Francezii iubesc piețele. La fel și turiștii, așa că cele mai faine piețe sunt în zonele turistice. Am fost și eu acum câteva săptămâni la o astfel de piață, cu un grup mai mare de francezi. Când m-au întrebat dacă nu vreau să merg la Forcalquier, care se laudă, se pare, cu una dintre cele mai mari piețe din Provence, am zis da cu jumătate de gură. Iubesc piețele, îmi place să mă plimb printre tarabele colorate, însă cele de pe aici, de prin orășelele de lângă mine, mă lasă rece. Am vrut însă să văd orașul. Deci m-am dus la Forcalquier. Abia acolo am înțeles de ce piețele din Provence sunt atât de celebre.

 

Ca să intri în atmosfera de piață, ascultă piesa asta. Domnul cânta fix ce vreau eu să îți povestesc mai jos. În plus, am văzut că cine a pus link-ul a folosit poze de prin tot Provence-ul, inclusiv din Forcalquier. Am recunoscut și Sault, Maussane les Alpilles, parcă și Fontvieille, Marsilia.

Așadar suntem în Forcalquier. E cald, dar nu zăpușeală, și e plin de lume. Tot centrul orașului e o tarabă imensă pe care se etalează culori și arome de toate felurile. Nu știi unde să te uiți, de unde să începi, unde să te oprești, ce să cumperi mai întâi, ce să guști… Da, să guști pentru că un domn îți oferă o bucată de nuga, o doamnă te ispitește cu măsline, alta cu căpșuni…

Peste 300 de comercianți, zice oficiul de turism, te tentează cu produse făcute de mâna lor și nu numai. Găsești tot ce vrei în piața din Forcalquier: ierburi de Provence, rochii, brânză, genți, măsline, decorațiuni, pâine, pălării, fructe, ceramică, legume, covoare, lavandă, dulciuri, brățări, miere, cercei, ciocolată, eșarfe…Toate amestecate printre clădirile cu obloane verzi-albastre, în jurul statuilor, printre terasele cochete, lângă biserica veche…E o atmosferă greu de descris, însa pentru asta există pozele:

Dacă aici la mine m-am mirat de cantitatea de indiferență cu care poți trata un turist, acolo am rămas surprinsă de amabilitatea oamenilor. Și am observat că unii vorbesc și un pic de engleză. E adevărat că prețurile sunt un pic mai mari ca prin alte piețe, dar și marfa e altfel. Și apoi experiența în sine e neprețuită.

 

Forcalquier: doar pentru mine

Nici Forcalquier nu-i de lepădat. Cu riscul de a dormi pe preș, fac o mărturisire: iubesc să mă plimb de una singură prin locuri în care ajung pentru prima oară. Nu trebuie să mă supun unui plan comun, unor gusturi diferite, că na, din fericire, suntem diferiți…Nu mă gândesc la nimic, nu îmi iau hartă, nu îmi stabilesc obiective, merg unde văd cu ochii. Ghizii mei – clădirile și, când mă rătăcesc, localnicii. Mă las condusă de orice turn care se vede în zare, de orice fațadă frumoasă, de o casă veche, de un sunet care îmi ajunge din întâmplare la ureche, de străzile înguste. Așa a fost la Forcalquier și am fost cea mai fericită.

După ce zecile de comercianți și-au strâns marfa și au plecat spre casă, apoi spre alte sate, pentru ca mai apoi să revină iar în Forcalquier (în fiecare luni), francezii mei s-au dus să facă siesta. I-am lăsat în legea lor, cu pauza de masă nu te pui!, și am plecat să colind orășelul.

Cocoțat pe deal, între Luberon și Montagne de Lure, Forcalquier are farmecul satelor superbe din Luberon și e înconjurat de verdeață. A fost în antichitate loc strategic, apoi chiar stat independent și capitala regiunii Alpes de Haute Provence, deci am avut ce vedea, timpul și istoria și-au lăsat amprentele pe vechea așezare. O parte dintre clădirile vechi se mai păstrează și astăzi, altele au fost mai puțin rezistente și se întrevad acum doar într-o fațada sau într-o plăcută.

ce-a mai rămas din vechiul și, odinioară, singurul hotel din Forcalquier

ce-a mai rămas din vechiul și, odinioară, singurul hotel din Forcalquier

Piața e chiar în centrul orașului, deci primul lucru pe care l-am admirat a fost catedrala Notre-Dame-du-Bourguet. Începută în secolul 12, continuată în secolul 13 și “îmbogățită” în secolul 17, vechea catedrală domină centrul. Nu domină însă și orășelul, treaba asta îi revine citadelei din vârful dealului. Am văzut-o de departe și apoi de pe aproape orice străduță din Forcalquier.

Toate drumurile duc la citadelă, așa că nu mi-a fost greu să ajung la ea, deși traseul e cam abrupt și pietrele alunecoase nu îți fac deloc urcușul ușor. Pentru mine a fost ok, însa cei mai în vârstă nu prea se încumetau să urce spre Notre-Dame de Provence. Și la picior e singura variantă. După un ocol zdravăn, evident, am ajuns deasupra orășelului, deasupra lanurilor de grâu, deasupra livezilor de măslini, deasupra munților chiar, pentru că de sus se vede păăână departe. Și în timp ce admiram împrejurimile, cele 16 clopote au început să cânte, am asistat la un adevărat concert.

Se pare că zona e celebră și pentru lanurile de lavandă, nu le-am gasit, poate nu am urmat noi traseul corect. Singura pată mov am văzut-o în curtea vechii mânăstiri – Couvent des cordeliers. Clădirea, care datează din secolul 13, a fost una dintre primele mânăstiri franciscane construite în Provence. Acum călugării au lăsat loc oficiului de muncă, poarta veche, din secolul 14, e singura mărturie a sistemului defensiv al orașului – erau 6 porți și 14 turnuri.

Dacă aș fi avut și mai mult timp la dispoziție, mi-ar fi plăcut să închiriez o biclă (că dacă pe-a mea mi-au furat-o, închiriez, ce să fac) și să las cele două roți să mă poarte prin Pays de Forcalquier. Erau indicatoare spre Montagne de Lure, Aubenas-les-Alpes, Saint-Etienne-les-Orgues, Apt, Manosque. Doamne, cum îmi mai făceau cu ochiul… Dar, din păcate, nu poți face chiar tot ce vrei când vii cu un grup mai mare.

Forcalquier e la aproximativ două ore de Aeroportul Marseille-Provence, cu mașina, e și un autobuz de la aeroport spre Manosque și de acolo legătură spre Forcalquier (cam două ore și jumătate, chiar patru, în funcție de ora de plecare).

 

PS: altă piață de neratat dacă ajungi prin Provence în luna august:

L’Isle sur la Sorgue: piata plutitoare