La Parlamentul englez

În fiecare an, în luna septembrie, e Open House London. Timp de două zile sute de instituții, muzee, parcuri, case private, firme, își deschid porțile, gratis, pentru a promova designul și arhitectura. Unele clădiri pot fi vizitate și în timpul anului, gratuit sau cu plată, altele doar cu ocazia Open House. Anul acesta au fost cam 850 de obiective incluse în program, unele luate cu asalt, n-am mai văzut până acum cozi atât de lungi la Londra, altele aproape trecute cu vederea.

Am prins vreme bună și am avut chef de umblat așa că am profitat de ocazie și am vizitat Parlamentul, câteva birourie ale guvernului (nu no 10, acolo e limitat și cu rezervare în avans), Banqueting House și cavaleria regală. 

In vizită la Parlamentul englez 

Parlamentul poate fi vizitat, fie cu bani, fie gratuit. Bani am zis că nu dau, că sincer nu mă interesează chiar atât de tare, gratis mi s-a părut cam peste mână, numai bine în weekendul cu Open House am putut vizita gratuit o bucată de clădire. Una mică ce-i drept, dar cea mai veche. Și deși rândul era destul de măricel, n-a durat mai mult de 40 de minute să ajungem la poartă, să ne scaneze ca la aeroport și să punem piciorul în singura bucată rămasă în picioare din clădirea originală.

Westminster Hall a fost construită în 1097. William al doilea, fiul lui William Cuceritorul, a comandat o sală fastuoasă pentru a-și impresiona supușii. Doi ani a durat construcția și pe vremea aceea era cea mai mare sală din Anglia, unii spun că era chiar cea mai mare din Europa. În 1393 Richard al doilea a cerut acoperișul din lemn sculptat. A cerut și i s-a dat. Sala de astăzi e aproape la fel ca acum 900 de ani. Se pare că tavanul de lemn e cel mai mare tavan medieval din Europa de Nord. Atunci Westminster Hall era sală de banchete, acolo se sărbătorea urcarea pe tron a noului rege, până în 1830 când William al IV-lea a zis e criză, fără banchet, și a rupt tradiția. La un moment dat curtea de justiție a funcționat acolo, sute de condamnați și-au aflat soarta printre statuile uriașe, între pereții pictați, printre vitraliile colorate, sub tavanul imens. În zilele noastre vechea sală medievală găzduiește expoziții și diverse ceremonii.

În 1834 Westminster Hall a fost cât pe ce să fie făcută scrum, House of Lords a luat foc (i or fi ajuns blestemele poporului). Autoritățile au preferat să salveze sala cu riscul de a pierde întreaga clădire. A scăpat ca prin urechile acului în al doilea război mondial, nu în întregime, și astăzi e iar în renovare. Cred că e veșnic în renovare și reabilitare căci e extrem de veche. Clădirea uriașă ce tronează impunătoare pe malul Tamisei a crescut în jurul Westminster Hall.

Vă spuneam că puteți intra în Westminster Palace gratuit, orice cetățean poate urmări activitatea aleșilor, la dezbateri sau în comisii. Nu se dau bilete, dar probabil că se așteaptă nițel la rând, e primul venit, primul servit. Și trebuie verificat programul, căci parlamentarii nu-s tot timpul la muncă și nu toate întâlnirile sunt publice (cercetați calendarul ca să vedeți ce și când se întâmplă și dacă e cu public). Sau puteți vizita Parlamentul cu bilet de intrare, cu ghid sau fără (17,5 lire costă biletul, sau 25, cu ghid/se pot lua și online). Atenție la program, dacă parlamentarii sunt acasă palatul e deschis publicului doar sâmbăta. Găsiți programul pe site-ul parlamentului.

În birourile guvernului englez

La India Office am ajuns din întâmplare. Ne duceam spre cavaleria regală și ne-a atras atenția rândul mic. Cum la mai toate clădirile incluse în programul Open House Londo coada era cât o zi de post, mai ales în zona centrală, am zis ia hai, domnule, să vedem ce-i de capul clădirii ăsteia. Pe afară nu părea extraordinară – albă, impunătoare, simplă, ca multe alte clădiri din Londra, și nici după ce i-am călcat pragul nu am fost foarte impresionați, săli albe, holuri albe, pereți albi … și apoi explozie de culoare. Mai ales din plafoane. Asta apropo de ce ascund clădirile londoneze mai puțin cunoscute.

Cel mai mult mi-au plăcut the Locarno Suite și Grand Staircase. Durbar Court e și ea impresionantă – granit și marmură de cea mai bună calitate și un tavan prin care se zăresc norii. Inițial tavanul nu exist, dar a apărut rapid din motive lesne de bănuit, ploaia și porumbeii. A fost folosită pentru prima oară în 1867 cu ocazia vizitei unui sultan turc, iar acum oricine are bani o poate închiria.

Un pic de istorie: Prin anii 50 guvernul englez a ajuns la concluzia că are nevoie de niște clădiri demne de autoritatea statului. Nu prea erau bani (deși Marea Britanie era ditamai imperiul așa că probabil au strâns alții din dinți pentru birourile lor decente – că cică cele vechi erau insalubre), dar totuși s-a organizat o competiție internațională pentru a găsi un arhitect pe măsura noului Foreign Office. George Gilbert Scott a câștigat și, prin 1861, s-a apucat de treabă (tot el a făcut și hotelul de St Pancras și Albert Memorial, din Kensington gardens).

Foreign office și India office stăteau cu ochii pe administrația colonială din India, și nu numai. Probabil că birocrații englezi făceau brainstorming zilnic pentru a găsi soluții la întrebarea cum să subjugi un continent întreg când ești depășit numeric și atât de departe (nu știu în India, dar în Nigeria se pare că raportul era cam 1 britanic la 45 000 de indigeni – mă refer la britanicii trimiși acolo să impună ordinea și disciplina europene).  Să rămânem la clădire, deși tare mă mănâncă limba. Clădirile din King Charles Street au tot fost modificate de-a lungul anilor, erau cât pe ce să fie demolate la sfârșitul primului război mondial, au fost renovate prin 1997, așa că acum arată ca noi. Și mai toate sunt folosite ca birouri pentru angajații Foreign & Commonwealth Office, care se laudă că promovează cultura britanică peste mări și țări și sprijină cetățenii și afacerile made in UK. Rău o fi să te duci zilnic la muncă într-un astfel de loc.

Tot cu ochii în tavan am stat și la Banqueting House, și nu în orice tavan, ci în unul pictat de Rubens. Banqueting House e mult mai cunoscută ca fostele birouri coloniale, mai ales pentru că acolo a fost executat Charles I. De la cavaleria regală n-am ce raporta, am vizitat doar o bucată mică și plictisitoare, asta după ce-am stat la rând mai bine de juma de oră.

PS: citește și Ce vezi gratis la Londra sau hai pe pagina de facebook a vacanțelor