La India Office am ajuns din întâmplare. Ne duceam spre cavaleria regală și ne-a atras atenția rândul mic. Cum la mai toate clădirile incluse în programul Open House London (intrare gratuită în peste 800 de clădiri) coada era cât o zi de post, mai ales în zona centrală, am zis ia hai domnule să vedem ce-i de capul clădirii ăsteia. Pe afară nu părea extraordinară – albă, impunătoare, simplă, ca multe alte clădiri din Londra. Și nici după ce i-am călcat pragul nu am fost foarte impresionați. Săli albe, holuri albe, pereți albi … și apoi explozie de culoare. Mai ales din plafoane. Asta apropo de ce ascund clădirile londoneze mai puțin cunoscute.

Cel mai mult mi-au plăcut the Locarno Suite și Grand Staircase:

 

IMG_0942.JPG IMG_0947.JPG IMG_0950.JPG IMG_0953.JPG IMG_0957.JPG IMG_0958.JPG IMG_0965.JPG IMG_0966.JPG

 

Durbar Court e și ea impresionantă – granit și marmură de cea mai bună calitate și un tavan prin care se zăresc norii. Inițial tavanul nu exist, dar a apărut rapid din motive lesne de bănuit. Ploaia și porumbeii. A fost folosită pentru prima oară în 1867 cu ocazia vizitei unui sultan turc, iar acum oricine are bani o poate închiria.

 

IMG_0939.JPG IMG_0940.JPG

 

Un pic de istorie: Prin anii 50 guvernul englez a ajuns la concluzia că are nevoie de niște clădiri demne de autoritatea statului. Nu prea erau bani (deși Marea Britanie era ditamai imperiul așa că probabil au strâns alții din dinți pentru birourile lor decente – că cică cele vechi erau insalubre), dar totuși s-a organizat o competiție internațională pentru a găsi un arhitect pe măsura noului Foreign Office. George Gilbert Scott a câștigat și, prin 1861, s-a apucat de treabă (tot el a făcut și hotelul de St Pancras și Albert Memorial, din Kensington gardens).

Foreign office și India office, după cum bănuiți deja, din denumire, stăteau cu ochii pe administrația colonială din India, și nu numai. Probabil că birocrații englezi făceau brainstorming zilnic pentru a găsi soluții la întrebarea cum să subjugi un continent întreg când ești depășit numeric și atât de departe (nu știu în India, dar în Nigeria se pare că raportul era cam 1 britanic la 45 000 de indigeni – mă refer la britanicii trimiși acolo să impună ordinea și disciplina europene).  Să rămânem la clădire, deși tare mă mănâncă limba.

Clădirile din King Charles Street au tot fost modificate de-a lungul anilor, erau cât pe ce să fie demolate la sfârșitul primului război mondial, au fost renovate prin 1997, așa că acum arată ca noi. Și mai toate sunt folosite ca birouri pentru angajații Foreign &
Commonwealth Office (care se laudă că promovează cultura britanică peste mări și țări și sprijină cetățenii și afacerile made in UK). Rău o fi să te duci zilnic la muncă într-un astfel de loc.

india office

Tot cu ochii în tavan am stat și la Banqueting House, și nu în orice tavan, ci în unul pictat de Rubens. Banqueting House e mult mai cunoscută ca fostele birouri coloniale, mai ales pentru că acolo a fost executat Charles I, dar, după umila mea părere, nu e nici pe departe la fel de frumoasă.

 

IMG_0980.JPG

 

Și tot cu ocazia open house am urcat în unul dintre cele mai noi turnuri din Londra – the Cheesegrater.