Stăm la rând să cumpărăm cartele pentru internet. În Cuba totul e cu porția și chiar și pentru porția aia trebuie să stai măcar un pic la coadă. ETECSA (Empresa de Telecomunicaciones de Cuba) e singura companie care vinde contact cu lumea, e deținută, evident, de guvern, și are sedii mai mari sau mai mici aproape peste tot în țară. De data asta așteptăm la o gheretă cât un vechi chioșc de ziare, la prima oră, după ce ne-am prins că sediul din centrul Havanei e mereu aglomerat și după ce, cu câteva zile înainte, s-au terminat cartelele chiar în fața noastră, după o oră jumate de stat la coadă. Care-i ultima persoană?, întrebare obligatorie, ca să n-ai surprize. Ultima persoană e un șmecheraș agitat, vorbește cu amicul care-l însoțește, cu băiatul care vinde cartele la preț dublu lângă noi, cu un nene ce vine mult după, dar îi dă 20 de dolari lui amigo, că-i grăbit, evident că nu scăpăm nici noi, suntem străini deci sigur avem potențial. Cu câteva excepții, mai toți ne întreabă de sănătate ca să ajungă unde-i doare, să ne vândă sau să ceară ceva. 

Prima oară în Cuba? /- Da. / – Prima, dar nu ultima, amigo! Toată lumea care vine în Cuba se întoarce, avem o țară foarte frumoasă! 

Așa o fi, amigo, dar tare mi-e că pentru noi e prima și ultima oară! Da, nu ne-a dat pe spate Cuba. Știu, e de necrezut, la fel am reacționat și eu când o colegă mi-a zis același lucru, singura persoană pe care o auzisem spunând asta. După 24 de zile în Cuba o înțeleg perfect. Evident că au fost și lucruri care ne-au plăcut, ca peste tot, și în Cuba sunt locuri faine și mai puțin faine, oameni și oameni, bune și rele, dar, per total, nu pot să zic că mi-a plăcut, că m-aș mai întoarce. E o experiență, asta e sigur. 

Nu mă duc să mă pup cu delfinii în captivitate, nu-mi place ideea de all inclusive – prefer să dau bani unei familii decât lui Castro (deși inevitabil orice turist contribuie la bugetul lui), nu-mi place să văd/aud numai ce vor alții, poate dacă stăteam o săptămână, două la un hotel și mă mișcam numai cu tururi, vedeam altfel Cuba. Dar am vrut Cuba autentică și asta am primit. Ne așteptam la ceva mai exotic, în schimb am găsit ceva mult prea familiar. Nu m-a inspirat să fac nimic, să colind și alte locuri, să văd și mai multe, mărturisesc că dacă nu se strica vremea, ne-am fi petrecut jumate de concediu în Varadero fără niciun regret. M-am șocat și eu că mi-a plăcut Varadero! 

Traseu de Cuba: Havana – Vinales – Varadero – Playa Larga – Playa Giron – Trinidad – Cienfuegos – Havana

Am stat prea mult în Havana și Vinales (am stat prea mult în Cuba de fapt, 10 zile erau de ajuns, cu tot cu Santiago de Cuba), puteam lejer să sărim peste Playa Larga și Playa Giron, Cienfuegos e de juma de zi, maximum una, în schimb Trinidad a fost singurul loc în care m-am simțit ca în Cuba și chiar mi-a părut rău că n-am stat mai multe zile. O să scriu despre fiecare, cu informații utile despre trasport, prețuri, cazare, mâncare, dar până atunci o să dezvolt nițel subiectul șocant de ce nu ne-a plăcut Cuba. 

 

Was it amazing? M-au întrebat colegii. Amazing? Nici pe departe. Am avut zile când ne-am întrebat ce naiba ne-o fi trebuit, zile când am zis hai că-i drăguț, zile când ne gândeam încă 20 de zile?! omg!, zile cu hai că aici chiar e simpatic, dar niciodată n-am exclamat wow! Comparat cu alte locuri prin care am fost până acum, Cuba mi s-a părut…obișnuită. Și poate exagerez sau sunt ipocrită, că vorba aia mi-au plăcut Vietnamul comunist și Tailanda în care oamenii ajung la închisoare pentru un post pe facebook, dar în Cuba sunt atât de multe lucruri cu care nu-s de acord și-s atât de in your face de nu le poți ignora. Știam despre ele, deși una-i să citești și alta-i să vezi, dar mă gândeam că restul va compensa.  

Dacă mai aud pe unul că zice ce bine era pe vremea lui Ceaușescu, îl fac pachet și-l trimit în Cuba. Să vadă ce bine e să stai la rând pentru orice, să muncești pentru 10,15 dolari pe lună, să ai bani și să n-ai ce face cu ei, sau, și mai rău, să fii nevoit să te învârți cum poți ca să nu mori de foame, că nu-ți ajunge rația, să-ți sclipească ochii la un dolar din mâna unui turist, să te bucuri c-ai prins o sticlă de suc de sărbători sau la un paracetamol sau o ciocolată aduse din străinătate. Îți sună cunoscut? Mie da, parcă m-am întors în timp, în România, sau, prin unele locuri, parcă am ajuns prin orașele alea dezolante unde comuniștii au ridicat fabrici și unde nu s-a mai mișcat nimic de 30 de ani. Sigur și de asta nu m-a dat pe spate Cuba, mi-a adus aminte de o față a României care nu-mi place.  

În Cuba încă există rația. Fiecare cubanez primește lunar un sfert de kil de carne, cam două kilograme de orez, o cutie de fasole, o pungă de spaghetti, 5 ouă, o cutie de ulei, zahăr, sare și o chiflă pe zi (aproximativ, că toți ne ziceau lucruri diferite, mulți dintre cei la care am stat habar n-aveau, că n-au nevoie). Chifla aia e de vis, e ca un burete alb și pufos, dacă o strângi în pumn, se face cât o minge de ping pong. Rar primeam altceva la micul dejun, cumpără și ei ce pot. Rațiile erau mai mari și odinioară se dădea și săpun, detergent, cartofi, dar au tot scăzut până probabil or să dispară definitiv, Raul nu-i de acord cu sistemul introdus de Fidel în 1962 (cam un miliard de dolari pe an ar cheltui guvernul pe rație). Evident că nimeni nu poate trăi cu atât. Se duc la magazine sau la piață să-și cumpere ce au nevoie, dacă au bani. N-am putut să nu mă întreb cum Dumnezeu de ne dădeau oamenii ăia (la casa particular) atâta mâncare. De unde? Black market. Deși cică dacă te prind că vinzi fără licență, te trimit direct la pușcărie. Licențele costă, nu se dau chiar oricui, mai toți ne ziceau că dacă n-ai bani de șpagă, greu obții ceva.

Știu că sunt oameni care n-au după ce bea apă, și noi ca turiști am fost extrem de norocoși, dar tot trebuie s-o zic, mâncarea e nașpa în Cuba. Mai ales la restaurantele de stat, pentru că angajații sunt plătiți extrem de prost, deci li se rupe, dar și pentru că se fură în draci (zice lumea), e al guvernului deci e de unde (again, sună cunoscut?). Importă chestii din afară, cele mai ieftine și mai proaste, dacă te duci la magazin, n-ai pe ce da banii. Există magazinele pentru localnici și cele pentru turiști, pe lângă sau în hoteluri, primele sunt pline de conserve, cutii de fasole, orez, lapte, varietate ioc, același iaurt cu porc, făcut de spanioli, același suc – tu cola, aceeași apă (numărul 1 în Cuba scrie pe ea, de parcă ar mai fi și numărul doi) în care la un moment dat am găsit un norișor uleios, un amestec maroniu și alb, după faza aia am preferat să dau 2,5 dolari pe juma de litru de apă de Italia (dacă aveam norocul s-o găsesc). Prețurile nu-s mici deloc, un suc de roșii (conservă, 3 kg) costă 5 dolari, 4 suluri de hârtie igienică (cea mai ieftină și proastă) costă 1 dolar, o sticlă de ulei era 1,95, o cutie de ciuperci 1,9, un oțet balsamic (importat) 7 dolari, o cafea de jumătate de kg 6,2 dolari, o apă de 1,5 litri e 1 dolar, 1,5 sau chiar 2, depinde de unde o iei, un gel de duș (local) costă 3 dolari, un Dove, de exemplu, era 5 dolari, eu am plătit 1 liră pe el la Boots (lanțul de farmacii din UK), așa ca idee. La magazinele din hoteluri, în orașele mari, nu peste tot, poți cumpăra apă de fițe, vin, bere, cipsuri, niște brânză, înghețată, turon pe alocuri (făcut în Spania), cereale și cam atât, dacă vrei să ciugulești ceva, tot la restaurant ajungi. În Havana, în centrul vechi, vindeau unii niște chestii prăjite, din făină, sau biscuiți, n-am avut curaj, mai puteai să cumperi pizza to go de la case cu prețuri pentru localnici, am luat una din Playa Giron, mai bine nu (10 CUP o pizza, nici 0,4 dolari, dacă îți dădeau la prețul real, de obicei cereau 1 CUC, adică 1 dolar). Tot în Havana o fată vindea gumă (nu pachete, fâșii ambalate) chelnerilor. Ne-am bucurat ca idioții când am găsit alune la singurul hotel din Playa Giron, am cumpărat toate 6 pachețele, am lăsat-o pe tanti fără marfă. 

*teoretic CUP e moneda pentru localnici, CUC pentru străini, practic sunt locuri unde poți plăti doar cuc/cup, și localnicii folosesc CUC la greu, real money zic ei, CUP-ul e atât e mic încât nu poți cumpăra mare lucru/1 CUC = 1 dolar = 25 CUP 

Bar in Trinidad. Atarnau si niste lei pe acolo

Magazin in Cienfuegos. Apa si sapun 🙂

Magazin in Havana

Magazin in Trinidad

Pe strazile Havanei

Piețele sunt o tristețe maximă, foarte puține produse, unele au prețurile afișate, pentru altele plătești mai mult decât ar trebui, că ești străin – mi-a cerut unu, în Havana, 5 dolari pe 1 avocado, 2 roșii și 5 banane mici – unii vând pe stradă, dar toată lumea zicea că cele mai bune lucruri le cumpără din locuri numai de ei știute. Și au crescut prețurile după Irma. De exemplu, în Vinales, gazda noastră i-a plătit vânzătorului ambulant din fața casei 5 dolari pe 3 ananași, 1 papaya și vreo 3 ciorchine de banane micuțe. Mie mi-ar fi cerut cel puțin 10 probabil. 

În ultima zi a anului toate restaurantele private erau închise, am ajuns tot la o mizerie de stat, unde după ce că mâncarea n-are nciun gust, mai plătești și o grămadă de bani. Au un tupeu incredibil, adevărul e că de tupeu nu duc lipsă cubanezii, îți cer pe un fel de mâncare cât câștigă ei într-o lună, sau chiar mai mult. În Varadero, un pește la grătar, cu garnitură (orez, fasole) costă între 7 și 15 dolari, chiar 20 pe la unii. Și toată lumea se așteaptă să primească bacșiș, nu contează ce-ți dau, în ce condiții, li se cuvine, e by default, ești străin, ai bani. La casele particulare prețurile sunt un pic mai mici, dar porțiile sunt mai generoase și mai gustoase. La restaurantele private, paladar le zice, e cum ți-o fi norocul, dar oricum, în general, mâncarea e mai bună decât la stat.

Ai voie să-ți faci restaurant acasă, însă n-ai voie să te extinzi, fiecar cubanez are dreptul să aibă o singură locuință (unele paladar, mai ales în Havana, arată ca un restaurant normal). Nu-i conform cu principiile socialismului ca o persoană să acumuleze mai mult ca alții, toți sunt egali. Practic îi țin pe loc și îi și provoacă să facă șmecherii. Toți cei cu care am vorbit ne-au zis cu nonșalanță că nu declară tot ce câștigă – plătești licentă pe camera pe care o închiriezi, fie că ai clienți sau ba, nu poți să zici că ai avut 4 clienți în loc de 10, sunt obligați să declare fiecare turist (cât stă, de unde e, numărul de pașaport, chestie de siguranță națională, zilnic, guvernul știe unde ești, dar și mecanism de control al veniturilor), însă pot spune că ți-au cerut 10 în loc de 20 de dolari pe noapte sau că ai mâncat în oraș, nu la ei acasă. 

Socialismul e singura cale spre progres, socialism sau moarte, socialismul e singura alternativă pentru a fi liberi și independenți, uniți pentru un socialism prosper și sustenabil, cam asta scrie pe toate afișele, banerele și pereții din Cuba, pe lângă zeci de sloganuri despre revoluție, citate din Fidel și imagini cu el și Che Guevara. În 2008, când a preluat conducerea, Raul Castro a dat drumul la investițiile străine. Orice companie care vrea să investească în Cuba o face doar cu acordul guvernului. Cele mai bune hoteluri din Cuba, cele mai profitabile lanțuri de magazine, benzinăriile, firmele de închiriat mașini, companiile care importă bunuri din afară, companiile prin care agențiile străine achiziționează pachete turistice, toate sunt sub umbrela companiei (guvernului) condusă de ginerele lui Raul Castro (oficial banii se duc la armată). Dar da, socialismul rules și toți suntem egali. 

Îți cer 50-70 sau chiar 100 de dolari pe un tur care pe ei nu-i costă nici 10. Pentru un drum scurt cu bicla (taxi) prin Havana, localnicii plătesc 5-10 cup, ție îți cer 5-10 cuc, adică de 250 de ori mai mult. Pentru o cursă Havana-Vinales, cu un taxi vechi de pe vremea lu Pazvante (am zis că rămânem naibii pe drum cu tot cu bancheta din spate, miroseam ca tractoriștii când am coborât) vreo 180 de kilometri, făcuți în două ore jumate, am plătit 20 de dolari de persoană. A fost foarte dezamăgit șoferul că n-a primit bacșiș, mai ales că l-a oprit poliția de două ori și n-a scăpat fără șpagă. Un bilet de autobuz de la Havana la Trinidad costă 25 de dolari de persoană, cu autobuz chipurile turistic (Viazul), vechi și plin de praf (cam 300 de kilometri, Londra e mai departe nițel de Manchester și găsesc bilete și cu 15 lire, cu autobuze mult mai bune). Am mers cu Viazul de la Vinales la Havana și s-a poticnit la vreo 10 minute de stație, i-a dat șoferul până a luat-o, s-a oprit iar fix peste drum de autogară, bine că nu s-a stricat pe traseu. Ne-au cerut 366 de dolari pe o mașină, pentru 3 zile. Făceam mișto, bă, sigur n-ai cerut elicopter?! Au aliniat prețurile cu restul lumii, au uitat însă de condiții. Și ne cred mai bogați decât suntem. 

Apropo de condiții, m-a pus dracu să mă duc la baie în stația de autobuz din Havana. Nu mai zic cum arăta, că nu curgea apa și stătea o fată cu găleata după tine, cel mai tare era că nu existau uși, și nu era într-un colț, se vedea de afară. Am făcut cale întoarsă și apoi m-am prins. Era o placă mare sprijinită de perete, aia era ușa, mobilă. Măcar acolo am înțeles de ce plătesc 1 dolar, tre să țină fata aia ușa și să tragă apa. Tot în stația minunată ne-am dus să bem o cafea, la etaj, restaurant de stat, vine o tanti zâmbăreață toată, îi trece după ce aude că vrem doar cafea, după un sfert de oră vine cafeaua – 2 cești care nu știu câtă apă au văzut la viața lor, o cutie de metal mizerabilă plină cu zahăr și 2 paie mici care de fapt era un pai tăiat în două. Adevărul e că au fost ingenioși, pe mine nu m-ar fi dus capu la așa management al resurselor. Și încă nu m-am prins ce-ar fi trebuit să fac cu paiul la cafea…

 

Cazarea e mai ieftină ca-n Europa, depinde de loc și condiții, în Havana prețurile începeau de la 25 de dolari (nu în centrul vechi) și se duceau până la 80, o cameră, pe noapte, la casele particulare, dar de multe ori, când dai 20-25 de dolari, nu face nici atât. În Havana ajungi să plătești la o casa particular cât dai prin orașele mai puțin turistice din Spania sau Portugalia la hotel. Mi s-a părut mai scump ca prin Tailanda, Vietnam, Indonezia, plătești mai mult pentru condiții mai proaste. Hotelurile au niște prețuri incredibile pentru ce oferă, tupeu maxim. 

Varadero e curățel, mai curat ca Mamaia noastră, în rest, dacă ieși din centru, îți pui mâinile-n cap. În Havana, în centrul vechi, erau coșuri pentru colectare selectivă, cum ieșeai din zona turistică, te țineai de nas, containerele dădeau pe afară, peste tot erau pungi strivite (cică aruncă gunoiul direct din casă, am mai văzut asta undeva, nu mai rețin unde). În Playa Larga, am nimerit fără să vrem printre copaci, în spatele plajei, era plin de gunoi, aruncat cu grămada și intenționat. Partea bună e că lucrează de zor, în Havana, și repară clădirile din zona turistică, în rest … Dumnezeu cu mila. Și fac hoteluri peste hoteluri, în capitală și în Varadero.

De câțiva ani au Internet cu porția, că n-aveau deloc. Doar cu cartelă și numai în anumite locuri. Unii dintre cei la care ne-am cazat aveau net acasă, deși cubaneza din Havana ne-a zis că-i ilegal, însă tot ea a zis că o șpagă sau o cunoștință bine plasată rezolvă orice. Nu m-am născut cu wifi-ul în mână, pot trăi și fără net, ne-a prins bine o lună fără laptop non stop, dar mi se pare total aiurea, în 2018, să plătești pentru luxul de a fi informat, să aștepti la cozi, să umbli după semnal (teoretic ai voie max 3 cartele pe zi, adică 3 ore). Unora li se pare foarte cool, era un francez în Vinales, vorbea la telefon foarte entuziasmat – e singurul loc cu internet din localitate! – din nou, poate exagerez, dar nu văd nimic cool în a da informație cu porția la 11 milioane de oameni. În schimb mi s-a părut foarte tare că vorbesc liber, nu se tem, mărturisesc fără niciun stres că nu dau doi bani pe Raul, ducă-se învârtindu-se (se retrage în aprilie). În schimb Fidel…the best! Și par niște oameni foarte optimiști. 

Te duci la ghișeul oficial și îți cer 1,5 sau 2 dolari pe o cartelă care costă 1 dolar, scrie pe ea, n-ai cum să nu știi, cu același tupeu, dacă le dai 10 dolari, pentru 3 cartele, îți dau 5 dolari rest, în loc de 7, dacă văd că nu iei banii și te uiți la ei cu subînțeles, îți mai dau 1 dolar, dacă insiști, îți mai pun un dolar cu lehamite și cu o atitudine de genul calic mai ești, bă! Unii nici nu-ți vând, ăsta e prețul (facut de ei, nu real), îți convine, bine, nu-ți convine, pa, lucru valabil și la magazine sau baruri. În ultimele zile de Cuba ne-am înhăitat cu un italian amator de autentic (eu eram deja sătulă până peste cap de atâta autentic) și am luat la colindat câteva baruri pentru localnici, după ce-a întrebat în stânga și-n dreapta unde să mergem. La unul ne-a cerut 7 dolari pe un shot de rom, ne-a văzut albi și proști, de parcă vreun localnic ar plăti banii ăștia pe un pahar de rom! Evident c-am ieșit glonț. Eu înțeleg că n-am să plătesc ever cât unul de-al casei, dar chiar în halul ăsta?!  

Și când s-a mai stricat și vremea, am prins foarte puține zile de plajă, am zis că chiar c-am bătut drumul degeaba!

 

Mi-am luat un teanc de pastile la mine (bine am făcut, am dat gata juma de paracetamol în prima săptămână, dacă nu răcesc, nu se cheamă vacanță) și am zis să nu plec cu ele înapoi, că eu le găsesc pe toate drumurile, am întrebat-o pe fata care făcea curățenie în casa din Havana dacă nu le vrea. Le-a vrut, că cică nu prea sunt. Și la final mă întreabă – Când te întorci? Am ezitat un pic și apoi i-am răspuns – asta nu știu, n-am vrut să-i zic adevărul (probabil niciodată) pentru că n-am vrut s-o jignesc, cubanezii sunt foarte mândri de țara lor, dar și pentru că există o vorbă never say never. Deși dacă nu mi-a plăcut Cuba acum când chipurile e încă autentică și înghetață în timp, mă îndoiesc că-mi va plăcea când va intra cu totul în vârtejul capitalist. 

PS: citesc și eu ziarele, Cuba are medici extraordinari, inventează și patentează tot felul de tratamente/vaccinuri, și fac asta cu resurse extrem de puține, politica guvernului și embargoul (stupid) i-au obligat să fie inventivi. La fel de adevărat e însă că am văzut o singură famacie cu rafturile pline, în Playa Giron, probabil și pentru că-i plin de turiști (toți merg în Bay of Pigs), restul erau dezolant de goale (nu pun la socoteală farmaciile vechi din Havana, obiective turistice, am mari dubii că recipientele alea de porțelan erau pline cu ceva). Străinii văd doar ce vrea guvernul cubanez, că există spitale separate pentru turiști dotate cu ce-i mai bun în țara aia, oamenii simpli ne-au zis că dacă vrei să ajungi la un doctor bun, trebuie să scoți bani sau o găină, o ciocolată, depinde de caz și loc (nu cred că-n Havana au succes găinile). Deși e posibil ca la capitolul sănătate să stea mai bine ca noi. 

PS pentru fanii Cubei – suntem diferiți, ne plac lucruri diferite, e ok. Am întâlnit o chinezoaică în Cuba, era la a 5-a vizită, “am fost în 43 de țări, no 1 Cuba!”, puțini dintre străinii cu care ne-am intersectat au zis că e nașpa, și mereu spun nu crede nimic, nici ce-am scris eu aici, până nu vezi cu ochii tăi.