Știi că o să-l mute de aici? Îmi zice, cu regret în glas și-n priviri, un domn ce îi arăta unui puști, de 2 sau 3 ani, dinozaurul uriaș de la intrare.

Da, am auzit că îl înlocuiesc cu o balenă albastră.

De parcă n-au o balenă alături! 

De fapt balena de alături îi va lua locul lui Dippy – așa e botezat dinozaurul ce din 1970 îi întâmpină pe vizitatorii muzeului de istorie naturală. Am înțeles și de ce, Dippy e impresionant, însă e doar o copie, pe când balena lungă de 25 de metri e reală. Și scheletul e întreg, ceea ce e foarte rar. Os cu os balena va fi mutată de pe tavanul din galeria mamiferelor pe cel din Victorian Hintze Hall. Toată treaba asta va dura cam un an. Și e posibil ca Dippy să fie scos afară, în fața clădirii.

Upate – se pare că balena se mută în casă nouă la începutul lui 2017, iar Dippy pleacă în turneu prin UK în 2018.

Natural History Museum nu e nici cel mai vizitat muzeu din lume și nici cel mai cunoscut muzeu londonez. E drept că-i al treilea pe lista celor mai vizitate obiective din Londra. Probabil că cei mai mulți se duc acolo pentru colecția de dinozauri sau pentru meteoriți (muzeul se laudă cu o colecție impresionantă – 55 de milioane de animale, 9 milioane de fosile, 6 milioane de plante, peste 500 000 de roci și minerale, 3 200 de meteoriți și o librărie de invidiat). Mie însă cel mai mult îmi place clădirea. Cred că e una dintre cele mai frumoase din Londra.

În 1862, la South Kensington, pe locul unde acum stă Natural History Museum, era The Exhibition building – o clădire ridicată special pentru a găzdui expoziția internațională de artă și industrie. A fost considerată, la vremea aceea, una dintre cele mai urâte construcții ridicate vreodată în Anglia. Vă dați seama că nimeni nu i-a dus dorul când autoritățile au decis s-o dărâme. Cine credeți că a câștigat competiția pentru proiectarea noului muzeu? Captain Francis Fowke, cel care făcuse Exhibition building. Din fericire pentru Londra (ups, am zis-o), Fowke moare din senin și proiectul ajunge la Alfred Waterhouse (de aceea clădirea principală se cheama Waterhouse building).

Muzeul a fost deschis în 1881. A început cu moștenirea lăsată statului de un colecționar bogat (Sir Hans Sloane) și a ajuns să se laude astăzi cu cea mai mare colecție de istorie naturală din lume. (Sir Hans Sloane, medic de profesie, a primit bani de la statul englez, înțeleg că nu a cerut o sumă foarte mare, comparat cu ce a dat la schimb, tot el a pus bazele British Museum).

natural history museum, Londra

Vă ziceam că Natural History Museum e al treilea cel mai vizitat obiectiv din Londra (5,4 milioane de vizitatori/în 2013) după British Museum (6,7 milioane) și National Gallery (6 milioane). Urmează în top Tate Modern, London Eye, Science Museum, Victoria&Albert museum, Tower of London, Royal Museums Greenwich și Madame Tussauds.

Update – meet Hope, balena ce i-a luat locul lui Dippy: 

Natural History Museum poate fi vizitat gratuit, e deschis zilnic de la 10 la 17.50, în ultima vineri din lună au after hours, deschid de la 18.00 la 22.00, e fain, recomand – muzică, mâncare, băutură. Cea mai apropiată stație de metrou e South Kensington. E vecin cu Science Museum și cu Victoria & Albert Museum (intrarea gratuită la ambele), dar și cu Royal Albert Hall, una dintre cele mai faine săli de spectacol din lume. La câteva minute de mers pe jos sunt Kensington Gardens și Hyde Park.

Iarna e patinoar în fața clădirii, de la final de octombrie, început de noiembrie, până prin ianuarie, arată tare drăguț locul, găsiți bilete pe site.

PS: dacă puteți, încercați să nu vă duceți în week-end, e omor, vara sunt niște cozi până în stradă. De ceva vreme cer tot mai insistent donații, până acum erau cutii peste tot, acum stau angajații la intrare și cer 5 lire, e donație, e opțional, muzeul poate fi vizitat gratuit. Din cauza a ce se întamplă prin lume de câțiva ani încoace, gențile se verifică la intrare. Dacă aveți o geantă mai mare, o puteți lăsa la garderobă, contra cost. 

Citește și: Ce vezi gratis la Londra