După un an, am revenit la Seven Sisters. De data asta plaja de la Birling Gap era închisă, nu aveai voie sa te apropii de margine și peste tot erau afișe cu avertizări. Furtunile din ianuarie și martie au tăiat din stânci și au împins marea spre uscat. Nimic anormal, acesta e cursul naturii. Doar că natura a schimbat vitezele. Numai în ianuarie marea a înghițit aproximativ 3 metri din stâncile de calcar, cam cât mânca în 7 ani. Și dacă locuitorii cer diguri, proprietarii coastei, National Trust, spun că trebuie să ne adaptăm, să lăsăm deoparte instinctul de apărare și să recunoaștem că marea e mai puternică decât noi, coasta trebuie lăsată să se erodeze natural.

IMG_7266_fhdrIMG_7190_fhdr IMG_7245IMG_7336

Seven Sisters Country Park e, în opinia mea, primul pe lista ce vizitezi lângă Londra. Nu e tocmai aproape (o oră cu trenul și încă pe atât cu autobuzul), nu poate fi vizitat oricând, riști să te ia vântul pe sus sau să patinezi pe iarba udă, dar merită efortul. E un loc spectaculos, mai ales partea de coastă dintre Seaford și Eastbourne. Așadar, când au venit danezii în vizită (prietenii noștri din Danemarca) am profitat de ocazie și am dat iar o fugă la stâncile albe. De data asta am mers la Brighton și de acolo am luat autobuzul. Am coborât la East Dean și am pornit la picior spre Birling Gap. Deși am cam greșit stația, ar fi trebuit să coborâm cu o stație înainte, să mergem pe traseul normal, oricum, în cel mult jumătate de oră am ajuns la Birling Gap.

Hotelul de lângă apă era în reparații, casa de alături era înconjurată de garduri, era fix pe muchie și restul de perete sugera o pierdere recentă, era interzis accesul spre plajă și afișele de pe dig cereau grijă și atenție și numeau vinovatul. Furtuna. Iarna asta a fost mult mai caldă, pe placul meu, dar a plouat extrem de mult. Atât de mult încât a fost alertă în Marea Britanie, zeci de case au fost inundate, lăsate în întuneric, evacuate. La Seven Sisters valurile au atins cote record. Furtuna a rupt din stâncă, a luat scările ce duceau spre plajă, a luat terasa casei de vară de lângă hotel și și-a pregătit următoarea pradă. Stâncile sunt brăzdate de crăpături, unele dintre ele destul de serioase. Nimeni nu știe când vor cădea, dar e clar că o vor face mai devreme sau mai târziu, de aceea o bună bucată din margine a fost delimitată și e teritoriu interzis.

Cea mai gravă situație e la Birling Gap. Dacă până acum marea mânca aprox 0.7 metri pe an, acum e din ce în ce mai flămândă. În ianuarie 2014 a luat cam 3 metri din stâncă. Se pare că nivelul mării crește de 4 ori mai repede comparat cu acum 100 de ani.

IMG_7318_fhdr

National Trust avea mai multe reședințe de vară pe coastă, le tot dărâmă. Prima a dispărut în 1972 pentru că ajunsese pe margine, alta a picat în 94, alta în 2000, și tot așa, în ritmul mării care se apropie din ce în ce mai mult, și din ce în ce mai repede, de tărm.

La Beachy Head dispare cam jumătate de metru de stâncă anual. Iar la Seaford autoritățile au intrat în alertă iarna asta căci furtuna a luat aproape toată plaja, prima linie de apărare a orașului (ca să citez un parlamentar din zonă).

Ploaia și marea lucrează cot la cot. Ploaia se infiltrează în stâncă, îi slăbește rezistența așa că e mult mai ușor pentru mare șă-și ia tributul. Locuitorii cer diguri de protecție, sau orice soluție care ar putea ține apa la distanță, National Trust pledează pentru… adaptare.

Avem nevoie de proiecte care să susțină adaptarea. Coasta e într-o continuă schimbare, trebuie să acceptăm acest fapt. Vor urma fenomene și mai extreme, și mai imprevizibile, nu le putem ignora și nici nu putem scăpa de ele. Dacă vom continua să ne apărăm artificial riscăm să producem o catastrofă. Un sentiment fals de securitate dat de apărarea artificială poate conduce la un colaps catastrofic, e de preferat un impact ce poate fi gestionat. You can’t hold the line everywhere, it’s physically impossible and it’s not good for society.” (Peter Nixon, National Trust)

Înteleg ambele poziții și chiar vorbeam, când am ajuns acolo și am văzut situația, oare nu se poate face nimic, un dig, ceva? Habar n-am. Și probabil că orice soluție presupune cheltuieli uriașe și e fără succes pe termen lung. Doar ar întârzia procesul. Și cât l-ar întârzia? Și apoi, dacă n-ar fi marea, ploaia și vântul, Seven Sisters n-ar arăta așa.

IMG_7294IMG_7284IMG_7253_fhdr

Ultima cucerire a mării fost filmată.

National Trust a anunțat că scările spre plaja au fost refăcute, dar pot fi închise oricând, în funcție de capriciile vremii.

 

PS. am mai scris aici despre cum ajungi la Seven Sisters. Pe scurt – trenul spre Brighton sau Seaford (o oră, maximum o oră și jumătate) și de acolo autobuzul 12, 12A, 12X sau 13X. Verifică programul, diferă în funcție de sezon iar 13x merge doar vara.  

Trenul spre Brighton poate costa și 10 lire (de persoană, dus întors), spre Seaford e 13-14 lire, depinde când iei biletele. Biletele se pot cumpăra online, le ridici de la automatul din gară  (cu condiția să ai la tine cardul cu care le-ai plătit). Dacă sunteți mai mult de 2 beneficiați de reducere, sunteți deja grup.

Pentru autobuz, un bilet dus-întors costă 3,8 lire, există varianta all day ticket, 4,5 la ghișeu (e unul în fața gării), 7 lire la șofer. Mai are Southern Railway varianta all network downlander, 17,5 lire, valabil în rețeaua lor de trenuri și pe autobuzele menționate mai sus, dar, adunat, cam tot pe acolo ajungi, ba chiar mai ieftin dacă iei biletele de tren online și cele de bus de la ghișeu.

În weekend mergem la alte stânci de calcar, mai celebre, la Dover.

sursa: National Trust, BBC