai liber, nu pricep de ce toată lumea se înghesuie la alea turistice…o fi ceva ce nu știu eu. Găsești aici detalii despre croaziere, program, prețuri, stații. Toate sunt, evident, la cheremul fluxului si refluxului. 

Ce (poate) nu știai despre Tamisa:

Nu tot râul e atât de năbădios, de la sursă până la Teddington Lock, în sud-vestul Londrei, Tamisa e liniștită, de la Teddington Lock intră în jocul Lunii și al Soarelui (non-tidal Thames și tidal Thames).

Curge în ambele sensuri. Am verificat, că și noi ne-am minunat, mereu am zis că ni se pare, dar de fapt, din cauză de flux și reflux, curge în ambele direcții.

Nu a mai înghețat, serios și toată, din 1814, când englezii au pus chiar de un târg pe Tamisa. A mai înghețat în 1962, însă doar pe câteva porțiuni, și e greu de crezut că se va mai întâmpla prea curând, iernile-s destul de calde, Tamisa nu e un râu liniștit, curge destul de repede, și apa e mai sărată ca acum 200 de ani – înțeleg că încă din 1831 noul London Bridge avea mai puține arcuri așa că tot mai multă apă din mare a venit spre Londra.

Și, deși pare cam murdară, nu degeaba celții îi ziceau Tamesas, adică negru, închis la culoare, Tamisa e unul dintre cele mai curate râuri din lume, ceea ce e mare lucru dacă ținem cont că la început de secol 19 i se zicea the great stink. Pare veșnic murdară pentru că solul e lutos, mâlos, și apa repezită. 

PS: acest articol a fost publicat inițial în octombrie 2014, a fost modificat pe ici pe colo în septembrie 2017