Cum m-am înscris la lecții de franceză, cum, nu știi franceză?!, seriozitate franțuzească, mama ei de birocrație.
Peter Mayle zicea așa în Un an în Provence – cele două domenii în care Franța e pe primul loc în lume – birocrația și gastronomia – se uniseră pentru a ne da o lecție. Omul vroia să-și cumpere o mașină, doar că nu putea dovedi că adresa e a lui, abia se mutase, deci nu avea nicio chitanță de la electricitate, gaz, și mai era și ora mesei. Asta cu masa, v-am mai povestit că e treabă serioasă (AICI). De la 12 la 14, Franța mănâncă. Nu deranjați! De fapt puteți deranja că oricum nu vă bagă nimeni în seamă.
Pentru noi a fost ciudat la început și am tras de multe ori degeaba de ușă până am învățat că boulangeria e închisa joia, că internet cafe-ul e ferme la amiază, că magazinul de la colț e închis de la 11 la 13.00, că shop urile cu haine trag obloanele în mijlocul zilei, că unele au liber lunea, altele marțea. Iar duminica…Să vă zic că ne-am dus la mall, la Marsilia, duminică? Ferme! Doar dacă e ceva deosebit, de exemplu încep soldurile, sau urmează vreo sarbătoare importantă, poți găsi ușa deschisă, ouverture exceptionnelle. Iar în timpul săptămânii se închid la 20.00. Doar câteva supermarketuri mari țin deschis duminica dimineață, până la 12.00 (mai ales vara, în sezon).
La ei nu e de glumă cu programul. Lanțuri mari de magazine au fost date în judecată de angajați pentru ca i-au pus să lucreze duminica. Patronul poate deschide în ziua când Dumnezeu s-a odihnit doar cu acordul angajatului și cu bani în plus (și mai mulți dacă e perioadă de solduri). Teoretic regulile astea sunt și la noi. Practic….
Și ajungem la birocrație. Gata, mă duc la cursuri de franceză! Am căutat eu pe internet, am mai vorbit cu proprietarii și am aflat că se fac cursuri de franceză, pentru străini, la centrele sociale și la oficiile de muncă. Mă prezint la oficiul de muncă – Nu facem. Păi eu am citit că faceți. Nu, nu la noi (am aflat mai apoi că fac, deci doamna ori m-a mințit, ceea ce nu imposibil, ori nu știa). Bun! Mă duc la centrul social de lângă mine – Facem însă e alfabetizare, nu e pentru dumneavoastră, dar puteți veni dacă vreți, avem cursuri de nutriție, de sport.
______________________________________
Să rămânem câteva secunde aici. Francezii sunt de părere că orice om are dreptul de a trăi decent, are dreptul să se bucure de teatru, cinema, sport, cursuri, ieșiri în aer liber, chiar dacă nu și le permite. De aceea există centrele sociale. Plătești un abonament, în jur de 10 euro pe an, devii membru, și mergi gratis la cinema sau la teatru, plătești doar pe jumătate abonamentul la sală/înot, mergi gratis la diverse evenimente, ieși la un picnic, socializezi (pun la dispoziție săli unde oamenii pot juca remy, cărți, sau pur și simplu pot sta de vorbă). Mie asta mi se pare extraordinar.
_____________________________________
Revenind, la franceză n-aveam ce căuta, eram nativ pe lângă cei de acolo (I wish), majoritatea arabi. Am aflat mai apoi că mulți dintre ei erau în Franța de zeci de ani și nu vorbeau franceză. Și de ce-ar vorbi când vânzătorul e arab, medicul, coafeza, brutarul, la fel. Aici îi cam înțeleg pe francezi, nu poți trăi într-o țară fără să-i cunoști limba. Deși s-ar putea să-mi schimb părerea dacă mă mut în China 😀
M-am dus la cursuri de nutriție. Diete, fructe, legume…Nu pricepeam mare lucru (franceza mea de liceu era bine îngropataă), dar în jurul meu se vorbea franceză, asta și voiam, înveți mult mai bine o limbă când o auzi frecvent. La curs erau francezi, arabi, spanioli și o româncă (eu). Și la un moment dat, doamnele din Spania, venite în Franța acum vreo 20 de ani, vorbeau în spaniolă despre mine – cine e? de unde o fi? Le răspund în limba lui Don Quijote, mă rog, mai degrabă a calului, și sare franțuzoaica (soția directorulul centrului, by the way) – nu înțeleg de ce se vorbește în spaniolă, suntem în Franța, deci vorbim în franceză! Merde!
Mă duc la Martigues, la oficiul de muncă. Facem cursuri. Uraaaa! Vă programez pentru o întâlnire cu secretara, zice doamna de la recepție, peste trei săptămâni. Am rugat-o să scrie data și ora pe hârtie, să fiu sigură că am înțeles, și bine am facut. Când m-am dus în ziua x, la ora y, nu era nici dracu. Gol, și la recepția de la etaj (fiecare nivel cu recepția lui), și la secretariat. Cobor la biroul de la parter, unde erau între 4 și 6 persoane, în funcție de perioadă. Se pare că în Franța 1 din 4 angajați lucrează la stat. Cum? Cu drag și spor. Numa să n-ai de-a face cu ei. Dar măcar îți răspund civilizat. Așa mi-a răspuns și mie doamna de la recepție că e imposibil, că sigur am înțeles eu data greșit. Aha! Știam eu că de astea-mi sunteți! Scot hârtia cu ora, data, numele, semnatura. Voila! …Mă scuzati, aveți dreptate, lăsați-ne numărul de telefon, vă contactăm noi.
Și țineti cont că toate discuțiile au fost în franceză. Asta în condițiile în care eu eram acolo pentru că nu vorbeam franceză! Adică OK eu mai vorbeam un pic, puteam să mă înțeleg cu un om, dar ăla care vine, pe bună dreptate, să se înscrie la cursuri de franceză că nu vorbește o boabă, ce face? English? Pas de tout! Espanol? Non, non. Bun așa.
Culmea, au sunat, mă duc la secretariat. Unde stați, de unde veniți, etc. Mi-am scotocit creierii după franceza de liceu, am găsit-o pe acolo, ascunsă bine, e ca mersul pe bicicletă se pare, și madame scoate un formular pe care să îl completez. ?! Alooo! Se presupune că nu știu franceză, ca dacă știam nu mai eram aici. Desole, așa e procedura. Am blestemat francezii și birocrația lor celebră și m-am conformat.
Deci dacă ajungi prin Franța și vrei să faci cursuri de franceză, te duci la oficiul de muncă, cu un francez de mână (te și tratează altfel când văd că ești cu unul de-al lor), și insiști, insiști, insiști. Iar dacă unul zice că nu se fac cursuri la ei, eu zic să mai întrebi și la altul (un alt coleg de la Martigues a pățit la fel, nu facem, și a aflat de la alt oficiu, din Marsilia, că de fapt se fac). De ce te dezinformeză (că eu cred că unii o fac intenționat)? Pentru că e gratis! Nu pentru toți, depinde de unde vii, unde stai, eu una n-am plătit un euro. Peste vreo lună am început și cursurile. Și am avut noroc, am aflat mai apoi că o colegă a așteptat jumătate de an și până la urmă a apelat la o cunoștință. Se practică și la ei, ba prin unele locuri e chiar obligatoriu, dacă vrei să rezolvi ceva, fie te duci recomandat, fie te duci cu un francez. Tu ești cantitate neglijabilă, s-a rezolvat, nu se poate, dar francezu…. francezu merită tot respectul și efortul, deci se dau peste cap și se transformă în funcționari competenți.
Am vrut la un moment dat să angajăm un profesor de franceză. Unul care dă meditații la domiciliu. Cum au fost meditațiile? Am găsit anunțul în ziar, am sunat, am discutat, am stabilit. Ne vedem sâmbăta la ora 14.00 la gară: – Vin cu autobuzul./- Venim să vă luam./- Perfect, la ora 2 fix să fiți acolo.
Ne trezim de dimineață, facem ordine prin casă, mergem rapid la cumpărături, la 2 fara 20 suntem în stație. Stăm. Și stăm. Al meu – asta nu vine. Vine, mă, dacă a zis că vine, vine. Bineeee, să vezi că nu vine. A zis că la 2 e aici, poate a întârziat autobuzul, dacă nu venea, dădea un mesaj, nu? Nu. O sun. Nu răspunde. O sun iar peste vreo 10 minute. Răspunde.
– Bună ziua, doamnă, vă așteptăm la gară./ – A știți am fost prost informată, de fapt autobuzul nu circulă sâmbăta….Am rămas siderată. Niciun je regrette, nimic. Am fost prost informată. OK, ai fost prost informată, dar un mesaj puteai da!
– Ne vedem sâmbata viitoare./- Păi bănuiesc că nici sâmbăta viitoare nu merg autobuzele. / -Nu că vin cu trenul. Pai puteai să vii cu trenul și azi. Deci …incroyable! Acum ar merita ca sâmbăta viitoare s-o las să mă aștepte în gară, nu? I-am dat sms că nu mai suntem interesați de serviciile ei. Și altu n-am mai căutat. Oricum, profa de franceză (de la oficiul de muncă) a fost super, excepția de la regulă – vorbea engleză foarte bine, știa un pic de spaniolă și rusă, făcea exerciții cu fiecare în parte în funcție de nivel, și se minuna și ea uneori de labirintul gramaticii franceze. Adevărul e că nu am înțeles nciodată logica limbii ăsteia, să mă scuze fanii. Prea multe excepții de la regulă.
Și culmea, înțelegea ce zic. Nu știu dacă și vouă v-a dat bătăi de cap accentul, eu una am pățit-o de câteva ori. În sud există mai multe accente. Și gradul de toleranță e uneori atât de mic încât ai zice că nu a călcat picior de turist pe acolo. Adică eu sunt de părere că dacă vrei să te înțelegi cu cineva poți. Numai că în Franța clientul nostru stăpânul nostru e … nu e.
– Je voudrais un cappucinno (capucino)/ – ?!/ – Capucino/ – Aaaaa capucino (capușino)!
Cu o superioritate de parcă acum a descoperit America, cel puțin. Și te și corectează, zi după mine – capușino – stai jos, nota 4!
Le bus pour Martigues (martig)? /Ha?!/Martigues!/ Aaaa Martigues (marchiiig)!!!
Adevărul e că e și greu să-ți dai seama că prostu ală de străin caută Martigues când pronunță martig. Și asta la aeroport, adică se presupune că știm o limbă de circulație internațională. Dar stai, asta e problema, franceza e limbă de circulație internațională, deci de ce să știu engleză? Francezii au impresia că toată lumea ar trebui să vorbească limba lor. Cum nu știi? Problema ta. Ciudat e că atunci când văd că știi se miră și, unii, devin mai amabili.
Mi-am adus aminte de 2 Days in Paris. Nu știu dacă l-ați văzut, cu niște mici exagerări cam aia e ideea. Taximetristul care se miră că americanul nu știe o boabă franceză, răspunde la întrebarea – dar tu știi engleză? – Parler français c est déjà pas mal. (adică zi merci că știu și franceză, e suficient). Cam așa e. Plus că au rămas cu nostalgia vremurilor când Franța era buricul pământului și franceza era pe primul loc în programa școlară a oricărei țări care se respecta.
Cum, măi frate, să nu vorbești engleză? Îmi ziceam în primele zile de Franța. Până i-am auzit. O limbă ciudată, niște sunete chinuite, o englezo-franceză din care nu pricepeam nimic. Te rog, taci, schimb-o pe franceză, reset, reset! Vorba lui Stephen Clarke în A Year in the Merde – Holly Babel fish. It s english, Jim, but not as we know it.
:)))) m-am amuzat teribil! Mai ales la ultimul citat, care nu-l stiam, cu It’s english Jim but not as we know it :))) Genial…si foarte adevarat :D!
Aici la mine in regiune cica vorbesc franceza pura, fara accent.
Sa inveti limba cand vrei sa locuiesti in tara respectiva mi se pare corect si normal. Treaba cu angajatii care nu stiu engleza nu mi se pare ok.
Si eu fac cursuri de franceza aici, dar a fost mai simplu cu inscrierea. Tot asa, profa e super, desi nu stie engleza :)) dar stie germana si spaniola. Le platesc cursurile, dar 40 de euro pe an, ceea ce nu e mult, e o asociatie.
da, am uitat de asociatiile lor- maison des jeunes, de ex, unde preturile sunt decente. merci. oricum, n-am terminat, mai am :)))))
Excelenta poveste! Excelenta! Une histoire adorable! Desolee pour tes souffrances, cherie. 🙂 🙂
cherie, ma alint 😀
:))) Vai!!! Prea tare, imi place maxim cum povestesti, stiu ca la fata locului nu e comic, chiar stiu (ca fusei in Sud la ei), dar este fenomenal prezentat…
Se putea sa nu aiba neajunsuri un loc asa frumos ca Provence? 😀
are destule neajunsuri, dar are si multe plusuri, si in Franta – cu + da pe +
Magazinele se inchid la 8? Norocosilor! La noi la 7, sambata la 6 si duminica – rien! Poate cateva buticuri turcesti, care au prins imediat ideea non-stopului si profita in urma sistemului de lucru. Ah, joia e zi de cumparaturi, deschis pana la 9 seara, dar doar magazinele mari. Vrei sa cumperi? Nu-i bine pentru tine, mai bine te duci cu familia in parc.
draga, mall urile adica, si cele din auchan sau careffour 🙂 in rest e ca la voi. seara totul e mort, cu exceptia restaurantelor
:))) m-a amuzat teribil articolul, am citit toate cele 3 parti. Eu am locuit in Italia 2 ani si sa stii ca e exact la fel. Nimeni nu vorbeste nici o alta limba in afara de italiana, aceleasi pauze de masa, aceeasi birocratie si acelasi rasism, daca pot spune asa. Acolo daca esti roman esti tigan, vrei doar sa furi, sa dai in cap, sau sa profiti de „bunatatea” lor !
asta cu programul, si cu limba engleza lipsa, la italieni, am experimentat. birocratia si restul slava Domnului nu 🙂 dar asa e cand te duci in vacanta, te lovesti foarte rar de minusuri, in schimb cand stai acolo…Unde ai stat in Italia, daca nu sunt indiscreta 🙂 de fapt lasa ca intru acusi pe blogul tau, sa ma documentez :))))
Am stat in Sondrio, la 2 ore de Milano si jumatate de ora de Elvetia. De vizitat am vizitat cat de mult am putut. Mi-a placut, dar pana la urma am ajuns sa ma satur de italieni si de felul lor de a fi.
frumos! ador Italia. iar in Elvetia n-am ajuns 🙂
Tu zici de straini, la noi profa de franceza s-a plans ca Celine Dion vorbeste execrabil (cam toti canadienii aparent ca acu tenta aia de accent virtanic). Mie mi se pare perfect inteligibil ce zic aia, in schimb am ascultat niste „francezi” de la care n-am inteles nimic, si astea erau casete speciale pt curs, da?
PS: schimba forma de comentarii, nu poti edita decat pe ultimul rand!
Sk continuare: la Lux e pe dos, intri undeva, vorbesti franceza, sesizeaza ca esti strain si trec pe engleza. Asta evindent in magazinele mai selecte, din centru.
daaaa, toti canadienii vb execrabil. toti care vb franceza, cu exceptia francezilor, vb execrabil 😀
sa stii ca mie nici treaba asta nu-mi place, ca vad ca esti strain si o dau pe engleza. frate daca iti vb in franceza si ai si inteles ca sa imi raspunzi in engleza, vb in limba in care m-am adresat.dar stai, tre sa arate ca stie si engleza 😀
nu inteleg la ce te referi, ca poti edita doar pe ultimul rand
Frumos povestit! Problema cu programul scurt (ca sa nu zic extrem de scurt) am observat-o si eu (in Italia si Scotia)…e aiurea rau. Insa trebuie sa te adaptezi si…si sa privesti intotdeauna partea plina a paharului , doar se poate si mai rau: festa -lunedi, festa -martedi…si alte sarbatori cat tine saptamana. Cine nu stie ramane cu frigiderul gol si cu o invatare de minte.
clar ca se poate si mai rau, sa lucrezi 12 ore de ex 😀
cu binele nu te obisnuiesti?
deci trebuie sa povestesti despre Scotia. ma atrage asa cumva 🙂
Buna Micky! In Scotia am locuit doar cateva luni, am lucrat ca beauty adviser intr-un mall din Livingston. Din pacate nu am avut timp sa vizitez prea mult zona deoarece munceam 6 zile din 7 ( 10 – 11 ore pe zi), iar cand aveam liber preferam sa ma odihnesc. Oraselul este foarte aglomerat datorita celor doua mall-uri : The Centre si Livingston Designer Outlet (cele mai mari mall-uri pe care eu le-am vazut in viata mea, au si ghizi in caz de te pierzi). Scotienii sunt foarte respectuosi si de treaba, le place sa palavrageasca muuult si sa piarda vremea. Am lucrat o perioada si in Manchester si am observat ca englezoii sunt cev mai aroganti.Nu mica mi-a fost uimirea cand am vazut cat de multe lucruri stiu despre Romania, multi din ei au si vizitat tarisoara noastra – numai de bine. Am intalnit si conationali mai colorati (din Arad si Buzau) care traiesc din ciordeales si se mandresc cu lucrul asta, mai primesc si ajutoare sociale de pe urma gloatei de copii, ce sa mai ..o duc ca in paradis. Ii recunosti de la o posta , bat mall-ul in lung si lat cat e ziulica de lunga. Vara cand oraselul e full de turisti e sezonul lor de varf sa zic asa :D. Hai ca m-am lungit…sper ca nu te-am plictisit!
dimpotriva 🙂 eu ma gandeam ca poate scrii pe blog, la tine. sau la mine 😀 da, parca englezii sunt mai aroganti
de aia cu ajutoare – vinovat e cine da nu cine ia
Cred ca depinde si de zona, din cate am inteles englezii din sud sunt mai infumurati iar cu cat mergi in nord sunt mai normali (daca le pot spune asa:D). Am o prietena in Londra (locuieste acolo de 4 ani) si in cercul ei de prieteni/cunostinte sunt italience, spanioloaice,bulgaroaice insa englezi….deloc. Pur si simplu nu se poate integra intr-un grup de englezi, nici la munca nu se simte prea confortabil in prezenta lor…si este destul de toleranta si prietenoasa.Nu stiu ce sa cred insa mie personal mi se pare o natie cam ciudatica. Aaa.. si un lucru care m-a socat in primele zile (ca dupaia m-am obisnuit):la tot pasul vedeam pustoaice de 15-17 ani gravide, si erau foarte mandre de ele. Deja la 21-22 ani aveau 2-3 copii, bineinteles ca nu erau maritate…traiasca ajutorul social ca munca e grea. Un alt lucru care m-a frapat: homosexualii si lesbiencele…wow cat de multi am vazut. La un moment dat vb cu o colega si faceam niste socoteli, concluzia: rar vedeai barbat+femeie (ma refer la persoane tinere 15 -35 ani). Ca sa nu mai zic de bolile de piele …peste 80% din populatie are psoriazis si nu le pasa, 40 de lire dau pe o bluza dar 20 pe o crema sa se trateze…doamne fereste, e prea scump. Poate sunt prea critica dar unele lucruri te zgarie pe retina, au multe lipsuri (mai ales la educatie si bun simt) dar asa se cred crem de la crem.Sa fim noi sanatosi, ca ar aveai ei de invatat de la noi.
Locuim de 2 ani jumatate in nordul Frantei si usor,usor incepem sa ne acomodam cu stilul lor!Nu poti sa iti inchipui cum a fost cand am ajuns aici dupa ce inainte statusem un an in Statele Unite!!Horibal!!:)
Ne pregatim de Provence,mai prin aprilie,si asa am ajuns pe siteul tau!
Bafta!
si inca in Nord e bine (am un amic, francez, detasat de la Paris la Marsilia, era in soc si el :))))
merci de vizita, Provence e superba in aprilie, e plin de maci si e foarte cald. va invidiez deja 🙂
Dupa un an de la cei doi ani in Provence bag de seama ca totul devine amuzant… s-o aplica si in cazul meu dupa ce-oi pleca din Montreal??!
Din pacate de cursuri n-am parte caci sunt imigrant cu work permit si cu un anume cod 20 care nu-mi permite accesul mai nicaieri. Evident, initial nimeni nu-ti spune, toti zic sa te duci la ei si dupa ce te iluzionezi si te paraverifica ajung la concluzia ca trebuie sa te trimita acasa…
Noroc ca se poate vorbi si engleza si ca pana la urma sunt obligati si ei s-o vorbeasca, fiind oficiale ambele: franceza si engleza.
Astia din Quebec au chiar un Minister al Limbii Franceze care se ocupa de controale prin institutii si de amenzi (sa ai tastatura in franceza de pilda si windows-ul la fel etc.), dovada ca mai mereu vuiesc ziarele de ultima lor captura.
Si le merge bine si toata lumea ii injura mai putin nationalistii lor, iar carcotasii ii acuza ca nici macar nu vorbesc franceza corect si ca nu stiu o boaba de engleza amintindu-le ca o fi Quebecul buricul pamantului, dar tot Canada-i tara 🙂
da nici nu ma mir ca au un minister si ca fac controale 😛 cred ca unii se iau prea in serios. iar nationalismul asta dus spre extreme nu duce la nimic bun