Prietena Ina s-a mutat la Copenhaga de ceva vreme. Știți ce înseamnă asta, nu? Că o să aflăm foarte multe despre Copenhaga, căci cine știe mai bine ca localnicul ce-i de văzut și făcut pe acolo.
De un an și ceva m-am mutat în Copenhaga și am căzut într-un butoi cu hygge, din care sper să nu ies prea curand. De la oraș turistic, scump, și nici măcar prea sus pe lista locurilor unde aș fi dat bani să mă duc într-o vacanță, Copenhaga a devenit genul de loc în care vreau să fiu și când sunt, și când nu sunt în vacanță. Adică non-stop. Știu că acum e Corona și oricum nu prea pot pleca pe nicăieri, dar eu din aprilie 2019 nu am mai vrut să plec deloc de aici, și nici nu am plecat. Deloc. Ceea ce e un fel de sacrilege, comparat cu escapadele constante de dinainte. Drept dovadă că nu e neapărat să fie love at first sight ca să fie bine. You might be surprised…eu cu siguranță am fost, și încă mai sunt.
Orașul nu e mare, nu centrul, în orice caz. Sunt locuri destule de văzut la periferie și în afară, la care se ajunge destul de ușor cu mijloacele de transport în comun. De aceea am să scriu aici așa cum ne plănuim noi weekendurile: în oraș, sau în natură?
În oraș…Într-o zi treceam strada înspre Kongens Nytorv, piața centrala din care dai, în funcție de ce direcție iei – că piațeta e rotundă – înspre canalul Nyhavn, înspre teatrul vechi, pietonala de shopping Strøget, Palatal Parlamentului Christiansborg, Marmorkirke (sau Frederik’s Church), palatul regal Amalienborg, muzee (de medicină, design), Mica Sirenă, Tivoli. Toate la distanță de mers pe jos, dacă pornești din acest punct central. Și cum treceam eu strada, aud o frântură de conversație între doi localnici. Pe unde mergem? Pe Strøget. Ihh, deci trecem prin iadul turistic…Acuma, ce să zic, e adevărat că și Strøget, și Nyhavn sunt în mod normal arhipline, și au un grad mai mic sau mai mare de kitsch, depinde de gusturi. Și mai depinde și de ce chef ai.
Mie îmi place Nyhavn, de exemplu. În orice chef mă aflu, tot îmi place. Apă, corăbii mai vechi, ambarcațiuni mai noi, clădiri colorate și terase una lângă alta, zumzăiala de voci, muzică. E vesel. Nu aș mânca la un restaurant din zonă, pentru că știu ce au, și pe menu, și la prețuri, not worth it for me. Dar ceva ce îmi place la to go din altă parte, și așezată pe bârna de lemn de la malul canalului, da. Atmosfera e cea care atrage lumea, și o face să creadă că mănâncă ceva bun la terasele înșirate de-a lungul apei. Iar cei care fac ca mine, se bucură de prezența celorlalți de la terase, și invers. Unde te uiți, stă lumea relaxată, la o bere, la o vorbă, la o înghețată, la rând pentru o plimbare cu barca. Alții trec agale și se uită și la unii, și la alții, și uite așa se face de o simbioză între turismul mainstream și localnici în care eu, una, mă complac. Am prieteni care au fost în vizită, și mi-au zis în mod clar că nu vor la multă lume. Pe ei nu i-am dus acolo, dar nu-i bai, sunt parcuri, lacuri, plaje.
Srøget poate deveni oarecum mai țipătoare și agasantă, dacă nu ești în toane bune. Însă dacă ai chef de cumpărături, walk on cu încredere. Ce îmi place mie la Strøget, e că-i pietonală 100%. Se întinde între Kongens Nytorv și Primarie, și la fel de plăcut e faptul că perpendicular și apoi paralel cu ea, pe ambele părți, sunt străduțe mai mici și mult mai interesante. Așa am găsit, de exemplu, câteva cafenele faine, cum ar fi Paludan Bog & Café, amenajată într-un vechi salon-bibliotecă, cu cărți pe pereți, perdele și covoare vechi de sec. XIX, și tot tacâmul. La subsol au anticariat, eu mi-am luat și masă, și o carte de acolo. Cărțile din cafenea sunt de decor și foarte vechi, nu ai voie sa le deranjezi 🙂
Dacă mergi pe bulevardul dintre teatrul vechi și Magasin (mare istorie cu magazinul ăsta, mândrie națională, și evident foarte scump) ajungi la Christiansborg, clădirea Parlamentului. Christiansborg e vestit în toată lumea, dar are și câteva locuri mai puțin umblate, am scris cu altă ocazie:
Ce să mai zic de centru? Mica sirenă e mică, și foarte bine că e așa, cum ar fi arătat ca un gigant? Palatul regal stă față în față cu Marmorkirke și, peste apă, cu Opera nouă. E un trio simpatic. Din toate trei clădirile, reședința regală mi se pare cea mai modestă, însă nu în sensul negativ al cuvântului. În Danemarca în general nu prea sunt clădiri extravagante, nici în ornamente, nici în dimensiuni. Drop dead gorgeous nu e stilul danez. Nu degeaba sunt renumiți pentru stilul minimalist în design. Linii simple, clare, alambicăturile sunt dead weight, deci pe cât posibil eliminate. Less is more, sau așa ceva. Eu am devenit fan, cu cât mai simplu, cu atât mai bine. Cu excepțiile de rigoare, cum ar fi câteva turle țuguiate de biserici, sau turla cu dragoni a bursei.
Înainte de a părăsi centrul, trec un pic și prin Nørreport, care e de fapt o stație de metrou și de tren. Prima după Kongens Nytorv. De aici se iau legături către unde vrei și unde nu vrei. Pe aici trec de regulă când am chef de grădina botanică sau de Kongens Have, parcul în care tronează palatul Rosenborg, micuț, dar în mod clar una din excepțiile de la regula minimalistă. Clădirea e înconjurată de un șanț cu apă, unde e un must să mă duc să salut peștii uriași, care își scarpină spinările de labele rațelor. Nici Torvehallerne nu e de lepădat, peste stradă de Nørreport, food court și piață de legume-fructe-plante și flori. Nu e din cale-afară de vegan friendly – însă asta e problema mea – dar se găsesc chestii gustoase și arătoase, ca de exemplu pâni la cuptor, patiserie daneză, cafele deosebite, prăjituri. Eu încerc să nu intru în hale când mi-e foame, că altfel ajung să mănânc pâine goală cu cafea.
Uite că m-am dezlipit de centru, și de la Torvehallerne merg înainte către cele 5 lacuri, cărora așa le și zice: lacurile (Søerne). Trec podul peste unul din ele, și ajung în unul dintre locurile mele preferate din Copenhaga – Nørrebro. Nørrebro e un cartier mai întins, care la limita cu centrul e boemo-hipster, ca după două-trei stații de metrou mai încolo să devină din ce în ce mai clar un cartier de minorități. Aici îmi place mie să mănânc, și aici găsesc locuri 100% vegan, sau vegan-friendly. Ca să nu mai zic de Favori Baklavaci, cea mai bună baclava din oraș, toată lumea știe de ea. Tot aici sunt și bazarurile cu fructe și legume și alte chestii, pe care nu le găsesc la supermarket, plus cafeaua turcească – singura cafea bună din toată țara asta, căci da, cafeaua în stil danez e un fel de ceai, eu am renunțat aproape să mai beau cafea în oraș, ceea ce e foarte trist, eu sunt o cafegioacă înrăită. Am declarat că ori beau o cafea bună, ori mai bine lipsă. Mai scap câte una la nevoie, dar luăm întotdeauna un americano și un espresso, ca să le amestecăm și să înțelegem ceva. Deci ați fost avertizati, toate bune, până la cafea. Noroc de turci, arabi, kurzi, și de cafenelele lor, pentru care mă car eu în Nørrebro.
În Nørrebro e și un alt fel de vibe, aproape că aș zice mai normal în diversitatea lui. Sunt și locuri de fițe, și locuri foarte simple, de mâncat, de cumpărături, unele lângă altele, nesegregate. Și totuși…cum spuneam, se simte o trecere graduală dinspre granița cu centrul, la lacuri, către periferia cartierului, unde nu mai e zare de vegan cafe (deși Favori are baclavale vegan non-stop, doar că nu le promovează as such), sau de raw-food, totul e fast-food, self-service, bazar. Ideea e că se găsește câte ceva pentru fiecare, ba chiar găsești ce-ți place în prea multe locuri, și ajungi să te bucuri, ca mine, că nu stai aproape, ca să te faci cât un butoi fără fund de baclavale, boreci, și prăjituri vegane.
E și un cimitir foarte simpatic în Nørrebro, Assistens Kirkegård, unde sunt îngropați, printre mulți altii, evident, Søren Kirkegaard și H.C. Andersen. Asta am aflat eu ulterior, pe la a treia plimbare, noi intrasem pentru că sunt mulți copaci care înfloresc primăvara, sunt veverițe, păsări, lume la plimbare, e un parc în toată regula. În perioada cu semi-carantina, luam mereu boreci și cafea turcească de peste stradă și mâncam în cimitir 😀 Foarte relax, pe cuvânt. În general cimitirele sunt bune de plimbat în Copenhaga, arată ca niște parcuri, dar nu toate sunt așa simpatice ca Assistens.
Tot prima stație după Konges Nytorv, dar în direcția opusă, e Christianshavn. Dacă mergi pe lângă apa din Nyhavn, treci podul pietonal și de biciclete, apoi faci dreapta și mergi, mergi (max.10-15 minute), ajungi și pe jos în Christianshavn. Aici e o notă mai potolită de magnet turistic, dar când e frumos afară e plin de oameni la picnic pe malul apei, în bărci, la cafenele. Canalul e mai lung decât Nyhavn, și deci e loc mai mult de plimbare. Pe stânga, dacă ții direcția dinstre Nyhavn către Christianshavn, găsești Vor Frelsers Kirke, cu o turlă de toată fumusețea, în spirală. Se poate urca, înainte de Corona era mereu coadă. Am fost și eu, și pot să spun că e destul de exciting, mai ales ultima spirală, unde nu încape decât o persoană, de strâmtă ce e, cu balustrada până un pic mai sus de burtă, fără plasă, sticlă. Orașul fiind plat, ca toată țara, se vede destul de bine de sus, în toate direcțiile. Chiar nu mai rețin exact cât costă, dar cred că ultimă oară era 50 kr. (cam 6 -7 euro).
De la Vor Frelsers Kirke faci stânga și dai nas în nas cu poarta de intrare în Christiania, de care probabil ai auzit – aici e legal să cumperi și să consumi joints. Dar numai între limitele orașului liber. Centrul Christianiei e foarte aglomerat de regulă, vin și localnici, și turisti, iar fotografiatul e interzis. Însă Christiania se întinde pe ambele maluri ale unui lac lung, cu reședinte mai improvizate, mai puse la punct, și e foarte plăcut să faci o tură de lac pe lângă casele de acolo. E ca o plimbare în pădure, presărată cu lucruri interesante – proiecte diverse, de la graffiti la picturi și sculpturi (nu te gândi însă la artă în sensul tradițional al cuvântului), grădini semi-sălbatice, unele cu iepuri, altele cu pisici sau căței.
Partea asta de hippie-Christiania îmi place cel mai mult. Centrul cu tarabe de marihuana a devenit business as usual, ceea ce e ciudat, având în vedere că locul ar trebui să fie un manifest anti-comercial, anti-establishment, anti-profit. On the other hand, dacă chiar ai nevoie să te relaxezi cu un joint, aici se poate fără stress. Noi trecem pe acolo în drum spre lac, și glumim că nu mai are rost să dăm bani, și așa inhalăm pasiv de la unul, de la altul.
Când ai terminat cu Christiania, poți să te urci într-un autobuz 2A (stația chiar la poartă), care te duce la un alt loc preferat al meu în Copenhaga, Reffen. Reffen, scurt de la Refshaleøen, e un street-food construit pe un vechi teren industrial, foste hale de lângă apă, de unde și numele. În funcție de preferințe, zona e foarte faină. Au reutilizat vechile clădiri pe cât posibil, fără să estetizeze prea mult. Terasele sunt confortabile și fără pretenții, scaune, bănci, mese, toate sunt din materiale reciclate. Camden-ul Londrei e mult mai mare, cu tot cu magazine, însă Reffen fiind exclusiv street-food, rivalizează la segmentul culinar, și ca diversitate, și ca suprafață. În afară de mâncărurile turcesti și vegan din Nørreport, la Reffen îmi place cel mai mult. Însă ieftin nu e. O bere cam 7-8 euro, un take-away între 10 și 15 euro. Mâncarea chiar e bună, deși, acum depinde de fiecare. Vegan options la tot pasul. Yeyyy!
Tot în oraș, deși e mai mult natură, e plaja de pe Amager. Din nou, unul din locurile mele preferate. Amager e nume și de cartier, și de plajă (adaugi un strand), și e aproape de aeroport (Kastrup) și de Blå Planet (acvariul). Cui îi plac soarele și apa, poate sta o zi întreagă pe Amager Strand, plaja e și lungă, și lată, poți alege între iarbă și nisip, înghețată și cafea, și tot asa. Noi luăm de regulă metroul până la Kastrup, și de acolo venim pe jos, ca să mergem de-a lungul întregii plaje, până în centrul cartierului. Mai facem popasuri, dacă am curaj mă bag și în apă (rece!!), dacă are curaj el, stăm și la plajă (alergic!!) O zi de weekend (sau de vacanță) se duce ușor și plăcut pe Amager. Multă lume face sport aici, și de uscat, și de apă, însă majoritatea vin la leneveală și la plimbare.
N-am mai apucat să vorbesc de parcuri – De Lille Have, Frederiksberg Have, Fælledparken, Valbyparken…Simpatice toate, și nu făcute la indigo, deci merită un tur prin fiecare. Valbyparken e unul dintre cele mai mari, și se întinde pe malul mării, unde e amenajată și o mică plajă, care însă nu e neapărat punctul central de interes.
Pe lângă Copenhaga sunt câteva păduri, castele, plaje, despre care povestesc eventual după ce le mai văd și eu, hopefully soon, că și așa se prevede încă o vara loco.