Once upon a time…Burford, Cotswold

A fost odată ca niciodată o veche așezare medievală. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Și nici nu s-ar vedea. Saxoni, ziduri de piatră, verdeață cât vezi cu ochii și oi, multe oi, pentru că locuitorii se ocupau cu agricultura și oieritul. Și atât de bine mergea comerțul cu lână că satul a crescut și s-a îmbogățit și, odată cu el, și locuitorii. Încet, încet, Burford s-a transformat în oraș, un oraș mic și cochet, care acum atrage mii de turiști din toată lumea. Nu doar pentru că parcă timpul s-a oprit în loc, dacă nu ar fi zecile de mașini ai zice că ești pe vremea saxonilor, dar și pentru casele lui vechi, pitorești, pline de flori, pentru curțile cochete, pentru dealurile verzi, pentru mirosul de trandafiri, pentru aerul de altădată. Zici că ești într-o poveste.

Tot îmi propusesem eu să ajung în Cotswolds, am profitat de faptul că și musafirii voiau același lucru, deci la drum. Regiunea aia e atât de frumoasă încât n-am cuvinte să v-o descriu. E Provence a Angliei. E ce e Toscana pentru italieni. Am oprit doar în Burford, dar ce am văzut acolo, și pe traseu, mi-a fost de ajuns. Mă mai duc!

Aveam în plan să ajungem în două sate, poate chiar trei, dar e destul de complicat. Autobuzele sunt rare și apoi am zis că decât să fugim dintr-un loc în altul mai bine vedem unul și bun. Și e enervant, că sunt atât de apropiate și atât de mici!

Probabil că unii vor zice ce-i așa mare lucru de văzut în Burford, e o stradă nu foarte lungă, cu case de-o parte și de alta. Da, dar ce stradă! Îți vine să te asezi pe o bancă și să stai pur și simplu să te încarci cu frumos. Și ce case! Mai că te-ai opri la fiecare să faci o poză sau să ți-o întipărești bine pe retină.

La capătul străzii am găsit o cărare care ducea spre alt șir de căsuțe, prin iarbă până la brâu, cu ochii la văcuțele care pășteau, la satul care se zărea printre pâlcuri de verde, la turla bisericii și, din nou, cu ochii în patru la vaci, nu de alta, dar era un semn atenție, taur și eu eram cam roșie. Ne-am oprit și la un picnic, vremea a fost bunicică, n-am văzut soarele, dar l-am simțit, deci o zi frumoasă într-un loc minunat. M-a dus cu gândul la Provence, mai ales când am văzut gardurile acelea pe care până acum doar în Gordes le-am întâlnit, și în Goult, dar mai puțin.

Ce nu mi-a plăcut – prea multe mașini! Mult prea multe! Tiruri, mașini de marfă, autobuze, tot ce vrei. Eu nu știu cum locuiesc oamenii ăia acolo. E un trafic infernal. Și un zgomot! Plus că eu nu pricep cum permit unor mașini atât de mari să treacă la un metru de casele alea vechi de secole, la câțiva metri de biserica începută prin 1175. Autoritățile se laudă că orașul și-a păstrat aerul tradițional, dar în același timp nu văd că aerul ăla e poluat la greu. La acest capitol francezii au fost mult mai isteți – în satele și orașele vechi, mici, de patrimoniu, din Provence, și nu numai, mașinile nu au acces. E parcare la intrare, pentru turiști, au acces doar localnicii și gata, restul ocolesc.

Cum ajungi la Burford, de la Londra? Iei trenul până la Oxford (o oră, cam 23 de euro dus-întors, sau chiar 15 dacă iei bilete din timp) și de acolo cu autobuzul. Noi ne-am foit ceva până am găsit autobuzul, ăia de la gară nu știau nimic, șoferii nici atât, noroc cu oficiul de turism. Autobuzul 853, de la  St Giles, după stația Gloucester Green. Swanbrook e firma, Oxford-Cheltenham/Gloucester e traseul, 5,5 lire dus-întors până la Burford, cam 40 de minute. Atenție la program, de luni până vineri sunt plecări doar la 9.00, 12.45 și 18.00, sâmbăta de la 9.00, 11.45, 16.10 și 18.00, iar duminica numai de la ora 18.00. La fel, mare grijă la întoarcere, sunt la fel de rare, am intrat în vorbă cu un nene care locuia în Burford și ne-a zis și el, ultimul autobuz e la 16.50 să nu-l pierdeți că aici rămâneți! În teorie nu suna rău să rămânem pe acolo, dar în practică aș fi vrut totuși să ajung înapoi acasă.

Mai există varianta Stagecoach, autobuzul 233 te duce de la Burford la Witney și de acolo S1 spre Oxford. Și or mai fi și altele dar nu le știu eu. Sunt și autocare care pleaca din Londra spre Cotswolds, dacă ai puțin timp, ceva mai mulți bani și îți plac excursiile de o zi, organizate, eu una m-am lămurit cu tururile lor. Info aici și aici.

De la Burford, 233-ul trece și prin Minster Lovell, pare fain. Și Witney merită o vizită,  l-am văzut numai din autobuz, simpatic foc, dar ceva mai modern, ca să-l citez pe ghidul de ocazie (S1, Oxford-Carterton, pleacă de pe George Street, din centru, către Witney).

De la Londra mai e varianta Moreton in Marsh. Cu trenul de la Londra, cam o oră jumătate, cel mult 2, și vreo 30 de lire dus-întors, și apoi autobuz spre satele Cotswolds-ului. Îmi pare mai bine localizat Moreton in Marsh pentru a colinda regiunea, dar e un pic mai departe decât Oxford, e bun dacă rămâi o noapte pe acolo.

Deci se poate și cu transportul în comun, dar cu traseul făcut de acasă, cu mare grijă și atenție, cu trezitul cu noaptea-n cap și cu ceva alergătură. Deci exact ce nu-mi place mie. Ca și pentru Povence și Toscana, sunt de părere că și în cazul Cotswold mașina e cea mai bună soluție. Repet, locurile sunt enervant de aproape și de mici ca să stai după autobuze.

Ce vizitezi lângă Burford – la cel mult 10  minute e Cotswold Wildlife Park, dar și Bibury, la aproximativ un sfert de oră e Bourton on the Water, la cel mult jumătate de oră sunt Upper și Lower Slaughter dar și Stow on the Wold, Bourton on the Hill și Moreton in Marsh, la vreo 40 de minute sunt Cirencester, Broadway, Stratford upon Avon, Winchcombe, Chipping Campden, Cheltenham. La maximum o oră sunt Painswick, Castle Combe și Lacock.

De la Burford e ușor de ajuns, cu mașina, și la Blenheim Palace, cam jumătate de oră. Oxford, cu mașina, e la jumătate de oră, la o oră e Bath, Londra e la cel mult două ore. Deci timp și bani să ai. Și vreo două vieți, că am numărat peste o sută de orașe/orășele/sate în tot Cotswold-ul.

Dacă ajungi la Londra și te tentează Anglia rurală găsești informații despre Cotswolds AICI, aici și AICI. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea.