*Cum am închiriat apartament, care e procedura, proprietarii mă lasă cu gura căscată, două vorbe despre francezi.

 

Pentru că domnul începuse munca eu am rămas responsabilă cu găsirea unei case. Toată baza. Am găsit! Are mașină de spălat? Nu știu. Are balcon? Hmmm nu știu. Aer conditionat? Net? Nu stiu. Dar ai zis ca l-ai văzut! L-am văzut, da…nu mai știu. Cu mașină, fără mașina îl luăm. Se duc banii pe hotel, hainele-s alandala, gata, adjudecat!

N-avea nici mașină de spălat (am mers doi ani la spălătorie, la început a fost fun, ca-n filme, apoi ne-am cam săturat de pierdut două ore în fiecare duminică), nici net (am așteptat o lună routerul, noroc de arabi care s-au gândit să facă un internet cafe), nici balcon, AC-ul nu mergea și nici n-a mers vreodată, ce-i drept nici n-a fost nevoie. Dar era la curte, în zona de case, la 5 minute de mers pe jos de mare, avea parcare, avantajul orașului era că avea gara în centru și autobuze către toate direcțiile.

Dar ce credeți că a fost ușor să-l găsim și pe ăla? Agenții imobiliari lucrau, m-am prins eu pe urmă, în stilul franțuzec. Care-i graba? Nu m-aș mira să mă sune unu zilele astea sa-mi spună că are un apartament în Martigues. Așa cum m-a sunat o cucoană, la un an după ce am depus un CV, imediat după ce terminasem facultatea, să mă întrebe dacă vin la interviu. ?!

Hai la SNTI. Asta fiind o agenție care ni se părea imposibilă. Adică era cea mai prețioasă dintre toate. Cereau o grămadă de acte. Apropo de asta, dacă vrei să închirezi apartament în Franța trebuie să faci dovada că venitul tău e de minimum 4 ori mai mare decât chiria, să aduci o scrisoare de la firmă, să te recomande cineva, adică să garanteze pentru tine, să ai recomandări de la fostul proprietar. Noi n-aveam de nici unele și SNTI zicea clar că fără astea nu se poate. Dar s-a putut. (oricum, nu-i recomand, niște nesimțiți).

Din câte știu eu, regulile sunt valabile pentru toată lumea, nu doar pentru stăini, și în cazul în care nu știați, statul francez acoperă o parte din chirie, sau din împrumutul pentru locuință, în cazul tinerilor (pentru a-i încuraja să părăsească cuibul) sau in cazul celor cu venituri modeste sau care locuiesc în spații considerate necorespunzătoare. Și plafonul e măricel, știu oameni care lucrează (și nu pe salariul minim) și primesc ajutor pentru chirie. E valabil și pentru cetățenii UE (nu pentru noi, noi suntem și nu suntem în uniune).

Să revenim. SNTI avea doar două apartamente mobilate, de fapt un studio și un apartament – asta e încă o problemă, mai toate apartamentele sunt goale și se închiriază pe minimum 3 ani. Dar noi aveam bilet de un an deci voiam mobilat. Studioul era mic mic mic, vreo 25 de metri pătrați, apartamentul era mai mare, nu prea m-a încântat, dar am zis îl iau, asta e, stăm o periodă până găsim altul (am stat doi ani).

_________________

Încă ceva. Să nu care cumva să credeți că apartamentele alea arată într-un mare fel. No way. E ca la noi. Și aici, ca și în alte cazuri, am preluat modelul francez. Pui o canapea veche, un dulap aruncat de vecinul și gata  à louer. Mai sunt unii care au bunul simț să dea cu un var. Și li se pare că îți închiriază vreo proprietate de lux, iar dacă mai ești și român…neam de neamu tau n-a vazut casă ca asta.

Dacă mai are și double vitrage… alții moare si-așa n-are. Adică un fel de termopan. Care e ceva extraordinar. Orice anunț, în ziar, pe balcon, pe stâlp, precizează mare și boldit double vitrage. Nu contează în ce stare e, mobilat ori ba, are double vitrage. Are 20 de metri pătrați, varul…mai mult pe jos decât pe sus, mobilă vai mama ei, da are double vitrage. Cât? 800 de euro. Chilipir!

 

8.jpg

 (mi-ar fi plăcut să găsim un apartament în port)

____________________

La agenția imobiliară – scrisoare de la angajator aveți? Avem. Garantează cineva pentru voi? Desigur (recruiterul, să-i dea Dumnezeu sănătate). Dar oare putem să le închiriem apartamentul dacă sunt români (o întreabă madame pe colega ei)? Dacă au toate actele de ce nu? Pfiu! Bun, cont în Franța. Ce cont? Păi ca să plătiți chiria (și garanția, care inițial era chiria pe două luni, am căzut de acord să plătim doar jumătate) vă trebuie cont deschis în Franța. Hai la bancă.

Păi cum să vă deschidem cont dacă nu aveți adresă, ne întreabă candid domnișoara de la ghiseu. Păi cum să am adresă dacă pentru asta îmi trebuie cont și pentru cont îmi trebuie adresa?! Multe lucruri în Franța sunt făcute în felul acesta, mai ales când vine vorba de străini. Probabil pe principiul dacă nu te-a oprit granița, te va ucide birocrația.

Înapoi la agenție, explicăm situația, culmea! au înteles. Bine, plătiți la ghiseu și gata, semnați actele, apartamentul e al vostru. Uraaaa! Victorie! Mâine ne mutăm. Non, non, că trebuie întâi să facem predare-primire, și apoi să vă mutați. Bun poimâine.

Mă decazez fericită, plec cu geanta după mine, restul bagajelor s-au dus la birou (unde să le băgăm dacă nu în mașină), nu se poate azi. ?! Colega mea se ocupă, nu a avut cum să ajungă dimineață (era ora 11 inițial, pentru preluare de la vechiul proprietar), se duce la ora 16.00. Ok, deci ne mutăm după. Nuuu că e prea târziu, etat du lieu durează cam 2 ore, mâine. Mă uit la bagaj, mă uit la ea, știți m-am decazat. Nu-i nimic, vă re-cazați. Oau, cum de nu m-am gândit.

Și astfel ajung la altă caracteristică a francezului de Sud – nu mișcă un deget în afara programului. Și nu face ce nu e în atribuțiile lui. Dacă treaba lui e să urmărească cablul roșu, păi ăla verde poate să explodeze, nu e treaba mea să mă uit și la el. În schimb la imigranți…uneori dă pe afară.

martigues, jonquieres_fhdr

Am revenit la hotel, fata de la recepție s-a uitat la mine…probabil avea un deja-vu, mi-a dat aceeași cameră (draguț din partea ei).

În sfârșit ne-am mutat. Într-o casă uriașă, la parter locuiau proprietarii, la etajele 1 și 2 chiriașii, vreo 6 apartamente. Casă făcută de doi oameni care au lucrat toată viața pe salarii medii, nu au fost manageri sau mai știu eu ce, mai aveau o casă la țară (ăla era oraș pentru ei, da? Nici 20 000 de locuitori. Deci muream de râs când îi auzeam că se duc la țară, la liniște), mașină, au văzut aproape toată lumea. Asta apropo de diferența dintre a munci în România și a munci in Franța.

Mie mi-a plăcut mai ales că oamenii ăia stăteau acolo (că în rest era cam praf). Nu cunoșteam pe nimeni, mi-era groază de un apartament într-un bloc unde nimeni nu vorbește cu nimeni. Zic numai bine am și eu cu cine schimba o vorbă și cu ocazia asta mai învăț și limba.

*curtea noastra la prima ninsoare – breaking news a fost, vă povestesc și despre ea mai încolo/curtea vecinului

 

Proprietarii erau doi bătrânei simpatici, trecuți de 70, care aproape au făcut înconjurul lumii cu rulota. Ea, fan Sarkozy, el, socialist, fan Dominique Strauss Khan. Daca nu era scandalul, punea ștampila pe el…sau ar pune-o și acum? Nu-i exclus. Să vă explic de ce.

Episodul 1:

A doua zi după ce a început scandalul DSK proprietarul era pe stradă cu un vecin, cu ziarul în mână și cu DSK pe limbă (era deschidere în jurnalele din toata lumea). Bonjour, bonjour. Curioasă de reacție intru-n vorbă. Deci ce ziceți? Făcătură, înscenare! Sarkozy. Ăsta ieșea președinte așa că l-au aranjat.

Buun. Mă întorc acasă. Erau amandoi la masă, cu ziarele, ne salutăm, îmi fac semn să intru. Intru. Bonjour, bonjour, ça va? ça va.  Eu nu mă las, să văd ce zice și fanul lui Sarko.

Ea: Sigur e adevărat, nu e prima oară, toată lumea-l știe de afemeiat dar nimeni nu zice nimic pentru că, în Franța, bărbații sunt învățați să facă ce vor și femeile să tacă și să închidă ochii. Dacă se întâmpla aici nu pățea nimic, că ăștia așa-s învățati. Are bani, totul i se cuvine.

El de colo: “hai că exagerezi…” Ea: “vezi, exact ce-ți ziceam, lor nu li se pare nimic anormal. N-ai văzut ce zice femeia aia, una e să fii afemeiat și alta e să fii violator.”

Și vine replica halucinantă: “Dar n-ai vazut ca n-a apucat s-o violeze.“. Deci vă rog să mă iertați, dar eu am rămas mută.

_________________________

Episodul 2:

Mă duc într-o seară pe la ei să înapoiez o revistă. Se uitau la știri. Rula cazul Berlusconi și minora. Eu de colo: e culmea și ăsta, totuși e premier, ar trebui să fie mai decent.

Ea: Ei…barbați. Și apoi el nu are nicio vină, femeile alea-s vinovate. Are bani așa că trag la el. Dar, zic eu, totuși e prim ministru, ar trebui să aibă un comportament mai adecvat nu să intre dintr-un scandal în altu, să fie mai discret măcar. Ea: Ei, se putea si mai rau. Putea să fie gay.

?!