Se vede treaba c-am făcut o nouă pasiune. Dacă acum doi ani am tăiat Provence în lung și-n lat după lanurile de lavandă, acum umblu după cireși înfloriți. Și sunt câțiva, deși Londra nu-i Japonia. Vă zic și vouă unde îi găsiți, dacă vă prinde primăvara la Londra și dacă faceți parte din fan club cireși:)
Unde găsești cireși japonezi la Londra:
Kew Gardens
Garantat. Fie martie, fie aprilie, ba chiar și mai, dacă nu se strică vremea și nu-și încordează vântul mușchii, găsiți cireși și la începutul lunii mai. Acum, de exemplu (martie), cei împrăștiați prin diverse colțuri de grădină au înflorit cam toți, însă cei de pe aleea cireșilor nu și nu, nu vor. Stau să pocnească de vreo două săptămâni, spre disperarea mea, că mă tot duc pe acolo, dacă tot mi-am făcut abonament, dar sunt tot la stadiul de boboci. Parcă văd că fac poc fix când nu-s eu.
Cherry Walk/aleea cireșilor deschide calea spre Temperate House și au mai rămas vreo 30 de cireși japonezi, restul au fost distruși de furtuni acum 20 de ani. Grădinile regale sunt deschise zilnic, biletul costă 17 lire la poartă, 16 lire online (fără donația voluntară), cea mai apropiată stație e Kew Gardens, District line, direcția Richmond.
Ultimul l-am găsit pe malul apei, lângă Victoria Gate, e un soi mai aparte, se scurge ca o wisteria.
Ravenscourt Park
Ca să rămânem tot la alei acoperite de cireși, pe aceștia i-am descoperit din întâmplare și am avut noroc chior, i-am prins în toată splendoarea! Și cu papagali verzi în ei! Asta e cu cireșii, se duc atât de repede! Am revenit în parc după patru zile și deja erau scuturați.
Ravenscourt Park e în Hammersmith, cea mai apropiată stație de metrou e Ravenscourt park, tot District line. Și dacă tot ajungeți în Hammersmith, vedeți că și lângă primărie e o stradă plină de cireși (update – au tăiat o parte bună din ei cand au demolat vechiul cinema).
Regent’s Park
Parcul e frumos tot anul, dar mai ales când se deschid florile de cireș. Și dacă e și vremea bună…o pătură, ochelari de soare și go la umbra cireșilor. Sunt împrăștiați prin tot parcul, dar mai ales în Queen Mary’s Garden sau în Community Wildlife Garden, plus strada ce duce spre Chester gate, Chester road.
Greenwich park
La fel, o să vedeți pete roz și albe peste tot prin parc, dar dacă mergeți spre Ranger s House, ajungeți pe aleea cu cireși.
Kensington Gardens și St James Park
Ăia cred că înfloresc printre primii, uneori se deschid încă de la jumătatea lui martie, dacă e vremea bună.
Richmond park și Bushy park
Am găsit câțiva cireși și pe acolo, în Richmond – Isabella Plantation și în zona restaurantului, Pembroke Lodge, în Bushy park în grădinile închise, de răul căprioarelor, și în The Wilderness, parcul de lângă intarea în palatul Hampton, lângă labirint, și dacă tot veni vorba, sunt cireși și în grădinile palatului. De fapt cartierele Richmond si Kew sunt pline de ciresi, e de ajuns sa faci o plimbare printre case.
Holland Park
Parcul se laudă, printre altele, și cu o grădină japoneză. Și am zis domle, dacă e grădină japoneză apoi trebuie să fie și vreun cireș în ea! Și este. Plus vreo câțiva împrăștiați prin parc.
Cam astea ar fi locurile unde găsiți cireși la Londra sau prin zonele mai verzi cu case cochete, ca Notting Hill, Richmond, Kew, Kensington, Chelsea, Chiswick, Hampstead. Și mai sunt câțiva, preferații mei, la Turnham Green, vis-a-vis de stația de metrou, și pe Staveley Road, în Chiswick.
Londra e bestială primăvara, și nu numai pentru cireșii în floare, avem și narcise, și brândușe, lalele, magnolii, wisteria, camelii, avem di tăti 🙂
hmm, daca ma uit la pozele astea mai ca ii inteleg pe japonezi 🙂
ce frumos 😀 vreau si eu in Londra! Sper sa mai tina asa pana ape 13 aprilie :X
Nu prea sunt eu fana a culturii japoneze in general, dar recunosc, gradinile lor sunt superbe. Am gasit o gradina japoneza aici in zona si chiar ma gandeam cat de fain ar fi s-o vizitez in perioada asta cand ciresii sunt infloriti, dar e un pic cam departe pentru plecat dimineata si intors seara.
In Tours nu prea sunt ciresi… Am vazut niste pomi cu flori roz, dar nu stiu exact ce sunt si oricum acum s-au cam scuturat.
Aleea aia arata intr-un mare fel, ti-am mai zis!
Lucian – imi imaginez cam cum arata Japonia acum 🙂
Andreia – eu zic ca mai tin pana pe 13 aprilie
Larisa – oare n o avea niciun castel de pe valea aia vreo gradina cu ciresi :-p
Copacul ala de la final este superb!Cati ani o avea?
sincer habar n am, dar e minunat