Cum m-am înscris la lecții de franceză, cum, nu știi franceză?!,  seriozitate franțuzească, mama ei de birocrație.

provence1_fhdr

Peter Mayle zicea așa în Un an în Provence – Cele două domenii în care Franța e pe primul loc în lume – birocrația și gastronomia – se uniseră pentru a ne da o lecție. Omul vroia să-și cumpere o mașină doar că nu putea dovedi că adresa e a lui, abia se mutase deci nu avea nicio chitanță de la electricitate, gaz și mai era și ora mesei. Asta cu masa, v-am mai povestit că e treabă serioasă (AICI). De la 12 la 14,  Franța mănâncă. Nu deranjați! De fapt puteți deranja că oricum nu vă bagă nimeni în seamă.

Pentru noi a fost ciudat la început și am tras de multe ori degeaba de ușă până am învățat că boulangeria e închisa joia, că internet cafe-ul e ferme la amiază, că magazinul de la colț e închis de la 11 la 13.00, că shop urile cu haine trag obloanele în mijlocul zilei, că unele au liber lunea, altele marțea. Iar duminica…Să vă zic că ne-am dus la mall, la Marsilia, duminică? Ferme! Doar dacă e ceva deosebit, de exemplu încep soldurile, sau urmează vreo sarbătoare importantă, poți găsi ușa deschisă, adică e ouverture exceptionnelle. Iar în timpul săptămânii se închid la 20.00. Doar câteva supermarketuri mari țin deschis duminica dimineață, până la 12.00 (mai ales vara, în sezon).

La ei nu e de glumă cu programul. Lanțuri mari de magazine au fost date în judecată de angajați pentru ca i-au pus să lucreze duminica. Patronul poate deschide în ziua când Dumnezeu s-a odihnit doar cu acordul angajatului și cu bani în plus (și mai mulți dacă e perioadă de solduri). Teoretic regulile astea sunt și la noi. Practic….

martigues 2

Și ajungem la birocrație. Gata, mă duc la cursuri de franceză! Am căutat eu pe internet, am mai vorbit cu proprietarii și am aflat că se fac cursuri de franceză, pentru străini, la centrele sociale și la oficiile de muncă. Mă prezint la oficiul de muncă – Nu facem. Păi eu am citit că faceți. Nu, nu la noi. (Am aflat mai apoi că fac, deci doamna ori m-a mințit, ceea ce nu imposibil, ori nu știa).  Bun. Mă duc la centrul social de lângă mine – Facem însă e alfabetizare, nu e pentru dumneavoastră  dar puteți veni dacă vreți, avem cursuri de nutriție, de sport.

______________________________________

Să rămânem câteva secunde aici. Francezii sunt de părere că orice om are dreptul de a trăi decent, are dreptul să se bucure de teatru, cinema, sport, cursuri, ieșiri în aer liber, chiar dacă nu și le permite. De aceea există centrele sociale. Plătești un abonament, în jur de 10 euro pe an, devii membru, și mergi gratis la cinema sau la teatru, plătești doar pe jumătate abonamentul la sală/înot, mergi gratis la diverse evenimente, ieși la un picnic, socializezi (pun la dispoziție săli unde oamenii pot juca remy, cărți, sau pur și simplu pot sta de vorbă). Mie asta mi se pare extraordinar.

_____________________________________

Revenind, la franceză n-aveam ce căuta, eram nativ pe lângă cei de acolo, majoritatea arabi. Am aflat mai apoi că mulți dintre ei erau în Franța de zeci de ani și nu vorbeau franceză. Și de ce ar vorbi când vânzătorul e arab, medicul, coafeza, brutarul, la fel. Aici îi cam înțeleg pe francezi, nu poți trăi într-o țară fără să-i cunoști limba. Au schimbat legea în acest sens la începutul lui 2012 (pentru cei care cer cetățenia), și toți colegii mei de curs erau foarte indignați.

M-am dus la cursuri de nutriție. Diete, fructe, legume…Nu pricepeam mai nimic. Dar în jurul meu se vorbea franceză, asta și voiam, înveți mult mai bine o limbă când o auzi frecvent. La curs erau francezi, arabi, spanioli și o româncă (eu). Și la un moment dat, doamnele din Spania, venite în Franța acum vreo 20 de ani, vorbeau în spaniolă despre mine – cine e? de unde o fi? Le răspund în limba lui Don Quijote, mă rog, mai degrabă a calului, că nu știam mare lucru, și sare franțuzoaica – nu înțeleg de ce se vorbește în spaniolă, suntem în Franța deci vorbim în franceză! Merde!

martigues11_fhdr

Mă duc la Martigues, la oficiul de muncă. Facem cursuri. Uraaaa! Vă programez pentru o întâlnire cu secretara, zice doamna de la recepție, peste 3 săptămâni. Am rugat-o să scrie data și ora pe hârtie, să fiu sigură că am înțeles, și bine am facut. Când m-am dus în ziua x, la ora y, nu era nici dracu. Gol, și la recepția de la etaj (fiecare nivel cu recepția lui), și la secretariat. Cobor la biroul de la parter. Unde erau între 4 și 6 persoane, în funcție de perioadă. Se pare că în Franța 1 din 4 angajați lucrează la stat. Cum? Cu drag și spor. Numa să n-ai de-a face cu ei. Dar măcar îți răspund civilizat. Așa mi-a răspuns și mie doamna de la recepție că e imposibil, că sigur am înțeles eu data greșit. Aha! Știam eu că de astea-mi sunteți. Scot hartia cu ora, data, numele, semnatura. Voila! …mă scuzati, aveți dreptate, lăsați-ne numărul de telefon, vă contactăm noi.

Și țineti cont că toate discuțiile au fost în franceză. Asta în condițiile în care eu eram acolo pentru că nu vorbeam franceză. Adică ok eu mai vorbeam un pic, puteam să mă înțeleg cu un om, dar ăla care vine, pe bună dreptate, să se înscrie la cursuri de franceză că nu vorbește o boabă, ce face? English? Pas de tout! Espanol? Non, non. Bun așa.

 

Culmea, au sunat, mă duc la secretariat. Unde stați, de unde veniți, etc. Mi-am scotocit creierii după franceza de liceu, am găsit-o pe acolo, ascunsă bine, e ca mersul pe bicicletă se pare, și madame scoate un formular pe care să îl completez. ?! Alooo! Se presupune că nu știu franceză, ca dacă știam nu mai eram aici. Desole, așa e procedura. Am blestemat francezii și birocrația lor celebră și m-am conformat.

Deci dacă ajungi prin Franța și vrei să faci cursuri de franceză, te duci la oficiul de muncă, cu un francez de mână (te și tratează altfel când văd că ești cu unul de-al lor), și insiști, insiști, insiști. Iar dacă unul zice că nu se fac cursuri la ei eu zic să mai întrebi și la altul (un alt coleg de la Martigues a pățit la fel, nu facem, și a aflat de la alt oficiu, din Marsilia, că de fapt se fac). De ce te dezinformeză (că eu cred că unii o fac intenționat)? Pentru că e gratis! Nu pentru toți. Depinde de unde vii, unde stai, eu una n-am plătit un euro.

Peste vreo lună am început și cursurile. Și am avut noroc. Am aflat mai apoi că o colegă a așteptat jumătate de an și până la urmă a apelat la o cunoștință. Se practică și la ei. Ba în unele locuri e chiar obligatoriu, dacă vrei să rezolvi ceva, fie te duci recomandat, fie te duci cu un francez. Tu ești cantitate neglijabilă, s-a rezolvat, nu se poate, dar francezu….francezu merită tot respectul și efortul, deci se dau peste cap și se transformă în funcționari competenți.

 

Am vrut la un moment dat să angajăm un profesor de franceză. Unul care dă meditații la domiciliu. Cum au fost meditațiile? Am găsit anunțul în ziar, am sunat, am discutat, am stabilit. Ne vedem sâmbăta la ora 14.00 la gară:

– Vin cu autobuzul./- Venim să vă luam./- Perfect, la ora 2 fix să fiți acolo.

Ne trezim de dimineață, facem ordine prin casă, mergem rapid la cumpărături, la 2 fara 20 suntem în stație. Stăm. Și stăm. Al meu – asta nu vine. Vine mă,  dacă a zis că vine, vine. Bineeee, să vezi că nu vine. A zis că la 2 e aici, poate a întârziat autobuzul, dacă nu venea dădea un mesaj, nu? Nu. O sun. Nu răspunde. O sun iar peste vreo 10 minute. Răspunde.

– Bună ziua, doamnă, vă așteptăm la gară./ – A știți am fost prost informată, de fapt autobuzul nu circulă sâmbăta….

Am rămas siderată. Niciun je regrette, nimic. Am fost prost informată. Ok, ai fost prost informată, dar un mesaj puteai da!

– Ne vedem sâmbata viitoare./- Păi bănuiesc că nici sâmbăta viitoare nu merg autobuzele. / -Nu că vin cu trenul.

Pai puteai să vii cu trenul și azi. Deci …incroyable! Acum ar merita ca sâmbăta viitoare s-o las să mă aștepte în gară, nu? Oi fi eu roman, dar am bun simț. I-am dat sms că nu mai suntem interesați de serviciile ei. Și altu n-am mai căutat. Oricum, profa de franceză (de la oficul de muncă) a fost super. Excepția de la regulă. Vorbea engleză foarte bine, știa un pic de spaniolă și rusă, făcea exerciții cu fiecare în parte în funcție de nivel, și se minuna și ea uneori de labirintul gramaticii franceze. Adevărul e că nu am înțeles nciodată logica limbii ăsteia, să mă scuze fanii. Prea multe excepții de la regulă.

Și culmea, înțelegea ce zic. Nu știu dacă și vouă v-a dat bătăi de cap accentul, eu una am pățit-o de câteva ori. În sud există mai multe accente. Și gradul de toleranță e uneori atât de mic încât ai zice că nu a călcat picior de turist pe acolo. Adică eu sunt de părere că dacă vrei să te înțelegi cu cineva poți. Numai că în Franța clientul nostru stăpânul nostru e … nu e.

– Je voudrais un cappucinno (capucino)/ – ?!/  – Capucino/ – Aaaaa capucino (capușino)!

Cu o superioritate de parcă acum a descoperit America, cel puțin. Și te și corectează, zi după mine – capușino – stai jos, nota 4!

Le bus pour Martigues (martig)? /Ha?!/Martigues!/ Aaaa Martigues (marchiiig)!!!

Adevărul e că e și greu să-ți dai seama că prostu ală de străin caută Martigues când pronunță martig. Și asta la aeroport, adică se presupune că știm o limbă de circulație internațională. Dar stai, asta e problema, franceza e limbă de circulație internațională, deci de ce să știu engleză? Francezii au impresia că toată lumea ar trebui să vorbească limba lor. Cum nu știi? Problema ta. Ciudat e că atunci când văd că știi se miră și, unii, devin mai amabili.

 

Mi-am adus aminte de  2 Days in Paris. Nu știu dacă l-ați văzut, cu niște mici exagerări cam aia e ideea. Taximetristul care se miră că americanul nu știe o boabă franceză, răspunde la întrebarea – dar tu știi engleză? – Parler français c est déjà pas mal. (adică zi merci că știu și franceză, e suficient). Cam așa e. Plus că au rămas cu nostalgia vremurilor când Franța era buricul pământului și franceza era pe primul loc în programa școlară a oricărei țări care se respecta.

Cum, măi frate, să nu vorbești engleză? Îmi ziceam în primele zile de Franța. Până i-am auzit. O limbă ciudată, niște sunete chinuite, o englezo-franceză din care nu pricepeam nimic. Te rog, taci, schimb-o pe franceză, reset, reset!  Vorba lui Stephen Clarke în A Year in the Merde – Holly Babel fish. It s english, Jim, but not as we know it.