Cand au trecut doi ani?! Parca mai ieri veneam pentru prima oara in Franta cu “bilet” de un an. Am intrat in prelungiri si, desi recunosc ca nu m-am dat in vant dupa oraselul ala, mi-a parut rau cand am plecat. Ieri dimineata, la hotel, la micul dejun, cand nici macar nu plecasem din zona, din vorba-n vorba, a iesit si un dar putem sa ne intoarcem oricand, nu? 

martiguesmartigues

Am stat la hotel, in ultima seara, pentru ca dupa ce face agentia etat de lieu trebuie sa predai cheile, asa e procedura. Vineri ne-am adunat jucariile si am plecat. Si cite am adunat in doi ani! Biata masina e cocosata de atatea bagaje. Ca sa nu mai spun cate am aruncat sau am lasat in apartament. Asta-i lavanda pe care am cules o din lanul de la Valensole! Astea-s scoicile adunate pe plaja, la Port Saint Louis. Astia- s papucii galbeni cu care m-am facut de ras la cursul de dans. Astia tare mi-au placut, ador portocaliul. Desi ce-i drept is tare incomozi si nu prea i-am purtat. Vai, cizmele mele maro! Sa le arunc, sa nu le arunc…Nu le-am mai purtat de vreun an, s-au uzat, dar tare frumoase au fost la vremea lor! Am mai zis-o, ne agatam de zeci, sute de lucruri, desi avem nevoie de atat de putin. O gramada de prostii. Pana la urma multe dintre ele au ramas in urma, altele la cos, altele au umplut masina.

Nu mai zic de toate minunile de prin dulapuri – orezul meu de Camargue, piperul in toate culorile, nucile de Brazilia, migdalele pentru prajituri, nu stiu cate feluri de ceaiuri, parca era plafar la noi in bucatarie. Le-am lasat pe toate jos, langa cos, si bine am facut, in doua ore au disparut.

A venit tipa de la agentie, a numarat fiecare lingura si furculita, am semnat de predare-primire si am plecat spre hotel. Stai, netul! Am trimis scrisoarea de reziliere acum vreo saptamana, recomandata. Nu mi-a venit confirmare de primire nici in ziua de azi. Probabil ca posta franceza a tinut musai sa isi merite faima si a pierdut plicul. Ne-am dus la sediul Orange sa lasam boxul de internet, poate asa vor pricepe ca nu ne mai folosim de netul lor, in cazul in care n-a ajuns scrisoarea. Probabil ca ne vor trimite citeva adrese, ca nu s-a incheiat contractul, ca nu am trimis aviz de rezilere…Apropo, nu poti rezilia contractul inainte de termen decat daca, de exemplu, te muti intr-o zona unde Orange France Telecom nu are acoperire. In fine, ne-am facut datoria, am trimis, am lasat boxul. Daca nu…sa ne caute. Or sa ne gaseasca sigur, au gresit numele pe contract.

martigues

Am mai dat o ultima tura de Martigues. Am mers pentru ultima oara pe podurile albastre, am mancat pentru ultima oara la restaurantul de pe apa, am fotografiat pentru ultima oara portul cu barci, oraselul in lumini de sarbatoare…

Ora 8.30, 11 grade. Asta dupa ce zilele trecute a batut Mistralul ca nebunul, iar cu o seara inainte a plouat. Parca pentru a ne face in ciuda ca plecam. Iti dai seama, de la 11 grade la minus…multe?! Cand vom ajunge in Romania, Curvette va rosti cu vocea ei semi isterica Intoarceti! Intoarceti! Da, am scos GPS ul numarul 2, Curvette, suntem nevoiti sa ne obisnuim cu vocea ei “suava”, Maria a intrat in concediu pe perioada nedeterminata, nici macar nu vrea sa se mai deschida.

Martigues se trezea la viata, un pic mai tarziu ca de obicei, era sambata dimineata. Batranii stateau de vorba la coltul strazii, cu ziarul in mana, trag concluzia ca discutau stirile zilei. Tocmai fusese ucis un avocat la Marsilia asa ca probabil au avut subiect de discutie toata ziua. O ceata invaluia tot oraselul. Am dat vina pe apa de sub el. Am avut si nu dreptate. Cum am iesi din Martigues cum am scapat de ceata. Dar ne-a invaluit iar in apropiere de Marsilia. Si apoi ne-a fost tovaras de drum vreo ora.

Rotocoale de fum se rostogoleau printre vaile si dealurile verzi. Cate un turn de biserica ne dadea de inteles ca acolo e un sat. Ceata era atat de densa si de joasa incat doar varfurile lacaselor sfinte se putea zari. Curg kilometrii, iese soarele. Ne apropiem de coasta de azur. S-a dus ceata. Au crescut gradele. Ora 12,30, 14 grade. In departare Alpii cu varfurile albe, in stanga case urcate pe deal, in dreapta marea. Cannes, Nisa, Monaco, Menton. Toate scaldate in soare. Soarele s-a oprit insa la granita, nu o fi auzit inca de Schengen, imediat ce am trecut in Italia am intrat iar in ceata.

Au revoir France! Buongiorno Italia!

Case de culoarea mierii, cu acoperis caramiziu, adunate in jurul unei biserici ce isi inalta turnul spre cer. Aici ceata e mai aproape de nori decat de  pamant, casele se vad doar pe jumatate. Valatuci de fum se joaca printre muntii plini de copaci. Nu am mai rezistat, am scos tefefonul.

pe drum 1

Vaile care incep in munte si se termina in mare  ascund sate cu casute roz. Liguria…In timp ce kilometrii scad albastrul de riviera se transforma incet, incet in verde de Toscana.

toscana

Genova. Ce-ai aia? Zapada! Pentru prima oara pe anul asta. Si dupa alte doua ore …ati ajuns la destinatie. Montuolo, un satuc lipit de Lucca. Ce bine e sa ai prieteni/rude/cunostinte prin tari straine. Urmeaza Slovenia, Ungaria si apoi Romania. Am vazut ca e jale in unele zone, sper sa ajungem cu bine.

 

PS: E superb Lucca, nu-l mai vazusem de vreo doi ani. Va arat maine poze, daca merge netul de la hotel.