Într-o zi a turnat cu găleata. Era soare și deodată …fugi! Puștoaicele de alături, simpatice foc de altfel, erau în mijlocul unei nunți Barbie. Au adunat rapid mirele și mireasa, uzi fleșcă deja, și s-au ascuns în casă. Peste 5 minute, cea mai mare, echipată cu cizmulițe roz și cu umbrelă asortată, a ieșit înapoi și a început să cânte: It s sunny outside, believe, believe. That s the spirit!

Acum de ce să mă alint, adevărul e că am avut noroc de vreme bună. A fost una dintre cele mai calde veri din ultimii 7 ani. Iar ploaia…trebuie ignorată, altfel nu faci nimic în orașul ăsta. Umbrela la purtător și gata. Believe, cum bine zice vecina mea.

IMG_0165

Am terminat cursul de vară. Aleluia, că mă săturasem de mers 25 de stații de metrou în fiecare zi, vreo 50 adică dus-întors, cam o oră jumătate dimineața, altă oră jumătate la amiază. După prima zi eram deja epuizată, nu atât de școala, cât de drum. După vreo 3 zile mă rugam să se termine odată.  Am mers zilele astea cu metroul cât n-am mers în viața mea, să se mai plângă vreo unu că Dristor e departe de Victoriei!

A fost interesant, deși mă așteptam la altceva. Adică la niște oameni mai mari, nu la boboci de anul întâi (nu chiar toți). Ce să știe ei de geopolitică, migrație, lumea a treia, cred că și profu a zis merci că s-a terminat cursul. Ca să nu mai spun că mă simțeam tare nasol pe acolo, dar am prins festivitățile de absolvire și am văzut niște domni și doamne trecuți binișor de 50, deci m-am liniștit.

Știam că sistemul nostru universitar e prost, acum am văzut cam cât de prost. Am avut colegi din SUA, Germania și Hong Kong, total diferiți, ca să vezi cum șlefuiește fiecare țară un om. Și deși unii din America erau și ei de origine chineză, locul bate genetica. Cei din New York erau foarte siguri pe ei, cam aroganți, nu foarte informați, practici (a fost interesant să avem teme comune și să analizez cum percepea fiecare un lucru, sau ce anume i se părea mai important).

Cei din Hong Kong erau foarte politicoși, cuvântul aroganță nu cred că le e cunoscut, foarte tăcuți, unii mai isteți decât americanii, alții amuzant de leneși (unul a dormit la aproape fiecare curs, altul  era în lumea lui, orice întrebare îl trezea parcă din vis, alții se jucau pe telefon). Iar germanii, doi la număr, studenți în SUA, mi s-au părut foarte inteligenți, cu bun simț și serioși.

Chinezii au fost foarte încântați de Londra, au zis că toată lumea e atât de ambilă, zâmbește, salută, la noi nu e așa. Păi voi sunteți milioane, cred că tre să dai din coate și pentru o sticlă de apă. De aceea probabil sunt și atât de agitați, mereu ai impresia că se grăbesc undeva, că au ceva urgent de făcut, deși n-au nimic. Parcă erau niște titirezi. Și sunt nebuni cu pozele, pozează orice, nu am scăpat până nu am făcut poze cu fiecare în parte. Nu putea să pronunțe Mihaela așa că le-am zis să-mi spună Mimi, sună chinezește, nu? Așa-mi ziceau copiii când eram mică. Uitau și Mimi, mă striga una dintre ele beautiful girl, nu, nu mi-au murit lăudătorii, pentru ei toți europenii sunt frumoși, mai ales dacă-s blonzi. Apropo, România e capitala Rusiei? Sau e în SUA?

Mi s-a părut foarte greu de lucrat cu ei. Am avut o temă la comun, echipe de 4 sau 5, am nimerit cu 3 chinezoiace, mi-au mâncat urechile. Nu numai pentru că nu pricepeau nimic, trebuia să le explici de 10 ori că nu au înțeles sau că nu au dreptate, sau că nu aia trebuie să facem, dar și pentru că noi nu prea suntem obișnuiți să lucrăm în echipă. Oricine e mai încet ca tine e prost, lasă-l în urmă. Mă uitam și la rușii de la cursul de italiană, mereu să termine primii și să vadă și alții că au terminat primii, me,me, I m smart.

Mi-a plăcut atitudinea profilor (la ambele cursuri), să mențină cumva ritmul, nici să îi lase pe-afară pe cei care priceau mai greu, nici să nu îi piardă pe cei care erau mai rapizi. Orice, să te încurajeze să deschizi gura, să participi, nicio critică, nicio ironie. Spuneau unii niște prostii cât casa, e mare lucru să ai tactul de a le explica că au greșit fără să îi inhibi. Ei, oamenii aștia aveau talentul ăsta.

Nu pot să uit de unii de la Cuza, Iași, facultatea de Litere, care se numesc profesori universitari, și care au un tact… cât un bou printre porțelanuri (deși jignesc animalul, că el nu-și dă seama ce face). Unul care vorbea atât de urât cu studentele (de exemplu vacă era un cuvânt normal), a și murit între timp, despre morți numai de bine, dar era un bou. Altul, s-a dus și el, te făcea să te simți ca ultimul om, pica ani întregi, uneori inexplicabil. Altul ne punea note și apoi ne chema să ne dea notele finale, aveai de exemplu 8 spre 9 și în funcție de cum arătai primeai nota finală, 8 sau 9, poate chiar 10 dacă era mulțumit de ce vede. În lucrare, desigur. Alta ne dicta din cartea ei, era șefă de catedră la engleză, nu pricea nimeni engleza ei (ze fazar of za univerz), și singura soluție să pricepi ceva era să cumperi cartea. Altă doamnă vorbea cu noi de parcă eram la pușcărie, nu la universitate. Ferească sfântul să zici ceva greșit, sau să  contrazici, da cine ești tu să-ți permiți să gândești?! Orice ca să te simți ca ultimul om, eu sunt deștept și tu un prost. L-ai citit pe Kundera, pe Rushdie? Who the fuck cares?! Sadoveanu, a? L-ai citit? Da, nu-mi place. Sacrileje!

Nu s-a schimbat nimic, am fost acum vreo doi ani, aceeași atitudine (se moștenește văd, deși s-a mai schimbat garda), aceeași aroganță, aceleași cozi la secretariat (și aceleași secretare care nu au nici măcar doi ani de acasă), aceleași bude infecte (profesorii și staful au baie separată, cu cheie, studenții…dă i dracu, zică mersi că au o gaură), și multe altele.

Nu vă zic că aici n-am văzut un rând, că la toate intările stau studenți, voluntari, care să te îndrume, că totul funcționează online (materialele de la curs, cererile pentru bibilotecă, unele cărți chiar pot fi accesate online, predarea eseurilor, înscrierea, procesarea actelor, aproape totul). De exemplu, la bibliotecă predai cărțile la o mașină, la fel le și iei, le găseși tu sau le ceri cu o zi înainte, le scanezi la aparat și pa. La predare la fel. Eu, de la Moldova, zic ok, scanez, le șterg din baza mea, da unde le las?! Păi le ia aparatul, le pui acolo și el le înghite, ca să zic așa. Știe tăranul ce-i șofranul.

Dacă interesează pe cineva, cam oricine se poate înscrie la școala de vară, ideea e să știe engleză și să aibă oarecum o legătură cu subiectul. Cu engleza – unii cer un certificat, alții fac interviu (face to face sau tefelonic), alții te cam trimit la școala lor de limbă, care o precede pe cea de vară (King s College de exemplu face așa, dar na, ei sunt mai fițoși). Cursurile încep de obicei prin iulie și durează cam 3, 4 săptămâni. În funcție de curs, perioadă, universitate, costă între 150 și 2 000 de lire. Pentru unii școala de vară înseamnă de fapt hai să ți arăt universitatea, orașul, sistemul nostru de educație, în cazul în care vrei să fii student la Londra. alții fac cursuri în toată regula, cam pe orice domeniu.

salgado2

Hai că v-am plictisit cu școala, să vă povestesc de expoziția de la Natural History Museum, în cazul încare aveți drum la Londra până pe 8 septembrie. Genesis, a lui Sebastião Salgado, mi-a arătat că lumea e încă un loc minunat, că gheara civilizației nu a ajuns, culmea, peste tot. Brazilianul a mers vreo 9 ani prin lumea asta mai puțin cunoscută și a adus înapoi niște fotografii superbe, cu niște locuri și oameni despre care nici nu mai speram că există.

Niște peisaje ireale, natura în toată splendoarea, omul în armonie cu ea. Peisaje modelate de vânt, apă, și mai ales de timp, și mai puțin, sau chiar deloc, de mâna omului. Din Venezuela, Rwanda, Argentina, Etiopia, Canada, Statele Unite, Zambia, Ecuador, Papua Noua Guinee, Namibia, Botswana, sau de prin niște zone din Rusia despre care nici nu știam că sunt pe hartă.

nenets siberia salgado

Am fost bucuroasă să văd că încă mai există locuri unde natura face legea. Niște peisaje paradisiace în care omul nu a ajuns, slavă domnului, nu pentru că a vrut să protejeze zonele acelea, ci pentru că nu a avut interes, sau pentru că natura s-a dovedit de neîmblânzit.

Mi-au rămas în cap vulcanul peste care norul se așterne ca o pătură, luând forma piscului, și leopardul care bea apă. Sunt și lucruri mai puțin plăcute sau mai greu de înțeles pentru modernii de noi. De exemplu niște triburi unde fetițele, imediat după ce le vine prima menstruație, sunt scoase la petrecere, ca să nu-i zic târg, că adică sunt numai bune de măritat. Dar pentru ei și asta e tradiție deci…unde e limita? Sau femeile care și-au mutilat (zice moderna de mine)/înfrumusețat (zic ele) buzele, urechile, sânii. E fix problema lor, nu fac rău nimănui, poate doar lor (spre deosebire de cazul copiilor ăia măritați).

Mursi women wearing lip plates

Se cheamă Genesis pentru că e și un semnal de alarmă, o pledoarie pentru planeta asta care ne suportă pe toți, pentru lumea noastră din ce în ce mai fragilă. Mie mi-a mirosit puternic a marketing, mai ales când am văzut sponsorul – Vale. Cea mai mare companie minieră  din America Latină, a doua din lume, acuzată acum câteva săptămâni că a aruncat deșeuri periculoase în Labrador Bay, acuzată de încălcarea drepturilor omului în vreo 40 de țări, și mai construiește, împreună cu alții, și barajul Belo Monte în mijlocul pădurii amazoniene. Bine, mie mi-a fost de ajuns când am citi pe pliant -companie minieră.

Dar asta nu afectează cu nimic valoarea fotografiilor. Asta e situația, îmi închipui că-ți trebuie ceva bani să ajungi la capătul lumii. Măcar oamenii ăștia au făcut ceva, el și soția lui, nu doar au atras atenția întregii lumi, ci au și împădurit o bucată bună de pădure în Brazilia. Deși expoziția și sponsorul se bat cap în cap. Dar ce ar trebui să facem? Să ne ducem toți în pădure? E prea târziu. Așa că măcar să protejăm ce a mai rămas, să nu mai stricăm. Utopic? Cam da.

Așadar dacă dacă vreți să vă recăpătați încrederea în lumea asta mergeți la expoziția lui Salgado (10 lire biletul). Veți găsi o lume frumoasă, admirată de la distanță, suportată doar pentru câteva săptămâni, luni, hai poate ani, cu siguranță nu am putea trăi acolo, civilizația ne-a rupt din paradis. Sau din iad? Depinde probabil cum privești lucrurile.