Toate satele din regiune erau frumoase, dar Gordes era spectaculos. Cocotat pe varful unui deal, cu case de culoarea mierii, era ceea ce agentii imobiliari numesc o perla, o ilustrata adusa la viata.
Nu o zic eu, ci Peter Mayle, dar chiar ca arata ca o vedere. Poti, fara probleme, sa faci o poza si sa scrii pe ea Salutari din Provence, stiind sigur ca va transmite ceea ce trebuie. Spiritul acestei regiuni binecuvantate, caldura soarelui, umbra maslinilor, farmecul caselor vechi, linistea stradutelor pietruite, intinderea de verde, banuiala ca, pe undeva, se ascund si niste lanuri mov. Zi daca n-am dreptate:
Si nici titlul nu-mi apartine, dar e cel mai potrivit, nu aveam cum sa gasesc unul mai bun: Gordes, un rêve de pierre (Le Figaro)
Povesteam ca saptamana trecuta am prins o zi cu soare, dupa multe zile cu ploaie si vant turbat, deci am fugit repede, repede, spre Gordes. Fusesem anul trecut, in vara, la citeva luni dupa ce aterizasem in Franta, si mi-a placut atat de mult satul urcat pe stanca incat am zis ca trebuie sa-l revad. Chiar e unul dintre cele mai frumoase sate din Luberon, si cand zic asta tine cont ca Luberonul e plin de sate superbe. Sunt vreo 30, nu am ajuns in toate, si cred ca cel putin 10 dintre ele sunt extraordinar de frumoase. Dar Gordes e deosebit. Si nu e o frumusete verde ca Lourmarin, sau una portocaliu-rosiatica precum Roussillion, e mai degraba o frumusete austera. O frumusete slefuita in piatra gri sau maro, stearsa de timp.
In Gordes nu prea vezi flori, ca in alte bucati de rai provensal. Copacii subtiri care se zaresc pe „scara” de case sunt parte din decorul hotelului cocotat in varful satului, scump rau de altfel. Si nici casele nu sunt impodobite cu cigales sau fluturi colorati, iar obloanele nu mai sunt demult albastre, anii si vremea le-au schimbat intr-un bleu spalacit. Dar e frumos rau!
Uneori frumusetea vine din lucruri simple si Gordes e exemplul perfect (lasand la o parte locatia, care e de-a dreptul spectaculoasa). Piatra pe jos, garduri din piatra, case din piatra. Si cand am fost noi, poate pentru ca era un pic de ceata, felinarele erau aprinse sporind si mai mult farmecul satului de piatra.
Al doilea lucru care iti sare in ochi, dupa locatie, sunt gardurile. Piatra bruta si deasupra bucati de piatra asezate una langa alta. E o emblema a satului, cand le vezi stii ca esti in Gordes. Am mai vazut ceva de genul acesta in Goult, dar nu la garduri, ci la spatiile verzi. Felii mari de piatra puse una langa alta. Ma mir cum de nu cad, ca unele sunt asezate pur si simplu, fara niciun „lipici”.
Dupa ce am vizitat Village des Bories, vechiul Gordes, plin de colibe din piatra, am realizat ca satul nu s-a schimbat foarte mult. Colibele in care traiau agricultorii secolului 18 nu sunt departe de casele mici si inghesuite din Gordes, si nici chiar de vilele noi. Doar ca ochiurile prin care intra soarele sunt acoperite cu termopane, acoperisul oval e acum aproape drept, bucata de verde din fata usii s-a marit, numai bine incape o piscina care sa-i apere pe locuitori, majoritatea straini, de dogoarea soarelui de august, gardurile din piatra s-au dus ceva mai sus, si, la unele vile, sunt dublate de garduri verzi, atat de inalte de nu zaresti nimic dupa ele.
Cred ca cel putin jumatate dintre locuitorii satului sunt straini, unii s-au mutat cu totul, altii au case de vacanta. O mare parte din sat e parasita acum. Obloanele noi noute, electrice, acopera geamurile, piscina nu se mai vede nici ea, lacatele au ferecat usile, gradinile au ramas fara scaune si mese. Proprietarii au plecat spe tara lor, dar vor reveni cu siguranta la vara, sau la iarna pentru ca iernile din Provence sunt mai blande ca altele. Probabil ca majoritatea locuitorilor de vara sunt englezi, atrasi de soare, atat de rar in Anglia, si de cartile lui Mayle. Si mai mult ca sigur sunt bogati. Gordes e unul dintre cele mai scumpe locuri dinProvence.Orasul e plin de turisti sic, de masini scumpe care isi fac loc cu greu pe stradutele pietruite, de restaurante pretioase, urcate in balcoane din care turistul cu bani poate admira toata valea.
Castelul din centru, ridicat in 1031 si reconstruit in 1525, domina piata. Poate fi vizitat, e gol, fara mobila, si mai gazduieste cite o expozitie din cand in cand. 4 euro costa biletul.Tot in centru, intre case de piatra, se ascunde biserica. Secolul 13 zice afisul. Si timpul n-a fost prea ingaduitor cu ea. Ar avea nevoie de niste reparatii urgente. Poate fi vizitata gratuit. Mai au si un muzeu, niste pivnite, o moara, si, daca ajungi, nu uita de Abbaye de Senanque.
Toata viata satului e prinsa in centrul mic. Acolo gasesti nu doar principalele obiective turistice, ci si magazine de suveniruri, boulangeria (erau doua, cred ca una s-a inchis), restaurante, si piata, cand e zi de piata. Cand nu e, zona de piata, intre castel si hotel, e parcare. 3 euro costa parcarea in Gordes, tarif unic.
Gordes nu e mare, poate fi vizitat si in jumatate de zi, fara probleme. Se pare ca satul e jumatate afara, jumatate sub pamant. Mai toate casele, mici si inghesuite, au cel putin un nivel sapat in stanca. Noi ne-am oprit sa mancam ceva, la restaurantul din dreapta castelului, era singurul loc incalzit de citeva raze de soare. Casele sunt atat de ingramadite incat soarele isi face cu greu loc printre ele. E ceva mai scump ca in alte sate din Luberon, am dat 40 de euro pe o salata cu branza de capra, piept de rata cu legume si 2 cafele, dar e ieftin in comparatie cu restaurantele care tin de hoteluri.
Apropo de asta, cele doua hoteluri din sat, care nu stiu cum au reusit sa isi faca loc printre case si stanca, si loc frumusel, unul are o piscina imensa, au niste preturi … cam 400 de euro pe noapte. Si asta in Mai, nu in plin sezon. Apoi mai exista vile de inchiriat, la fel, scumpe rau, dar sunt si preturi rezonabile. Si cine spune ca trebuie sa stai neaparat in Gordes? Luberonul e mare, dar satele sunt la distante de 5, 10, 15 minute unul de altul. Gasesti aici toate posibilitatile de cazare – Gordes si imprejurimi.
O barfa mica. La Gordes a locuit si fiica lui Francois Mitterrand. Si, daca e sa ne luam dupa ea, si presedintele mergea frecvent acolo. Francois Mitterrand a vut o relatie cu o pictorita, a rezultat o fiica, de care francezii au aflat dupa 21 de ani, desi intregul Gordes stia de existenta ei. La fel si presa. Discreti locuitorii Gordes-ului. De presa franceza…ce sa mai zic. Stiu multe, dar scriu putine, pe principiul viata privata n-are treaba cu viata publica, dar si pe principiul ziarul e detinut de X sau Y. Si tot la Gordes isi are atelierul un roman. Radu Focsa e numele lui, plecat probabil pe urmele lui Chagall (am uitat sa mentionez ca satul a fost casa multor pictori celebri, la cum arata nu-i de mirare).
Ce vizitezi langa Gordes:
Gordes e la o ora de Avignon si Salon de Provence, la vreo ora si jumatate de Aix en Provence. Daca ajungi, nu rata Roussillion, Menerbes, Oppede le Vieux, Lacoste sau Goult, la maximum 20 de minute. Poti da o fuga si la Bonnieux, la jumatate de ora de mers cu masina, Lourmarin, cam 40 de minute, Cucuron sau Ansouis, cel mult o ora. De asemenea L’Isle sur la Sorgue si Fontaine de Vaucluse sunt la aproximativ jumatate de ora. Le gasesti pe toate pe blog, foloseste butonul de search.
PS: Cel mai apropiat aeroport e Marseille Provence, cam o ora cu masina. Nu exista curse directe catre Gordes, de la aeroport. Cea mai scurta varianta pare a fi aeroport – Cavaillon, si de acolo cu autobuzul catre Gordes, info aici.
Am povestit despre Gordes si Luberon si pe blogul Adevarul
(citatul de la inceput – Peter Mayle, Din nou in Provence, Rao, 2012)
imi plac stradutele pavate, mai ales atunci cand sunt inclinate. Mi-ar placea un sfarsit de saptamana petrecut din cafenea in cafenea, printre pietre si case linistite.
Provence scrie pe tine :)))
Vreau sa-mi iau si eu cartile alea ale lui Peter Mayle…le-am vazut aici, dar cum spuneam , cam greu cu cititul en française :)).
Arata foarte dragut satucul :).
am cumparat doua,de curiozitate. nu sunt extraordinare. adica omul a prins cumva spiritul Provence ului, are niste situatii amuzante, e relaxant de citit, dar nu e grozav. nici nu cred ca vrea sa fie extraordinar.mie mi au placut doar pentru ca am intalnit fix aceleasi situatii si m-am mirat si eu de anumite lucruri. s-ar putea sa-ti para cunoscute si tie, doar e Franta:)
eu zic mai bine sa dai o fuga in Provence 🙂
Doamne, cum arata satul! Splendid! Felinarele alea aprinse sunt de vis…
Cat despre Peter Mayle, am citit trei din cartile lui Un an bun, Un an in Provence si Din nou in Provence, ma asteapta Provence pentru totdeauna si Hotel Pastis, dar el mai are cateva carti despre aceasta regiune: Lectii de franceza, Viata de caine etc Nu e genial, dar te face sa vrei acolo :))
daaaa, si eu cand am vazut felinarele aprinse…ca intr o poveste asa, frumos 🙂
Mayle a convins sute de englezi sa migreze in Provence deci stie el ce zice. Apropo de asta, mi se pare o schimbare de atitudine intre prima carte, cand abia a venit, si Din nou in Provence. Cred ca a devenit francez :))))