IMG_4428_fhdr

Astăzi am crezut că-mi pierd mințile. Lady London s-a gândit să-mi arate și partea ei întunecată. De parcă nu-mi erau de ajuns prețurile la apartamente și transport.

Eram oricum cu capsa pusă, din motive nedemne de blog, ajung la metrou. Oprește într-una din stații, anunță traseul și stația următoare, și, din senin – all change. Acest tren se oprește aici. Coborâm toți. Vine un angajat, verifică vagoanele și după ce termină ne anunță că linia (Jubilee) va fi închisă pe traseul x-y din cauza unei alarme. Vă rugăm să folosiți autobuzele. Care autobuze? Că era prima oară când ajungeam în zona aia, am și uitat ce zonă era, atât de nervoasă eram.

Ne uităm, ne învârtim, mergem și noi unde merg alții, găsim o stație. Ce să vezi, nimic direct spre destinația noastră. Buuun. Verificăm traseele, facem calcule, luăm autobuzul până colo și de acolo merge metroul și ajungem. Gata, așa facem.

Vine autobuzul, urc, scot oyster-ul, validez, not enough money! Fuck, fuck, fuck! Deci nu știu cum se duc banii pe cardul ăla că eu mereu încarc și mereu n-am bani. Că am mai pățit-o și zilele trecute, am așteptat autobuzul 30 de minute! ca să aflu că n-am destui bani.

Serenity now! Dacă ați văzut Seinfield știți despre ce vorbesc. Dacă nu…mai aveam un pic și-mi pocnea o venă.  Hai înapoi la metrou să încarc oyster-ul vieții, mama lui de card, și de transport, și de Londra. La metrou… ca-n filme. Poliție, pompieri, ambulanță, zgomot, agitație. Închis. Chiar și ghișeul de bilete? Tot. Fuck, fuck, fuck!

Singura soluție – să mergem la cea mai apropiată stație de metrou. Serenity now! După vreo 15 minute de mers pe jos ajungem în stație și surprise! Poliția în față. Vă e clar că era închis. Bine că măcar am putut intra să încarc blestematul de card că altfel cred că o luam razna.

Hai la autobuz. Normal că într o zi ca asta nu putea să treaca niciun autobuz pe acolo. Mă rog, nu unul de care aveam noi nevoie. Așa că ne-am întors frumușel de unde am plecat.

Minunat, nu? Ce pot să vă zic e că s-au mișcat repede, adică după vreo oră, când am ajuns și noi la metrou, că autobuzul nu era direct, evident, deja anunțau că au pus autobuze pe traseele afectate. Nu știu care a fost problema, n-am găsit pe nicăieri, înseamnă că nu a fost grav. Slavă Domnului, erau cât pe ce să aibă o româncă crizată. Să ne revenim deci.

În autobuz întreb o doamnă, vreo 70 de ani, unde să cobor pentru stația de metrou. Și nu știu cum se face că mereu ajung de la o simplă întrebare la povestea căprioarei. E clar, trebuie să nu mai zâmbesc.

Ești din Franța nu? Deci ori am față de franțuzoaică, ori m-am pricopsit cu accentul. Sau numai francezii râd ca proștii.

Nu. Și obviously urmeză – dar de unde?  Of! Din România (da, a început invazia)./ Aaaaa România. Nice. Sofia./ Nu, aia e în Bulgaria./….tell me, I don t know./ București. / Yes, yes, Bucharest. (…) E bine să știi engleza că noi nu vom învăța niciodată limba voastră. Tact: zero. Dreptate: 100%.

IMG_4326_fhdr

Eram azi prin oraș când aud dulșile grai moldovinesc. Da moldovinesc di cela di la mama lui, ori di Vaslui – Suceava, ori di pisti Prut. Eu zic că de peste Prut. Nu râd, si io- s tot di la Moldova și uneori așa-mi place s o dau pi moldovinește.

Tata cu un televizor uriaș în mână, mama și doi copii. Tu ti duși înainte că viu ș io. Tata, da-l înstalăm astăz, plese, please, please! …Tata, avem big television!  

A fost super simpatică puștoaica.

Aseară am fost la un restaurant italian pe lângă Borough Market. Plin cu vârf, stătea lumea pe scară, noi am am avut noroc să plece unii chiar atunci. Welcome! Hmmmm…. asta e de-a noastră. Am ghicit-o, aproape toți angajații erau români. Și una dintre ele răspundea la orice încercare de conversație – I don t understand nothing. 

Un tinerel, român și el, pot să bag mâna-n foc, le cânta de zor unor englezoaice, semi bete. La un moment dat una i-a luat microfonul și s-a apucat ea de cântat. Iar lângă noi doi englezi au calculat nota de două ori, au cerut factură detaliată, meniul ca să compare prețurile, deci au stat vreo 30 de minute, până au plătit. Nu era foarte ieftin restaurantul și cei doi englezi au dat clasă francezilor. Big time!

Apropo de mâncare, poate scriu într-o zi, până acum italienii sunt cei mai tari, zic eu. Sănătos, bun, și nu extraordinar de scump.

PS: vă las, nu mă mai pot concentra, căutăm bilete la Old Times cu Kristin Scott Thomas și Rufus Sewell.

Londra. Momente și schițe (1)