Praga: atunci și acum

Întotdeauna mi-a plăcut să mă întorc. Real sau virtual, într-un loc, într-o situație, într-o poveste. Așadar abia am așteptat vacanța la Praga. Să aflu cum ne-am schimbat amândoi, eu și orașul, în 5 ani (sau or fi 4? sau 6? cine-i mai numără…). Deși, dacă mă întrebi pe mine, oamenii și locurile nu se schimbă radical niciodată. Anii aduc schimbări mai mari sau mai mici, dar baza rămâne aceeași. Și, în situații limită, ai surpriza să afli că de fapt nu te-ai schimbat deloc. La fel e și cu orașele, fațadele se pot primeni, străzile se pot lărgi sau micșora, dar Praga rămâne Praga.

Atunci podul Carol era în lucru. Puteai trece peste el dar vedeai mai degrabă plăci de protecție decât statui sau priveliștea. Acum, relativ proaspăt renovat, podul nu doar ne-a deschis calea spre centrul vechi, ci ne-a și oferit unele dintre cele mai frumoase priveliști din Praga. Și pentru că hotelul era în Mala Strana, și atunci și acum, am admirat podul, castelul și orașul în mai toate momentele zilei. E mereu plin de lume, parcă dimineața e ceva mai liber, iar seara mi s-a părut cel mai frumos.

Hotelul a fost același, v-am povestit motivul, dar dacă atunci am avut o cameră super drăguță și liniștită, acum cred că ne-am ales cu cea mai proastă cameră posibilă. Nu numai că era la stradă, adică fix în stația de tramvai, dar era și lângă scări, așa că oricine intra sau ieșea trecerea pe acolo. Asta a însemnat trezirea odată cu tramvaiul și somn chinuit. Dar există lucruri mai rele decât zgomotul făcut de șinele unui tramvai – vecinele norvegience. Vreo 5 la număr, cu obrajii plesnind de sănătate, în tricou și sandale, deși afară era destul de rece, și cu o gură demnă de oamenii ținuturilor geroase. Și pentru că probabil nu împărțeau aceeași cameră, se puneau la taclale pe hol. Într-o dmineață, la micul dejun, fata de la recepție le-a invitat afară dacă au luat masa, e camera mică, a zis ea, de fapt ne spărseseră timpanele la toți. 

În fața hotelului se întinde dealul Petrin. Nu știu cum de l-am ratat data trecută, acum am zis că trebuie urcat măcar o dată, simțeam nevoia să urc ceva, m-am săturat de străzi drepte și odihnite. Nu e foarte înalt, cam 300 de metri, dar tot e mai bun decât nimic. Și era plin de copaci înfloriți, printre ei și cireși. Praga văzută de la 318 metri e minunată. Puteam s-o vedem de la 380, adică să urcăm în turnul de pe deal, dar ne-am mulțumit cu atât.

Te mai uiți de sus la Praga din turnul cu ceas, din turnul catedralei St Vitus, din grădinile de lângă castel (grădinile raiului le zice), dar și de pe faleza din fața palatului, din turnul de pulbere, sau de la restaurantul din clădirea care dansează. 

Pe Petrin sunt și câteva grădini, cred că pe la început de mai arată grozav, erau pline de liliac.

Dealul ne-a dus spre castel, care de data asta era asaltat de turiști. Acum 5 ani nu era nimeni pe străduțele vechii cetăți, poate pentru că era jumătatea lui martie, acum a fost imposibil să găsim un loc mai liniștit. Petrin nu era atât de aglomerat, doar lângă turn și lângă mânăstirea Strahov era agitație, pe traseu rar am întâlnit turiști (probabil pentru că cei mai mulți urcă cu funicularul).

N-am vizitat nici de data asta mânăstirea Strahov, deși înțeleg că se laudă cu o bibliotecă superbă, am fost însă la Loreta care nu m-a impresionat foarte tare (130 de coroane intarea și încă 100 dacă vrei să faci poze). În schimb catedrala din curtea palatului, St Vitus, mi-a plăcut. Dacă data trecută am admirat exteriorul, acum ne-am minunat la vitraliile pline de culori.  Și, la fel de frumoasă, mi s-a părut sinagoga spaniolă (no photo) deși m-am cam enervat când am văzut propaganda care însoțea diversele exponate, istoria consemnează numai ce dă bine la CV.

Acum 5 ani Praga mi s-a părut un oraș scump. Acum, după un an de Londra și doi ani de Franța, mi s-a părut ieftin. O liră o bere?! Sau chiar mai puțin. La Londra nu știu dacă găsești ceva sub 3 lire (poate half pint). E mai scumpă Praga decât România, asta e clar, dar pare probabil și mai scumpă din cauza coroanei mici. Drumul de la aeroport la hotel ne-a costat 450 de coroane, pare mult dar de fapt sunt vreo 16 euro.  O bere pleacă de la 35 de coroane, un gulaș e cel puțin 100, dacă e supă, și ajunge la 300, poți lăsa la o singură masă și o mie de coroane. (e de ținut minte că prețurile variază destul de mult de la un loc la altul, un gulaș, la un restaurant de lângă pod, era 190 de coroane, la doi pași era 300).

Dacă tot am pomenit de aeroport, atunci am luat un autobuz și un tramvai până în Mala Strana (nu există transport public direct), acum am luat un minibus (cam 5 euro de persoană dacă te lasă în stația lor, în centrul vechi, sau vreo 7 euro dacă vrei să te lase la hotel, am făcut rezervările online, pe site-ul aeroportului). Când am ajuns la hotel, la miezul nopții, am greșit ușa și am intrat direct în crâșma de lângă, nici eu nu știam că mi-e atât de dor de berea cehilor :-p

Că ne-am dus după bere nu mai e un secret, uitasem să vă zic cum se cheamă crâșma vieții, Svejk, Malostranská pivnice îi zice, și e plină Praga da ele, pe noi ne interesa cea din Mala Strana. Atenție la notă! Nu doar la ei, ci în general, scrie până și la ghid că unii vor să te fure. Și, la fel ca și acum 5 ani, orice covrig, ketchup, muștar, se plătește scump și tip is not included.    

Atunci oamenii mi s-au părut încruntați, repeziți, deloc amabili, chiar și cei din servicii. Acum, șoferul care ne-a așteptat la aeroport ne-a zâmbit, la fel și chelnerii. Nu știu dacă valul de turiști, și banii ce vin odată cu el, au schimbat lucrurile în ultimii ani, dar s-a observat o diferență. E drept că și eu eram alta atunci, nu prea zâmbeam nici eu, de obicei oamenii îți răspund cum li te adresezi.

Și atunci și acum am nimerit, fără să ne propunem asta, la târgul de Paște. Aceleași tarabe, aceeași copaci cu ouă și panglici galbene, același pod care îți arata piața de sus, un fel de Carol în miniatură, același animăluțe înghesuite în coțețe cu fân. Am avut o senzație de deja-vu (târgul ține până la sfârșitul lui aprilie anul ăsta).

Orașul parcă arăta ceva mai bine acum, deși aș fi tentată să spun că mi-a plăcut mai mult Praga de acum 5 ani, mai liniștită. Nu am putut să nu remarc clădirile superbe, cu fațade îngrijite, curate, pline de modele colorate, sau statui, ca să vezi câtă grijă au unii de trecutul lor.

Și acum, ca și atunci, Praga mi-a părut un loc numai bun de pus pe rană. Relaxant, cald, romantic, liniștit, chiar și cu puhoiul de turiști. Pleci altfel de la Praga, și nu datorită berii.

Legenda spune că dacă atingi placa de bronz de la baza statuii sfântului Ioan Nepomuk, de pe podul Carol, te ve întoarce la Praga. Am avut așadar ocazia să-mi asigur revenirea, dar am ratat-o. Eu știam doar că dacă atingi statuia în miniatură (ridicată, zice povestea, în locul în care sfântul a fost aruncat în apă) ți se va îndeplini orice dorință. O să verific. Acum am înțeles de ce milioanele de turiști au lustruit diverse părți din statui până le-au făcut să lucească. Care o fi cu dorința? Care cu întorsul? Hai mai bine să le ating pe toate, măcar una și-o face treaba.

PS: Mai multe poze pe pagina de facebook a vacantelor.