De la Abbaye de Senanque am plecat spre Sault. Am iesit din curtea manastirii si, ametiti de mirosul de lavanda, nu am apucat-o pe drumul spre Gordes, ci pe celalat, spre Carpentras. Asa ca, in scurt timp, ne-am trezit in Forêt de Vénasque.

Fisia subtire de sosea taie padurea si serpuieste printre copaci si dealuri uriase. Era aproape pustiu. Dar asta nu inseamna ca era si liniste. Solistul traditional al Provence-ului, la cigale, umplea intinderea de verde cu vesnica piesa cintata mai ales vara. Sunt peste tot. Ii aud si acum, in timp ce scriu, pentru ca e atat de cald si oriunde e un copac sunt si ei. Inchipuiti-va o aglomerare de fire electrice incarcate la maximum. Cam asa fac, nu reusesc sa ii asociez cu altceva. Si chiar daca sunt mici si rar vezi cate unul, se fac auziti in tot Provence-ul, scot pina la 100 de decibeli! Deci spre Sault insotiti de corul domnilor (doar masculii canta, femelele nu au corzi vocale). 

Ne-a lasat si Maria, gps-ul, s-a imbatat si ea probabil cu mirosul lanurilor mov, asa ca ne-am invartit pana am dat de un indicator spre Sault. Nu a fost insa deloc rau. Am inchis aerul conditionat, am deschis geamul, mirosea peste tot a levantica, a flori, a iarba verde, din radio ieseau muzici frantuzesti…la vie en rose. Sau en lavande? Probabil ca prin oras era mai rapid, dar unde mai era farmecul?

Stiu ca am ajuns in Robion, era super agitat pentru ca era zi de piata, apoi in Coustellet si apoi minune:

 

E Monieux, la 10 minute de Sault. Ne-am tot oprit ce-i drept pentru ca e prea frumos ca sa nu stai macar cateva minute sa te minunezi de lanurile mov sau rosii. Si e plin de ele, nu sunt atat de “pure” ca cele de la Abbaye de Senanque, niste buruieni mai putin nobile se amesteca printre firele mov, dar sunt peste tot. Le simti inainte de a le vedea.

Imediat se zareste si Sault-ul. Micul oras, una dintre capitalele lavandei, sta pe deal, ca pe un tron, iar la picioarele lui se intind randuri, randuri de levantica. Oraselul e super dragut si e plin de buticuri unde lavanda e vedeta. Miere, dulceata, sapunuri, creme, uleiuri, toate cu si din mica floare lila. Strazile vechi ne-au dus spre terasa care scurteaza zarea. Se vede pina departe si, din loc in loc, se zaresc si cateva pete mov. Tot pe terasa am gasit si un restaurant dragut, erau si in piata din centru cateva. Atentie, sunt deschise doar la anumite ore – cele de pe platforma suspendata serveau mancare pina la ora 15.00. Preturi: meniul zilei – 9 euro (un singur fel dar consistent) sau 15-20 (2 feluri si desert); o salata imensa-9 euro.

Sault era plin de turisti, de fapt toate satele din zona Luberonului sunt luate cu asalt vara. Chiar si asa nu sunt niciodata super aglomerate, Provence isi pastreaza linistea si calmul. Aveam in plan sa mergem in Apt, dar socoteala de acasa si cea din targ nu se mai potrivesc de mult la noi. Am plecat spre Mont Ventoux.

Printre lanuri de lavanda spre Mont Ventoux

L-am vazut imediat ce am ajuns in Sault. In varf e alb, de la sute de metri departare zici ca-i zapada, desi evident ca nu are cum sa fie zapada, in mijlocul verii si la nici 2 000 de metri altitudine, iar la baza mov. Randuri, randuri de levantica. Nu numai noi ne-am pacalit cu zapada. Numele se pare ca vine de la cuvantul galic Vintur, adica varf cu zapada. In franceza venteux inseamna vant. Asa da, i se potriveste mai bine. Bate Mistralul rau de tot pe acolo. Am ajuns de la 37 de grade la vreo 17…in tricou si papuci. Era bun un hanorac ceva …

Francezii ii zic uriasul Provence-ului, desi nu e chiar un gigant, dar e cel mai mare din zona, deci e urias. In plus, e celebru pentru ca bicicletele de la turul Frantei au trecut pe acolo. De departe ti se pare ca in varf sta cocotat vreun turn medieval. Da, e un turn, dar nu e medieval si nici maiestos, ci destul de nou si cam uratel, e doar o fosta statie meteo. Iar albul, care parea zapada, e calcar. Cu sau fara zapada, cu turnul neinteresant, cu vantul care numai nu m-a luat pe sus, Ventoux-ul nu m-a dezamagit. Traseul si privelistea sunt nepretuite.

Spre varf verdeata scade in intensitate pana dispare, dar chiar si asa se pare ca muntele Ventoux se lauda cu o mare varietate de plante si animale, UNESCO a declarat zona din jurul lui Reserve de Biosphere du Mont Ventoux. Initial muntele era plin de copaci, dar a fost dezgolit de-a lungul secolelor aproape in intregime, in secolul 19 a inceput reimpadurirea. Si am ajuns in varf – se vede toata Valea Rhonului! 

Dupa ce am tras in piept miros de lavanda si de munte, si am dat o raita pe la comerciantii care urca pana la peste 1 900 de metri sa isi vanda produsele traditionale, am plecat spre casa. Am coborat pe partea cealalta de munte, spre Carpentras. Cand am ajuns aproape jos mi-a atras atentia un loc cu apa si verdeata. Ce credeti ca am facut? Am oprit! Am mancat o inghetata, am cascat gura la niste francezi care jucau petanque (trebuie sa scriu si despre sportul asta, made in Provence, neaparat; mi se pare super plictisitor de jucat, dar amuzant de privit), ne-am plimbat un pic si apoi am plecat, iar, spre casa. M-am uitat cu jale la un castel de pe deal, la un orasel plin de flori, la o biserica frumoasa, la un lan de floarea soarelui… Daca ar fi dupa mine, m-as opri din 5 in 5 metri, dar, vorba unui clasic in viata, draga, va trebui sa te multumesti cu amintirile.

 

PS: in Robion, la o ora de Sault, e si un muzeu al lavandei, iar de la forêt de Venasque se ajunge usor la Gorges de la Nesque (data viitoare, acum am zis pas, ne-am gandit ca-s la fel ca cele ale Verdonului si nu aveam chef de palpitatii).

Sault e la aproximativ doua ore distanta de aeroportul Marseille Provence, la o ora si jumatate de Avignon si la 2 ore de Aix en Provence. E la cel mult o ora, cu masina, de Luberon (zona Gordes, Roussillion) si la aproximativ o ora si jumatate de alta capitala a lavandei, Valensole.

Am mai scris aici despre calea lavandei. Si am povestit despre Sault si lavanda si pe blogul Adevarul