Da, da, ai văzut bine, Londra și lavandă. Ți-am zis că am descoperit două ferme, una în oraș, una lângă. Și dacă la cea din oraș, Mayfield lavender, doar te poți plimba în voie, la ferma de la Hitchin te lasă să culegi. Să-ți arăt așadar ferma de lavandă de la Hitchin, în cazul în care faci parte din fan club lavandă și te prinde vara la Londra. Vara viitoare de acu, căci anul ăsta lavanda e over and out.

 

Ne-a plăcut mult la Mayfield așa că am zis că trebuie să mergem și la Hitchin, repede, repede până nu se duce vara. În august levănțica era deja albastră, începuse să se scuture, dar câmpul încă arăta binișor, deși era cam plin de culegători, prea mulți pentru gustul meu, fie vorba între noi. Deși nu-s de acord cu masacrul (erau unii în stare să plece cu toată ferma după ei, plus niște puști care se jucau cu foarfecele printre flori, tăiau vârfurile într-o veselie) și am zis că dacă aș avea o fermă de lavandă, nu i-aș lăsa să rupă florile nici în ruptul capului!, n-am putut rezista și am cules și eu un buchet 😀

lavanda hitchin

Dacă ferma de lavandă de la Mayfield e relativ nouă (cam 14 ani), cea din Hitchin are deja suta. 5 generații au avut grijă de câmpul mov. Ferma e deschisă din mai până la final de august, început de septembrie. Intrarea costă 4,5 lire pentru adulți, 1 liră pentru copii, primești o pungă și ești invitat să ți faci de cap. Au și seri în care pun de un cinema în aer liber, sau cheamă câte o formație și fac un fel de disco, uneori organizează cursuri de yoga, alteori deschid seara, pentru poze cu apusul, verificați site-ul lor pentru mai multe informații.

ferma lavanda londra

ferma lavanda anglia

ferma lavanda hitchin

lavanda anglia

lavanda marea britanie

lavanda uk

hitchin langa londra

Ferma de la Hitchin e la aproximativ o oră jumătate de Londra, dacă ai mașină. Dacă n-ai, faci ca noi. Te duci la gara King s Cross, iei trenul spre Hitchin, cam 40 de minute, și de acolo fie urci într-un taxi (le găsești în față, se pare că te costă cam 10-11 lire), fie iei autobuzul 72 (Phoenix PH e stația, la vreo 10 minute de gară), fie o iei la picior (vreo 40 de minute de mers lejer). Noi am fost într-o duminică, când autobuzele circulă rar, din două-n două ore, așa că am ales ultima variantă.

Pentru autobuz – nu ești în Londra, deci nu poți folosi oysterul, poți plăti cu un card contactless sau cash, la șofer. Na c-am uitat cât am dat pe bilet, parcă în jur de 2 lire de persoană, că ne-am întors cu autobuzul, stația e la 2 minute de fermă. Pentru tren – nu cumpăra biletele separat, pe principiul nu știu când mă întorc, dacă te întorci în aceeași zi, ia dus-întors, e mult mai ieftin și-s valabile toată ziua, nu contează ora. De exemplu, un bilet doar dus costă 11 lire, dus-întors e 11,5, maximum 12 lire. Asta e valabil de fapt pentru tot UK-ul, e mai ieftin dus-întors și pentru grupuri (și dacă sunteți 2 sau 3 tot puteți avea o reducere, de aia e bine să cumperi 3 bilete deodată, nu câte unul – noi de obicei le luăm online și le ridicăm de la aparatele din gară, cu cardul pe care l-am folosit pentru plata online).

 

PS: nouă parcă ne-a plăcut mai mult la Mayfield, n-aș putea să zic exact de ce, și nu-mi vine a crede ca s-a dus vara!

Londra: în lanul de lavand?