Sigur ai auzit de Notting Hill. Case colorate, Julia Roberts, Hugh Grant, una dintre cele mai vestite piețe din lume (Portobello market), cel mai mare carnaval din Europa… E unul dintre cele mai posh cartiere din Londra și în fiecare weekend se umple de turiști. Știai însă că acum 50 de ani era rău famat, plin de case dărăpănate unde locuiau claie peste grămadă săracii Londrei? Că pe străzile unde acum sunt shopuri colorate, case scumpe și turiști din toate colțurile lumii au avut loc unele dintre cele mai violente conflicte dintre albi și negri din Marea Britanie (race riots, 1958)? Că în urmă cu 300 de ani zona era cunoscută pentru fabricile de cărămizi, atelierele de ceramică (pământul era foarte lutos) și pentru fermele de porci (de fapt Portobello road a luat numele unei ferme, Porto Bello farm), i se zicea the Potteries sau the Piggeries?

Știu, povestea siropoasă dintre Julia Roberts și Hugh Grant sau pozele cu case colorate și copaci cu flori sunt mult mai frumoase, dar realitatea mi se pare mai interesantă.

 

În 1950 Notting Hill era o adunătură de case vai mama lor, ridicate de mântuială în secolul 19, pentru o creștere a populației care n-a fost să fie. Au fost considerate în anii 30 necorespunzătoare pentru locuit, dar erau ticsite de oameni în anii 50, condițiile erau strigătoare la cer: “Erau cam 18-20 de oameni într-o casă cu doua sau trei etaje…Prima mea casă (…) aveam o cameră, era ceva la ordinea zilei, doi adulți și doi copii într-o cameră.”

Șmecherași de cartier stăteau în fața casei, pe scări, căci interiorul era dezolant, și făceau cocoloașe de hârtie pe care le aruncau în negrii care treceau pe stradă, dacă omul se oprea, ieșea cu scandal, dacă nu se oprea, strigau după el că-i laș, era un mediu oribil…” (Alan Johnson, MP Kingston upon Hull West/The Origins of Notting Hill Housing)

Vedeai afișe pe geamuri peste tot – no Irish, no blacks, no dogs.” (Ann Kenrick/The Origins of Notting Hill Housing)

În 1948 soseau în Marea Britanie primii imigranți din Caraibe. The mother country îi invitase să le ridice englezilor case (Londra era praf după al doilea război mondial), să le repare drumurile, să le curețe locuințele și instituțiile, să lucreze în fabrici, să aibă grijă de ei în spitale, să le aducă poșta, să le conducă autobuzele. Erau joburi atât de prost plătite încât puțini albi se atingeau de ele.

The mother country avea iar nevoie de ei (mulți luptaseră pentru Marea Britanie în război) așa că i-a invitat la muncă. Numai că a uitat să le ofere și un acoperiș decent deasupra capului. Noua clasă muncitoare a fost pasată în Notting Hill și Brixton. Casele din Notting Hill erau deținute de Peter Rachman (atât de vestit pentru locuințele insalubre și practicile neortodoxe încât a lăsat în urmă un nou cuvânt Rachmanism). Când a venit marfa nouă și disperată, a dat afară englezii, cu ajutorul unor băieți de cartier dornici să facă un ban cinstit. Tensiunile dintre albi și negri au tot crescut până s-a lăsat cu bătaie. Găsiți aici un material foarte interesant și cu ocazia asta vedeți și cum arăta Notting Hill în 1958.

Notting Hill azi (poze făcute în zile mai liniștite, căci în weekend abia ai pe unde merge):

notting hill5notting hill4notting hill 1 notting hill2 notting hill3

Case cumpărate acum 20, 30, 40 de ani cu câteva zeci de mii de lire valorează astăzi milioane și puțini și le pot permite. Cei care locuiesc în zonă se tem că în câțiva ani locul nu va mai arăta la fel. Afacerile de familie sunt preluate de companii mari, comercianții încep să plece spre locuri mai ieftine, localnicii se mută în cartiere mai liniștite și mai accesibile și în locul lor apar oameni pe care nu o să-i vadă nimeni niciodată, cumpără proprietăți și le închid sau le închiriază pe bani mulți. Ca să vezi ce poate să facă un film dintr-un cartier.

PS: te aștept pe Instagram și pe Facebook, Pinteresc puțin, iar G+ l-am cam abandonat.(sursa: BBC, nationalarchives.gov.uk)