Acum vreo 5 ani, la Praga, domnul meu a băut o bere ce i s-a părut senzațională. Și de atunci mereu zice trebuie să mă întorc. În așa hal i-a plăcut berea aia încât ajunsesem la un moment dat să căutăm zbor spre România cu escală la Praga. Așa că de ziua lui am cumpărat bilete la…Praga. Deci ce mai la deal la vale, noi de fapt plecăm după bere.
Și după rața la cuptor. Am descoperit restaurantul ăla în ultima zi de vacanță. Și, pe lângă berea vieții, aveau și rață la cuptor cu niște chestii tradiționale. Eu am zis no way (era meniu pentru două persoane), nu-mi era foame, deci a plecat omul suspinând după rață. M-am gândit așadar să-i fac hatârul. Mai bine mai târziu decât niciodată:D
Am rezervat același hotel, că altfel…care-i farmecul, și am găsit și crâșma unde a descoperit berea minune. A găsit-o de fapt, că dacă nu o beau acolo nu se pune. Nici nu știam dacă mai e deschis restaurantul ăla, în 5 ani se schimbă multe (sau or fi 6? cine-i mai numără), habar n-aveam cum îi zice, bănuiam noi cam pe unde ar fi, oricum, noroc de poze, într-una dintre ele apărea numele.
Berea se numește Master și n-am mai găsit-o nicăieri. Nici în Praga nu se găsește peste tot, ne-a zis chelnerița atunci că numai câteva terase o servesc, poate pentru că e destul de puternică, nu se bea cu butoiul, ca cea blondă. Și văd acum că există 3 tipuri – Master Gold 15º, Master Semi-Dark 12º și Master Dark 18º – și vă dați seama că nu plecăm de acolo până nu le încercăm pe toate, nu? Mai ales că se anunță ceva ploaie, încă nu se poate decide BBC weather dacă plouă și-s 15 grade sau nu plouă și-s vreo 19, depinde în ce zi verific, nu-i bai, avem bere, avem mâncare, avem hotel, totu-i sub control.
Oricum n-avem alte planuri, atât am vrut, să merg și eu la restaurantul acela unde o aștepta Virgil pe Claire, înconjurat de ceasuri (dacă ați văzut The Best Offer stiți despre ce vorbesc, dacă nu, vă sfătuiesc să-l vedeți, e foarte fain). Numai că, ce să vezi, locul nu există. Se pare că scena a fost filmată într-un restaurant din centrul vechi însă locul e închis din 2011 și nu a arătat niciodată ca-n film, e o simplă crâșmă cu mese de lemn.
Și data trecută am lenevit la Praga, n-am vizitat mai nimic, decât ce ne-a ieșit în cale, că de fapt asta am făcut, ne-am plimbat prin tot orașul. Ba chiar ne-am întors la hotel, în mijlocul zilei, ca să dormim o oră. Eram în perioada de job made in Romania, muncă de dimineața până seara, deci ăla a fost pentru noi concediu de odihnă în toată regula. Și are orașul ăla un aer, o atmosferă, ceva doar al lui, că ne-a relaxat serios. E adevărat că oamenii nu sunt cei mai amabili dar ne-a plăcut.
Știu că am nimerit tot înainte de Paște, era un târg în piața din centrul vechi, am prins și un concert în aer liber, am avut noroc și de vreme bună, eram cam agitați din cauza hotelului, am plecat prin agenție, prima oară în viața noastră, și ultima până acum, și după toate poveștile despre agenții eram cam stresați. A fost foarte ok, chiar dacă ne-a cam speriat crucea de la intrare, am zis wtf, asta e hotel sau cimitir?!
Acum avem altă dilemă – ce fac dacă nu-mi mai place berea?!
PS: Uitasem. După ce am zis că nu mi-e foame, și dacă nu mănânc eu…nu mănâncă nimeni, era meniu de 2, da?, pe la o bucată de noapte ne-a luat foamea. Și pentru că era târziu, ne-am oprit la restaurantul de lângă hotel. Ce doriți? Cum ce?! Rață! Ne-au adus ăia o rață re-re-re-încălzită de am zis că mai bine ne culcam cu burta goală. Bun și noi ce mâncăm?! Hai să încercăm brânza în bere neagră! Big mistake, oribilă. Asta ca să vedeți cam cum fu ultima seară în Praga și de ce trebuie să revenim musai :-p
Uneori e placut sa nu alergi de la un obiectiv la altul, sa te plimbi si sa admiri ce-ti iese in cale…
Sa inteleg ca urmeaza sa plecati la Praga curand?! Have fun in cazul asta si spor la degustat beri :))!
Hi hi, ce faine sunt chestiile astea :)) Pe urmele de odinioara, dar gasind si berea si restaurantul si tot. Din acelasi motiv mi-ar placea sa ma intorc in Pilsen, ar fi niste locuri pe care le-as revedea cu placere si nu doar pentru bere ci si pentru coastele de porc… (nu erau doar bune, erau insotite de niste sosuri si salate de mureai cu nasul in platou… )
Dialog imaginat:
– data trecuta ce-am facut?
– am dormit parca…
– ce idee buna, ar merge un somn
p.s. sa va fie de bine 🙂
ok, prietenul ca prietenul, iar berea ca berea, dar care e faza cu ratza? 🙂
@Larisa – eu nu mai alerg demult dupa obiective, prefer sa vad locul, oamenii. azi plecam, merci :-p
@Claudia – e clar, trebuie sa faci la fel ca noi. se anunta ploaie deci …ar merge un somn 😀
@Lucian – s a bagat si ea ca ratza-n …cuptor :-p