După cum v-am anunțat deja pe facebook urmează un post despre cireși. Da, încă unul. Nu intrați în panică, e posibil să fie ultimul că deh, cât să mai țină și cireșii ăștia?! Tot anul, aș răspunde eu. E drept că unii nici măcar nu miros, puțini fac și fructe, deci sunt doar de decor, dar sunt geniali. Și nu știu de unde iubirea asta a englezilor pentru cireșii japonezi, cine a venit cu ideea să-i planteze, dar știu că Londra e plină de ei.

Și cel mai frumos e cireșul meu de la Turnham Green, normal.

IMG_6535

La începutul lui aprilie, sau chiar din martie dacă iarna e blândă, cum a fost anul acesta, parcurile, curțile și mai ales străzile Londrei se umplu de norișori roz, albi sau chiar roșii, căci atâtea soiuri de cireși eu n-am mai văzut până acum. Și dacă vântul nu o ia razna prea tare, norii se țin destul de bine, până pe la sfârșit de mai chiar.

Și să dai peste o stradă plină de cireși…de neprețuit.

IMG_7072_fhdrIMG_7067_fhdr   IMG_7090IMG_6527_fhdrIMG_7064_fhdrIMG_7070_fhdr

Pozele sunt făcute în vest – Chiswick, Richmond, Hammersmith, Sheperd s Bush – dar minunățiile astea colorate se găsesc mai peste tot, trebuie doar să ieșiți un pic dintre clădiri și să intrați pe străduțe. Sau să mergeți într-un parc, am scris AICI unde vedeți cireși japonezi dacă vă prinde primăvara la Londra. Și, dacă mă întrebați pe mine, primăvara e anotimpul cel mai potrivit pentru o vizită, numai că, valabil oricând aici, trebuie să aveți noroc de vreme bună. În martie anul trecut, de exemplu, a plouat mai ceva ca toamna și termometrele arătau iarnă în toată regula. A fost o prietenă și a zis că nu mai calcă-n viața ei. Anul acesta însă, încă din februarie, au apărut narcisele, apoi au înflorit copacii, acum e vremea liliacului, orașul e minunat primăvara, când e soare, v-am mai zis, parcă e alt loc.

 

IMG_7176

Mai multe poze găsiți pe pagina de facebook a vacanțelor. Am mai scris despre Londra și cireși aici, aici și aici.