Cazare, mâncare, prețuri, transport, internet, sfaturi și recomandări. Un fel de ghid de Cuba cu informații adunate în cele 24 de zile cât am stat acolo. 

 

Încep cu începutul – viza, căci cetățenii români au nevoie de viză pentru Cuba. Nu ne-a verificat nimeni, nu ne-a cerut-o nimeni, nici măcar la îmbarcare, nici când am intrat în țară, nici când am ieșit. De data asta am luat viza din București, era mai simplu – te duci la ambasadă cu copie după pașaport și asigurare de sănătate, plătești 22 de euro de persoană, completezi un formular, și peste 20 de minute ai viza în mână. 

La intrarea în Cuba n-a mai fost așa simplu. Erau cozile cât o zi de post, dar se mișcau repede pentru că toată lumea trecea fără probleme. Cu excepția noastră. Nu știu dacă din cauză de România, așa bănuiesc, sau pentru că am venit pe traseul Londra-Marid, Madrid-Havana, adică nu din țara de baștină, dar ne-au luat pașapoartele și ne-au zis să așteptăm. Am stat vreo juma de oră, de acu mă și enervam, o întreb pe tipa de la ghișeu care-i problema? Nimic, control de rutină – rutină, rutină, da numa io și românu?! Care român tot îmi zicea să keep calm că aici nu-s în Europa să-i trag cu drepturi și treburi, ne apucă dimineața acilișa! În sfârșit vin doi angajați cu pașapoartele noastre. De unde suntem?, unde mergem, cât stăm, unde ne-am cazat, unde locuim, ce job-uri avem, unde?, dacă-ți zic, știi?, al meu făcea ochii cât cepele, keep calm, că nu mai trecem! Am scris pe hârtie numele companiilor, avem permis de muncă? (să mori tu?!), câți bani avem la noi?, îi arăt formularul completat în avion, unde trebuia să zicem și câți bani avem. Amândoi sau fiecare? Mai aveți și carduri? Deci noi aveam vreo mie de dolari cash, bani pe care ei la un loc nu-i fac într-un an, dar deh, știau ei ce știau, că ne așteptau consătenii afară să ia pielea de pe noi.

Eram la un pas de o criză de nervi, după 13 ore de zbor fix de asta aveam chef, nu mai zic că am zburat cu Iberia – ni s-au lungit mațele de foame, ne-au dat mâcare imediat ce am plecat din Madrid și apoi nada timp de 9 ore, abia cu o oră înainte de aterizare au adus ceva de ciugulit, n-aveau nici să cumperi, nimic, eram deștepti dacă luam ceva din aeroport. De fapt ei ne-au pregătit pentru Cuba, rație, puțin și prost. Întreb iar, care-i problema? Ce s-a întâmplat?! Control de rutină! Ce nu pricepi?! Pleacă, mai stăm vreo 15 minute, se întorc cu pașapoartele și ne lasă să punem piciorul în minunata Cuba. 

După control e o bandă pe care trebuie să pui bagajele, și prin Asia făceau la fel, dăm hârtia completată în avion, trecem de asistentele plasate după control bagaje (să nu carecumva să te apuce tusea acu, că chiar că ne trimit ăștia înapoi! eram răcită cobză, evident), alt angajat ne întreabă dacă avem laptop, alte bagaje (s-a mirat probabil când ne-a văzut numai cu două rucsacuri nu foarte mari), și ieșim în sfârșit în aerul cald și plin de mirosuri (motorină la greu). 

Transportul în Cuba

De la aeroport până în centrul vechi faci cam juma de oră cu mașina (știu că e și autobuz, Viazul, dar nu mi-am bătut capul, că stația e departe de centrul vechi). Gazda din Havana ne-a întrebat dacă nu vrem taxi, să ne aștepte, am zis da, că ajungeam seara și n-aveam chef de târguit la ora aia. Ne-a cerut 30 de dolari pentru un taxi galben, adică mașină nouă, legală, a guvernului. Cam ăsta e tariful, unii cer 25, însă numai dacă negociezi sau face un cubanez comanda, când am plecat, am plătit 25. Cu mașinile vechi, adică cu taxi privat, e 25, 20. 

Mașinile alea vechi sunt faine până intri în ele. Foarte puțini au bani să-și permită să le întrețină, cele mai multe n-au mai văzut mecanic de când au ieșit din fabrică, acu 60 de ani. Am mers cu un hârb de ăla din Havana până în Vinales – noi ne-am amuzat foarte tare când am văzut-o, să fi văzut fața noastră la urcare și aia de la coborâre, când am ajuns în Vinales, proprietarul casei la care am stat ne zice să știi că avem și noi taxi, mașină bună, nu de astea! Să fii sănătos, nu-mi mai trebuie, autobuz scrie pe mine! 

Așadar, dacă vrei să vezi Cuba pe cont propriu, ai de ales între taxi privat, taxi colectivo, autobuz local, autobuz turistic sau mașină închiriată. Ne-am gândit și noi la ultima variantă, mai ales că drumurile nu-s chiar jale (cam ca la noi) și nici nu-i aglomerat, că nu-s atât de multe mașini în țara aia, încă, dar când ne-a cerut unu 366 de dolari pentru 3 zile am zis haidi pa. O să ai însă nevoie de hartă, că nu sunt indicatoare peste tot, descarcă harta (teoretic cică n-ai voie cu GPS, de parca te verifică cineva), noi am folosit maps.me, e mai bun decât google, pe Cuba (are și multe case particulare, dacă vrei cazare pe loc sau să te orientezi).

Cei mai mulți turiști folosesc taxi colectivo (adică împarți o mașină cu alți călători), mai ales dacă pleacă din Havana, stația Viazul (compania care trece prin toate locurile turistice, folosită la greu de străini, pentru localnici e scump) e departe de centru, trebuie să iei un autobuz sau un taxi până acolo, și deși teoretic un taxi ar trebui să fie 5 dolari, străinii nu scapă fără 10 (se pare că lucrează la noua stație, aproape de centrul vechi). Înțeleg că în Havana există un fel de dispecerat, fiecare proprietar de casă sună și așa se adună clienții. Dacă nu-s minimum 3-4 oameni, trebuie să plătești prețul integral (ca la taxi privat). În Vinales e o tanti lângă oficiul de turism, unde-i și sediul Viazul, notează pe hârtie cererea și oferta, combină zilele, orele și turiștii până iese 80 de dolari de mașină, prețul minim ca să se miște taximetristul (pentru anumite locații). Evident că poți să întrebi și pe stradă sau în stații cât cer, dar cel mai rapid și sigur e să întrebi la casa la care te cazezi, doar să verifici prețurile înainte, să nu te taxeze mai mult decât trebuie (valabil peste tot în Cuba). Nouă ne-au zis că ne trimit mașină nouă, ne-am trezit cu hârbul, deci e la noroc. 

Pentru Viazul biletele se pot lua online sau la fața locului, dacă au sediu și dacă mai au locuri, pentru locațiile super căutate e bine să cumperi în avans, măcar cu o zi înainte (când zic online, mă refer că le poți cumpăra înainte de a ajunge în Cuba și le printezi, nu cred că se poate din țară, plus că n-aș avea încredere, și netu-i rar și prost). Dacă știi sigur că vrei să mergi cu ei, ai data stabilită, cumpără bilete, adică să te vezi cu biletul sau dovada plății în mână. Am pățit-o în Playa Giron – ne-am dus la sediu, n-am calculator, nu pot să vând fizic, dar vă pun pe listă și în ziua plecării vă dau biletul. Sunt locuri, sigur? Sigur! Sunteți primii pe listă! Ihi! În ziua plecării autobuzul era full și evident ne-a combinat pe toți fraierii de pe listă cu niște taxiuri (își iau toți partea). 

Autobuzele alea au văzut atâția turiști de abia se mai țin, unele dintre ele, deci nu te aștepta la cine știe ce condiții. Și nu-s ieftine, la cum arată. Noi am ajuns la concluzia că decât să dăm 25 de dolari la Viazul (Trinidad-Havana), mai bine dăm 27 la Transgaviota. O să-i vezi peste tot prin Cuba, îți sar în ochi nu doar pentru că le zice Gaviota (noi le ziceam mafiota), dar și pentru că arată foarte bine, comparat cu restul. E compania armatei, cea de care ziceam că-i condusă de ginerele lui Raul, e the best of the best, are toate contractele cu firmele din afară. Autocare noi, mari, curate. Teoretic transportă clienții hotelurilor de 4-5 stele, practic, dacă au locuri, iau orice turist, bani să aibă. Deci te duci frumos la o agenție sau hotel (sunt peste tot) și intrebi dacă au locuri disponibile. Noi cu ei am mers în Plaja Larga, în Cienfuegos, în Havana, numai să fii la timp la hotel (locul de pick up), că nu stau după tine. Mai e Transtur, la fel, întrebi la agenție (Cubanacan), dar nu-s la fel de faine.    

Mai sunt și autobuzele locale, extrem de ieftine, n-am avut curaj, am văzut niște dube ca alea pentru cărat animale, niște camioane rusești cu remorcă, niște vechituri pline vârf, am zis că mai bine nu. Toată lumea face autostopul, se pare că teoretic mașinile private, dacă-s goale, sunt obligate să ia oameni, gratis sau pentru o sumă modică. Se strică toate într-o veselie, autobuze și mașini, mereu le vezi trase pe marginea șoselei, la fel și taxi-urile…Cuba. Și apropo de mașini, atât de metaforic prezentate peste tot, Doamne, ce scot din ele! Când am plecat spre aeroport, abia vedeam șoseaua, am zis c-a luat foc pădurea, de fapt aveam o „bijuterie americană” în fața noastră.  

Prețuri taxi/autobuz (de persoană, one way): 

  • Havana-Vinales: 20, 25 dolari /persoană cu taxi, 12 dolari cu Viazul
  • Havana-Varadero: 12-15 dolari cu taxi, 10 cu Viazul  
  • Varadero-Playa Larga: 20 de dolari cu Transgaviota 
  • Playa Larga-Cienfuegos: 7 dolari (Viazul)
  • Playa Larga-Playa Giron: 6 dolari cu Viazul, pentru taxi ne-au cerut între 15 și 25 (pentru 2 persoane)
  • Playa Giron – Trinidad: 12 dolari autobuzul, 20 taxi 
  • Trinidad-Cienfuegos: 6 dolari cu Viazul, 7 cu Transgaviota 
  • Trinidad-Havana: 25 dolari cu Viazul, 27 cu Transgaviota 
  • Cienfuegos-Havana: 20 cu Viazul, 22 cu Transgaviota 

Cuba nu-i o țară ieftină, problema e nu doar că plătești mult, ci că plătești mult pentru nimic. 

 

Cazarea în Cuba 

Acum câțiva ani era aproape imposibil să rezervi altceva decât hotel de multe stele prin agenții, azi tripadvisor, airbnb și chiar și booking sunt pline de case particulare și hoteluri. Noi n-am vrut hotel, am căutat casa particular. Toate le-am luat direct de la proprietari. Am intrat pe tripadvisor, am verificat review-uri și poze, și apoi le-am dat mail (unii aveau adresa pe site, alții au site-uri unde poți să-i contactezi) sau am discutat pe facebook (unii sunt cu numele casei, alții cu numele lor, un pic de documentare și se rezolvă). Am mers pe încredere, și ei și noi, că nu există posibilitatea să plătești un avans, le-am dat încă un mail de confirmare cu o saptămână înainte de a ajunge, ca să fim siguri. E mai ieftin la fața locului, am făcut și așa, că nu aveam neapărat traseul bătut în cuie, am rezervat în avans doar pentru Havana, Vinales și Varadero că erau sărbătorile. Fie te duci din ușă-n ușă, unde vezi semnul de casa particular, fie te agață vreun nene imediat ce cobori din taxi/autobuz, fie întrebi la casa la care stai, fie întrebi în stânga și-n dreapta, sigur nu dormi  în drum, își iau bani de la proprietar dacă le găsesc clienți. Intri, vezi camera, îți place stai, nu-i pe gustul tău, pleci.

În general, prețurile nu-s mari, dar nici condițiile nu merită mai mult. De obicei camerele au baie separată, dar verifică, să fii sigur. În Havana, pe o cameră la 5 minute de centrul vechi, am plătit 50 de dolari, cu mic dejun inclus. În Vedado erau camere cu 25 de dolari, în centrul vechi am văzut și cu 40, 45, unii cereau chiar 70, 80 pe noapte. În Vinales toți cereau 25. În Playa Larga, lângă plajă, cereau 30, în spate lăsau și la 25, cum te depărtezi de mare, e și mai ieftin. În Playa Giron am dat 35 de dolari pe o cameră uriașă, aproape nouă, cu living, aveau și vechi la 20-25 (fără sticlă la geamuri, doar un fel de obloane). În Trinidad am plătit 25, în centru, sunt și cu 20, și cu 30, depinde de zonă și condiții. În Cienfuegos am plătit ca fraierii 25 de dolari și am stat la dracu, tot atât era și-n centru, ba chiar și 20, și nici nu ne-a plăcut camera, bine c-am stat doar o noapte. Cel mai scump a fost în Varadero, 45 de dolari, dar a fost și cel mai fain – cea mai bună cazare și cea mai bună mâncare. Tot în Varadero am dat 35 de dolari pe un apartament, era renovat, doar că nu era localizat foarte ok.

Astea-s prețuri pentru un cuplu, dacă ești singur plătești mai puțin. Verifică geamurile, nu toți au geam normal și e bine să iei în calcul frigul, s-a stricat vremea rău, am fi înghetat cu geamurile lor tradiționale, dar și tânțarii, depinde de loc. Verifică prizele, unii au de UE și de US, cei mai mulți doar US, deci e bine să cumperi un adaptor. Toți or să-ți ceară pașaportul, sunt obligați să declare străinii. 

Mâncarea în Cuba

„Avem niște obiceiuri tare proaste! Cubanezul dacă n-a mâncat carne măcar o dată pe zi, n-a mâncat! La prânz fasole, orez cu carne, seara fasole, orez, carne. Eu nu-s prea cubanez când vine vorba de mâncare, în rest îs cubanez sută la sută!” Ăsta era taximetristul care ne-a dus de la Playa Giron în Trinidad. L-am întrebat și pe el de unde și de ce dau oamenii ăia la casele particulare atâta mâncare. Pentru că și ei mănâncă mult, dar și pentru că „toată lumea știe care-i situația în Cuba și nu vor ca turistul să vadă asta”. Personal cred că-i și ordin de la stăpânire. 

La casele particulare toți servesc micul dejun, 5 dolari de persoană, unii chiar și cina. Te sfătuiesc să iei micul dejun la casa particular, cu excepția Havanei (poate și Trinidad) unde e plin de restaurante și unii deschid dimineața devreme, ba chiar au și oferte pentru mic dejun, în rest trăgeau obloanele după cină și le ridicau la prânz sau pe la 9-10, dacă ești early bird e cam nasol. Plus că, cu mici excepții, mâncarea e mai bună la case. Pentru 5 dolari de persoană primești ouă (când am ajuns dădeau 2, când am plecat 1, ori au intrat găinile-n grevă, ori în 2018 au schimbat meniul), brânză, jamon, pâine, unt, gem, fructe (banane, mango, guava, ananas, papaya, foarte rar portocale sau pepene), suc natural de fructe, lapte, cafea, biscuiți, unii fac și clătite. 

Sunt case care servesc și cina, la fel, prin Vinales, și mai ales prin Playa Larga, Playa Giron, Cienfuegos, recomand să mănânci la casa particular. Chiar și în Varadero, că-i mai bun și mai ieftin decât în oraș, au ăia niște prețuri de te doare capul, nu mai zic de calitate. La oameni acasă porțiile sunt uriașe (fel principal + desert, unii dau și un starter, unii au și băutura inclusă), dar poți vorbi cu ei să nu-ți dea chiar tot, cei mai mulți sunt flexibili, și evident că mai scad și din preț. Orez, fasole, carne, pește, fructe de mare, yuca, cartofi (foarte rar), banane prăjite, salată – asta-i oferta, la case. La paladar, prin Havana, Trinidad, chiar și Vinales, am găsit și pizza, lasagna, paella, legume la grătar, vinete la cuptor, chiar și brânză. 

Cuba: mancare la restaurantele private, paladar

Pentru cină, la casa particular, în Vinales am plătit între 6 și 10 dolari, în Playa Giron și Varadero era 12 dolari (prețuri pentru o persoană, a meritat, mai ales în Varadero, gătea femeia aia bine de tot, în oraș dădeam mai mult și ne alegeam cu ceva…comestibil). În Havana și Trinidad am mâncat în oraș, la paladar, adică restaurante private, nu recomand restaurantele guvernului, cea mai proastă mâncare ever. Te prinzi care-i de stat, care-i privat, chiar dacă nu scrie paladar la toate, după aspect. Regula de bază – dacă vezi chelneri cu vestuță și cămasă, fugi! 

Unii fierb fasolea și orezul la un loc cu porcul, prăjesc bananele și yuca în untură, deci dacă nu mănânci carne, e cam complicat, noi am întrebat de fiecare dată și sunt sigură că tot am mâncat chestii făcute în untură. Evident că te poți duce la magazine și la piață, dar nu te aștepta să găsești mare lucru. Pentru piață, întreabă înainte cam care-s prețurile, ca să nu dai o avere pe 3 roșii. Băutura nu-i scumpă, comparat cu Europa, la restaurante, o bere locală costă între 1 și 2 dolari, cea importată e 2 sau 2,5, un cocktail costă 3-4 dolari, un pahar de rom de la 1 dolar în sus, ajunge și la 5, depinde de loc și soi, pe o cafea dai între 0,5 și 2 dolari. O să mai pun prețuri la fiecare oraș în parte, n-o mai lungesc aici. 

Cuba: mancare la casa particular (tot ce arata bine e din Varadero)

Banii în Cuba

În UK, și probabil peste tot în UE, moneda cubaneză e (încă) monedă interzisă deci n-o să poți schimba. Noi am luat euro și lire și am schimbat la fața locului. Am stat vreo juma de oră în aeroport, e un singur birou de schimb și se mișcă mai rău ca melcul, deci dacă poți plăti taximetristul cu euro sau dolari, schimbă în oraș. Și nu te du musai la cadeca (casele de schimb valutar), e mai lejer la bănci – iei bilet de ordine și aștepți – și e același curs peste tot. Dolarul e cea mai dezavantajoasă monedă în Cuba, îți mai bagă 10% la schimb, să moară americanii de ciudă. Sunt și bancomate, noi am scos fără probleme (doar să anunți banca înainte, să nu te tezești cu conturile blocate), numai că șmecherii trec totul prin dolar, deci +10%. Și dacă banca mamă e în State, poți să lași cardul acasă, nu merge nimic ce-i made in USA.

Încă sunt două monede diferite, CUP (pentru localnici) și CUC (pentru străini), se pare că vor să scoată CUP-ul. Teoretic poți folosi și tu CUP, problema e că-s mulți și fără valoare, 1 CUC = 1 dolar = 25 CUP. Unii se uitau suspect la noi când le ceream CUP, unii nici n-au, am luat de la bancă până la urmă.  

Teoretic, la restaurantele și magazinle guvernului poți plăti cu cardul. Practic nu toți au POS și nu la toți funcționează. Am plătit o singură dată cu cardul, în aeroport. 

 

Internetul în Cuba

N-am putut folosi telefonul, puteam doar primi. Aveam roaming, am intrat o singură dată, am dat refresh la mail și mi-a halit 10 lire. Am vrut la un moment dat să cumpărăm cartelă, mă gândeam că o pot folosi pe mobil, da de unde, trebuia să mă duc frumos la telefonul public. Deci internetul a fost singura legătură cu restul lumii. Ai nevoie de cartelă și semnal. Cartela costă 1 dolar (deși unii o să-ți ceară mai mult) și e valabilă o oră. Sunt și unele valabile 5 ore (5 dolari). Să ai grijă cu cele de 5, dacă stai la o casă care are wifi (unii au, în Vinales a fost gratis, în Trinidad am plătit 2 dolari), îți agață cartela și oricine se conectează, stă pe banii tăi, trebuie să scoți routerul din priză ca să te deconectezi. 

În Havana e un centru mare unde stă toată lumea, pe Obispo, e mereu aglomerat, fie te duci dimineața, fie cauți un sediu mai mic. Sau te duci la hoteluri, unii le vând la prețul real, 1 dolar, alții cer 2. Am așteptat într-o zi o oră jumate și s-au terminat cartelele în fața noastră, deci dimineața, 3 dintr-o bucată (teoretic n-au voie să dea mai mult de 3 de persoană), sau o cartelă de 5, ca să nu mai pierzi vremea pe la cozi. Ai nevoie de pașaport sau o copie, ne-am descurcat și cu o poză pe telefon, în Varadero nu cereau nimic. 

Nu ai semnal peste tot, unde vezi mulți oameni la grămadă, cu nasu-n telefon, acolo ai semnal, sau la hotelurile de 4, 5 stele. O singură dată, în Varadero, ne-a zis paznicul că n-avem voie să folosim semnalul lor, da puteți sta 10 minute, treacă de la el, probabil voia ceva, în rest am stat fără probleme și gratis. Am avut noroc în Havana, casa era aproape de hotel și prindeam semnalul din balcon uneori. Sunt și locuri fără internet, de exemplu, în Playa Giron aveai acces la lumea mare la un singur calculator (că al doilea era stricat), la singurul hotel din localitate. 

Prin urmare n-am cărat laptop după noi, că n-aveam ce face cu el, am luat tableta să mai binge-uim un Narcos. Aveam televizor, dar cu program, ca pe vremea lu răposatu. În Havana ar avea 6 canale guvernamentale (fiecare cu orarul lui) și TeleSur (televiziunea sponsorizată de guvernele din Cuba, Venezuela, Ecuador, Bolivia, Uruguay). Ne mai uitam la știri, era interesant să vezi realitatea de afară și cea de la tv – producția la hectar, proiecte, lucrări, invenții, curcubee.

Suveniruri de Cuba

Rom, trabucuri și coliere, brățări, mașini de lemn, prostioare, atât poți cumpăra din țara aia, poate și cafea, deși n-am băut o cafea bună cât am stat pe acolo. În rest toate-s făcute pe la alții sau nu-s grozave. Romul are același preț peste tot, că nu există piață liberă (e posibil ca pe la hoteluri de 4-5 stele să pună 1,2 dolari în plus), la fel și trabucurile, deși dacă te duci în Vinales și le iei direct de la producător, poți negocia, cu suvenirurile e mai complicat. Poți da 7 dolari, 1 sau chiar mai puțin pe același colier, depinde de unde-l iei. Uneori pe aceeași stradă unii cer 5 dolari alții 3, alții 1, sau chiar mai puțin (îți fac discount dacă cumperi mai multe) pe același produs. Din ce am observat noi, cele mai ieftine suveniruri erau în Varadero (în piața mare, ultima din oraș, au și mai multă marfă). E drept că nu prea ne-am uitat prin Trinidad care-s prețurile. Unii negociază, dacă te ține, alții cer cu tupeu 10 dolari pe o porcărioară și nu lasă la preț (bine, nici noi nu ne-am bătut capul, dacă ne-a convenit, am luat, dacă nu, am mers mai departe).  

Strada cu tarabe in Cienfuegos

Trusa de Cuba

Nu e obligatoriu niciun vaccin, însă te sfătuiesc să nu pleci fără câteva medicamente de care e posibil să ai nevoie, 80% dintre medicamentele din Cuba sunt făcute acolo, deci nu știu ce găsești, ce-i adus din afară e scump, plus că prin unele locuri rafturile erau aproape goale. 

Eu am avut paracetamol, aspirină, strepsilis, sirop de tuse (eram răcită), imodium, ceva împotriva răului de mașină, ibuprofen, nurofen, claritine, midocalm, un antibiotic să fie acolo (o măsea, o treabă), plasturi, pansament. E bine să ai și o cremă pentru țânțari și o chestie de aia de băgat în priză, aia e musai, ca să dormi liniștit. Am cumpărat din aeroport cremă de soare, cremă după soare, gel de duș, șapon, șervețele umede, șervețele dezinfectante. La casa particular dau cel mult un săpun, nu au de unde și nici nu-s ieftine. Găsești la magazine, făcute la ei sau de import (puține), dar erau mai scumpe ca la Londra. Oricum, dacă știi că o să ai nevoie de ceva, pune-l în bagaj, nu zi că găsești acolo, că-s slabe șanse. Eram deștepți dacă ne luam și un filtru de apă, apa nu-i potabilă (doar în Varadero e) și cu apa lor îmbuteliată m-am lămurit – dacă te uiți pe etichetă, e mai curată ca Evianul. Găsești apă de Italia la hoteluri, cel puțin 2,5 dolari juma de litru. 

Noi am avut doar bagaj de mână, 2 rucsacuri, ne-am descurcat lejer (aproape o lună), dădeam rufele la spălat în fiecare săptămână (am plătit între 5 și 7 dolari), nici n-am purtat tot ce-am avut la mine. Aș fi vrut să-mi fi luat o jachetă ceva, au fost și zile cu 19-20 de grade, dar n-am înghețat de frig că doar am plecat din Londra (hanorac, pulover, ciorapi pe sub blugi și sarongul în loc de eșarfă :-p). 

 

Și pentru că scriau cubanezii la ziar, înainte de a pleca, că SUA nu consideră Cuba o țară sigură și își avertizează cetățenii să nu călătorească acolo (deși au trecut de la interzis la restricted, după atacul cu unde misterioase de la ambasada din Havana), simt nevoia să precizez că mi s-a părut o țară foarte sigură, s-ar putea să fie mai sigură ca America. N-am avut absolut nicio problemă, am umbat zi și noapte fără niciun stres. Cred că-i și ordin de la stăpânire să nu deranjeze nimeni turiștii, c-aduc bani, chiar vorbeam cu un cuplu din Franța și ziceau că nu i-a oprit absolut nimeni, erau cu mașina, deși era plin de poliție pe drumuri și pe ai lor îi opresc într-o veselie. Singura chestie care ți se poate întâmpla, dacă ești singură, e să te claxoneze craii în draci (și asta nu-i nimic, cu ai lor își permit și mai multe, am văzut niște faze…le-aș da șuturi în fund non stop).

Nu toată lumea vorbește engleză, deși în orașele mari nu o să ai probleme, unii nu vorbesc, dar înțeleg, e bine însă să știi un pic de spaniolă, te descurci altfel. 

Sper că n-am uitat nimic, dacă crezi că te pot ajuta cu vreo informație, dă un mail sau un mesaj pe facebook. Am mai scris despre prețuri și condiții aici: 

Cuba – ce-i prea mult stric?