Când am fost prima oară în Danemarca, în 2011, acest articol se numea Cel mai frumos loc din Danemarca: Skagen. De fapt mă refeream la Grenen, plaja de lângă Skagen, căci orașelul nu-i cine știe ce, mai ales iarna. Numai că am revenit în noiembrie 2017 și am mai fost și prin alte locuri pe lângă Skagen, deci dilemă, care-i cel mai frumos loc? Văzut de noi, evident. Să zicem că-s la egalitate, nu mă pot decide azi 🙂
Grenen, între două mări
Acesta este locul care mi-a placut cel mai mult in Danemarca, deși m-a batut vântul ca niciodată, m-au udat marea și ploaia până la piele și am fugit să nu mă înghită marea Nordului…sau o fi fost cea Baltica? Nu știu exact, acolo marea Nordului si marea Baltica se întâlnesc. Din ambele părți vin valuri, fiecare în direcția lor, și se îmbrățișează cu o explozie de apă. Pământul iese dintre cele două mări, o fâșie îngustă, așa că poți înainta printre valuri până la intersecția lor. Și să stai cu un picior în marea Baltică și cu unul în marea Nordului…nu e puțin lucru. De fapt sunt mările Skagerrak și Kattegat, prima se varsă în marea Nordului, a doua în marea Baltică…detalii.
Anul ăsta am mai dat o fuga la daneji (prietenii noștri care locuiesc în Danemarca, sunt români, dar noi le zicem danejii :-p) și pentru că ne-a plăcut atât de mult Grenen, ne-au plimbat iar pe acolo. Tura asta am mers și în deșert, Råbjerg Mile, că tot voiam eu să văd deșertul de Danemarca – mă rog, eu îmi propusesem să-l văd vara, dar na c-am făcut ce-am făcut și tot iarna am ajuns, am trecut și pe la Rubjerg Knude, să urcam în farul care face echilibristică pe coasta mării Nordului, încă, căci or să-l dărâme în curand, și tura asta am avut noroc să vedem și foci. Data trecută ne-am rupt gâtul după ele degeaba, cu chiu cu vai am zărit una prin apa, iar acum ne-a cam rămas un gust amar, căci erau 3 pui pe nisip, unul dintre ei rănit, și deși scrie clar să nu te apropii, toți se duceau super aproape de ei, să iasă selfie-ul cum trebuie, mama puilor se tot agita prin apă, încerca să iasă să îi ia probabil, dar nu putea de răul amatorilor de poze, nu era destul că stresau puii, unii se tot duceau spre foca din apă, sa prindă un cadru bun, și ea săraca era nevoită să se retragă. În fine, ăștia suntem.
In 2011 am prins o vreme oribilă, frig, ploaie și vânt de nu puteai merge, deci nici vorbă de urcat în turn, data asta am avut noroc de vreme bună, dar, de lene, tot n-am urcat. Am zis că urc vara, să văd de sus cele două mări și buncărele construite de nemți în cel de-al doilea război mondial. N-am mai înaintat atât de mult pe fășia ce parcă separă mările, apa era măricică, data trecută am mers ceva, până a început să vină apa spre noi, din ambele direcții, nu înțelegeam de ce fug oamenii.
În drum spre cel mai nordic punct al Danemarcei oprește-te la biserica îngropată în dune – den Tilsandede Kirke. Acum e părăsita și nu îți dai seama cât de mult a înghițit-o pământul decât după ce vezi planul inițial – un corp întreg e îngropat, ce se mai vede e doar turnul. Ar fi fost ridicată prin secolul 14, prin 1600 a început nisipul să se adune, la final de secolul 18 localnicii trebuiau să vină cu lopata la slujbă, altfel nu aveau cum să intre, în 1975 biserica a fost închisă, nisipul câștiga prea mult teren.
Deșert de Danemarca: Råbjerg Mile
Nu am mai trecut pe la biserică, ne-am îndreptat spre Råbjerg Mile, o bucată de Sahara în Danemarca.
Am reușit performața de a nu fi luată pe sus și dusă la vecinii suedezi, bătea vântul destul de tare prin deșert, cred că asta era planul, îi dăm un zmeu și scăpăm de ea. Am gasit un locușor între dune, mai la dos, și ne-am amuzat un pic cu cadoul de ziua mea. Vara cică-i plin, acum erau foarte puțini oameni, și desi era frig, eram tentată să trag o tăvăleală, oricum ne-am umplut ghetele de nisip.
A povestit Ina mai multe despre locul ăsta si despre Skagen:
Rubjerg Knude, farul fără noroc în viață
De la Råbjerg Mile ne-am continuat drumul spre Rubjerg Knude. Acolo se da o luptă veche între nisip, apă, vânt și oameni. Farul a fost ridicat în 1899, în 1900 a fost aprins pentru prima oară și era vizibil de la 42 de kilometri depărtare. Era nisip și atunci, dar nu atât de mult, prin 1910 dunele au început să devină din ce în ce mai mari, în anii 50 erau deja o problemă, aproape au închis farul, oamenii au cărat nisipul, degeaba, natura și-a făcut de cap în continuare, farul s-a aprins pentru ultima oară în 1968. 10 ani mai târziu s-au gândit danezii să deschidă un muzeu, zona e faină, se duce lumea și acum, nu numai pentru turn, ci și pentru coasta plină de nisip care se sfârșește brusc în mare. Muzeul s-a închis în 2002 căci nisipul a început să acapereze clădirea, acum nici măcar nu mai există, au rămas la suprafață doar câteva cărămizi, natura-om, 2-0. E interesant de văzut cum arată coasta acum, cât de aproape e apa, și cu arăta acum hăăăt, când marea încă nu era atât de lacomă – las site-ul. Se pare că farul o să cadă în câțiva ani, autoritățile au decis că mai bine îl demolează, dar înainte de asta, anul trecut, un grup de arhitecți au construit o scară interioară, să poată urca vizitatorii, un fel de la revedere cu stil. Ne-am luat și noi la revedere, după ce am înghițit nisip la greu, jos, și ne-am ținut de bariere, sus, în varful farului, așa vânt turbat n-am mai văzut de mult.
Update: îl mută iar, la final de 2019
Toate locurile pomenite în acest articol sunt lângă Skagen, noi am fost cu mașina, din Aalborg, prietenii să trăiască, dar se poate și cu transportul în comun.
PS: acest articol a fost publicat inițial în ianuarie 2012, a fost actualizat în noiembrie 2017