Un sandwich mi-a stricat toată ziua! Cum poate un sandwich amărât să-ți strice ziua? Simplu – pe nepusă masă.  Eram la bibliotecă, nu-mi era neapărat foame, dar burta mea începea să încalce regulile sălii de lectură, deci am coborât să-mi iau ceva de mâncare. Supă de roșiii…nu-mi place, niciodată nu mi-a plăcut, și sandwich-uri, atât mai aveau. Cu vită, bleah, cu somon…hmmm e pretențios, să nu fie vechi, cu pui, gata, adjudecat. Și o apă te rog!

Mă așez la masă, desfac prânzul, mușc și mă apucă toate spumele mării. Are curry! Așa zic eu condimentului ăla pe care nu-l suport, deși la ei, ca și la indieni, curry înseamnă un fel, sau mai multe, de mâncare. Dar la noi, în comerț, curry îi zice. Numai că aici nu știu cum să le zic – nu vreau cu curry. Sau să-i întreb are curry? Că nu care cumva să scrie pe etichetă. Mi se pare incredibil, ăștia nu scriu ingredientele, și nu mă refer numai la produsele gen fast food, care nu au nicio etichetă, ce conține, când expiră, nimic, scrie doar pe o hartie, pe raft, made today, ci și la cele din supermarket. Pe brânză scrie contains milk. Serios?! Păi la francezi, ca și la noi, scria tot, să știu și eu ce mănânc, sau măcar să am impresia că știu, că poate între mozzarella cu un E și cea fără o aleg pe a doua. Nu știu ce zice legislația lor, dar trag concluzia că nu e obligatoriu să pui ingredientele. Culmea e că nici firmele străine care produc pentru UK nu pun ingredientele, deși la ei acasă sunt obligați să le menționeze. Am luat ieri ementhaler de la Presindent, că nu mai cumpăr de-ale lor, vreau să știu ce mănânc, da de unde, era produs pentru UK deci nimic, nici măcar it contains milk. Unii mai scriu – vezi pe site. Desigur, ca eu mă duc acasă, mă uit pe site și apoi mă întorc să cumpăr.

Vă zic, de la sandwich-ul ăla am fost nervoasă toată ziua Și când m-am mai dus și-n Sainsbury și am văzut ementhalerul fără ingrediente am crezut că-mi pocnește o venă. Dacă mai nimeream și ceva cu curyy cred că luam foc acolo. Trebuie să identific condimentul vieții. Că am pățit o și la restaurant, comand ceva și când să mănânc…bleah, mizeria. Mi-am băgat nasul într-o zi prin mai multe condimente și indienii mi-au zis că ar fi turmeric, dar apoi au gătit ceva cu turmeric și nu era ăla.

Update – le-am dibuit: coriandru, gimbir și chimion, deși uneori am cumpărat chimen și era oribil, ori nu fac ei diferența între chimion și chimen, ori chimenul de India e total diferit de cel pe care îl avem noi; și am descoperit că-mi plac curry leaves 🙂

IMG_6169

Deci nu mai suport mâncarea englezilor! Ca turist e ok, merge o dată, de două ori, atât. Adică pub-urile lor sunt relativ ieftine, uneori mâncarea e chiar bunicică, dar nesănătoasă, totul e prăjit la maximum, plin de ulei, dar când îți trântesc niște mazăre și pudding fără niciun gust…În magazine e cam la fel. Brânza lor e fadă, toată  are cam același gust, peste tot e plin de cheddar, alb, crem și galben, numai când mă uit la galbenul ăla îmi imaginez cam ce pun în el, că evident nu scrie. În schimb au fructe și legume la greu, măcar atât.

Până acum cele mai bune restaurante mi se par cele persane/iraniene. Am descoperit din întâmplare unul în Hammersmith, pe King Street, Mahdi. Ieftin și bun. Au un orez excelent. Și porțiile sunt atât de mari încât le iei la pachet, la propriu, eu am rămas cu farfuria pe jumătate plină, că nu ai cum să mănânci atât, și au venit cu caserola, poftim, luați acasă. Ok! Fac pita cu susan acolo, în fața ta, deci e mereu caldă, numai bună pentru humus. Iar dacă ceri ceai ți-l aduc într-un ceainic frumos, cu modele albastre, parcă e lampa lui Alladin. Îmi place și locul în sine, e foarte pitoresc, parcă ești în Iran.

Mai e unul în Chiswick, Faanoos, la ei îmi place vegetarian dish-ul, un fel de tocană de vinete și ardei. Poate ne plac cele persane și pentru că felurile de mâncare seamănă cu ale noastre. Ieftine și bune sunt și cele libaneze. Chinezești…nu mă omor, am fost într-o seară în China Town, nu-mi mai trebuie. Dar dacă ești amator de mâncare chinezească, acela e locul potrivit. De la all you can eat la fițe. Tot caut un restaurant spaniol, dar nu găsesc. E  unul pe Columbia Road, lângă piața de flori, servesc tapas-uri, dar era coada până în stradă când am fost pe acolo deci am zis pas.  E un pub în Chiswick care servește și mâncare spaniolă, dar nu e cine știe ce.

Unde m?nânci ieftin la Londra

******

Mă întreba un fost coleg astăzi cum e acolo, simți că ești respectat? Că văd că foarte mulți nu pricep că ai putea trece cu vederea multe lucruri, dacă ai simți că nu ești luat de prost. Da, parcă simți că ești respectat. Nu e raiul pe pământ, dar parcă nu ești nici tratat ca un gunoi, parcă nu stai la coadă să-ți plătești dările și funcționarul se uită la tine cu silă, la modul zi merci că te bag în seamă. Evident că au și ei belele, nu doresc nimănui să ajungă la doctor, de exemplu. Și oricum uneori cred că nu suntem mai liberi și mai informați decât cei din Iran, Turcia sau Algeria (deși sunt sigură că nici la ei dracul nu e chiar atît de negru cât vor unii să credem), doar că manipularea e mai rafinată, vorba aia au avut sute de ani la dispoziție să-și îmbunătățească metodele.

Se tot fac lucrări la metrou, de întreținere, de extindere, e cel mai vechi metrou din lume deci are nevoie de ambele. Au trimis scrisori că de la data x până la data y, se va lucra pe magistrala z, la stația dv, puteți folosi asta și asta. Au pus autobuze, gratuite, pe traseul metroului, în weeekend, că doar atunci lucrează, au oameni la fiecare stație care îți zic ce și de unde să iei. O armată întreagă. Duminică așteptam autobuzul spre Richmond și a venit unul, full, șoferul a făcut semn, nu pot să vă iau, vine altul în 5 minute. A venit altul, full și ăla, vine altul în 5 minute. Și o cucoană – it s incredible, someone should film that! Mda, adică zău că n-am stat mai mult de 10 minute pentru că, chiar dacă erau pline, veneau des. Îmi venea să-i zic cucoană, hai o fugă la București să vezi autobuz full. Deci fiecare cu unitățile lui de măsură. Cred că unii dintre ei prea s-au obișnuit cu magazine deschise 7 din 7,  până la 12 noaptea, noroc de indieni, sau cu servicii ieftine și rapide, noroc de polonezi, români, bulgari. Ca după aia să se plângă că le iau joburile.

Am primit săptămâna trecută o scrisoare de la firma care se va ocupa de drumurile din cartier. Durata și valoarea contractului, scopul, toate detaliile. În România, și ca jurnalist, stai uneori zile ca să afli asta, sau chiar o lună, că dacă nu vor sau nu știi pe cineva, invocă termenul legal de 30 de zile. Număr de telefon și adresă de mail în cazul în care aveți nelămuriri, sau poate lucrările noastre vă dau peste cap viața (gen sunteți o persoană cu handicap și trebuie să lăsăm loc de acces mai mare).

******

gd

Am fost la concert în weekend, Green Day. Emirates Stadium are o capacitate de 60 000 de persoane, nu au fost 60 000, deși era sold out (nu dau toate locurile pentru a nu crea îmbulzeală, plus că unele au vedere slabă sau deloc, deci nu le scot la vânzare), dar vreo 50 000 tot au fost. Vă imaginați ce a fost după concert. O mare de oameni care căuta drumul spre metrou. Au pus garduri la ieșire, un culoar pentru stația Arsenal, unul pentru Finsbury Park. Era poliție pe stradă, plus angajați de la metrou, care te ghidau, dirijau traficul. Stăteai o mie de ani, e drept, dar era totul organizat. Puteai să mergi la autobuz dacă voiai, noi așa am făcut. Am ajuns acasă la 2, ca până am ajuns noi în centru s-a închis metroul, dar au peste tot autobuze de noapte. Erau doi în stație, adulți în toată regula, 40+, la costum și rochie, beți morți, au adormit sprijiniți de gard. Serios, nu știu ce-i cu oamenii ăștia. Că nu e o excepție, e regulă. Văd peste tot articole îngrijorătoare și poze care de care mai compromițătoare. Cât să bei ca să pici așa?

 

Duminică am fost la plimbare prin Richmond și ne-am oprit lângă Richmond bridge la un pub. Era o domniță, 35 de ani maximum, cu soțul/prietenul, cânta de mama focului, fals și beat. După ce a încântat toată terasa, s-a ridicat să plece. Pe două cărări, amândoi, dar mai ales ea. S-a oprit în fața crâșmei unde, pe bordură, o tipă se bucura de bere și soare, ca noi toți de altfel. Am și zis, să vezi de nu pică peste ea. N-am terminat vorba că s-a împleticit, s-a împiedicat de fata aia, a sărit cumva peste ea, și a căzut cu capul de asfalt. Și el după ea, că a vrut s-o țină, ce să țină că nu se putea ține nici pe el. Crazy people.

 

PS: cea mai tare parte din concertul Green Day – am cântat toți Bohemian rhapsody