Nu că mă laud, dar azi a fost o zi… Am văzut delfini și am mers pe apă.

 

La fiecare pas dai peste un băiat care îți bagă în față un pliant cu niște insule colorate și te întreabă dacă nu vrei să vezi delfinii. Alona beach e plină de ei așa că, încă de când am venit aici, ne-am tot întrebat dacă să mergem sau ba. Citisem eu pe undeva că trebuie să ai noroc să vezi delfinii de Bohol, ies numai când vor ei, adică rar, așa că nu țineam neapărat să merg. Am tot amânat până astăzi, ultima zi de Bohol. Ne-am trezit pe la 5 jumătate, căci bărcile pleacă în larg la 6, soarele era deja sus, a fost mult mai harnic decât noi, plaja era atât de animată de ziceai că-i amiază și bărcile locale, care arată ca niște țânțari albi, sau poate ca niște păianjeni, împânziseră deja apa. Probabil că barcagii știu cam pe unde se zbenguie delfinii căci erau toti aliniați într-un singur loc, în mijlocul apei. Ne tot uitam, în stânga, în dreapta, în față, în spate, fără prea multe speranțe, recunosc, când deodată niște semi cercuri se ridică deasupra valurilor. Se aud voci, strigăte (băieții le fac semn turiștilor, unde să se uite) și apoi motoare de bărci. Toți tânțarii albi fug după delfini. Știind parcă pentru ce au venit oamenii ăia acolo, delfinii mai ies de câteva ori, timid, rapid, și apoi dispar.

A fost mai mult o goană după delfini, căci dragii de ei s-au speriat cu siguranță de toată nebunia ăia de bărci, dar tot ne-am bucurat ca niște copii că am avut norocul să-i vedem.

Balicasag island e la cel mult 40-45 de minute de Alona beach și e cunoscută mai ales pentru viața de sub apă, toată lumea se duce acolo pentru diving, e unul dintre cele mai bune locuri de diving din Filipine. A fost scafandrul familiei ieri – e plin de corali, de pești de diverse forme și culori, de broaște cât mine de mari, de meduze colorate, melci verzi, cu flori pe spate, cum eu n-am văzut în viața mea, de anemone în care se ascund peștișori mici și nervoși, cică dacă ai noroc poți ochi chiar și câte un rechin alb – a filmat câte ceva, poate pun de-un filmuleț. Eu nu am tupeu să mă duc la 18-20 de metri sub apă (eu mă înec și-n duș), așa că am înconjurat insula.

Balicasag e locuită, ba are și un hotel (pentru pasionații de diving) deși e extrem de mică, ne-au trebuit 40 de minute să mergem de jur împrejur. Cred că e plină zilnic de turiști și oamenii insulei au profitat de ocazie pentru a-și deschide câte o terasă improvizată unde servesc omletă, orez, cafea (eatery le zice). Alții te duc la câțiva metri de mal, să faci măcar snorkeling.

 

După 3 ore, am plecat spre Virgin island. Insula aia e de fapt o fâșie de nisip în mijlocul apei. E genială! Zici că mergi pe apă. Nisipul extrem de fin și alb se tot duce în larg și se oprește în pietrele pline de vegetație, apoi marea crește tot mai mult până nu i se mai vede fundul, de aici și fâșiile gălben-verzui, turcoaz, bleu, albastru. I se mai zice și insula lui Francesco. E unul dintre cele mai faine locuri pe care le-am vazut în Filipine. Din păcate am stat pe ea doar jumătate de oră, e privată și atât au voie bărcile să ancoreze acolo.

 

Fără să știm și fără să ne propunem neapărat, am păstrat ce era mai bun pentru finalul vacanței în Bohol. Nu mă înțelegeți greșit, Chocolate hills sunt foarte faine, tarsierul e super simpatic, vă recomand să mergeți dacă ajungeți aici, dar delfinii au fost incredibili, chit că au fost cam scumpi la vedere, iar o insulă ca cea a lui Francesco n-am mai văzut până acum.

 

Utile

Noi am cumpărat turul de la un birou de la intrarea pe plajă, de acolo am închiriat și mașina și au fost ok, dar cei mai mulți se duc direct la băieții care umblă pe Alona beach. Prețurile sunt la fel peste tot și cred că sunt serioși, n-am auzit să fie probleme, dar, ca să fiți siguri, puteți plăti înainte de a urca în barcă, dimineața. Bărcile pleacă la 6. După fugăreala delfinilor urmează Balicasag, 3 ore, apoi Virgin island, 30 de minute. Un tur costă 350 de pesos de persoană (vreo 32 de lei), se adaugă 250 de pesos (22,6 lei) dacă vreți să faceți snorkeling la Balicasag. Sau puteți închiria o barcă privată, 1500 de pesos (135 de lei). 

La revedere, Bohol, plecăm mâine dimineață, hello Puerto Princesa.

 

Mai multe poze pe pagina de facebook a vacanțelor.

PS: La jumatatea lui februarie am plecat cu one way ticket spre Asia de S-E. Am trecut prin Tailanda, Vietnam, Cambodia, Malaysia, Indonezia, acum suntem in Filipine. Toate povestile din calatoria noastra AICI