Seara trecută am vrut să vă povestesc, așa cum am promis, despre pățania noastră cu short let-ul de Londra. Dar am rămas fără internet, nelimitat de altfel, de pe telefon, pentru că încă nu venise Talk Talk-ul să ne bage în lume. De unde trag concluzia că internetul nelimitat englezesc e ca non-stop-ul franțuzesc (adică deschis de la 9 la 17/18.00 fără pauză de masă, în cazul în care ați uitat).

A venit azi router-ul, că doar de aia vă scriu, culmea, l-am instalat singură! Ptiu, să nu mă deochi! Nu wireless-ul, că n-am avut atâta răbdare, stau cu cablul în laptop până vine specialistul, dar chiar și așa.

IMG_3716

Ei? Și când mă miram eu că nu m-au botezat, deși unii îmi zic, și scriu, Mehala, alții Codriani (la francezi eram pe toate cele Mikaela), văd și prenumele – Cogreanu. Bun așa. Bine că nu s-au sesizat ăia de la poștă, să mai stau vreo 10 zile fără net.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt dependentă de internet. Nu am radion, nici televizor, nici cărți de bucate, nici hartă, așa că undele astea invizibile sunt cele care mă țin în legătură cu lumea întreagă. Oare ce făceau, domle, oamenii ăștia înainte de a descoperi internetul ? Cred că mai puneau și ei mâna pe-o carte, zic. Și cu ocazia asta am făcut ce voiam de ceva vreme. Am deschis Marele Gatsby. Am zis că citesc câteva pagini și apoi somn. Da de unde! Nu am putut să o mai las din mână deși mi-aduc aminte că am mai citit-o acum muuuulți ani, nu m-am culcat până nu am terminat-o. Dacă nu ați citit-o, puneți mâna și o faceți. Pe mine m-a readus spre cărticica din biblioteca filmul cu Di Caprio, care încă nu a apărut din câte știu, și pe care am zis că abia aștept să-l văd. Dar tare mi-e teamă că după o carte ca asta filmul va fi o dezamăgire.

Oameni în căutarea unui vis care se dovedește a fi o iluzie pentru că oricât de intensă ar fi vibrația sau prospețimea realității, ea nu se poate măsura cu ce este în stare un om să închidă în sufletul său.

Dincolo de centrul pe care toți îl veți descoperi la finalul romanului, povestea lui Fitzgerald are toate ingredientele pentru a fi transformată într-un scenariu de succes. El care face totul doar pentru o avea pe ea. Ea care nu mai are răbdare.  Șoțul infidel. Amanta cu destin tragic. Un mincinos care până la urmă se dovedește a fi cel mai sincer dintre toți.

Viața pare că promite mai mult când o privești de la o singură fereastră. Însă unii realizează asta prea târziu, sau poate nici atunci.

IMG_3728

Minunată, s-o citiți. Și dacă tot m-am conectat la lume, să vă povestesc cum am închiriat noi short let-ul. Am zis că decât să dăm banii pe hotel mai bine luăm noi un apartament pe termen scurt, până găsim ceva. Am căutat eu pe site-uri, erau foarte scumpe, unele mai scumpe ca la hotel, altele valabile pentru 3 luni, nu mai puțin, noi aveam nevoie pentru 10 zile. Găsesc un studio pe Baker Street, 400 pe săptămână. Nu-i rău, pozele bune, scriu. Nu-l mai avem pe ăsta, avem altul, și mai ieftin. Ne-am scos. Mă uit pe poze…e bine. Dar să-l vedem totuși.

Arăta ca în poze cum arăt eu ca Naomi Campbell, dar nu-i bai, pentru 10 zile merge. Cum plătim? Păi 100 de lire depozit, acum, și 400 când vă mutați. Dar nu aveți birou, să plătim la birou? Nu, e prea scump să închiriezi în Londra, lucrăm de acasă, da vă dau chitanță. Nu avem lire (că doar ce ne trebuie lire la Londra), mergem să scoatem și revenim. Primim și euro. Ei na? Lasă că aducem lire, eu de colo, cu gândul că discutăm problema până la bancomat și înapoi, dacă ne-om mai întoarce.

Tu ai încredere să-i dai lu ăsta 100 de lire? Păi da, adică au site, au recenzii, dau chitanță. Bine. Ia de aici. Era omul atât de bucuros când s-a văzut cu banii în mână (sau cel puțin așa mi s-a părut mie), încât mi-am aluat adio de la suta de lire atunci pe loc. Ne dă o chitanță, să sunați cu o oră înainte de a ajunge ca să vină colegul cu cheia, că eu nu-s aici joi, vine colegul (dacă zici tu). Avem multe case, uităm, ne-am mai trezit cu unii care au venit, nu era nimeni, au sunat la poliție…Ce spui tu acolo?

Plecăm. Eu zic că ăsta ne-a păcălit. Asta e, spunem că am mâncat de două ori la chinezesc și gata suta de lire. Ia dă chitanța. Păi de asta pot să fac și eu. N are nici ștampilă, nimic. Să vezi tu de ăștia n-or fi vreo rețea de ruși sau moldoveni care fac bani de pe urma unor proști ca noi. Erau ucrainieni. Și peste vreo jumătate de oră mă sună Irene, care bag mâna-n foc că era o Irina cu I lung și R zdravăn, să mi ceară datele să facă actele. Ok. Oricum n-am dormit în noaptea aia.

A doua zi ne mutăm la studio.  Sun cu o oră înainte, ajungem în zonă, ne apropiem, și ce-mi văd ochii? În fața casei erau o mașină de poliție și o ambulanță. ?! Mai cobor un pic, văd și doi polițiști care stau de vorbă cu niște unii care păreau urcați sus, pe Everest, high și tot mai high. Băi, ăștia-s la parter, exact la ușa noatră. Ce apartament ne-au dat ăștia?! Stăm, ne uităm, așteptăm să vedem despre ce e vorba, zic numa bine dacă tot e poliția aici reclamăm și noi că suntem proști.

Eu mă duc să văd! Trec printre alpiniști, poliția era deja în interior, și când colo …unde-i ușa? Că aici trebuia să fie o ușă! Aici era studioul, l-am văzut ieri, am intrat, ce naiba! Greșisem casa. Noi eram alături.

Până la urmă a fost în regulă, deși primele 2 nopți am stat cu ochii pe pereți, de teamă să nu intre racheții peste noi, ne-au returnat și depozitul și 400 de lire pentru 10 zile, la Londra, eu zic că nu e rău.

Hai că v-am plictisit, să vă arăt un picuț zona. Nu știu din ce motiv nu-mi mai merge galeria de imagini, le înșir așa.

IMG_3738

IMG_3765

IMG_3748 IMG_3758 IMG_3773 IMG_3783 IMG_3789

______________________________

Ne-a scăpat o dată, dar ce importanță are…mâine o să fugim mai repede, ne vom întinde brațele mai departe…Și tot așa până într-o dimineață…Și tot așa trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut. (Marele Gatsby, Polirom, 2002, traducere de Mircea Ivănescu)