Întotdeauna am crezut că Henry al 8-lea a fost un bărbat urât, cred că i se trage de la tabloul lăsat pentru posteritate, și nu am priceput de ce în The Tudors l-au ales pe Jonathan Rhys Meyers pentru rolul lui. Se pare totuși că alegerea nu a fost tocmai întâmplătoare. Zic englezii că Henry era un bărbat frumos și unul dintre cei mai bine îmbrăcați monarhi ai epocii. Deci ori pictorul avea talent cât am eu, ori standardele de frumusețe erau total diferite. Și cam erau, așa se explică probabil cum niște domnițe care acum ar trece neobservate, asta ca să nu zic că unii le-ar considera urâte rău, au fost la vremea aceea adevărate cuceritoare (de exemplu Anne Boleyn sau Catherine Howard). Iar bărbații…e de ajuns să te uiți la paturile lor să-ți dai seama că erau înalți ca brazii – un puști se minuna lângă pat și îi zicea lui taică-su că patul lui e mai mare.
Hampton Court a fost mereu asociat cu Tudorii și cu Stuarții, mai mult cu primii, datorită, sau din cauza, celor 6 neveste bătute de soartă, deși și Stuarții au avut niște povești interesante și au contribuit enorm la cum arată palatul astăzi.
Hampton a fost la începuturile lui o casă, destul de luxoasă, dar nici pe departe la fel de somptuoasă și mare cum e astăzi. Palatul e uriaș, un labirint de apartamente, săli, povești și istorie. Dacă zidurile ar putea vorbi…ah, ce-ar mai povesti cele de la Hampton! Sunt acolo 500 de ani de istorii.
Casa a fost cumpărată de cavalerii ospitalieri, aceștia au închiriat-o unui nobil și apoi lui Thomas Wolsey, arhiepiscop de York, Lord Chancellor, cardinal, omul de încredere al lui Henry al VIII-lea. Și acum începe cu adevărat povestea palatului. Wolsey a investit sume uriașe și a transformat clădirea într-un palat fastuos, unii zic că era chiar mai luxos decât al regelui. Din 1528 Henry a continuat ce a început Wolsey – regele i-a luat palatul după ce cardinalul nu a reușit să obțină acordul Papei pentru divorțul de Katerine de Aragon. Hampton a devenit și mai mare, și mai luxos, și mai important. În 1540, când l-a terminat, era una dintre cele mai moderne clădiri din Anglia. Toate cele 6 soții ale lui Henry au trecut pe acolo, în vizită sau pentru că acolo au locuit, și mai toți copiii lui (puțini au supraviețuit), au fost botezați în capela regală (superbă, dar no photo).
Elizabeth I nu prea a iubit palatul, îl folosea foarte rar, mai ales pentru delegații străine. Odată cu noul rege, James VI al Scoției, Hampton redevine important. Următorul rege, Charles, contribuie și el la puzzle-ul care e azi Hampton Palace. În 1645 monarhia pică, pentru scurt timp, și bunurile din palat sunt scoase la vânzare. Puritanii, în frunte cu Cromwell, au considerat că toată bogăția aceea e inutilă și jignitoare, dar ademenitoare, Cromwell și-a rezervat palatul și câteva bogății de prin el, și mai ales grădinile, pentru vânătoare.
În 1660 monarhia se întoarce, însă noul rege, Charles II, preferă Windsor, ține Hampton doar pentru amanta și copii. Palatul își recâștigă importanța, și capătă un nou look, odată cu venirea pe tron a regelui William al treilea. Acesta l-a angajat pe Christopher Wren să refacă palatul (Wren e unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți din Anglia, o mulțime de clădiri au fost gândite de el, stau și astăzi în picioare, sunt monumente istorice și arhitecturale fără de care Londra nu ar fi Londra). Inițial Wren a vrut să dărâme întregul palat, să construiască de la zero, dar regele a zis că nu are timp și bani pentru asta, deci a construit pe lângă clădirile deja existente. Palatul a fost transformat complet, la fel și grădinile – sunt superbe! Unele porțiuni pot fi vizitate gratuit.
După Wiliam și Mary, noii regi trec pe la Hampton doar pentru vânătoare. Abia George al doilea mai repară una alta pe acolo (George al doilea e cel care i-a făcut cadou amantei, Henrieta, Marble Hill House, cu ocazia asta am văzut și portretul Henrietei). Următorul George transformă întregul palat în apartamente pe care le-a închiriat favoriților, plăcuțele cu numele și etajul mai există și acum. Regina Victoria s-a enervat și i-a dat pe toți afară. A deschis palatul pentru public, gratis. Numai că nu era ca acum când peste tot există camere de luat vederi, când la fiecare colț stă un angajat cu ochii pe tine, și mai ales pe bunuri, a intrat fiecare cum a vrut și a plecat cu ce-a putut, sau a mai distrus una alta pe principiul ia uite în ce lux trăiesc ăștia si eu mor de foame. Și uite așa Hampton trece de la reședință regală la obiectiv turistic.
Vă ziceam că și Stuarții au povești interesante. Mi-a rămas în cap cea a reginei Mary, soția lui James al doilea, care a născut de față cu vreo 200 de martori. Regii erau catolici, protestanții nu doreau un catolic pe tron, așa că, deși au fost de față când biata femeie a născut, au susținut că de fapt copilul a fost schimbat, nu e al lor, nu e urmaș la tron. A urmat o perioadă zbuciumată pentru Anglia, totul de la cele sfinte, ca să zic așa. Slavă Domnului că nu m-am născut pe vremea aia, nu că aș fi apucat 14 ani, cu gura mea.
Deși prețul biletului de intrare e cam piperat, Hampton e spectaculos. Și ca aspect și ca istorie. Pe mine, de exemplu, nu m-au tentat Buckingham, care poate fi vizitat zilele astea, sau Windsor, dar m-a tentat Hampton. Mi-au plăcut mai ales grădinile, pot fi vizitate și separat, 5,72 lire biletul (program și bilete pe site).
Puteți vedea grădinile din trăsură, trasă de niște cai superbi, nu știu dacă merită, traseul e scurt, doar așa …de fun (biletul costă 3,50 pentru cei mari, maximum 2 lire pentru cei mici). Noi am pus de-un picnic, bună idee am avut, am intrat la 11 și am ieșit la 16 din palat, au ei un restaurant micuț acolo, dar nu e cine știe ce, iar bucătăria palatului, imensă, e plină de mâncare-model. Doar ceapa și ierburile aromatice erau comestibile. M-a cucerit pe loc focul din șemineu, mirosea peste tot a lemn ars, a cald și bine.
E și un labirint (vechi din 1690), la fel, poate fi vizitat separat, 4,40 pentru adulți, 2,75 pentru copii până în 5 ani. Pe mine m-a cam plictisit, dar pentru cei mici e amuzant cu siguranță. La Hampton e și cel mai mare butuc de vie pe care l-am văzut în viața mea. Îi zice The Great Vine, a fost plantat în 1768 și de atunci s-a extins, a crescut, și a făcut milioane de struguri. Recolta e vândută în shopul de la palat, prin septembrie cred.
Să nu uit de curtea de tenis, până și Henry al 8-lea juca tenis. Era sport periculos pe vremea aia, mingile, din piele de animal, umplută cu pietre, lut, și mai știu eu ce, puteau ucide un om. Deci ori că te jucai cu sabia, ori că jucai tenis, tot aia. Și mai sunt o mulțime de povești și lucruri interesante la Hampton, vă las să le descoperiți singuri, la fața locului. Până atunci va trebui să vă mulțumiți cu ale mele.
Cum ajungi la Hampton Court
Palatul e în zona 6, se poate ajunge cu trenul sau cu autobuzul (intrați pe tfl.gov.uk să vedeți orarul și cea mai ok variantă, în funcție de stația de pornire), autobuzul e mai ieftin, 1,5 lire de persoană, dar trebuie să schimbați câteva, depinde de unde plecați, noi, din Chiswick, am schimbat două. Începând din septembrie 2016 se poate merge cu același bilet pe două autobuze, dacă vă încadați într-o oră – se compostează la urcare de fiecare dată, nu sunteți taxați, dacă nu ați depășit ora. Și de vreo câțiva ani nu se mai vând bilete la șofer, nici la aparatele din stații, trebuie să aveți fie travel card, fie oyster sau un card contactless. Se poate și cu barca, vă lasă chiar în fața palatului, dar țineți cont că durează destul de mult, noi am făcut mai mult de 3 ore de la Kew.
Cartierul e și el simpatic, plus, dacă vă mai țin picioarele, puteți da o fugă prin Busy park, dar vedeți că-i destul de mare, al doilea ca mărime, după parcul Richmond. Sunt și acolo căprioare, am găsit și câteva grădini simpatice, un lac, cred că primăvara arată cel mai bine.
Imi place! Daca mi-ar fi povestit si mie istoria asa la scoala, poate as fi indragit-o mai tare :)). Glumesc!
Desi am mai citit una-alta despre monarhia britanica si am vazut si niste filme, palatul asta nu-mi spunea nimic pana sa aud la tine si sa dau un search pe google de curiozitate.
Oricum, mi-ar placea sa-l vizitez candva. Pacat ca nu se pot face poze in interior!
ba da, se fac poze peste tot,doar in capela nu e voie. am pus cateva pe facebook.
mie mi place istoria dar la scoala nu prea…mai ales in liceu, aveam un prof oribil
Interesanta povestea despre locuitorii palatului. In afara informatiilor extrase din cultura ta generala, celelalte date le-ai aflat de acolo? Imi plac muzeele care sunt didactice, care iti explica ce este in spatele lucrurilor si de unde pleci ceva mai invatat 🙂
da, au pliante, audio ghiduri,filmulete, langa fiecare lucru expus au explicatii, informatii pe scaune, pereti, tavan, tot felul de idei de astea haioase si simpatice de a disemina informatia.