Zilele trecute a fost o amică din Franța în vizită la Londra. Hai să mergem la National Galery, că n-am mai fost de o viață. Hai! Unde ne vedem? Cum unde, la cocoșul francez!

coq

De câteva săptămâni, în Trafalgar Square, a apărut un cocoș albastru. Ce caută cocoșul albastru în ceafa lui Nelson, s-au întrebat unii englezi. E o glumă, zice artista de origine germană, nu s-a gândit la francezi când l-a făcut și nici la faptul că piața în care tronează cocoșul, celebrează victoria împotriva francezilor. Așa o fi. Nu mă pricep, pare cam ieșit din peisaj, se asortează doar cu cerul albastru, și eventual cu ceasul bisericii, dar mi s-a părut foarte bine făcut. Amica mea franțuzoaică a zis citez: mais c’est horrible!

Îl găsiți în piața Trafalgar până anul viitor, cică va rămâne 18 luni pe piedestalul din fața National Galery. E un loc acolo unde statuile se schimbă frecvent. Înainte de cocoș a fost un copil cam deprimat, și deprimant, înaintea lui, alt copil pe un cal de jucărie, sau nava lui Nelson, într-o sticlă imensă (cred că e cea care acum stă la Maritime Museum). 

Cred că va crește numărul de turiști francezi. Glumesc. Londra e oricum plină de francezi (cică sunt peste 250 000). Bine, Londra  e plină de toate națiile, dar mă miră numărul mare de francezi deoarece Franța nu e în situația Spaniei sau a Portugaliei, nu e India, Pakistan, Polonia sau România. Și dacă mai stai și în sud unde e cald…de ce ai veni la Londra? Amica mea, de exemplu, e înnebunită după Londra, deși stă fix în Sudul cu soare. Dar s-a măritat cu un englez care nu vrea să se întoarcă în UK nici în ruptul capului. Ea a locuit la Londra acum mulți ani și a fost foarte faină plimbarea cu ea, prin Londra și prin amintiri. Uite aici am stat, aici am lucrat, aici veneam în weekend…Mă și vedeam peste vreo 5,10 ani, înapoi în Franța – uite aici mergeam la cursuri, aici veneam la plajă, aici am locuit, aici ieșeam la alergat, aici veneam la picnic, asta e agenția care nu mi-a mai dat garanția, atunci voi râde probabil, încă nu râd…

 

Revenind la National Gallery, vă recomand turul organizat. A fost foarte interesant! Am aflat că Monet și Renoir au stat unul lângă altul, prin 1869, când au pictat La Grenouillère, o stațiune pe Sena, lângă Paris. Lucrarea lui Monet e la National Galery, a lui Renoir nu, dar am fost curioasă să aflu cum au văzut cei doi același loc, am văzut online până oi ajunge la Stockholm, unde ar fi tabloul lui Renoir. Tot datorită ghidului, o doamnă cu un talent rar, cel de a vorbi cu pasiune și mai ales atrăgător despre artă, de ce unele tablouri venețiene au un cer albastru superb, iar altele un gri spălăcit (culoarea era adusă din Afghanistan și era foarte scumpă așa că italienii au încercat tot felul de rețete până le-a ieșit albastrul de Afghanistan, așa au crezut ei, numai că peste zeci, sute de ani, albastrul lor s-a transformat într-un gri sterș, cel original e la fel de puternic).

Vizita cu ghid are loc zilnic de la 11.30 și de la 14.30 ( în weekend la 16.00), verificați site-ul. Oricum, galeria e atât de mare, vreo 2300 de exponate, încât e imposibil să vezi tot (au ales ei cele mai interesante 30 de tablouri, dacă nu aveți timp sau un plan anume). Intrarea e gratis, la fel și vizitele ghidate.

 

Ce ziceți de o plimbare prin Greenwich? Cartierul e, de anul trecut, Royal Borough, alături de Kensington & Chelsea, Windsor & Maidenhead. Probabil e mereu aglomerat, mai ales în zona Observatorului: The Royal Observatory is the source of the Prime Meridian of the world, Longitude 0° 0′ 0”. Every place on the Earth is measured in terms of its distance east or west from this line. The line itself divides the eastern and western hemispheres of the Earth – just as the Equator divides the northern and southern hemispheres.

Era coadă la linia vieții, e în dreapta intrării, lângă ceas, ne-am uitat de la distanță și am plecat. În Observator nici n-am îndrăznit, era rândul până afară (cred că așa e în fiecare weekend, dacă puteți ajunge de luni până joi, hai vineri dimineață, cred că e mult mai lejer; intarea e gratuită doar la Astronomy Centre, pentru restul se plătește bilet, info aici).

Mai jos de observator sunt Muzeul Naval (foarte interesant, și nu doar pentru cei mici), The Queens House (am alergat prin ea, am ajuns cu 10 minute înainte de ora de închidere), Old Royal Naval College (aici n-am mai intrat). Toate pot fi vizitate gratis. 

Mai are Greenwich și un parc imens (cel mai vechi din Londra), e plin de veverițe, luați alune!, sunt și acolo căprioare, dar, spre deosebire de Richmond, sunt închise, și dacă e primăvara, nu ratați aleea cu cireși. 

Tot acolo e și Cutty Sark. Acum stă pe loc și își așteaptă turiștii, dar la vremea ei a fost cea mai rapidă navă din lume. Aducea ceai din China. Aici e cu plată, 12 lire, 6,5 pentru copii. Mi-a plăcut și piața, Greenwich market, seamănă un pic cu cea din Madrid, printre standuri sunt locuri unde poți mânca un tapas, de exemplu, sau poți bea o bere.

Și dacă vechiul Greenwich nu v-a epuizat, treceți podul, spre Canary Wharf, zona de business, nouă și futuristă.

În Greenwich se ajunge cu trenul sau cu DLR-ul (asta e metroul ăla fără vatman, totul e computerizat). Cu DLR-ul e mai ieftin, și parcă e și mai rapid, plus că trece prin Canary, printre clădirile alea mamut (merge Oysterul pe ambele miloace de transport). Sau puteți lua barca, de la Westminster brigde, chiar e o plimbare plăcută. Dacă aveți oyster card, cumpărați bilete de la ghișeul cu semnul tfl, aveți reducere, plus că mereu mi se pare că bărcile tfl-ului sunt mai aerisite decât cele private.