Poți să-l decorezi cum vrei, îi zice agentul fetei care se uita suspect la pereții mei albi. Să pui un tablou, poze…Și realizez că peste tot pe unde ne-am mutat doar ne-am pus lucrurile, am umplut dulapurile și cam atât. Și dacă mâine plecăm, am strâns rapid tot și gata, parcă nici n-am fi fost. Cum de altfel s-a și întâmplat, că iar ne-am mutat. Și în singurul loc în care chipurile cică am decorat – adică mi-am făcut moftul cu un dulap galben în dormitor și unul roz în baie – nu stăm. În fine… nu încep iar cu dilema lui acasă peste tot și nicăieri, ci vă povestesc cum am reușit să dăm peste cel mai amețit agent imobiliar în viață.

chiswick2 (2)

o bucata de Chiswick

Dacă te hotărăști să rămâi în zonă îți dau numărul colegei mele, îmi spune agentul. Și pentru că ajung la conluzia că-mi place cartierul, m-am obișnuit cu el, și Bayswater (unde mă gândeam să caut ceva) e cam scump, găsesc un apartament pe zoopla (site-ul cu anunțuri imobiliare) și îi dau mail colegei, să-i zicem Sarah. Stabilim să ne întâlnim la 7 să vedem un apartament cu o cameră, la etajul 3, aproape de Hammersmith (zona 2). Mergem la agenție și apare Sarah, o tipă micuță, blondă natural, tenul deschis la culoare, tipul clasic de english girl, cu codițe împletite și cu o mână demnă de urmașa celților. Vorbește mult, gesticulează, râde zgomotos, mai mult de nevoie decât de voie, de parcă dacă ar tăcea am crede că ceva nu-i în regulă.

Ajungem la primul  apartament, 2 dormitoare și ground floor, deși i-am zis clar că vrem 1 dormitor și no ground floor, no way. Ei, cum vi se pare? …?! Nepotrivit?! Ok, să-l mergem la următorul. Dar să știți că e în lucru, dar când va fi gata, în maximum o săptămână, va arăta grozav, totul va fi nou, căci schimbă totul, încercați să vedeți după șantier, be open minded. Ok, mă pregătesc sufletește să fiu deschisă la minte și să văd beyond the mess, coborâm din mașină și...hmm, ce număr era? Se uită în agendă, da, da, asta e. Ne îndreptăm spre bloc, nu, nu e ăsta. Dar ce număr ziceai că e? Gata, gata, ăsta e.

 

Scoate un teanc de chei, are o mie de chei apartamentul ăsta, ce le-or trebui atâtea chei nu știu, acum trebuie să văd care e, că eu n-am mai fost la apartament (dar va ărata grozav da?!), a fost colega mea, turuie Sarah râzând și încercând chei. Hmmm, poate am omis una, să le luăm la rând. Și mia de chei intră și iese, fără succes, în yala de sus, în yala de jos, pfii, nu pot, nu vrei să încerci tu? Și iar sus, jos, cheie după cheie, nada. Ești sigură că astea-s cheile? Da, da, a fost colega mea, o sun. Hello, sunt la apartament, nu pot să intru, da, da un teanc de chei, ok, ok. Da, astea-s cheile, mi-a zis colega mea că și ea le-a găsit greu pe cele care trebuie, și dă-i iar, sus, jos, cheie după cheie.

Un vecin care ne-a tot auzit chinuindu-ne lângă ușă ne deschide și victorie, reușim să intrăm în scară. Numărul 74…aici e, etajul 1. În anunț scria că-i la 3 dar poate am văzut eu greșit. Și evident începe iar cu droaia de chei. Nimic. Dar oare or fi închis muncitorii ambele yale, și sus și jos, ia să vedem, sus, jos, cheie după cheie, asta parcă se potrivește, dar de ce nu merge?!, încearcă tu, poate ești mai puternic. Iese vecina de alături…Hello, suntem de la agenție, nu nimerim cheia. Dar e de închiriat apartamentul ăsta?! Da! Interesant, zice femeia. Da, da, dacă vă interesează sunați la agenție, zice Sarah cu glasul ei zglobiu, în timp ce noi încercam cheile.

Ești sigură că astea-s cheile? Da! Definitely! Ok, atunci ești sigură că asta e clădirea? Ha, ha, desigur că asta e clădirea. Dă cheile alea să mai încerc și eu…Și începe Sarah mea să dea la chei de puteam să jur că rămâne vreouna în yală, se izbește în ușa de lemn ca să vadă care încuietoare ține și care nu, nimic. O întreb iar, cu riscul de a fi agasantă, ești sigură că astea s cheile? Daaa! Sigur asta e clădirea? Daaaa! O să vin mâine dimineață cu managerul meu, să i le dau de cap, cum e posibil așa ceva, îmi pare rău, hai să revenim mâine.

Eu zic că a greșit clădirea. Eu zic că a încurcat cheile, zice domnul meu. Ajungem acasă, mă uit pe anunț, etajul 3. O sun pe Sarah, băi, apartamentul e la etajul 3! Da, da, etajul 3, ne vedem mâine! ?! Deci dacă asta crede că etajul 1 la care am fost (cu indulgență, că alții l-ar considera ground floor), e etajul 3…e clar.

 

 

Ziua a doua, hello, mergem să vedem apartamentul, de data asta intrăm! Și în mașină, în drum spre locație, zice cu jumătate de gură, știi, aveai dreaptate, am greșit clădirea. Mă bufnește râsul, zi merci că nu era nimeni acasă! Îți dai seama când s-o întoarce ăla și i-o zice vecina că apartamentul lui e scos la închiriat?! Văzând că mă amuz, Sarah se luminează la față și începe iar să turuie și să râdă – și i-am mai și zis să sune la agenție! Și am fost dimineață cu managerul meu, și când am parcat în fața scării mi-a zis, auzi la ce bloc ai fost, că nu-i ăsta, și i-am zis că sunt stupid, stupid, și m-a întrebat dacă sunt sigură că vreau să fiu agent imobiliar, ha ha ha.Ce noroc am cu voi, că sunteți nice people, că alții m-ar fi reclamat. Deci frate…nici nu știu dacă să-mi fie milă sau să-i dau două palme, m-am rezumat la a zice, da, nice people, fără noroc.

Și când am ajuns la agenție i-am povestit unui coleg și a râs ăla de mine, în hohote! Mă uit la ea năucă, și-i zic, nu mai spune și tu la toată lumea, chiar trebuie să te știe toată agenția?! Ce fac, frate, îi da sfaturi acu? Doamne, m-am tâmpit de tot, în alte condiții cred că i-aș fi tras o privire de ești proastă sau ești proastă? și n-aș mai fi avut de-a face cu ea în veci. Acum…am închiriat apartament de la ea, altul, nu ăla, ne-a încurcat toate actele, datele, suma, am citit contractele de 5 ori cred, că mereu se mai modifica ceva, până nu m-am mutat am stat mereu cu grija că amețita ne-a închiriat alt apartament, că a greșit adresa, că nu-i mobilat, că… că… că…, eram sigură că ceva nu va fi în ordine. Mai aveam 3 zile până să mă mut și Sarah și-a băgat gmailul în …yala greșită, că habar nu aveam când fac check-in-ul, cu cine, până la urmă i-am scris unui coleg, mi-a răspus, m-a luminat.

 

Ne-am mutat în weekend și deși agenția ne-a promis un flat professionally cleaned…Mă sună agentul cu o zi înainte, am fost azi să verific apartamentul, the girl missed some spots, se duce mâine dimineață să curețe, să nu te sperii dacă o s-o găsești acolo. De fapt the girl missed cam tot apartamentul, era praf. Agenția i-a zis proprietarei să curețe, ea a luat fata de la magazinul de jos, i-a dat 2 lire probabil, să zoiască toaleta și aragazul, și gata, professionally cleaned.

I-am zis tipului care a făcut check-in-ul (evidența locuinței, câte și ce are în ea, și în ce stare) că eu nu asta așteptam, că la final de contract nu plătesc curațenie, dar trebuia să sun la agenție și să zic nu mă mut, frate, până nu-i lună. I-am zis proprietarei, nu prea i-a convenit, ok, plătiți o firmă și vă dau eu banii, păi de ce puii mei n-ai făcut tu asta?, și vine Pavel să zugrăvească. Pavel al ei putea doar peste o săptămână, să caut firmă de pe azi pe mâine…pentru cel vechi am găsit dar a durat ceva și am programat cu mai bine de o săptămână înainte, deci am zis că mai bine iau cârpa-n mână dacă vreau să mă mut acum (și trebuie, că dincolo îmi expiră contractul). Am curățat și zugrăvit tot weekend-ul, suntem rupți. De aia am cam dispărut săptămâna asta, printre altele.

 

Ne minunăm de câta lumină e, parcă suntem niște cârtițe, noi veniti de la ground floor (stinge lumina! da nu-i aprinsă!), trebuie să ne obișnuim cu zgomotul, că acolo auzeam doar ciripit de păsărele și de puștoaice simpatice (vecinele), aici e la stradă, dar măcar avem termopan (și nu-mi mai rup gâtul și spatele încercând să deschid geamurile), și să ne obișnuim cu căldura (la ground floor mergea centrala până-n august, aici, dacă n-ar fi Londra, unde canicula e la 23 de grade, ai putea zice că e prea călduros).

 

Concluziile: nu-i lași să moară, nu te lasă să trăiești, omul bun e prost și mi-e mai ușor să schimb țara decât apartamentul. O să revin cu partea a doua din cum închiriezi apartament la Londra.