Intotdeauna cand le pomeneam putinilor francezi pe care ii cunosteam de Aix en Provence, toti intrau intr-o stare de visare – ah, Aix... Toti voiau sa locuiasca acolo, dar e prea scump, cine sta la Aix are bani, domnule. Unii faceau si o ora jumatate pana la munca doar sa stea in Aix en Provence, il laudau pentru viata de noapte si nu l-ar fi dat pentru nimic in lume pe orice alt oras din Franta. Am tras concluzia ca Aix e un fel de Paris de Sud. Si evident ca atunci cand am ajuns in Franta toata lumea ne-a zis mergeti la Aix en Provence!

Si ne-am dus. Nimic de zis, orasul e frumos, dar m-a cam lasat rece. Eu ii spun Provence cu pretentii, pentru ca aceasta este impresia pe care mi-a lasat-o. Totul pare “pretios”. De la doamnele care se plimba agale prin centru, imbracate dupa ultima moda, pina la restaurantele deloc ieftine. Daca va dau banii afara din casa, puteti da o raita prin magazine. Veti gasi in Aix firme vestite cu preturi la fel de “celebre”.

Dar Aix en Provence este cunoscut si ca orasul artei, este locul unde puteti admira zeci de cladiri vechi de secole, pastrate foarte bine – centrul vechi, catedrala Saint Sauveur, turnul cu ceas, fontaine de la Rotonde, hotel de Ville, l’eglise de la Madeleine, palatul de justitie, muzeele, teatrele…Si e locul pe unde au trecut Cezanne, Stendhal, Zola.

 

IMG_5569.JPG IMG_5570.JPG IMG_5587.JPG IMG_5594.JPG IMG_5596.JPG IMG_5621.JPG IMG_5636.JPG IMG_5644.JPG

 

In cazul in care va duceti cu masina, o sa gasiti cu greu un loc de parcare. Incercati sa parcati inainte de a ajunge in centru – va veti rataci pe stradutele inguste cu sensuri unice (parcarile sunt mai toate cu plata, in jur de 2 euro pe ora).

Aix poate fi si punctul de pornire pentru o vacanta in Provence – se afla in centrul regiunii, la distante rezonabile de cele mai importante atractii provensale. Cel mai apropiat aeroport e langa Marsilia. De acolo autobuzul va duce la gara si, cu trenul, in cel mult o ora sunteti in Aix. Sau direct cu autobuzul, sunt curse catre Aix. Programul il gasiti aici.

Pe site-ul oficiului de turism gasiti oferte de cazare, de la cort pana la hotel. Si tot oficiul de turism organizeaza tururi ghidate prin oras, detalii si orar aici, si prin Provence – Luberon, Avignon, Cassis, Fontaine de Vaucluse, Marsilia, Saint Remy, Salon de Provence, Arles, pe coasta de Azur, chiar si spre Monaco – gasiti aici programul si preturile.

Mie mi-a placut mai degraba ce-i pe linga Aix, dar tine de gusturi.

 

PS. Daca va zic cu ce mi-a ramas mie Aix in cap…in afara de o doamna imbracata super elegant, cu o haina rosie, superba, ce se plimba agale, singura, pe Cours Mirabeau. Hai sa va zic. Ne plimbam prin centrul vechi si am ajuns in piata centrala. Era plin de lume, toti se uitau la un nene cu doua pisici, una alba si una neagra, ce faceau niste semi-scamatorii (ma rog, cat poate o pisica). Ne-am uitat, cred ca nici un minut, am trecut mai departe, si mi s-a părut mie ca arata foarte fain piata aia plina de oameni, zic sa fac o poza. Si nici nu apas bine pe click ca urla nenea cu pisicile, ca ce fac, ca sa vin incoa. Bine, m am prins dupa ca urla la mine, ca eu am facut poza si am mers mai departe. Ma trezesc cu el in fata mea, urland, ca ce fac, ca unde plec, ca trebuie sa manance si gura lui – omul voia bani, ca na, de aia statea acolo. Nimic de zis, numai ca eu nu i-am facut poza lui, ii explic, asta dupa ce pricep de ce urla la mine, el nu si nu. Va dati seama ca se uita lumea ca la circ. Bag mama in geanta sa scot bani, sa scap de el, a nu, el nu primeste bani asa, sa vin acolo, si pleaca spre scena improvizata. Pfii, va dati seama cam ce nervi mi-am facut, nu m-am dus dupa el evident, je m en fous. V-as arata poza, dar am sters-o, atunci, de draci:D