Londra/ianuarie 2013

Azi în metrou. Urcă un nene, apoi vrea să coboare, aproape că l prind ușile – It almost got me! – se așează și peste vreo câteva minute iar zice – aproape m-au prins. Încerca omul să între în vorbă. Noi nimic, zâmbim și ne vedem de treaba noastră. Domnul, irlandez stabilit la Londra de 25 de ani, șomer de doi ani (deci vă dați seama că până la urmă a căpătat conversația pe care o căuta), vede telefonul domnului meu și zice:

– De unde pot să cumpăr și eu un telefon de ăsta?/ – Nu știu, îmi pare rău./ – Am un telefon vechi și vreau să mi cumpăr unul, oare de unde aș putea cumpăra? / – Nu știu, nu suntem de aici./ – Nu sunteți englezi? / – Nu. / – Puteam să jur că sunteți de aici.

Adică suntem albi, să nu credeți ca ni s-a împletit limba atât de bine în câteva zile. Și ce credeți că a urmat după – nu suntem de aici? Ați ghicit – da de unde sunteți? / – Din România.

Face irlandezul ochii cât cepele – aaaa, România. Dar știam că încă nu aveți voie să veniți aici.

Deci omul, informat nu glumă, a citit ziarele care în ultimele luni anunță apocalipsa româno-bulgară de la începutul lui 2014.

– Ba avem voie, avem voie să mergem unde vrem. / – Păi cum că eu știam că nu, că nu sunteți în UE?! / – Suntem în UE.

Face ochii și mai mari, hai să i explic, că i-or sări din cap – Nu suntem încă în Schengen dar suntem în UE.

 Aha.

Mai stă el un pic…- Cunosc două fete, românce, lucrează la o cafanea, și ziceau că au probleme cu actele, de aia credeam că.../ – Asta e altceva, probabil că așteaptă permisul de muncă./ – A deci trebuie permis?! Și oricum nu sunt recunoscute studiile, că fetele astea au studii superioare, fac un job sub calificarea lor./ – Ba sunt recunoscute, se echivalează, depinde ce ai făcut./ – A da? Hmmm

Al meu îmi dă ghionturi, eu la fel, mă bușește râsu, taci ca iar începe.

– Și voi? Aveți permis? / – Noi suntem turiști (lasă așa, că l apucă groaza că îi fură românii joburile)/ – Aaaa, asta e altceva, e cu totul diferit.

Și urmeaă – unde stați, cum e, da proastă vreme v-ați ales, că e frig, de ce ați venit acu?

– We like it! (daaaa, we like it, oamenii zăpezii e our middle name)

Băi nene, da mult mai merge metroul ăsta, să ajungem odată. Stai, poate coboară. Nici gând, ba are și o revelație:

– Bucharest. Ceaușescu./ – Da./ E și un oraș ce are echipă bună, a jucat cu ai noștri…cum le zice? Cluj (bine a durat ceva până am priceput că omu zicea Cluj).

– Steaua Bucharest./ – Da, da. (hai odată cu stația aia)

Și voi? Vă gândiți să vă stabiliți aici?

Noi i-am zis că suntem turiști da omu nu ne crede, români turiști? No f way!

– Nu/- Mă gândeam că ați venit să vedeți cum e și apoi să veniți definitiv. Am înțeles că vin mulți români în Anglia.

Hai că deja mă enervez, irlandez arogant și incult. – Da, citesc și eu ziarele! / Aaaa da, așa scrie. / -Ziarele scriu multe.

Hammersmith. Aici trebuie să coborâți (aici e hotelul adică)/- Nu că mergem la Picadilly (deși mă gândeam serios să cobor acolo).

Nadia, gimnastică, dacă România a luat vreo medalie la Olimpiadă, dacă avem metrou în București, da? aveți? (minune), cât costă o bere, ar vizita și el Bucureștiul, care e diferența între București și Budapesta, lucrați?, ca ce?, ați făcut facultate?! (adică noi în România avem chiar și universități, ce situație!), care e cel mai în vogă cântăreț englez în România, dar totuși ce s-a întâmplat la revoluție?, să mergeți la Bristish Museum, și la National Gallery, bla bla bla

Piccadilly! Aleluia! Good bye, good bye!

Credeam că coboară cu noi, să ne arate Londra, mă și gândeam cum scap eu de ăsta? Taci că nu a coborât, fugi, amestecă te în mulțime.

____________________________

Tot în metrou. Urcă 5 sau 6 domnișoare, mamă, gălăcioase sunt. Nu mai tac – O ma Ga, it s such a looong storeeee ! Dacă ați văzut Little Britain știți despre ce vorbesc, dacă nu, e musai să-l vedeți. E genial. Și înspirat din fapte reale. Ya, but no, but no, but ya.

Una are fustă până la genunchi și e în picioarele goale în cizme, și la Londra termometrele arată sub zero grade. Când cobor îmi cad ochii pe alta cu geacă până sub sâni și blugi cu talia joasă, adică era, pe românește, sau mai bine pi moldovinești, cu șălili goale (vorba bunicii mele). Alta are fustă până la fund și picioare goale. Deci cred că sunt eu prea friguroasă.

_____________________________

Aseară la pub. Lângă noi o tipă blondă, cu părul întins, machiată strident, o floare. Se tot uita la ceas. Apare întârziata, roșcată, în ciorapi pe care eu i-aș purta la un început de vară nu la -10 grade, fusta abia îi acoperă fundul, tot o floare.

What ve yu don to yor heeeeer (adică ce și-a făcut la păr). Is it baaad? Nooo, it s great.

Aia blondă are o voce… nu pot să vă explic, Fran din The Nanny e privighetoare. Stau ele aranjate, vorbind pe nas și prețios – am să-ți spun ceva dar nu pot acum, îți spun când mă îmbăt. Hi hi hi. Vine comanda – cartofi prăjiți și două fleici de carne. Niște flori.

________________________________

Am vrut să pun un link cu Vicky Pollard din Little Britain și niște poze dar nu merge netul atât de bine, London style. Mă mir că am reușit să urc și ăsta. Deci dacă v-am plictisit ….I m so soreee!

PS: între timp am dat de internet cu multe linii deci Vicky Pollard

Londra. Momente și schițe (2)