Ansouis, un sat cât un castel

După vreo trei zile de ploaie, soarele s-a îndurat ieri să-și facă apariția. S-o fi gândit și el că-i duminică…azi iar plouă, deci soarele e francez, dacă lucrează în wekeend, lunea are liber! Și unde să te plimbi când doar jumătate de weekend e simpatic? Pe undeva pe-aproape. Pentru noi, aici pe aproape e Luberonul (da, da, fiv-ar norocu să vă fie, v-aud). Am tot fost prin satele Luberonului, dar asta nu înseamnă că l-am văzut pe tot. În Ansouis nu fusesem. 

Satul e mic, mic, mic, cocoțat pe deal, între podgorii. De departe ai zice că nu e un sat, ci doar un castel vechi. Acum, dacă stau să mă gândesc mai bine, și castelul pare mai degrabă o vilă uriașă. De jos, de la intrarea în sat, nu pare cine știe ce, însă când am ajuns sus am realizat cât e de frumos.

Se pare că nici interiorul nu arata rău și are și o gradină foarte frumoasă, noi ne-am mulțumit cu exteriorul pentru că am nimerit la mijlocul zilei când tot francezul care se respectă are pauza. De fapt întregul sat era parcă părasit, doar turiștii mișunau prin mica localitate. Vechea fortăreață din piatra, începută se pare în secolul 10 și modificată și extinsă de-a lungul secolelor, era și mai frumoasă în contrast cu cerul vânturat de ploaie și de vânt.

Castelul e deschis aproape zilnic, nu și marti, de la 14.30, 15.30 si 16.30, biletul costă 8 euro pentru adulți și 6 euro pentru studenți și copii (peste 7 ani). E privat, până în secolul 13 a aparținut familiei Forcalquier,  cei care au condus odinioară Provence (pe atunci capitala era la Forcalquier, mai sus de Ansouis, cam la o oră distanță), apoi a trecut în proprietatea familiei Sabran, prin căsătorie. De vreo 40 de ani, dupa un litigiu, se pare, e deținut de o ducesă d’Orleans, urmașă a familiei Sabran. Lume bună la Ansouis, vă dați seama ce nunți a văzut satucul ala? Parcă și văd alaiul pe scările care duc spre biserică. 

Și dacă tot veni vorba, biserica, Saint Martin, e în spatele castelului, și e la fel de veche, dar surprinzator de „vie”, picturile și culorile s-au păstrat incredibil de bine. Biserica e deschisă toata ziua, intrarea e liberă. 

De sus, de lângă castel, se vede toată zona, de aceea era atât de importantă fortăreața, veghea odinioară drumul Aix-Apt. Întregul sat e construit în jurul castelului de pe deal, iar casele, și ele tot din piatră, au aproape toate aceeași culoare, un galben spre maro, ca lutul. Sunt foarte vechi și ele, unele au găzduit sute de familii, generație după generatțe, încă din secolul 15. Nu, nu cad, sunt aproape toate renovate, de fapt tot satul arată foarte bine. Și gândiți-vă că Ansouis are doar o mie de locuitori. Oricum, nu știu unde încap toti.

Ansouis are și un musee extraordinaire, da fix așa-i zice, muzeul extraordinar. E  casa unui decorator, pasionat de scufundări. Și-a transformat locuința în muzeu, expune lucrarile personale, plus ce a găsit pe fundul mărilor și oceanelor. Mă duce cu gândul la Muzeul lui Pamuk și acum chiar că-mi pare rău că nu am intrat (era închis). 

De reținut, mașinile nu au voie în Ansouis, deși erau câteva, probabil ale celor care locuiesc acolo, există parcare la intrarea în sat. Ansouis e în Sudul Luberonului, un pic mai jos de mai celebrul Lourmarin.

 

Lourmarin, sută la sută Provence

Verdeață cât vezi cu ochii, case vechi, străduțe înguste, cafenele, e Lourmarin-ul lui Camus (autorul a trăit acolo și este înmormantat în cimitirul din localitate). Puteți admira satul și priveliștea din vechiul castel, intrarea costă 6 euro de persoană. Incluse în preț – muzica ce răsuna în întregul castel, într-una din camere un tânăr cânta la pian, și „piscina” plină cu pești din curtea interioară.

Lourmarin e pe lista cele mai frumoase sate din Franța, o să vă lămuriți de ce, când ajungeti la fața locului. Și spre deosebire de alte sate din Luberon, e foarte animat, centrul vechi e plin de terase. 

 

Hai hui prin Luberon: Cadenet

Un pic mai jos de Lourmarin e Cadenet. Chiar dacă nu are farmecul vecinilor, e simpatic, are acel aer provensal. Un turn cu ceas, o casă frumoasă, un balcon cu flori, o pisică leneșă, niște obloane pline de cigales, reușesc să contureze un sat drăguț. Și pentru că nu e atât de celebru ca vecinii, nu prea e pe lista turiștilor, e mai … local.  

Imediat ce am ieșit din biserica din centru, am dat cu ochii de un indicator, Site du Chateau. Hopa, au și un castel! Obișnuiți ca în satele mici, să lăsam mașina unde apucăm (greu cu parcarea în satele din Provence) și s-o luăm la picior, am plecat spre castel. Sigur nu-i departe! Nuuu, doar vreo 40 de minute pe jos. La deal. Se poate urca și cu mașina, era parcare sus, și la coborâre am văzut că era și un traseu mai scurt, pentru mers pe jos. Da’ cin să știe? Iar când am ajuns sus…ia castelul de unde nu-i. Indicatorul zicea bine – site du chateau, adică vorbea de un sit, nu de un castel. Oricum a meritat, e adevarat că nu a mai rămas mare lucru din castel – niște ziduri, câteva grote și un pod, dar se deschide toată zarea în fața ta.

Castelul din Cadenet a fost probabil imens la vremea lui, zidurile care marchează teritoriul fostei fortărețe se întind pe o suprafață destul de mare și urcă de jos, dintre case. Am aflat mai apoi de pe site-ul oficiului de turism că a fost inițial construit în secolul 12, a fost dărâmat de Louis al XIV-lea, în secolul 17, ce-a mai rămas a fost ars de revoluționari, în 1792, și ce nu a distrus focul a fost demolat de locuitori, au cărat piatră cu piatră.

E în zonă și o rută a castelelor – la route des châteaux du Luberon: château d’Ansouis, château de la Tour d’Aigues, château de Lourmarin. Și nu uitați să treceți și pe la vecinii Cucuron, Gordes, Bonnieux, Lacoste, Menebres, Roussillion, Oppede. 

Provence ca-n filme: Luberon

PS. am povestit despre Luberon si pe blogul Adevarul