Că nu-mi place toamna v-am mai zis. Și drept răzbunare (a doamnei toamnă adică) am ajuns în orașul unde mai mereu e toamnă, mai mult sau mai puțin. Deși zilele astea ai putea jura că-i iarnă, depinde pe unde umbli. Dacă te plimbi prin zona de shopping, crezi că e iarnă în toată regula, mâine-poimâine vine Crăciunul (au împodobit deja). Dar dacă te duci spre zona mea preferată din Londra – Richmond… altă viață.

rich

 

Simțeam nevoia să urc ceva, un deal măcar că munte…nu-i, să simt oboseala aia plăcută, mulțumirea că am ajuns în vârf, ceva efort acolo. Aici totul e drept, asfaltat, măturat, prea ca la oraș. Păi în Provence era de ajuns să mergem într-un sat din Verdon sau Luberon, să lăsăm mașina la intrare, și să urcăm spre centre ville. Ajungeam rupți de oboseală. Știu, știu…apples and pears. Sunt și aici parcuri, la jumătate de oră-o oră jumate cu trenul, dar din ce am văzut pe site-uri sunt tot așa…de mers drept, sau cu bicla, alei, plimbare de aia …nu care cumva să dai jos burgeru și fish&cipsu. Cred că, pentru o treabă serioasă, trebuie să ajung la Lake District. Sau la sală. Până atunci însă am zis să mai dam o raită prin Richmond, că tot e aproape. Mergem, urc și cobor Richmond Hill-ul până nu mai pot!

A fost fain, deși a plouat, a bătut vântul de am crezut că mă ia pe sus, au fost toate anotimpurile-n ziua aia, numa n-a nins. Deci să vă zic și vouă un traseu numai bun de plimbare și de văzut Londra autentică, verde, sau colorată, că doar e octombrie.

Cobori la Richmond (cu metroul) și o iei frumos la picior spre Richmond Hill. Dar prin the Vineyard Passage – o stradă simpatică ce își face loc printre …morminte. Da, zona a fost cimitir, până când autoritățile au zis stop, crescuse prea mult numărul viilor și al morților. Mormintele au rămas, la fel și biserica, ridicată prin 1850 (cea originală, de prin 1700, a ars). Nu, nu e morbid, e chiar fain.

Mergi spre Richmond Hill, intră în Terrace Gardens (dacă ai alune e perfect, e plin de veverițe), apoi treci strada spre Buccleuch Gardens și ai ajuns la Petersham Meadows. Și acolo surpriză:

vaci

Parcă nici nu ești în Londra, parcă ești undeva la țară, departe de lumea dezlănțuită din unul dintre cele mai aglomerate orașe din lumea asta.

Petersham Meadows a fost odată parte a domeniului uriaș al Ham House (despre casă am scris AICI). Acum e zonă protejată, a scăpat ca prin urechile acului de mâna lungă a dezvoltatorilor imobiliari. Lumea a protestat, Parlamentul a aprobat, și zona a rămas în stăpânirea …vacilor.

IMG_2715

 

Acolo au fost ferme odinioară, unele mai sunt și acum, și unul dintre fermieri plătește taxă ca să-și pască vacile pe pajiștea de lângă Tamisa, 6 luni pe an. 

Noi am trecut pe partea cu gardul, am zis că e mai sigur, e și alee prin mijlocul luncii, trecea lumea fără nicio grijă. Nu e voie cu câini, a fost la un moment dat un incident, o vacă a fugărit un câine, cred că a enervat-o. Oricum e cineva care păzește cireada.

IMG_2760

 

Mergi apoi pe malul Tamisei, sau intră prin pădure (noi am mers pe ambele căi), dai de ferme, și ajungi la Ham House. De acolo fie intri în casă și grădină (se pot vizita separat, se plătește bilet), fie mergi mai departe pe malul Tamisei. Dacă te țin picioarele ajungi la Kingston upon Thames. Vechi sat saxon, loc de încoronare al regilor, până la cucerirea normandă, piață, oraș medieval, loc strategic, acum parte a Londrei, bun pentru shopping (prețurile sunt mai mici ca în rest). Sau poți ieși înapoi spre Richmond, spre centru, poți lua barca să treci pe partea cealaltă (spre Marble Hill House, casa e cu bilet, parcul e gratis), sau te poți întoarce spre Petersham Meadows și, pe malul apei, spre Kew (la un moment dat treci pe lângă grădina botanică, Kew Gardens, e și o intrare pe partea cu Tamisa). Noi așa am făcut și am mers pe jos până acasă. Vreo 2 ore. Deci ceva sport tot am făcut.

IMG_2750

 

Ziceam că vremea a fost infectă. St Jude a fost de vină. Nu sfântul, ci furtuna. A venit din Atlantic, spre UK, Franța, Olanda, Danemarca. Englezii i-au zis St Jude deoarece a lovit puternic duminică spre luni, și luni a fost St Jude, patronul cauzelor pierdute. Cauză pierdută a fost ieri ajunsul la muncă. Avioane, trenuri, metrou, autobuze, toate au mers greu, unele n-au mers deloc.  Azi e bine. Back to normal.

 

PS. am mai povestit despre Richmond aici și aici. Și, repet, dacă vreți să vedeți niște case vechi, frumoase, un cartier englezesc ca-n filme, coborâți la Kew Green (asta cu autobuzul) și mergeți spre Kew Gardens, printre case, nu pe strada principală. Și, dacă vă mai țin picioarele, înaintați spre Richmond. Ori printre case ori pe malul Tamisei, coborâți pe lângă Kew Bridge și mergeți spre Richmond Bridge. Nu sunt case dar e atâta verdeață și liniște de zici că nu ești în Londra (mi-a părut rău că nu am bicla la mine). E cam o oră de mers dar la capăt, la podul Richmond, vă așteaptă răsplata – pub-uri, înghețată, sucuri a la Jamaica (e un nene ce face niște cocktailuri faine direct în nuci de cocos). Cu metroul, puteți coborî la Kew și mergeți pe jos spre Richmond. Am pus poze pe pagina de facebook a vacanțelor.