Nu există destule superlative care să descrie spectacolul fabulos care se joacă de 30 de ani pe scene din aproape toată lumea. Abia când am fost la Her Majesty’s Theatre am înțeles de ce Fantoma de la Operă e cel mai de succes spectacol din toate timpurile și de ce Andrew Lloyd Webber e cel mai bogat artist din UK – averea sa depășește 620 de milioane de lire.

Fantoma de la Operă se joacă aproape zilnic, uneori și de două ori pe zi, cu sala plină, din 1986 încoace. Și asta numai la Londra. Spectacolul a fost pus în scenă în 149 de orașe, din 25 de țări, în fața a peste 100 de milioane de oameni. Se pare că a adunat din vânzări mai mult decât Titanic și Avatar la un loc. Dacă mai punem la socoteală și drepturile de autor din muzică, Weber a compus aproape toate piesele, împreună cu Charles Hart și Richard Stilgoe, și dacă ținem cont de faptul că același Webber a creat Cats, care a bătut la vremea lui toate recordurile, Evita sau Jesus Christ Superstar, iese calculul nu?

fantoma de la opera

Spectacolul este senzațional. Vă ziceam atunci când v-am povestit despre Singin in The Rain că nu are efecte speciale, ei ăsta are. Și ce efecte! Nu-mi venea a crede că totul e făcut live, atunci, pe loc, că din podeaua pe care mai devreme plutea o barcă, prin ceață, ies lumânări aprinse, că fantoma dispare cu Cristine din garderobă ca imediat să apară pe o scară, apoi pe un pod. Orchestra cântă live 6 zile pe săptămână. Pentru fiecare reprezentație se pun în mișcare 130 de oameni, fiecare spectacol presupune 22 de scene diferite, 230 de costume, peste 280 de lumânări, 250 de kilograme de gheață și 10 mașini de fum. Nu vă puteți imagina ce-i acolo și nu-mi pot imagina câtă muncă presupune fiecare show în parte, aproape zilnic, de 30 de ani! Ce să mai zic de vocile artiștilor?! Are fata aia are o voce de o simți cu tot trupul. Mi s-a făcut pielea de găină, mi s-a tăiat respirația când tot urca și urca de am zis că acuși rămâne ea fără aer. Am ajuns acasă și am dat drumul la muzică, cea din spectacol clar, că nici acum nu-mi iese din cap The Music of the Night. De o săptămână ascult The Phantom of the Opera, Think of Me, All I Ask of You.

Ați înțeles, mi-a plăcut la nebunie și am de gând să merg din nou. Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult, mai ales că am văzut filmul, știam povestea. N-are nicio treabă. Nicio ecranizare nu se compară cu ce fac oamenii ăia în frunte cu Andrew Lloyd Webber. Ca să nu mai spun că niciunul dintre actorii care au jucat în filme nu se compară cu artiștii de pe scena teatrului din Londra la capitolul voce. Urmăriți bucata asta (pe final) ca sa vedeți despre ce vorbeam când am zis că simți că rămâi fără aer. Aici cântă Sierra Boggess, noi am auzit-o pe Anna O’Byrne. Distribuția se schimă frecvent, Cristine trebuie să rămână tânără și frumoasă. Prima Cristine a fost Sarah Brightman.

Photo by Alastair Muir

Fantoma de la Operă e al doilea cel mai longeviv spectacol după Les Miserables (asta nu mi-a placut, m-am plictisit de moarte). Din primul an în care s-a jucat a câștigat premiul pentru cel mai bun musical al anului. Acum are vreo 50 de premii la activ. E cel mai longeviv spectacol din istoria Broadway-ului. A fost primul soundtrack din istoria musicalului britanic care a intrat în topuri, pe primul loc. Vânzările din albume depășesc 40 de milioane de lire. Dacă ar fi știut autorul cărții, Gaston Leroux, ce va ieși din opera lui…Care prin 1910, când a scris-o, a fost complet ignorată.

 

Vă mai zic doar atât, dacă veniti la Londra, cumpărați-vă bilete. Sunt scumpe, noi am dat 50 de lire pe 2 bilete, și le-am luat bine, mai ales că erau la grand circle, în general cel mai ieftin bilet e 30 de lire, dar merită fiecare bănuț. Cele mai ieftine bilete sunt la balcon. La Her Majesty s Theatre balconul pare ok, are vedere spre scenă, nu cred că sunt foarte multe unghiuri moarte, dar cred că trebuie să ai vederea bună, e destul de departe. Ce am observat noi plimbându-ne la pauză, la stalls, adică locurile de jos, nu mi s-a părut foarte ok, nu știu dacă merită banii, scena e mai sus cumva, deci stai cu gâtul întins și cu un candelabru de o tonă deasupra capului. La royal circle e perfect, dar e scump rău. La grand circle e ok, dar, dacă ai bilete în dreapta scenei (cu fața spre scenă), pe rândurile de jos, pierzi cam un sfert din scenă, cel mai bine e pe mijloc sau în partea stângă.

PS. Între timp am fost iar la Fantoma de la Operă. În rolul lui Cristine a fost Sofia Escobar, deținătoarea de drept a rolului, nu m-a dat pe spate, mai mult mi-a plăcut Anna O’Byrne. Iar scena care, prima oară, ne-a lăsat fără cuvinte, a fost semi-ratată, cred că a avut probleme cu microfonul sau ceva. Oricum mi-a plăcut spectacolul și a doua oară, n-aș zice nu la o a treia:D

Cats si Les Miserables 

(articol actualizat in octombrie 2016)