Mare si deșert de Danemarca: Skagen, Grenen si Råbjerg Mile

Din nou trimisul nostru in Danemarca, Ina. Ne plimba acum prin Skagen si prin desert. Am fost si eu prin Skagen, dar iarna, Ina ne arata un Skagen ceva mai caldut, de vara. Si la ea au stat focile la poza, la mine n-au vrut, se vede ca-i de-a casei.

Vad acum pe Google Maps ca sunt cam 110 km din Aalborg in Skagen, desi aveam impresia ca sunt mai apropiate. Cu masina se face 1½ h, cu trenul 3. Noi am mers cu trenul aproape de fiecare data (de 3 ori din 4). De ce am mers acolo de patru ori? Motivatia e ceva mai complicata, dar mai pe scurt pentru ca e frumos – doua mari despartite de o limba de nisip, plaja presarata cu buncare din al doilea razboi mondial si strajuita de un far de unde poti vedea pana haaaat-departe, ierburi verzi si galbene pana la brau, dune de nisip, un orasel de vacanta cochet (si destul de insufletit vara), pescarusi, cormorani, rate si, cu ceva noroc, foci tolanite la soare. Chit ca visez eu mereu la orase mari prin care sa ma pierd, tot hai-hui pe malul marii si pe tot felul de potecute ma trezesc…Hai la drum.

Oraselul (Skagen) mai da semne de viata si iarna, mai ales in preajma Craciunului. Noi ajungem de regula acolo pentru mancare si ceva de baut, dar si pentru ca acolo ne lasa trenul. Cu masina se poate merge si parca aproape de plaja, la Grenen (12 dkk/2 euro pe ora, de la 9 la 6, gratis dupa 6 si din octombrie pana pe 1 aprilie). Grenen e cel mai nordic punct al Danemarcei, unde se bat cot in cot Marea Nordului (aici i se spune Vesterhavet, deci fiecare cu punctul lui de vedere) si Marea Baltica. In sezon estival, un tractor cu remorca duce turistii obositi sau prea nerabdatori sa vada galceava (sau impacarea, daca nu bate vantul) dintre cele doua mari, pana la locul cu pricina. In alte anotimpuri se merge  doar pe jos – varianta mea preferata, ca doar te plimbi pe plaja. Primul se iveste farul. Iarna nu stiu daca se poate vizita, din cauza vremii. Sus are o mica terasa deschisa cu zidul pana la brau, si s-or fi gandit ca la cat de tare bate vantul, mai bine nu se leaga la cap. Am urcat acolo vara, deci vin si pozele dupa ce trece iarna. Zapada nu se prea aseaza aici, tot din cauza vantului, dar am mai gasit ceva pulbere alba printre dune.

Multe forme de relief spectaculoase n-or fi in Danemarca, dar cerul chiar e un spectacol de multe ori. Am prins curcubee si iarna si vara, iar razele soarelui sunt cu atat mai pretioase cu cat se ivesc doar la momente atent si cu zgarcenie oranduite de armatele de nori. Daca toate astea se intampla si deasupra unei mari de nisip, cu atat mai bine. 

Pe o vreme asa de friguroasa, calatorii nu se prea imbulzesc pe plaja. In locul lor se aduna pescarusi si cormorani care fac front comun in fata iernii. Din cate am inteles, in orasul unde stau eu (Aalborg), locuitorii s-au cam saturat de pescarusi si de galagia lor, asa ca au facut plangere la primarie. Drept urmare, au fost angajati unii sa-i goneasca din zona cu pusca (ei, daca mai pica unul ce?…) . Protestez si eu aici impotriva unei asa gogomanii, si ma bucur ranchiunos ca pescarusii astia galagiosi sunt de multe ori mai cu minte la cap decat noi si isi vad de treaba, neperturbati.

Ziceam ceva de buncare la inceput. Si aici, ca si pe alte plaje din nord,  se mai gasesc si azi aceste amintiri de la vecinii germani. Unele intregi, in toata frumusetea lor, altele partial ingropate sau faramate. Spatamanile trecute am citit un articol unde se povestea ca unele buncare (din Blokhus, nu departe) au devenit periculoase, pentru ca sunt chiar sub nivelul apei la mal, iar cei care se aventureaza in mare se pot lovi rau de tot in fiarele ruginite care ies din beton. Aici buncarul se tine inca bine si e terasa de leneveala pentru…

Foci! Recunosc ca aici nu au fost surprinse de mine, ci de Imre, intr-una din expeditiile lui solitare. Dar cum ce-i al lui e-al nostru, tadaaaam!

In veci si-n pururi n-am sa pricep cum se poate aduna un om sa omoare foci cu ranga. Am vazut multe persoane in Danemarca, si batrane, dar si tinere, plimband tantos prin oras niste haine, caciuli sau manusi (cu bilute pufoase…) din blana de foca. Ma gandesc ca nu-i cazul sa stric cheful omului de calatorie virtuala, dar nu ma pot abtine, imi plang si eu ofurile in fata cui apuc…Altfel se duc cu totii la ocenariumul din Hirtshals (nici asta nu e foarte departe) si se pozeaza cu focile captive care ”fac frumos” si sunt asa de dragute …

Gata cu carcoteala, promit! Si gata si cu buncarele de Grenen, astea-s ultimele; chiar nu-s total urate in lumina asta…si cu farul in background. Tot iarna e facuta poza, numai ca intr-o zi fara nori. Se mai intampla si minuni de astea.

Vara totul e mai vesel in Skagen. Farul e deschis vizitatorilor si intrarea e doar 10 dkk (un euro si un pic). Sistemul de plata e foarte simpatic – lasi moneda de 10 dkk intr-o cutie de tinichea la intrare si gata. Noi nu aveam bani marunti, asa ca am sunat pentru ajutor. La baza farului locuieste administratorul, care a iesit din sufrageria personala (vedeam televizorul) direct pe holisorul care da si spre scarile invartite din turn. Printre picioarele lui, zbang! si catzelul, o piticanie sarmoasa cu mustati. De sus asa se vede plaja si varful de nisip Grenen. Ziua a fost destul de calduroasa, dar cand am apucat noi sa admiram panorama, era deja trecut de 6 seara si lumea se intorsese in Skagen. Asa arata fasia de nisip din Grenen, punctul cel mai nordic al tarii. Cica nisipul se depune an de an si in viitorul geologic apropriat va fi uscat intre Suedia si Danemarca.

Tractorasul isi mai facea inca turele de la parcarea de masini pana in punctul de maxim interes turistic. Cand apele sunt calme, se vede mult mai clar.

Am tinut neaparat sa fac zoom pe cei care se balaceau seara, pentru ca apa e rece chiar si dupa o zi insorita. Eu nu am avut curaj.

De ce am ajuns tocmai la 6 seara in Skagen? Pentru ca am coborat cu doua statii mai devreme din tren (Hulsig) si am vizitat desertul Råbjerg Mile.

Eu nu am fost niciodata intr-un desert-desert, asa ca asta nu numai ca mi s-a parut mare, dar m-a fascinat de-a dreptul. M-a fript putin nisipul fin pe talpi, o senzatie super-placuta in my book, am sarit de pe varful dunelor la vale, incasand cele mai haioase si nedureroase cazaturi in fund ever, am umblat in lung si-n lat fara sa mai stiu de timp, sau sa am vreo tinta, cred ca am facut si ingeri pe nisip, ca sa pun capac la toate. Ce sa mai, loc perfect de joaca si pentru noi, astia mai mari.

In sfarsit am ajuns si eu in desertul asta, iarna, nu vara, dar chiar si iarna e fain, daca nu bate vantul foarte tare, are dreptate Ina, parca dai in mintea copiilor imediat ce pui piciorul pe dune, faceam si eu niste ingeri, daca n-ar fi fost atat de frig, nu-l ratati, daca ajungeti prin Skagen.