Deci fiți atenți. Ieri am sunat la agenția imobiliară. Nu am încheiat încă socotelile, trebuie să ne restituie depozitul de garanție, și deși le-am explicat că plecăm, că nu voi mai folosi numărul de Franța, că putem discuta online, eu am vorbit, eu am auzit. Dar nu mă miră, știu deja cum funcționează online-ul la ei. Le-am dat un mail acum vreo două săptămâni, nu mi-a răspuns nimeni, dar sunt aproape sigură că nici nu l-au citit. Dacă l-or fi văzut…Deci sun. Răspunde robotul, așteptați, toate liniile ocupate, muzică si apoi aud, cu un accent cum numai ei pot avea, care mă duce instantaneu înapoi în timp – please hold the line, we are trying to connect you. E clar, vine sfârșitul și de data asta nici la Bugarach nu mai avem scăpare.

M-a bușit râsul, am închis și am sunat din nou ca să mai aud o dată englezo-franceza. Fiecare cu piticii lui pe creier. Treaba asta e nouă, că noi am tot sunat la ei, pentru programări, întâlniri, nelămuriri, și trag concluzia că au fost la un curs de engleză între timp. Deși aș putea să bag mâna-n foc că dacă sun mâine și zic – english please, răspunsul va fi pas de tout. Să știți că m-am gândit și la asta, ca să vezi ce face omul când se plictisește.

moustiers5

În fine, deși a trecut termenul legal de două luni, și eu n-am primit nimic, răspunsul a fost-  vai dar cum să nu, se rezolvă – de parcă rezolvarea stătea la mine și eu am întârziat. Dar repet, de ce mă mir nu știu nici eu, că doar cunosc marfa. Și să nu credeți că sunt așa doar pentru că au de dat bani și când au de luat se agită de mama focului. No way. De exemplu eu nici până astăzi nu am plătit cursurile de spaniolă.

Când m-am înscris mi-au cerut fișa cu veniturile pe anul anterior ca să stabilească exact cât mă costă cursul (au, pe lângă ong uri, oficii de muncă și centre sociale, și niște maisons des jeunes, unde se fac cursuri de limbi străine, printre altele, și acolo plătești în funcție de venit, de la 40 la 120 de euro, sau nimic). Explic că eu anul trecut am lucrat în România deci pot să aduc o fișă de impozit de acolo. Nu-i bună. Dar veniți la cursuri și vedem pe urmă cât plătiți. Ok.

Vă rog să mă credeți că aproape săptămânal m-am dus la secretariat – ați stabilit? Nu, directorul e în concediu, veniți peste două săptămâni. Atunci – abia a venit din concediu veniți săptămâna viitoare… Nu am luat încă o decizie. Nu știm, vă anunțăm noi.  De acum erau agasați că mă duceam mereu pe capul lor.

Pentru că plecam foarte des, nu am participat la toate cursurile și zic plătesc în funcție de câte ore am făcut, e cam 5 euro/ședința deci să calculăm. Pune ea acolo pe hârtie, martie nu, aprilie da, da da, așa o să facem. Păi ziceți cât să vă dau, că vă dau acu. Nu, nu, să verificăm și cu profesorul și vă anunțăm noi. Și uite așa s-au terminat cursurile. Cu o săptămână înainte m-am dus iar – știți e ultimul curs joia viitoare! Da, știu. Păi n-am plătit! Hmmm…nu vă faceți probleme, nu sunteți singura, avem adresa, vă trimitem plicul acasă sau vă anunțăm pe mail. Nu a venit plicul nici până în ziua de azi.

O întreb pe profa de franceză, ce fac cu ăștia, că acuși aud discuții că țiganca, pardon românca, nu și-a plătit cursurile. Aproape că a bușit-o râsul, tu să-i cauți să le dai bani?! Fii serioasă, dacă primești ceva bine, dacă nu, nu. Oricum sunt subvenționate de consiliul local, nu-ți bate capul. Dar eu tot aștept mailul…Și apoi se miră că au gaură-n buget. Păi dacă așa recuperează și impozitele…

1maci_fhdr

Nu-i scoți din ritmul lor, nu ai cum, nici măcar cu legea. Vă povesteam în episodul anterior de vecinii mei beți morți. Deci ăia, amândoi, erau mereu mai mult sau mai puțin amețiți. Și mereu circulau cu mașina! Coborau din mașină, după ce stăteau vreo 5 minute să-și facă probabil curaj, clătinându-se, apoi mai stăteau un pic în poartă, și dacă ea reușea să urce spre apartament, el se oprea cel puțin o dată pe scări și stătea acolo așteptând trepte mai stabile, că a dracu scări, se mișcau.

Eu am rămas șocată, ăia erau pericol public, și toata casa zicea că-s bolnavi. Ok, bolnavi, dar omori oamenii. Sincer vă zic că i-aș fi reclamat la poliție. Și am fost foarte bucuroasă când am auzit de noua lege – fiecare șofer să poarte două fiole etilotest (de unică folosință) în mașină pentru că alcoolul e principala cauză a accidentelor rutiere grave.

Nu mai rețin exact, dar parcă legea a fost dată prin vară, urma să se aplice începând cu 1 noiembrie. Să căutăm fiole. Nu mă întrebați de ce trebuia să cumpere șoferul când se putea aproviziona poliția. N-am găsit, peste tot scria nu (mai)avem. Ce au făcut? Au amânat legea pentru că producătorul nu a reușit să facă suficiente fiole. S-a schimbat guvernul și noul ministru a zis – suspendăm, dând de înțeles că de fapt legea nu va mai fi pusă în aplicare.

Aștia trebuie să vină la noi să învețe cum se fac afacerile. Păi dacă știa românu că n-are francezu fiole …se punea pe treabă rapid și făcea câte tuburi dorea monsieur. Ca să nu mai spun că legile astea nu se dau, bă, așa…întâi dăm pontul, facem fiolele și apoi dăm legea. Mai ales că e vorba de niște lucuri de unică folosință, așadar vânzări veșnice. Nu știe francezu de astea.

Dar între timp producătorul a făcut fiolele și acum se duce cu jalba-n proțap la premier, le-ați cerut, le-am făcut, deci le luați, dacă nu, concediem oameni. Probabil că până la urmă o vor aplica.

sausset_fhdr

Să nu uit, ca să nu ziceți că am eu ceva cu francezii, văd ieri titlu pe Mediafax – Țara în care angajații lucrează doar 3 ore pe zi.  Mă grăbeam, deci n-am deschis, am zis doar – francezi, sigur! Deschid azi – un american, șef al unei companii care produce și în Franța, a trimis o scrisoare deschisă către ziarul Les Echos – “ Angajaţii francezi primesc salarii mari, dar lucrează numai trei ore. Primesc o oră pentru pauze şi pentru prânz, vorbesc trei ore şi lucrează trei. Le-am spus asta în faţă angajaţilor membri de sindicat. Mi-au răspuns că ăsta este stilul francez!“, a afirmat Taylor, preşedinte şi director general la Titan International.

Și încă ai lui au ghinion, au doar o oră pauză de masă, în general e de două ore. Acum eu sunt tentată să cred că domnul Taylor exagerează un pic. Evident că eu, venită din România de la minimum 10 ore pe zi, am rămas siderată, insă am înțeles că sunt valori și mai ales mentalități diferite, dar parcă e prea de tot. Nici ca ei, dar nici ca noi. Și nici într-un caz ca americanii. E mult de zis, nu vă mai plictisesc, mai povestim și cu altă ocazie.

 

PS: am mai scris AICI despre munca în Franța