Richmond park e poate cel mai frumos parc din Londra. Și dacă nu o fi cel mai fain, cu siguranță e cel mai natural. Nu prea seamănă cu restul parcurilor regale, unde cam fiecare bucată de iarbă și fiecare floricică sunt puse cu mâna, e semi-sălbatic. Are zone unde viața e rânduită de mâna omului, dar are și bucăți unde natura a fost lăsată să se desfăsoare în voie. Și mai ales are sute de căprioare și cerbi ce se plimbă liberi printre vizitatori, bicicliști și mașini. Plus iepuri, rațe, lebede, vaci (astea-s închise), papagali, și tot felul de zburătoare (e un stol de papagali verzi ce se plimbă prin vestul Londrei, îi tot întâlnesc pe unde mă duc).

 

Asta cu frumosul evident că ține de gusturi. Nu-i atât de populat ca St James, nu e atât de aranjat ca Regent s Park, și cu siguranță nu-i la fel de celebru ca Hyde Park, dar e mult mai aerisit ca parcurile centrale. Pentru că e în zona 4, și ajung turiștii mai rar prin el, dar și pentru că e imens, zici că ești în pădure. Dacă nu iei în calcul Lee Valley, care începe în Londra si se termină la vecini, atunci Richmond e cel mai mare parc din capitală. Oricum, se pare că e cel mai mare parc urban din Europa. Tocmai de aceea e tăiat de ditamai artera rutieră, la fel ca Hyde Park (ar trebui șoferii să ocolească prea mult).

richmond

 

Pe cele aproximativ 1 000 de hectare acum muuuulți ani vîna regele. Charles a stârnit nemulțumirea supușilor când, în 1637, a transformat terenul de lângă Londra în parc de vînătoare. Nu pentru că în loc să conducă țara alerga după căprioare, ci pentru că a luat terenurile oamenilor și a ridicat un gard de piatră în jurul întregului domeniu. Decizia a fost atât de controversată încât a fost nevoit să plătească despăgubiri unor proprietari și a pus o scară de acces, peste gard, pentru ca oamenii să poata intra să adune lemne de foc. Gardul stă și astăzi în picioare, dar parcul din Richmond e deschis tuturor.

E plin de cerbi și căprioare, dacă e cald se mai ascund, însă toamna îi poți admira în toată splendoarea. Am fost weekendul trecut și era mai plin ca niciodată. Au și pui, și alergau ăia mici și săreau într-o veselie. Plus că unii scoteau niște zgomote super simpatice, parcă erau niște pisoi.

 

IMG_1113.JPG IMG_1123.JPG IMG_1139.JPG IMG_1155.JPG IMG_1172.JPGIMG_1206.JPG IMG_1214.JPG IMG_1241.JPGIMG_1177.JPGIMG_1110.JPG

 

Acum nu-i mai vînează nimeni, cu excepția doritorilor de poze artistice. Zău că nu pot să pricep de ce unii oameni simt nevoia să bage obiectivul în botul cerbului. Sunt obișnuiți săracii cu de toate (pasc lângă artera cu mașini și bicle fără niciun stres), dar pe bune că unii sunt de groază. Se duc în sufletul lor până îi fugăresc. Și dacă s-o enerva un cerb, și l-o lua pe vreun artist în coarne, evident că-i vina cerbului. Nu mai zic că am văzut alte specimene și mai și, se duc tiptil spre turmă, și apoi se scalambăie, și zbiară, ca să îi sperie. Oameni…

Pe lângă turma de rumegătoare simpatice foc, parcul se mai laudă cu Isabella plantation, care merită vizitată mai ales primăvara, când se umple de culori și miresme – rhododendroni, azalee, magnolii, camelii, crini de apă (am povestit aici), și cu King Henry’s Mound. E un punct de observație, lângă Pembroke Lodge Gardens, de unde se vede o bucată bună de Londra. Se zice că acolo ar fi stat Henry al VIII lea, cu ochii pe turnul Londrei, ca să vadă salva de tun ce anunța moartea nevestei, Anne Boleyn. Ar fi singura “vedere” protejată din lume, adică nu are nimeni voie să construiască nimic pe direcția aia. 

Dacă vă duceți în parcul din Richmond, nu uitați de ghete, orice anotimp ar fi, dacă plouă e jale. Cea mai apropiată stație de metrou e Richmond. Cartierul în sine e deosebit de frumos, și diferit de Londra centrală (dați un search după Richmond pe blog că am tot scris despre el). Tot în Richmond sunt și grădinile regale, Kew Gardens (cea mai apropiată stație de metrou e Kew).

 

Mai multe poze pe pagina de facebook a vacanțelor: toamnă londoneză