In Franta, pranzul are ceva ce reuseste intotdeauna sa-mi infranga si ultima picatura de vointa pe care o am. Pot sa ma asez la masa hotarat sa fiu moderat, sa mananc si sa beau cu masura si sa ma aflu dupa trei ore tot acolo, sorbindu-mi vinul si inca atras de ispite. Nu cred ca e vorba de lacomie. Cred ca este atmosfera creata de o incapere plina de oameni preocupati numai de mancare si de bautura…Despre omenire si probleme ei se poate discuta si mai tarziu, dar, pe moment, prioritate are la bouffe, haleala. Multumirea pluteste in aer. Gasesc ca este irezistibil.” (Peter Mayle, Din nou in Provence, Rao, 2012)

 

In prima parte v-am povesti despre bucatele de Provence, o parte dintre ele, cele mai cunoscute, pentru ca sunt foarte multe, si am promis ca revin cu restul mesei. Si pentru ca tocmai am terminat de citit cartea lui Peter Mayle, Din nou in Provence (relaxanta, dar nu extraordinara), voi imbina bucataria cu literatura. Asadar de mancat am mancat, sa bem ceva. Stai, desertul! Sa dam o fuga la boulangerie ca inca nu am intrat la cura. Si chiar daca ai fi la dieta, nu cred ca ai rezista sa pleci de acolo cu mana goala. O boulangerie de Provence e ispita ispitelor.

provence buc

Nu ma omor dupa bucataria frantuzeasca, desi e celebra in toata lumea, nu ma dau in vant dupa francezi, desi nu imi place sa generalizez, peste tot sunt oameni si oameni, daca tot veni vorba, nici Franta nu ma da pe spate, e super de vizitat, de trait…nu prea (sau nu am descoperit eu inca ceea ce trebuia), dar cand vine vorba de dulciuri, francezii si Franta sunt indubitabil pe primul loc. Iar Provence mi-a oferit atatea croissante, pain au chocolat, flan-uri, eclere, tarte si prajituri cu migdale, cum nu am mai mancat in viata mea. Si cite nu am mai mancat vreodata, ma mir cum de nu m-am facut cit casa.

Preferatele mele sunt tartele cu fructe de padure. As manca zilnic. Tocmai de aceea, cand da lovitura la boulangerie, domnul imi baga in fata doua bucati tarte cu fructe – uite ce ti-am luat. Si gata, nu mai conteaza ca a luat si pizza, si gogosi, si paine cu masline, toate bombele calorice posibile, spaga e primita, fapta e iertata.

Apropo de asta, ca am uitat de paine, bagheta e overrated. Se usuca repede si e cam fada. Pain de campagne e mult mai interesanta. Iar painea cu masline e geniala. La fel si cea cu seminte. Am mai incercat cu smochine, stafide sau nuci, bunicele. Mai e si fougasse,un fel de focaccia. Stiu, stiu, painea ingrasa. Dar daca tu crezi ca poti rezista unei boulangerii provensale…Eu nu pot.

Daca ajungi in Provence iti recomand sa vizitezi shop-urile locale. La Mont Ventoux am descoperit un fel de chec cu scortisoara, colindand Verdonul am gustat dulceata de smochine, la Les Baux am dat atacul la biscuitii provensali, in Ardeche am gustat dulceta de ceapa (care merge bine cu foie gras-ul) si cea de caise, la Saintes Mairies de la Mer ne-am umplut tolba cu miere de lavanda, sare si orez de Camargue, dulceata de vin (se serveste cu branza de capra), la Montelimar si L’Isle sur la Sorgue am descoperit macaronul provensal (cu migdale, fistic, caise, senzational!), si tot la Montelimar am mancat adevarata nuga. Plus ca gasesti, mai peste tot, tapenada, caviar d’aubergine, pate, ulei de masline, otet cu diverse arome (cu trufe, cu cimbru,cu miere de lavanda, cu ierburi de Provence) si o multime de suveniruri.

Ce mai au? Multe. Les Navettes de Marseille (cu floare de portocal), sau la navette provençale, cu lamaie, tot felul de biscuiti crocanti (cu migdale, nuci, smochine sau anason, de fapt multe dintre dulciurile de Provence sunt facute cu migdale sau anason. Canistrelli, cu anason sau nu, adus din Corsica se pare.

Va ziceam de macaronul a la Provence, la comerciantii mici, din piete sau targuri, era mai mare, mai greu, mai sanatos, dar ultima oara am gasit si in magazin, Macaron des Baronnies, mai mici, dar la fel de gustosi, din migdale. Apoi mai au si Croquet de Provence, un fel de biscuite uscat, dulce sau sarat, merge cu ceai, cafea, vin sau salata. Initial erau cu migdale, dar reteta a fost diversificata asa ca acum exista o droaie de feluri: cu masline, branza, rosii, ansoa sau dulci: cu smochine, miere de lavanda, caise.

Les Croquettes de Vinsobres, specific pentru Dromul provensal. Calisson d’Aix, cu pepene si migdale. Au si ei les oreillette, seamana cu gogosile noastre de la Moldova, am uitat cum le zice, parca tot ceva legat de urechi. Nu mai spun de croaissante, flan (preferata noastra), eclere…si multe, multe altele de care nu-mi mai aduc acum aminte. Nu va dau retete, ca la dulciuri nu ma pricep, rar ma incumet sa fac ceva dulce. Oricum nu-mi ies ca la carte deci mai bine dau o fuga la boulangerie. 

Une assiette de canistrelli aux grains d’anis

Ce m-a uimit pe mine e ca intr-o tara cu atatea chestii dulci exista un singur cuvant pentru toate – gateau. Ca e prajitura, tort, placinta, e gateau, ei la tot zic asaStiam ca vocabularul limbii franceze nu e foarte bogat, dar chiar asa?! Sa va povestesc si de gateau-ul de sarbatoare.

Galette des rois sau gâteau des rois. Boulangeriile si supermarketurile se umplu de coca asta, rotunda si goala la mijloc, cu fructe confiate, cand francezii sarbatoresc nasterea Domnului. Se zice ca au adus-o magii cand au venit sa-l vada pe Iisus. Se pare ca fructele uscate si colorate semnifica pietrele pretioase aduse in dar de magi. Si in fiecare gateau de asta exista o figurina, mica, mica, cine o gaseste va avea noroc. Sau ai noroc ca nu ti-ai rupt dintii in ea, pentru ca, daca o gasesti prea brusc, poate fi periculoasa. Am patit-o si eu, de aceea, cand mananc galette des rois, mai intai caut norocul ca sa pot manca linistita. In comert o vand si cu o coroana de rege (din carton) si cine gaseste figurina e incoronat.

Mie imi place mai mult gateau-ul facut in Nord. Se cheama la fel, dar reteta e total diferita. E un fel de placinta cu foietaj, umplut cu migdale. (reteta, daca va incumetati)

Si tot niste prajituri de sarbatoare: les treize desserts, adica cele 13 deserturi. Sunt traditionale pentru Craciun. De ce 13? Iisus si cei 12 apostoli. Se mananca inainte de a merge la slujba de Craciun. Traditia spune ca nu se mananca tot, se lasa peste noapte, pe masa, pentru morti. Daca le-or placea nuga (alba si neagra, adica binele si raul), migdalele, nucile, stafidele, smochinele, piersicile, merele, perele si portocalele, toate confiate, dulceata de fructe si fougasse. Se gasesc si in comert, la cutie, sub forma de nuga sau diverse bomboane.

Provence isi mai tenteaza vizitatorii cu pateuri de tot felul (cu branza in general, foarte bune) si, evidemment, clatite (dulci sau sarate). V-am tot zis de mierea de lavanda. Cu atatea campuri mov e clar ca si mierea are gust de levantica pentru ca lanurile nu atrag doar mii de turisti, ci si milioane de albine. N-as zice ca imi place mierea lor. Si gata, ca dau in diabet. Hai mai bine sa bem ceva.

provence

Rosé-ul e regele Provence-ului. Nu ma pricep la vinuri si recunosc ca imi plac mai degraba cele spaniole decat cele frantuzesti, dar mai gasesc din cand in cand cite o sticla de Côtes du Rhône care sa imi placa foarte mult. De exemplu Châteauneuf du Pape. Rose-ul e fructat, vinul alb e sec, dar, desi imi plac vinurile seci sau demi-seci, rar beau vin alb. E plin de vin, de toate felurile si culorile. Se pare ca grecii au fost primii care si-au dat seama ca solul Provence-ului iubeste vita de vie. Apoi romanii si galii s-au bucurat si ei de licoarea fermecata. Si in ziua de azi regiunea contina sa scoata butoaie pe banda rulanta, desi nu e una dintre cele mai cunoscute sau mai mari din Franta. Peste tot in Provence veti observa randuri, randuri de vie. Domenii mari, cu porti impunatoare, de unde poti cumpara sau degusta, sau petece mici, pentru consum propriu.

Alta bautura celebra in Sud e pastis-ul. “Laptele regiunii Provence” ar fi fost produs pentru prima oara la Marsilia. A inlocuit absintul, mult prea puternic si periculos. Absintul avea in jur de 70 de grade, pastisul are cam 45. Are un gust puternic de anason, se indoaie cu apa, seamana cu ouzo al grecilor. Mie nu-mi place, doar l-am gustat, si cred ca dupa un singur pahar imi canta randunelele.

Pentru mine, cel mai puternic ingredient la pastis nu este anasonul sau alcoolul, ci ambianta…Nu ma pot imagina bandu-l in graba. Nu ma pot imagina bandu-l intr-un local din Fulham, intr-un bar din New York sau in orice alt loc unde clientii trebuie sa poarte sosete. Nu ar avea acelasi gust. Trebuie sa fie foarte cald, un soare puternic si iluzia ca ceasul s-a oprit in loc. Trebuie sa fii in Provence.” (Peter Mayle)

Trufele, era sa uit de ele, noroc de Peter Mayle. Sunt scumpe rau asa ca orice mancare cu urma de trufe are un pret pe masura. La fel si o sticla de ulei sau otet cu trufe.

 

 

In toate articolele despre Franta va recomand meniul zilei, nu doar pentru ca e mai ieftin, ci si pentru ca e proaspat si bun. Un fel de mancare, sau doua (la alegere), urmate de desert si cafea, e peste tot la orele amiezii si preturile pornesc de la 8 euro (urca si pina la 20, depinde de loc). Insa un meniu provensal in adevaratul sens al cuvantului inseamna asa: entrée (din care eu una ma satur), felul principal (consistent, nu gluma), urmat de branza (un singur fel, mai mare, sau o combinatie de 2 sau 3 feluri), apoi desert, si, la sfarsit, cafea. Totul insotit de vin. Pretul e pe masura mesei, nu cred ca gasiti undeva cu mai putin de 20 de euro de persoana, in medie e cam 25-30 de euro. Oricum, nu-i pentru mine, nu pot sa duc atat oricit de bun ar fi. Si sa nu va mirati daca dupa ce termina de mancat francezii vor “spala” farfuria cu paine. Nu zicea mama ca nu-i frumos sa lasi in farfurie?

Si inchei tot cu un citat din cartea lui Peter Mayle: “Este imposibil sa stai catva timp in Franta si sa ramai imun la entuziasmul national pentru mancare…De ce sa nu faci o placere zilnica dintr-o necesitate zilnica?

PS: sursa foto wikipedia, eu am fost atat de ocupata cu mancatul incat am uitat sa mai fac si poze 😀