Când a creat lumea Dumnezeu a decis să inventeze cea mai frumoasă țară dintre toate. Și a pus în ea toate minunile lumii. A numit această țară  – Franța. Dar pentru ca alte țări să nu se simtă ofensate, Dumnezeu a decis să o umple cu …francezi.

N-am zis-o eu, ci tot niște francezi, dar nu pot să-i contrazic. E vorba de Vive la France, un film care ironizează, culmea, francezii, și arabii, dar mai mult francezii. Când un film începe așa nu pot decât să mă așez mai bine pe canapea și să mă gândesc, cu un pic de satisfacție răutăcioasă, că mai sunt și alții care gândesc ca mine.

Filmul e despre doi arabi care vor să arunce în aer turnul Eiffel, pentru că singura soluție ca țara lor (vedeți voi care) să fie recunoscută în lume e …terorismul! Își fac acte false și îi cheamă?…deci am râs cu lacrimi, Michel Platini și Yannick Noah.

francezi

Vive la France nu e extraordinar, francezii nu au tupeul să meargă cu parodia și ironia până la capăt (după ce fac mișto de ei ajung la concluzia că Franța e totuși o tară minunată, plină de oameni faini și mâncare bună), dar ne-am amuzat copios, mai ales că unele situații le întâlnisem și noi.

Birocrație de groază – azi închidem mai devreme, mâine e joi, e zi liberă, deci și vineri e liber (adoră punțile), luni e grevă (primul sport național), deci reveniți marți. Eventual după ora 11 că după grevă și libere…o cafea, o treabă. Rasiști și naționaliști. Zâmbete forțate. Suporteri violenți. Glume la care râd numai ei, că-s prea profunde pentru restul. Limbă pe care, prin unele locuri, nici ei nu o înțeleg. Angajați care încurcă borcanele și apoi se uita cruciș dacă le atragi atenția, nu conteză că ți-au scos un rinichi în loc de o măsea, trebuie să te adresezi politicos. Pretențioși și aroganți. Are de toate filmul.

Și evident că nu ratează subiectele Marsilia-Paris, Franța și Corsica. Aici nu e Franța, aici e Marsilia! Nu carecumva să zici că ești din Paris. Sau  – Aici nu e Franța, e Corsica! (deci toată lumea are pușcă în dotare și casele francezilor sar în aer). Spre Paris? Mergeți spre Nord și când vedeți des têtes cônes ați ajuns. 

Dar, până la urmă, Franța e o țară minunată, alții moare și-așa n-are – nu greșesc ei foarte tare, numai că, valabil și pentru alte locuri, e un loc minunat, păcat că-i locuit. Recunosc că m-a cam luat dorul când au arătat satele medievale cocoțate pe stânci, viile și livezile, drumurile care șerpuiau printre munți, toate m-au dus cu gândul la Provence deși era vorba de Dordogne. La fel, mi-a plăcut bucata filmată la Paris, pe muzica lui Jacques Brel. Ca un vis, atât de frumoasă e Franța uneori.

 

platoul valensole 7.jpg

 

Dar și când se transformă-n coșmar…

Nu pot să uit nici acum că ne-au tras țeapă cu garanția, nu o să uit în veci, mai ales că noi chiar am fost cu bun simt. Nu pot să uit că în Franța am rămas fără biclă. Era prima mea biclă, a mea și doar a mea. M-am oprit un minut la boulangerie, am sprijinit-o de perete, m-am întors o secundă  și dusă a fost. Am fugit repede afară, am vrut să alerg după hoț (un plod gras și urât, francez algerian, știu, sunt rea, dar îmi venea să-l bat cu bicla-n cap), dar fata de la boulangerie mi-a zis îl știu, o cunosc pe maica-sa, o să ți-o aducă înapoi. Desigur. Am stat mult și bine. Rien.

M-am dus la poliție, am completat 10 hârtii, am adus dovada că aveam o bicicletă, chitanța, slavă Domnului că o păstrasem, aveți o poză? n-am (asta apropo de birocrație), vă sunăm noi. Desigur. Mă duc peste o săptămână, rien. Cum merde, că stă acolo în cartier?! Cercetăm. Sigur că da! Și marmota a învelit la ciocolată până a rămas fără staniol.

M-am apucat eu de cercetat. Am aflat cum îl cheamă, unde stă, cine-i mă-sa, cu cratimă, cine-i unchiu-su, unde stă bunică-sa, rien. Vai de mine, dar cum să ne ducem noi la om la ușă! Las că mă duc eu. Nu, nu. E hărțuire. Și dacă îl vedeți cu bicla să nu puneți mâna pe ea, ne sunați pe noi. Lua-v-ar toți dracii! Evident că mi-am luat adio de la biclă. Mi-am cumpărat alta. De fapt ne-am luat două de data asta.

 

Apropo de poliția de sud. Un amic, francez, lucra la un magazin. Într-o zi unul a spart magazinul, nu știu cum, au un sistem probabil, amicul nostru, care se ocupa de securitate, a fost anunțat, a chemat poliția, care poliție a ajuns după el la fața locului (asta a ajuns săracu și a dat hoțul cu mașina peste el, i-a rupt mâna și i-a stricat motocicleta). După câteva ore îl sună polițistul – am prins hoțul! Ăsta ne povestea – m-am mirat și eu că l-au prins, întreb cum, l-ați urmărit? Nu, era beat, l-au luat remușcările când și-a dat seama ce a făcut și s-a întors cu marfa la magazin. Voila! Poliția franceză în acțiune!

Iar proprietarii noștri, nu vreau să-i mai văd în fața ochilor, îmi ziceau – vai de mine, dacă ai fost la poliție se rezolvă, o să vezi. Noi, de exemplu, ne-a zgâriat unul mașina în parcare la Auchan (un Mercedes nou nouț, niște săraci) și am chemat poliția. Au venit, au făcut poze, acte, tot ce trebuie. Bun și au aflat cine? Nu. Păi și atunci cum puteți spune că s-a rezolvat?! Au fost atât de amabili! Era să zic eu ce fac cu amabilitatea lor.

 

La fel de amabili au fost când m-am dus la dentist. Eram plecată de 3 săptămâni din România, nu avusesem nici pe dracu până atunci, dar ce să vezi, m-a luat măseaua. Rău. Aveam falca cât casa, mă durea de numa numa. Primul cabinet – aveți rendez-vous? Nu. Au revoir! Doamnă, am o urgență… Nu tratăm urgențe. Asta la interfon, nici nu s-a deranjat să-mi deschidă ușa. Cabinetul numărul 2 – un domn amabil, zâmbăret – îmi pare rău nu am timp, dacă aveați o rezervare…Păi să visez ieri că azi o să am falca umflată?! Mergeți la mutuelle (asta fiind un fel de sistem privat, dar decontat de casa de sănătate).

Mă duc, rândul cât o zi de post, că stăteau la un loc pentru toate specializările, după recepție se separau. Ajung la rând, ajung la ușă, după juma de oră iese asistenta, bună ziua, am o urgență, e posibil să…E plin, n-avem timp. Doamnă, abia vorbesc, nu mai pot, plătesc oricât. Veniți după masă că acum nu avem cum.

Mă întorc la 2, stau iar la rând, iese asistenta, doamnă, eu aia de dimineață, urgența… Aaaaa, așteptați. Aștept. Trece o oră. Rien. Două. Rien. Iese, o abordez iar. Aveți carnet de sănătate? Normal că nu aveam, deși 8 ani de zile am plătit contribuția, pentru că durează să iei carnetul vieții si eu trebuia să plec. Deci n-am. Trebuie să plătiți. Știu, plătesc. Dar știti că e scump?! Nu contează, nu pot să stau așa! Dar e foarte scump! Aproape am urlat, mă rog, cât puteam în starea aia, nu contează, nu pot sta așa! Bine, așteptați.

Acu mă întrebam, cât să fie, că tot îi trăgea aia că e scump? Zic am vreo două sute în portofel, mai am vreo 300 pe card, la dracu, n-o fi mai mult. M-au lăsat să aștept până pe la 5 sau 6, nu mai rețin, știu însă că am fost ultima pacientă, că ala îmi umbla-n gură și apoi, cu aceeași mână, îi răspundea lu nevastă-sa la telefon, că nu mi-a făcut radiografie, nimic, doare? scoatem, că nici măcar nu am avut apă să-mi clătesc gura, că mi-a pus un tampon de ala și pa, și că mi-a scos măseaua atât de bine încât am fost la dentist în România să-mi scoată restul, adică cealaltă rădăcină (care rămăsese acolo, nu priceam eu de ce mă tot doare când eu nu mai am măsea, și nici în țară nu au reușit să scoată tot, era deja vindecat locul, am pus alta peste, mă rog să nu mă doară prea curând).

Cât m-a costat toată treaba? 30 sau 35 de euro, nu mai rețin exact. Și o întreb pe cucoană – ați zis că e scump! Păi și nu e scump?! E, că ei nu plătesc nicio aspirină, totul e decontat de casă (și nu plătesc 5% la sănătate ci nici măcar 2%, plătește patronul vreo 12%). Ba mi-a dat și o foaie cu explicații și chitanță, să mă duc în România să-mi deconteze. Aș fi râs dacă n-ar fi de plâns.

 

Peste vreun an l-a luat pe domnul măseaua. La Madrid. Au sunat cei de la hotel la un medic, a zis omul că ne primește în jumătate de oră, ne-am dus, infecție, 150 de euro! Deși a putut doar să-i facă o injecție si să-i dea antibiotic. Da măcar ne-a primit (domnul doctor fusese președinte al FDI World Dental Federation de asta era o avere consultația).  După 3 zile de antibiotic mergeți la stomato.

Mergem! În Franța adică. Primul cabinet: azi e miercuri, nu există dentist. Al doilea: nu tratez urgențe, adică pot să vă pun un pansament…dar dacă ați șți cât de ocupat sunt, am 5 000 de pacienți, câtă muncă are un dentist în Franța, e criză de dentiști, tinerii noști nu vor să se facă dentiști ….etc samd (nu era nimeni la el la ușă, cât timp mi-a făcut mie capul toacă putea să scoată 10 infecții). Dar fără rendez-vous... Facem rezervare: Am liber abia în iunie. Porc, măgar și nesimțit.

Hai la mutuelle – nu mai tratăm urgențe azi, e deja a treia urgență și e un singur medic, nu putem. Cabinetul nr 4: închis. Ne-am schimbat biletele de avion (că le aveam deja luate) și am plecat în țară a doua zi.

Și mai am multe întâmplări plăcute din Franța, dar zic să-i mai iert azi că tot e ziua lor.