Na că am ajuns și la Londra. După ce s-a amânat un pic plecarea, după ce acum doi ani am ajuns de la Londra în Sudul Franței (inițial era în cărți London, dar a apărut o ofertă de nerefuzat – Provence), am zis că big city nu ne vrea. Nu ne vrea și pace. Da’ ce-i pe voia lui?

Londra/ianuarie 2013

Și deși abia am venit, de fapt e cumva a doua zi de Londra, am ajuns ieri după amiază, sunt epuizată. Aici nu-i nici ora 8 și mie mi se închid ochii. Mi-a venit de hac vremea. E frigggg. Nu suport frigul, deși ar trebui să fiu obișnuită, vorba aia am prins în România și mai puțin de -10 grade. Ei bine cele -10, sau -6, nici nu mai știu câte au fost, puține oricum, m-au terminat. Și când te gândești că noi am plecat pentru o vreme mai bună (imaginați vă un rânjet de ăla de yahoo).

Am avut noroc că am ajuns, ieri pe Heatrow s-au amânat peste 100 de curse. Apropo, s-a transformat Taromul în low cost și nu știu eu? Am stat la coadă, pentru check in, mai bine de 40 de minute. Nu, nu a mers să-l facem pe net, și chiar dacă-l făceam, chiar dacă am scos biletele de automat, tot la coadă am ajuns ca să lăsăm bagajele. Erau aproape 3 ghișee, unul pentru business și aproape două pentru economic. Zic aproape pentru că, probabil că era coada prea mică pentru o zi de sâmbătă, unul s-a închis în scurt timp. Și a rămas unul pentru toate cursele. Mai rău ca la Ryanair, măcar acolo știu de ce stau, că am dat 50 de euro pe două bilete dus-întors. Erau niște oameni cu copii mici, nu a venit nimeni să le zică haideți, aveți prioritate,  erau unii cu check in făcut, la fel, degeaba. Și cei de la business au stat ca și noi la rând, minute întregi.

Angajați încruntați, răstiți. Cred că i-am prins eu într-o zi proastă. Discuție între el și ea – Da nu mai țipa! / – Da nu țip! / – Ba da, mă dor urechile! /- Uite de aia nu mai pot eu! Și asta de față cu noi aia care stăteam la coadă la o companie de linie, membru Sky Team. Când ajungi în avion se vede calitatea de membru Sky Team, dar până ajungi…Eu eram deja cu capsa pusă că am ales și locuri online și când colo…alte locuri. S-a dovedit că m-am răstit degeaba la domnișoara, chiar se schimbase aeronava de data asta (cu o zi înainte se anulase un zbor, sau mai multe, către Londra).

Dar am ajuns. Primele impresii așadar. (puținele poze sunt făcute cu telefonul, mi-a fost milă de aparat, l-ar fi nins rău, oricum, mi-ar fi înghețat mâna pe el).

DSC_0264

E  frig, v-am zis că-i frig? Am înghețat azi prin toate stațiile de metrou. Pentru că, nu-i așa, nu puteam nimeri decât în weekendul în care se lucrează pe mai multe magistrale. Deci linia noastră directă (că am luat hotelul în funcție de metrou, de birou, etc) s-a transformat în urcă/coboară, ieși/intră de la metrou la autobuz și invers. Dar am observat că englezii sunt foarte bine organizați. Au pus autobuze (gratuite) pe fiecare traseu pe care se lucrează, la intrarea/ieșirea de la metrou te întâmpină nu doar semne mari cât casa, ci și angajați care te direcționează către stațiile de autobuz. La fel și în stațiile de autobuz.

Metroul e scump, scump rău. Știi cum se duc lirele pe oyster card? Rapid. Și asta e varianta mai ieftină, cu oyster. Nenea de la ghișeu ne-a zis, citez: luați oyster și verificați când ajungeți la hotel, pe net,  faceți comparația, vedeți în ce zone trebuie să ajungeți, si luați un abonament că e scump transportul, mă doare sufletul numai când mă gândesc, și nu-s banii mei. La autobuz e un pic mai ieftin.

Noi am încărcat deocamdată cu bănuți pentru că o să analizăm zonele, să vedem ce și cum, unu cu munca, altul cu vizitatul. Azi am fost în zona în care am vrea să închiriem apartament. Am analizat-o știți cum…am făcut hop in hop out prin magazine, atât de frig e. Nu vă zic ce bucurie a fost pe noi când am văzut că e deschis mall -ul (ne-am sălbăticit de tot la francezi). De fapt mai toate magazinele sunt deschise duminica, unele până seara, altele cu program scurt.

DSC_0257

Găsești tot ce vrei, dacă nu găsești la Londra înseamnă că nu există. Chinezesc, tailandez, vegetarian, italian, vietnamez, japonez, franțuzesc, englezesc, pe o singură stradă! Ne-am propus să le luăm la rând. Ieri am fost la british, azi la thai, mâine am zis că mergem la italieni. Englezii ăștia nu-s sănătoși, la capitolul mâncare. Totul e prăjit, gras, piperat, cu sos. Mă mir că nu-s toți obezi. Am mâncat aseară ca porcii, pardon, ca englezii, de am zis că nu mai facem cât om trăi. O mie de calorii! Că da, scrie și câte calorii are fiecare fel. Oamenii te-au anunțat, pe riscul tău. Colesterolul meu cred că a urcat pe niște culmi …a cucerit Everestul. Dar nimeni nu face onion rings mai bune ca englezii. 

E mai ieftin ca la francezi, să mănânci în oraș. 

DSC_0236

Pe toată treaba asta am dat 20 de lire. Pare mult, dar era mult, cam pentru 3 persoane, dacă nu chiar patru.

M-am distrat când am intrat în supermarket și am găsit medicamente. În A Year in the Merde englezul povestește cum francezii îl roagă, când se duce acasă, să le cumpere și lor niște pastile pentru dureri de spate – am auzit că la voi se găsesc pe toate drumurile, la noi îți trebuie rețetă. Cam se găsesc peste tot. Dar din astea…ușoare. Noi căutam ceva pentru răceala. Aspirină, nurofen, strepsils și alte cele. La francezi așa ceva e inimaginabil.

Prima achiziție nu au fost pastilele, ci două adaptoare (pentru priză). Totul e pe dos. De parcă au vrut mereu să fie mai cu moț, diferiți, altfel. Pe ce parte merg francezii? Pe dreapta. Good, noi o să mergem pe stânga. 

_________________________

Ca o răzbunare, parcă, că am scris postul acela despre britanici și români/bulgari, am dat peste nu știu câți români. E drept și că veneam de la Heathrow și tocmai aterizase cursa de București. La control pașapoarte.  Un român nu trece ca tot omu pe la ghișeu, ci pe la staff pass. Zic o lucra în sistem. Trece și e întâmpinat de poliție. Între timp trecem și noi și aud – you ve been arested in Birmingham... Oki doki.

Să nu uit, am mai zis-o și cu alte ocazii, ce-i domle cu buletinele astea? Deci ale noastre sunt diferite, aceeași cetățenie, acte diferite. Unul e mai subțire și mai albăstrui, altu mai gros și mai alb. Până și ai noștri se uită ciudat la ele. Chiar nu suntem în stare să facem niște acte normale? Unele care, de exemplu, să respecte normele UE?

În metrou. Lângă noi stau doi români. Știi că vine și Mihăiță?/ –  Da, vine și el? / – Da, și-a luat bilet.  Trebuie să apară. Două scaune mai încolo, alți români. Sună telefonul: Alo, da. Cum tu ai venit aici și nu știi pe nimeni? Păi nu pot să te ajut acum. Du te și tu la Victoria că au tot felul de centre mai ales acu, cu frigu ăsta. 

Bieții oameni. Dar chiar și așa rămân la părerea mea, presa britanică, o parte din ea, exagerează, scoate date din context, partidele își fac campanie ieftină ca să acopere faptul că nu prea au făcut nimic sau să câștige voturi slabe, dar multe (că cine poate crede tot ce zice Nigel de la UKIP – partidul care își face campanie isterizându-se că UK va fi scufundată de valul de români și bulgari – dacă nu cei care iau de bun tot ce aud).  Am mai auzit vorbindu-se românește pe stradă, dar nu la fel de mult ca spaniolă sau poloneză. Și apoi când avem nevoie de mână de lucru sunt buni imigranții. Oricum, și în Uk, ca și în Franța, Germania, Italia și chiar și în sărmana Grecia, mai toate joburile de jos sunt făcute de străini. Să zică merci așadar. Și să nu creadă cineva că primirea sau ieșirea, liberalizarea pieții muncii, sunt făcute pentru noi, bulgari, polonezi sau unguri. Sunt făcute pentru că ei (englezii, francezii, germanii) au diverse interese economice, strategice, financiare etc. În fine, noi să fim sănătoși.

 

 

Îmi place Londra, mi-a plăcut mult și când am fost în vizită, probabil că impresiile se vor mai schimba pe parcurs, că una e să stai câteva zile și alta e să stai luni, ani. Una e să stai la hotel și să vizitezi și alta e să cauți apartament de închiriat, să te lovești de birocrație.Aș vrea însă să nu mai fie atât de frig, să nu mai ningă. Azi am înghețat bine de tot. Nu v-am zis că ne-am băgat în primul mall și ne-am luat șoșete de iarnă, pulovăr gros și urechi (eu adică, ca pe alea vechi nu le mai găsesc). Și tot am tremurat. Plus că a nins mai toată ziua și a bătut și vântul. Stăteam la metrou și ne întrebam oare câte grade or fi acum în Fos? (adică în Sudul Franței). Nu ne-am uitat, că ne amăram degeaba. M-am băgat la căldură, la hotel, mai ies la …primăvară.