Suntem toți ca frații, în România se răpesc turiști, Nord și Sud, Ça va? Ça va!

 

Pentru că am povestit în ultimul post despre românii cu mândrie națională în claxoane, mi-am adus aminte de o întâmplare amuzantă. Eram patru bucăți români, nu am mai așteptat 2014 și am invadat Sudul Franței. Amicii ăștia ai noștri locuiau în satul vecin. Și după ce-a trecut șocul vederii unei mașini cu număr de România în parcarea unui cartier cu infracționalitate scăzută, vecinii au început să intre-n vorbă cu ei. Pentru că francezii de Sud sunt foarte curioși. Și pe stradă, dacă văd un aparat foto, sau simt un accent străin, începe interogatoriul – de unde ești, ce faci?, și uite așa te trezești că vorbești cu niște oameni pe care nu i-ai văzut în viața ta și probabil nici nu îi vei mai vedea vreodată.

Așadar de unde ești, întreabă vecinul pescar (un nene care pescuia zilnic în apa lacului prin care treceau vase de marfă, noi râdeam că prinde pești cu două capete, oricum peștele mutant era probabil ucis de tărie, domnul era mai mereu vesel). Din România. România! Am și eu un amic român, îl cheamă X (am uitat), îl știi? Că doar România aia e un cătun cu 10 oameni unde fiecare se știe cu fiecare. Nu, nu-l știu (și nici nu țin neapărat, și-a zis probabil în gând).

Și într-o zi sună interfonul. Alo, poliția. În română, da? Evident că amicul nostru s-a precipitat un pic, că nu făcea legătura- în Franța, poliție, limba română….Și când deschide ușa ce credeți că vede? Vecinul-două capete i-a adus românul la ușă. Că doar sunteți toți ca frații.

Am râs de m-am tăvălit pe jos. Dar am râs și am ajuns. La cursul de franceză a venit într-o zi o tipă din Portugalia. Și din vorbă-n vorbă îi zic că-s din România. Da?! Prietenul meu e din România! Hai cu mine, te rog, va fi bucuros să te vadă, e cam întors pe dos cu mutatul ăsta, cu țara asta în care nu poți face nimic (adică se chinuia bietul de el cu actele), hai, hai! Ce era să fac? M-am dus. S-a trezit săracu om cu mine la ușă.

Cam ce știu francezii despre România. Am aflat și eu lucruri noi. De exemplu, am aflat cu stupoare că în România se răpesc turiști. Da, da, se răpesc și se cere răscumpărare. De fapt asta e problema, că se cer bani, nu că te iau pe sus. Că eu nu cred să existe vreun hoț atât de tâmpit încât să răpească un francez, e partea a doua. Doar dacă o vrea să-și exerseze franceza, că răscumpărare…ioc. Nu mai zic că nu au fost astfel de cazuri ever, dar cui să-i explici? Unuia care, apropo, locuia în Bouches-du-Rhône (adică zona Marsilia și ce-i pe lângă ea).

Să vă explic – în mai anul trecut, după încă o serie de reglări de conturi, poliția zicea așa – de la începutul anului în departamentul Bouches-du-Rhône s-au înregistrat 20 de reglări de conturi soldate cu 16 morți. Doi tineri care se plimbau cu masina în cartierele de Nord din Marsilia au căzut sub ploaia de kalasnikov, la câțiva metri de un liceu, ziua în amiaza mare. Șoferul a murit, pasagerul a ajuns la spital în stare gravă. Cu vreo zi sau două înainte, un bărbat cunoscut pentru traficul cu stupefiante a fost împuscat la Châteauneuf-les-Martigues (la vreo 30 de minute de mine), cu o săptămână înainte poliția a găsit unul în pădure lângă La Couronne cu trei gloanțe-n cap. Noi acolo mai mergeam la plajă deci…minunat.

Ca să nu mai zic că eram într-o zi în Martigues, în parc (Figuerolles), și văd pe malul apei ceva învelit într-un sac. De la distanță ce putea să pară? Eram numai noi pe acolo, că de obicei e cam liniște pe malul lacului, și zic – sper că aia nu e ce cred eu că e. Nu era, slavă Domnului, era un buștean, dar mi-a stat inima în loc 5 secunde. Dar în România se răpesc turiști. Eu nu zic, e posibil să-ți răpească portofelul, da măcar pleci viu.

 

Colegii domnului meu, după ce s-au mai cunoscut și și-au permis să se tragă de șireturi, i-au spus că, până la el, au văzut români doar la semafor. După ce și-au dat seama că-s români? Știu românește? Le-a confirmat cineva? Ei, prostii, erau mai închiși la culoare, murdari și spălau parbrize, deci erau români. Iar un alt coleg i-a povestit despre reacția amicilor când le-a zis că lucrează cu un român – ai grijă la portofel (se mira și el de cât de tonți sunt unii).

Acum să nu credeți că-s toți așa. Oricum, Sudul e mai special. Găsești de toate acolo – rata mare a șomajului, cele mai slabe rezultate la examene, infracționalitate crescută….Dacă îi întrebi pe cei din Paris despre vecinii din Marsilia, te doare capul. Nu știu să conducă, sunt puturoși, proști, săraci. În schimb îi invidiază pentru vreme. Sudul zice că Nordul e cu nasul pe sus, rece, imbecil. Au și o vorbă – nu fi pariziancă, adică nu fi așa sensibilă, arogantă. În schimb, sudiștii zic despre ei că sunt amabili, primitori – doar te pupă imediat ce te cunosc.

Orice întâlnire începe cu o tentativă de sărut și cu dialogul profund – Ça va? Ça va. Et toi, ça va?  Ça va!  Și poate continua. Et ta mere, ça va? Ça va! Et ton pere, ça va? Ça va! Ați prins ideea. Și apoi fiecare pleacă la treaba lui. Știam că limba franceză nu are un vocabular foarte bogat, pe lângă engleză e chiar săracă, dar nici chiar așa. Când i-am auzit prima oară mă uitam de la unul la altul și aveam impresia că e o glumă. Proastă. Acum știu că exagerez și eu, dar zău nu e cam săracă cu duhul o astfel de formulă de salut? Parcă noi mai diversificăm un pic, ce faci? ești bine? da, mulțumesc, tu ce mai faci?

Oricum, legat de ce spuneam mai sus, cred că important e să nu te discriminezi tu în primul rând. Și dacă unul zice că se răpesc turiști sau că suntem toți hoți, săraci sau pe alt continet, asta spune ceva despre el, nu despre mine.