Sau jurnal de zile ploioase dar cum la Londra plouă mai mereu…Ce face omul când plouă, plouă și iar plouă? Nu, nu mai numără banii, că-i criză, și nici nu face copii, iar criză, se duce la mall. Deși la Londra ar mai fi varianta muzee, că toate sunt gratuite, dar știu din experiență că începând de vineri și până luni sunt pline vârf. Nu că mall-ul ar fi gol, nu e, dar una e să te holbezi la o gentuță și alta e să te uiți la un Renoir. La mall și noi așadar, ca tot omu. Oare unde se ducea toată lumea asta când nu se inventase minunea?!

De obicei mergem la Westfield, cel din White City (mai e unul în Stratford), am zis că trebuie să l mai schimbăm, l-am învățat pe de rost (mă rog, nici chiar așa, că doar nu mă duc zilnic, nici măcar lunar), și niciodată nu l-am văzut atât de aglomerat. Omor. Trebuia să stai la coadă și pentru o ciocolată caldă (care se terminase, by the way). N-am făcut mulți purici la mall deci, destul cât să cheltui ceva (nu pot domle să mă duc în mall gură cască, păi ce, bat drumu degeaba?!) și nu numai la farmacie, că iar îs client fidel.

 

Când mă laudăm că nu am mai răcit de ceva vreme (ce înseamnă domle să stai 2 ani la cald, lângă mare…) m-a lovit. M-a ținut mai mult în pat, cu pastile, ceaiuri, dureri de cap și de mușchi, cam toată săptămâna. Dacă după 2 ani de Sud de Franța am rărit-o rău cu farmaciile, stați să mă vedeți după un an de Londra.

Atât mă rugam – să nu-mi fie atât de rău încât să ajung la spital. Aici, dacă nu ai măcar un intestin pe afară, nu se uită nimeni la tine, la urgențe. Stai ore bune. N-au personal, n-au paturi, cozile s cât China, toată lumea se plânge. Sunt o mulțime de povești cu cazuri destul de grave care au așteptat și 10 ore ca să ajungă la un doctor. Ca să nu mai zic de gravide ce nasc în parcul din curtea spitalului sau în lift/mașină, în drum spre maternitate, sau chiar acasă, pentru că nu le primește în spital decât când au dilatare maximă – ai venit, ai livrat marfa, pa.

Îmi povestea cineva de o cunoștință care a stat 8 ore la urgență până a văzut-o un medic. Și apoi altul, ca eu nu mă pricep, mergeți la colegul, și apoi altul, că colegul își termina tura, ca să ajungă acasă cu niște calmante. Ok.

Se pare că a crescut foarte mult numărul de pacienți, cu vreo 50 de procente în ultmii 10 ani. Evident că unii dau vina și pe imigranți. Nu zic că nu au și dreptate dar se și exagerează la greu. O lady, politician desigur, a declarat acu câteva luni că unii străini se duc de la Heatrow direct la spital. Să mori tu?! Plus că nu au oameni, cică nu stau pe salariile astea. Nu i nimic, stau alții, că doar de aia au recrutat din România, printre altele. Dar vai, ne invadează imigranții.

Imigrantu ăsta nu, dă Doamne! Un rasol cu usturoi în neștire si gata răceala! Sau or fi fost pliculețele alea gen fervex/coldrex, pe care nu le suport dar la nevoie…Sau pastilele cu echinacea? Mai contează? Nu știți ce-i ală rasol?! Zeama aia lungă din pui și legume (întregi), din care bunică-mea făcea răcituri, la Crăciun. Tare bun!

Apropo de mâncare, am descoperit condimentul vieții, ăla pe care nu-l suport și pe care aștia-l pun în toată mâncarea, e bază pentru curry. E chimionu, bată-l vina, cumin în engleză. M-am dus într o zi la standul de buruieni și n am plecat până nu mi-am băgat nasu-n toate. Și așa am realizat că nu mi place nici ghimbirul, nici coriandrul. Adică mai tot ce se pune în curry. Că tot curry îi zic și ei, unii dintre ei, deși alții nu pricep că deh, curry e indian stuff.

Eram în avion și mi-era o foameee. Uraa, vine mâncarea! Și unde nu începe măi nene să pută în tot avionu a mizerie de aia. Când mi a pus fata aia puiul în față am zis că pocnesc, i l-am returant, no thank you. Am mâncat salata si pâinea cu unt. Și o prăji, aia era chiar bună. Și o întreb pe englezoaica de alături, cum se cheamă mizeria aia din pui? Curry, nici mie nu mi-a plăcut.

Că tot vorbeam de imigranți… Tot citesc în ultima perioadă mărturiile (uneori aberațiile) unor români deranjați că francezii/englezii îi consideră țigani, de parcă noi afirmând asta nu spunem implicit, conștient sau nu, că toți țiganii sunt infractori sau cerșetori, mă minunez cum discriminatu discriminează la rândul lui. Că adică în loc să aibă grija arabilor (care-s țigani în concepția unor români) care i-au invadat, francezii nu mai pot de grija românilor, că adicătelea noi suntem europeni bă, și latini, și albi pe deasupra! Sau englezii în loc să se uite pe geam, să vadă că s-a umplut Anglia de indieni/pakistanezi (nu din cauza de colonii, nu, nu) se agită în așteptarea invaziei româno-bulgare.

 

Ce să facem și noi când ne simțim descremenați, să ne luăm de alții. E mai ușor să învrăjbești decât să recunoști că n-ai creat locuri de muncă, că ai făcut merde pe ea economie, că cei mai mulți care stau pe banii statulu nu-s străini, ci de-ai tăi, că ai nevoie de imigranți pentru că tu n-ai oameni pregătiți, sau pentru că nu vrei să le dai salarii mari, că infracționalitatea e mare în rândul imigranților și pentru că îi ții în condiția de intrus, sau pentru că nu ești în stare să impui legea. Așa ajunge madame Le Pen să viseze la scaunul de președinte (la cât îs de misogini francezii mă îndoiesc, dă Doamne să am dreptate, extremiștii ne mai lipsesc).

Știu, e frustrant când vezi schimonoseli sau auzi inepții la răspunsul sunt român, da asta zice ceva despre interlocutor, nu despre tine. Da, e usor de zis, greu de făcut, că acum de ce să nu recunosc, și eu mă mai enervez. Dar mă tratez. Și fâcând același lucru la rândul meu nu-mi face cinste, și nici nu e întotdeauna adevărat. Știu, știu, când n-ai bani de chirie și ai mort copt nevoie de un job nu ți mai arde de corectitudine politică. Dar greșești. Nimic nu e alb sau negru.

Că Franța e plină de arabi și că Londra e plină de pakistanezi/indieni e o realitate. Dar are o explicație. Ca să nu mai zic că mulți dintre ei sunt cetățeni cu acte-n regulă. Deci cam câte generații trebuie să mai treacă pentru ca un arab/indian/chinez/afro-american să fie considerat englez/francez? Și să nu uite francezii și englezii că Franța, resprectiv Anglia, sunt ce sunt astăzi și datorită imigranților.

Și apoi francezii nu s tocmai în măsură nici să arate cu degetul (după război au reconstruit țara cu ajutorul imigranților, ca să nu mai zic că au și câștigat niște războaie cu ei) și nici să dea lecții de integrare. Cum să-i integrăm, cherie, pe romii despre care spuneți că v-au umplut țara și ne amenință intrarea în Schengen? Poate cum i-ați integrat voi pe arabi în Marsilia sau Paris? La marginea orașelor, în locuințe insalubre, toți la grămadă? Au creat adevărate focare de criminalitate unde nici poliția nu mai poate intra, ca să nu mai vorbesc de sărăcie.

La capitolul ăsta englezii au fost mai isteți, locuințele sociale sunt amestecate printre cele ne-sociale, săracii lumii, sau ai lor, nu-s trimiși la capătul orașului, ci sunt împrăștiați prin toate zonele , da, unii stau în centrul Londrei pe banii statului. Mi se pare mai eficient, pe termen lung, decât să-i bagi pe toți într-o clădire, la dracu-n praznic, doar pentru că sunt săraci sau străini, e ca și cum ai scrie pe bloc – aici stau săracii vieții.

Mie uneori, ca idee, mi se pare amuzantă situația asta cu melting pot-ul. Eram într-o zi în metrou și au urcat niște copii de grădi, se duceau la muzeu cu doamnele educatoare. Din 12 unul singur era oarecum alb, ceva de latino american, unul era afro american și restul indieni/pakistanezi. Și m-am gândit, involuntar, că istoria are simțul umorului.

 

 

Mi-am adus aminte de o situație – eram în avion, de la Marsilia spre București, și se așează în fața noastră o tigancă, vreo 30 de ani, vorbea la telefon de zor. Vine un nene, se uită la ea, aia de colo, la telefon – Stai că se uită unu la mine, ca la mașini străine, ce? ce? Omu se duce la stewardesă, vine aia – nu vă supărați, ce loc aveți? Stai așa că nu știu ce vrea asta, cică ce loc am, nu știu ce are toată lumea cu mine! Scoate biletul, se așezase aiurea, trebuie să vă mutați. Stai că tre să mă mut, toată lumea are ceva cu mine! O duce femeia aia la locul ei și peste vreo 10 minute se dă semnalul legați centurile. Știți că vin fetele alea să verifice, și bănuiți probabil că a noastră eroină n-avea centura legată. Vă rog, centura…/Stai așa că acu nu știu ce mai e, numa cu mine are treabă, numa pe mine mă vede./ Și închideți și telefonul, vă rog! Dă avionul să plece, aia tot la telefon. Vă rog, închideți telefonul, decolăm. /Hai că tre să-nchid, că cică să închid telefonu, toată lumea are ceva cu mine!  

Deci exact ca în pățania cu rămasu pe lângă ușă, în Franța, nimeni nu ne discriminează mai mult ca noi înșine.