Cât stați în Filipine?, ne întreabă chelnerul, un băiat ce putea să aibă 17 ani la fel de bine cum putea să fie trecut de 40, nu reușeam să-mi dau seama de vârsta lor, la mintea mea, toate filipinezele aveau 20 de ani. Stăm o lună. Nu-i puțin, dar nu-i de ajuns pentru Filipine, e mare, sunt multe de văzut! Așa e, plus că distanțele sunt foarte lungi, vorbim totuși de o aglomerare de insule, și condițiile de călătorie și infrastructura nu-s grozave, așa că avionul pare cea mai ok soluție, doar că asta înseamnă și mai mulți bani. N-am făcut calculul (ba am mai și pierdut aproape toate informațiile legate de prețuri, aveam ditamai listele pe telefon, l-am resoftat, backup-ul care părea făcut de fapt nu era…), dar cred că în Filipine am cheltuit cei mai mulți bani. Nu doar pentru că am zburat la greu, dar și pentru că hotelurile sunt scumpe și, în majoritatea cazurilor, nu-și merită banii. În rest, prețurile nu-s foarte mari, comparat cu Europa e ieftin, pe alocuri e chiar mai ieftin ca-n România.

 

Traseu de Filipine:

Cebu City – Bohol – Puerto Princesa – Manila – Siargao – Boracay

Am tot schimbat traseul, știam că avem o lună la dispoziție, deci am zis să ne organizăm, să cumpărăm biletele de avion și să rezervăm hotelurile, asta am făcut în Cebu Shitty, că oricum n-aveai ce face în orașul ăla. Aveam în plan să mergem în El Nido și Coron, din Puerto Princesa, dar am zis că pierdem prea multe zile, două numai pe drumuri (microbuzul face vreo 6 ore și trebuia să ne mai și întoarcem, la aeroport) și asta însemna să renunțăm la altele, mai accesibile. După Vietnam și Indonezia, care ne-au cam făcut nervii praf, în Filipine am trecut pe modul comod.

Voiam scufundări așa că pe lista inițială era și Puerto Galera, mai ales că era destul de ușor de ajuns din Manila (cel mult 5 ore, bus + ferry, cu Si-Kat), dar apoi am decis să ne mulțumim cu Bohol și Boracay. Pentru că domnul a devenit fan surf în Bali, am tot căutat un loc bun de surf în Filipine. Ne tenta Zambales, tot pentru că era aproape de Manila, dar citisem pe mai multe forumuri că accesibilitatea vine cu aglomerație și mizerie și am decis să mergem spre Siargao, bine am făcut, ne-a plăcut la nebunie insula aia.

Cel mai frumos loc din Filipine: Siargao

Eu zbârnâiam după nordul Luzonului – Cordiliera mountains, Banaue și Baguio, însă mi-am băgat singură mințile-n cap, făceam vreo 6 ore de la Manila la Baguido, plus că drumul nu-i chiar piece of cake – e foarte fain, dar pare destul de periculos, și ne-ar mai fi trebuit vreo două săptămâni, adică să cerem viză, plus bani, venea și sezonul ploios, până la urmă am zis că n-au intrat zilele-n sac, o lăsăm pe altădată.

cu tricicleta prin Boracay

 

Prostia se plătește 

Când am pus pe hârtie planul pentru călătoria prin Sud Estul Asiei, m-am uitat pe atâtea site-uri, bloguri, forumuri și am făcut atâtea rute ținând cont de vreme, legături, accesibilitate, vize, încât am obosit. Oricum, la fața locului planurile s-au schimbat mult și des, am fi vrut ca Indonezia să fie ultima locație, a fost Filipine, am ajuns în locuri în care nu plănuiam, de unele nici nu auzisem, am renunțat la altele…ai priceput, îmi caut scuze, deși știu că n-am. De ce? Pentru că-s blondă. Am ajuns la aeroport, în Kuala Lumpur, și frumușica de la Air Asia ne-a zis sorry, nu puteți să vă îmbarcați. Ha?! Păi n-aveți bilet dus-întors. E drept că românii n-au nevoie de viză pentru Filipine, dacă stau cel mult o lună, dar condiția e să ai bilet de ieșire din țară. M-am stresat atât de tare cu viza de Indonezia, că n-aveam return ticket și legea zice că-i obligatoriu, dar știam că-l cer foarte rar, așa că am mers la risc, nu ne-a întrebat nimeni nimic, dar pentru Filipine nici nu m-am gândit să mai verific, îmi intrase mie-n cap că nu-i obligatoriu biletul dus-întors. Computer says no, deci ne-am pus frumușel pe analizat calendarul, zborurile din Kuala Lumpur, Singapore, Manila sau Bangkok spre București, cele dinspre Manila spre locațiile anterioare, mi se înroșiseră circuitele, nu de alta dar pleca avionul în vreo oră, plus alți bani, altă distracție. Kuala Lumpur părea cea mai ok variantă, după cum bănuiam, am luat bilete și ne-au lăsat să plecăm spre Filipine.

La sosire nu ne-au cerut biletele de ieșire, ne-au întrebat însă cât stăm, cu ce ocazie pe la ei, unde mergem și ne-au pus să completăm un formular.

Am aterizat în Cebu, deoarece voiam să mergem în Bohol și era mai ieftin să trecem apa cu feribotul din Cebu, la fel și biletul de avion, comparat cu ruta KL-Manila-Bohol. Slow travel scrie pe noi de câțiva ani, uneori ne și iese, deci ne-am gândit noi să stăm vreo 3 zile în Cebu City. Am pierdut vremea, nu-i de mers, în Cebu Shitty ai ce căuta doar dacă ai vreo sută de ani și vrei o iubită sau esti sado maso și vrei să vizitezi orașele din Filipine. Plătisem deja hotelul, o semi-mizerie, money well spend nu glumă, noroc c-am găsit un restaurant grecesc că altfel aruncam în aer Cebu Shitty.

 

Scump și prost

La cazare mă refer, că tot am pomenit de hotelul din Cebu. Dacă în Tailanda am stat și cu mai puțin de 20 de euro pe noapte la hoteluri de 3 stele, nu mai zic c-am plătit între 8 și 15 euro la pensiuni și hosteluri, iar în Vietnam am stat la 4 stele cu mai puțin de 30 de euro, în Filipine n-am găsit nimic decent cu banii ăștia. Am schimbat cazările ca pe șosete în căutarea unei camere ok. În cazul în care credeți că-s vreo mofturoasă, să vă dau un exemplu. Am plătit 42 de euro/noapte în Bohol pentru o chestie la 10 minute de plajă, cu mucegai și umezeală de nu puteai respira (la propriu, din păcate). În Boracay am dat vreo 70 de euro pe un hotel ce merita cel mult 40, și ăia pentru locație (pe plajă) și mic dejun (copios). Cu câteva excepții, angajații au fost în cel mai bun caz indiferenți, unii chiar nepoliticoși, micul dejun se plătește separat, ba mai bagă și taxe (12% si /sau 10% service), unii blochează o garantie și mai toți insistă să verifice camera înainte de plecare. Și pentru că toate-s roz, mai toți așteaptă bacșiș.

Un sfat: dacă te duci în Filipine, pune deoparte niște bani pentru cazare, e mai scump ca-n alte țări din Asia de S-E, pentru aceleași condiții ajungi să plătești și dublu.

palawan, honda bay

 

Cum e în Filipine 

E mai ok ca în Vietnam sau Indonezia, lucrurile sunt parcă mai bine puse la punct, de exemplu au prețuri reglementate pentru jeepney, tuk tuk și nici nu cer mai mult dacă te văd că nu știi. În Palawan unii ne mai întrebau cât dăm, dar era atât de puțin încât nici nu conta. Nu ne-a agasat nimeni, nici să ne vândă ceva, nici să ne păcălească, poate doar în Boracay au fost ceva mai insistenți, oricum, parfum în comparație cu Vietnam.

Scurt ghid de Boracay

 

Transportul lor în comun pare cam exotic, jeepney-urile alea sunt mereu ticsite, merg și pe ele, cu cățel și purcel. În schimb tricicletele sunt ok (diferă în funcție de zonă, în Bohol erau mai încăpătoare, mai colorate și pline de citate din Biblie, în Palawan sunt mai înghesuite, la fel și în Boracay, nimic estetic, doar util), prețurile sunt fixe, fie le faci semn pe stradă, fie le iei din stații. Atenție la taxi, încearcă să iei din locurile special amenajate, ignoră șoferii care vin spre tine să negocieze tariful, mergi direct către cele cu firmă. În Manila e jale, am văzut stații legale doar la aeroport, în rest…junglă.

Scurt ghid de Manila

Ține cont că în multe cazuri, la ferry, de exemplu, sunt prețuri diferite petru străini, mai mari decât cele pentru localnici (e legal). La unele aeroporturi se plătește taxă de aeroport, la plecare (suma diferă de la unul la altul), deși există discuții să le scoată, în Manila, de exemplu, au renunțat la taxă. Tururile au prețuri aproximativ la fel peste tot. Nu e tocmai ușor să vezi țara pe cont propriu, dar se poate. Nu prea se negociază în piețe, spre deosebire de alte locuri din Asia. Sunt foarte mulți europeni, americani și australieni, nu doar turiști, mulți lucrează acolo, de obicei la firmele de scufundări. Am scos bani de la bancomat, deși am citit tot felul de nenorociri, singura problemă a fost că nu voia să ne dea mai mult de 4 000 de pesos, pe zi, adică mai puțin de 400 de lei, dar era vina băncii, am încercat alt card și a mers (limita e diferită, în funcție de bancă, unele dau 20.000, altele 40.000 sau chiar 60.000 pesos). N-am pățit-o, dar zic să fiți atenți la buzunare, ne-a tot dat târcoale unu prin Cebu, la bancomatul din aeroport.

Hotelurile le-am luat de pe agoda și booking, dacă în Tailanda și Vietnam cazările erau mai ieftine la fața locului, în Filipine, în general, la recepție cereau mai mult decât site-urile internaționale. Mâncarea nu-i deloc scumpă, nici alcoolul, ba chiar au un fel de împinge tava- eatery, ieftin ca braga. Cursurile de diving erau mai ieftine ca în Indonezia (Gili T), de exemplu. Cred că Palawan a fost cel mai ieftin loc în care am fost în Filipine.

De ce să mergi în Palawan 

Recomandare: hotărăște din timp unde vrei să mergi și cumpără bilete de avion măcar cu câteva săptămâni înainte sau urmărește ofertele, zborurile interne nu-s tocmai ieftine.

raiul surferilor - Siargao, Filipine

Pentru noi Filipine a fost o experiență interesantă din două motive – religia și limba. Știam că-s catolici, dar tot a fost o surpriză să vedem catedrale și cruci după atâtea temple și semiluni. Și-s catolici serioși – toate tricicletele și mașinile din Bohol aveau citate din Biblie pe ele, rugăciunea șoferului stătea pe fiecare bord de taxi (cu care am mers noi), unii șoferi ascultau slujba la radio, țin slujbă și în mall-uri, bisericile dădeau pe-afară duminica. Înțeleg că nimeni nu mișcă-n front fără știrea bisericii catolice, nici măcar guvernul, de aia e una dintre cele mai populate țări din lume, contracepția nu-i pe placul bisericii, chiar dacă 29 de milioane de filipinezi (din aprox 100 de milioane) trăiesc în sărăcie extremă (statisticile arată că în 30 de ani numărul locuitorilor s-ar putea dubla/sursa BBC). La doi pași de hotelurile de 5 stele oamenii locuiesc în niște dărmături, își spală rufele în apa mării, copii umblă murdari și desculți, e o sărăcie lucie. Nu știu ce pun oamenii ăia pe masă. Cred că nici dacă vor să muncească n-au unde, probabil de aia e plin de fetișcane agățate de brațe albe, trecute de a doua tinerețe, și peste 10 milioane de filipinezi muncesc în străinătate.

Corupția e până la cer și înapoi, e de ajuns să te uiți în jur ca să-ți dai seama că se fură-n draci, că fiecare se descurcă cum poate, că unii mor de foame în timp ce alții trăiesc în lux, dacă mai citești și ziarele sau intri în vorbă cu oamenii…te crucești. De parcă nu le erau de ajuns cutremurele și taifunurile (apropo, în fiecare cameră există o alarmă de cutremur, arată ca un ceas imens).

Aproape toată lumea vorbește engleză, chiar și cei care răspund Nu la întrebarea do you speak English, pentru că o mulțime de cuvinte au intrat în vocabularul de zi cu zi (de exemplu, prețurile le zic în engleză). Anunțurile la mall-uri, farmacii, sunt în engleză, la fel și multe dintre reclamele tv sau de pe străzi. Influența Americii e vizibilă nu doar în vorbire, prin mahalalele Manilei parcă eram în Bronx – toți jucau basket, ascultau rap, mergeau cu pantalonii pe vine, ne-am amuzat copios când un pușți ne-a salutat cu What s up, nigger. Spania e și ea extrem de prezentă, nu doar în religie, ci și în clădirile vechi și în limba vorbită. Filipine e un amestec extrem de interesant numai că totul pare o copie, originalul s-a pierdut undeva pe drumul istoriei.

 

Când să vizitezi Filipine – perioada cea mai ok ar fi noiembrie – mai, probabil că în decembrie și ianuarie e ceva mai aglomerat, din iunie vin ploile. Pe noi începutul lui iunie ne-a prins acolo, n-a fost rău, turna cu găleata o oră și apoi ieșea soarele.

Nu știu dacă it s more fun in the Philippines, dar cu siguranță merită văzută țara aia, mai ales că are încă locuri care au scăpat de asaltul turiștilor/hotelierilor, plaje de pus în ramă, insule de vis. Mi s-a părut o țară foarte primitoare și tolerantă, uneori poate chiar prea tolerantă.

 

Toate poveștile din cele 4 luni prin Asia de S-E: 2inAsia. Găsești mai multe poze din Filipine pe pagina de facebook a vacanțelor și mai multe informații despre locații, obiective, transport, pe site-ul oficial.

PS: o lună de Filipine nu mă face specialistă, ține cont că acesta este un blog personal, deci subiectiv