1795. Un bărbat, călare, aleargă înnebunit în jurul casei albe. Calul lasă urme de galop în gazonul verde, Iubito, deschide ușa, lasă-mă să intru!, se aude în noaptea rece de primăvară. Luminile sunt toate aprinse, însă ușile sunt închise și refuză să se deschidă.

Bărbatul e Prințul de Wales, viitorul rege George al IV-lea al Angliei. În casă e soția lui, Maria Fitzherbert. Acțiunea se petrece la Marble Hill House, cu o noapte înainte ca prințul să ajungă în fața altarului.

Nu, nu m-am zăpăcit, a doua zi prințul se căsătorește cu Prințesa Carolina de Brunswick. Păi nu-i deja căsătorit? E, dar numai în ochii Domnului. Nu însă ai domnului care trebuie. Tatăl său nu și-a dat acordul deoarece Maria era catolică, deci în ochii familiei regale, Prinny, așa era alintat viitorul rege, era liber ca pasărea cerului. Și numai bun de însurătoare. Nu-l compătimiți prea tare, l-au obligat să se însoare deoarece a pierdut o parte importantă din averea familiei, și a țării, la jocurile de noroc.

Povestea de iubire dintre Maria și Prinny e doar una dintre multele care se ascund dincolo de pereții albi, clasici, cam plictisitori la prima vedere, iar Maria nu e nici pe departe cea mai interesantă ocupantă a casei de pe malul Tamisei. Cea mai captivantă prezență, adevărata stăpână, cea care a construit Marble Hill, e Henrietta Howard, amanta regelui George al II-lea.

Se pare că Henrietta nu era o frumusețe extraordinară, însă deborda de personalitate. A fost amanta regelui timp de 14 ani. George al II-lea i-a dat banii pentru casa de pe deal, care la vremea ei a fost o adevărată aroganță, nu prea se construiau case în stilul italian, și i-a cam îndeplin orice moft, uneori cu riscul de a băga întreagă țara într-un scandal internațional.  Henrietta și-a dorit o scară de mahon, regele s-a supus, și-a trimis un general să taie niște copaci de prin Spania, au aflat spaniolii și a ieșit ditamai scandalul. Henrietta și-a dorit un tapet cu păsări colorate, made in China, by hand (chinoiserie era un must pe vremea aia), l-a obținut. Cine știe cât o fi costat, probabil că foarte mult, dacă pe cel de acum, o replică a celui vechi, care a dispărut, nimeni nu știe unde, statul englez a plătit 50 000 de lire.

Pe Henrietta nu o invidiați prea tare. Relația cu regele a fost singura scăpare din sărăcie și dintr-o căsătorie forțată. A rămas orfană de ambii părinți când avea doar 13 ani, peste puțin timp a fost obligată să se mărite, cu un gentleman amator de băutură și jocuri de noroc, a scăpat de el numai după ce regele l-a mituit. Și se pare că George al II-lea nici măcar nu o iubea, stătea cu ea deoarece așa era moda, trebuia să ai o amantă. După vreo 14 ani a fost acuzată de complot politic și a fost izgonită de la curte. Cred că a fost tare necăjită că a scăpat de un rege plictisitor și s-a retras, cu niște bănuți, la casa albă din lanul verde. Unii zic că ar fi fost mâna reginei. Alții spun că Henrietta ar fi vrut să plece mai devreme de la curte, dar nu a lăsat-o Caroline, era și camerista ei, o ura pentru că era amanta soțului, în acelaș timp știa că, dacă pleacă ea, va urma alta, deci a insistat ca Henrietta, calmă, diplomată, fără ambiții politice, fără dorințe imposibile (a vrut doar o casă a ei) să rămână la curte.

În 1734 Henrietta s-a retras la Marble Hill. Ea și un copil care, oficial, era nepoata ei, neoficial ar fi fost fiica. V-am zis că are povești multe și interesante casa albă, trebuie doar să ai răbdare să le asculți. Acum de ce să mint, nici noi nu prea am avut răbdare. Casa poate fi vizitată doar cu ghid, și numai la anumite ore, cel puțin așa e în weekend, și ghidul era un nene parcă scos direct din Anglia georgiană, plictisoare și iar plictisitoare. După ce am zis merci că a început turul, am așteptat afară vreo jumătate de oră, hai să vă arăt exteriorul. L-am tot văzut, dar fie. Apoi să întrăm de unde am plecat, în sala de mese, să vă arăt tapetul. Păi de ce nu ni l-ai arătat când am stat aici, pe scaune, uitându-ne la pozele cu Henrietta?!  Mai era și bâlbâit săracul, eram toți plictisiți la maximum, unii nu au mai rezistat și au dat bir cu fugiții. Stătea în fiecare cameră o mie de ani și ce i se părea lui interesant nouă ni se părea boooring. Mai e ceva interesant pe aici? Omg, nu, zi că nu! A, da, patul în care a murit Henrietta. Și o să murim și noi în curând dacă nu termini odată! La ultimul etaj mergeți singuri, turul se termină aici. Uraaaa! Erau vreo 4 camere și multe obiecte deci cred că ne apuca noaptea acolo dacă urca și el.

Mi-era și milă de el, săracul, dar nu mai puteam. Nu voiam să pierdem soarele, îl vedem cam rar, dar wekendul ăsta a fost atât de frumos încât ne-am plimbat de ne-am rupt picioarele. Înainte de a merge la Marble Hill am fost la Ham House, pe partea cealaltă a apei. Și dacă Marble House nu e cine știe ce ca și construcție, deși e printre primele Palladian villas construite în Anglia, Ham House e foarte șic, elegantă, de lux.

 

Marble Hill House e în Richmond, mai sus de Richmond Park, cel mai apropiat metrou e Richmond, la vreo 30 de minute dacă treceți Tamisa cu feribotul. În curte, acum un parc imens, se intră gratis, pentru casă biletul costă 7 lire. Fotografiatul e interzis, dar ghidul a zis că închide ochii fără probleme, și-o fi dat seama că altfel fug toți. Și, dacă ajungeți pe acolo, puteți să mai zăboviți nițel prin Richmond, e tare frumos.