Știu că pare greu de crezut, dar zău că s-a schimbat lumea. Ne uităm unii la alții suspicioși, numeri zâmbetele pe degete, am prins și câteva priviri care m-au înghețat, puține ce-i drept, la modul am zis-o, gata n-are sens să ne mai prefacem sau chiar am votat out, zburați!, alții ne privesc cu compasiune, de parcă ar zice știu, e de rahat, nu-i vina voastră, dar, în general no more eye contact, no more small talk, cei mai mulți lasă capul în pământ. Au apărut deja afișe cu go home pe magazinele polonezilor, unii se plâng că au fost abordați pe stradă de grupuri de englezi mândri și li s-a explicat că s-a votat leave deci trebuie să plece, alții au găsit mesaje rasiste la școală, în fața casei. Brexit-ul a scos ce-i mai rău din noi și din alții, slavă Domnului că stau la Londra, și nu într-un orașel rupt de lume.

 

Am trecut de la dezamăgire la revoltă, de la nervi la tristețe, și o să râdeți, dar pe bune că sunt cam amărâtă zilele astea la gândul că lumea asta se duce dracului. Nu mi-e de mutat sau plecat, am stat în trei țări pănă acum, nu mă deranjează dacă se fac 4, 5 sau 6, cum am găsit job-urile astea o să găsim altele, nu aveam de gând să stau aici o veșnicie, e drept că nici nu plănuiam să plec anul ăsta, dar mă gândesc cu groază că dacă ăștia au votat așa, apoi ce așteptări să ai de la țările sărace, că în loc să vorbim de alianțe, vorbim de dezbinare și că au început extremiștii să se dea în stambă. Da, eu sunt fan EU, deși nu-i perfectă, nimic nu e, și mă doare capul când știu că soarta noastră stă în pixul unora ca Renzi sau Hollande.

Am bănuit înainte de a afla rezultatul final că tabara leave va câștiga – m-am culcat pe la 3 pentru că am stat cu ochii pe tv (eu care nu m-am mai uitat la tv de ani de zile), să văd care-i situația. La BBC era cam euforică treaba, sondajul YouGov dădea +4 procente pentru remain. YouGov n-a nimerit-o nici data trecută, deci nicio bază, și mi-au fost de ajuns rezultatele din 5 locuri – dacă la Newcastle, unde toți se așteptau ca tabară pro Europa să câștige detașat, diferența între remain și leave a fost atât de mică, nici Londa nu ne mai poate salva. Deci n-am avut niciun șoc dimineață când am văzut că UK a ales să iasă din EU (mulți s-au culcat cu gândul că rămân și s-au trezit că pleacă), am fost mai degrabă dezamăgită și tristă (nu râdeți că știu oameni care au plâns). Am zis că o să-mi treacă după ce ies din casă. Greșit. M-am simțit mai străin ca de obicei imediat ce am ieșit pe ușă (deci e posibil să fie și percepția mea), toată lumea vorbea în șoaptă, pe la baruri, restaurante sau pe trotuar, nimeni nu se uita la nimeni, nimeni nu zâmbea, cei mai mulți erau încruntați sau supărați, jur că era o atmosferă de înmormântare (nu, nu mi s-a părut mie, că i-am mai întrebat și pe alții). Oricum, bine măcar ca n-am ajuns la birou să-mi găsesc colegii sărbătorind sau cu rânjete arogante pe față, ca alții. Până și extremista mea s-a abținut de la comentarii deși, înainte de a ajunge eu, a glăsuit mândră că va fi foarte bine de acum încolo și lira care scade într-o veselie e o minciună și o manipulare (mă rog, n-am ce cere de la fana lui Donald Trump). Am simțit totuși că parcă am pornit iar de zero, că parcă ne întrebam toți ce și cum să zicem (oare sunt supărați pe mine? asta era o colegă care a votat leave – eram indecisă și am zis votez leave, că oricum rămânem/ cred că așa a fost câștigat referendumul, cu voturi ca astea). Încerc să nu o iau personal, zic eu, dar e personal, au zis toți în cor, a fost un vot împotriva imigranților (asta discutam între noi, cei adunați din Polonia, Spania, Franța, Italia, Irlanda, România).

 

Dincolo de neîncrederea în clasa politică, de dorința de a lovi în stânga și-n dreapta cu singura unealta posibilă (votul), dincolo de sărăcie, nemulțumiri, teamă, nehotărâre, dezinformare, șomaj, locuri de muncă prost plătite, cozi la spitale și medici de familie, școli supra aglomerate, lipsa locuințelor, chirii mari, bugete reduse, au fost două motive mari și late care au dus la Brexit – ura față de imigranți și rămășițele fostului imperiu (o aroganță amestecată cu mândrie națională). Să ne luăm țara înapoi, să nu mai decidă alții pentru noi, sună cam ipocrit din gura unora care au luat tările altora și încă decid pentru alții (ehe, dacă putea India să facă referendum…), dar a prins la vârsta a treia (care, vorba unui jurnalist de la The Guardian, nu mai poate controla nimic, deci let s take back control) și la cei care dau pe afară de patriotism. Imigranții nu-s aici de azi de ieri și sunt aici pentru că e nevoie de ei, foarte puțini primesc beneficii (o arată statisticile guvernlui), multe companii și instituții n-ar funcționa la capacitate normală fără străini, și cei mai mulți își văd de treaba lor.

E ușor să zici că cei care au pus votul pe leave sunt proști, rasiști, xenofobi, stau pe beneficii și la pub. Adevărul e și că nu le-a explicat nimeni pe limba lor că sute de firme britanice au recrutat europeni, că dacă scad salariile, nu-i vina imigrantului, ci a guvernului care le permite patronilor să facă asta (am mai zis, nu poți judeca un om care nu are cu ce plăti chiria sau care trebuie să pună mâncare pe masa copiilor, dar poți judeca un guvern care permite abuzul, munca la negru și exploatarea – până și un amărât care livrează pizza trebuie să și facă self employed dacă vrea un salariu minim pe economie), că nu-și lasă nimeni țara și familia de bine ce îi e și ca să stea pe beneficii în UK, că nu există în Marea Britanie oameni calificați pentru anumite domenii, că imigranții ăștia sunt oameni, la fel ca ei. Politicienii lor au preferat să-i ignore, să le cânte o bucată din placa extremiștilor, de teamă să nu piardă alegerile, să-i amenințe că dacă ies din UE au pus-o (aproape toată campania remain a fost plină de mesaje negative și amenințări, multe venite din exterior, că doar nu de aia voiau unii să iasă, să nu le mai dicteze alții ce să facă, mai ales în ultima săptămână au fost pline ziarele de declarații care de care mai apocaliptice). Speram totuși că bunul simț, și mai ales simțul practic, vor câștiga.

 

Nu-s vreo naivă să cred că voia cineva să rămână sau să plece de grija oamenilor de rând, sau că de la Bruxelles curg lapte și miere, însă dincolo de manipulare, interese și bani cheltuiți, realitatea este că jumătate dintre oamenii ăștia nu mai încap de alții. Lucrurile mai puțin plăcute nu trebuie ținute sub preș, trebuie discutate, analizate, îndreptate, dar tare mi-e teamă că referendumul ăsta a scos la suprafață prea multă ură, teamă și prostie. O să ducă la ranchiună între englezi și englezi (numai prostii au votat out/vor in pentru că au bani), între englezi și străini (ne fură job-urile, casele, nu-s civilizați etc/îmi plătesc taxele și impozitele, muncesc din greu și asta primesc), între străini și străini (the wrong kind of immigrant, de câte ori am auzit vorba asta…, din gura imigranților, căci unele nații sunt mai bune ca altele și eu sunt singuru român frumos, deștept și harnic, restul s niște lepre), între tineri și bătrâni (cei mai mulți de vârsta a treia au votat leave, deși nu-i bine să generalizăm, îmi povestea un coleg că bunica lui are 91 de ani și a votat remain).

Mă tem că o mulțime de troglodiți care până acum s-au abținut, de teamă că vor fi puși la zid, or să prindă tupeu și or să înceapă să scuipe cu venin și prostie pentru că pe 23 iunie au aflat că mai sunt și alții ca ei. Deja au apărut mesaje cu go home pe magazinele poloneze, afise prin școli și în fața caselor unde locuiesc polonezi – au scris în engleză și într-o poloneză stricată (google translate să trăiască) – leave the EU, no more polish vermin, centrul polonez din Hammersmith a fost vandalizat – au scris am votat leave, plecați! (centrul ăsta e la 10 minute de mine!), au început să apară zvonuri despre incidente în autobuze, magazine, pe stradă – o vită ar fi început să urle în autobuz, e țara noastră, suntem albi, plecați acasă; altul la un supermarket s-a apucat să interogheze lumea de la rând, după ce a considerat că a așteptat prea mult la casă, de unde ești, din România, Italia, Spania, aveți 48 de ore să părăsiți țara; alții au reclamat că au fost opriți pe stradă și li s-a explicat că s-a votat leave, trebuie să plecați. N-am crezut că o să apuc ziua asta!

 

S-au adunat peste 3 milioane de semnături pentru refacerea referendumului (nu se va întâmpla, ar fi circ, și apoi chiar dacă refac și rămân, doar se va amâna deznodământul, nu ies azi, or să iasă peste 5 ani, nu poți ignora jumătate din populație care vrea out, informat sau ba, plus că oficialii EU s-or fi săturat și ei de mofturile UK-ului, mereu au fost mai cu moț), Londra vrea independența (utopie), Scoția și Irlanda vor afară (Irlanda stă la rând, în Scoția însă treaba e serioasă), Cameron și-a luat jucăriile și pleacă, e agitație mare la partide, lira continuă să scadă, s-au trezit și alții că vor referendum, că vor afară din Uniunea Europeană (jur că îi înțeleg pe unii care au votat leave, sau măcar încerc, dar oare nu s un pic îngrijorați când văd ca-s în aceeași tabăra cu oameni ca Trump și Marine le Pen?!). Nu știu ce se va schimba, mă îndoiesc că va fi business as usual cum cred unii (culmea, mulți dintre politicienii care au vrut afară acum zic că putem amâna, vom negocia, vom obține, vom avea în continuare aces la piața unică …visează cai verzi pe pereți, nici dacă ar vrea UE nu ar putea să le facă vreo favoare căci atunci s-ar trezi toți că vor afară), nu-s de părere că la ură trebuie să răspunzi cu ură (deși am avut o viziune că toate băncile și companiile mari se mută la Dublin, bate vântul prin birourile din The City și englezii se duc spre Irlanda, marea foamete răsturnată), nu-și permite nimeni să-și arate mușchii prea tare căci va speria piețele financiare (nici măcar Juncker, cel mai acid în declarații – că doar Cameron i-a pus bețe-n roate acum doi ani când a fost nominalizat la conducerea comisiei europene), nu-i plâng eu pe britanici, nu vor ajunge ever ca Grecia, de exmplu, nu vine nicio apocalipsă prea curând, deci cred că lucrurile se vor îmbunătăți, de revenit la normal nu poate fi vorba, e prea târziu.

 

PS. m-am tot gândit dacă să public acest articol, e un blog de vacanțe și călătorii și de obicei evit să scriu despre alte subiecte; în același timp e un blog de străin în țara altuia și e blogul meu unde scriu ce vreau (deși am ajuns să mă autocenzurez, printre altele și pentru că unii nu intră pe blog ca să vadă ce-i de vizitat în Provence, ci de grija altuia). Orice anonim care se gândește să-și verse frustrările și orice purtător de grija românilor care vor fi fugăriți de peste tot din Europa și vor sărăci în România (am citit niște comentarii pe la unii…) vor fi băgați în spam. Mulțumesc.