Ina: Musafiri la Paris

Să ne mai plimbăm un pic prin Paris. Cu ocazia asta mi-am adus aminte că trebuie să scriu și eu despre vacanta de Paște, cel catolic. Apoi despre cea de Paște ortodox, sărbătorim tot ce prindem. Anul Nou pe vechi, pe nou, chinezesc, indian etc șamd. 

Am calatorit recent, de Pastele Catolic, la Paris. Noi doi am avut noroc sa vizitam pe cineva apropiat care locuieste acolo, deci nu ne-am batut capul decat cu biletele de avion inainte de a ajunge. Nu ne-am facut multe planuri in prealabil, pentru ca urma sa mergem la Paaaaaaaariiiiiis! Si oricum avea sa fie frumos. Si a fost.

Dupa atata anticipatie si ganduri mari, am inceput prima noastra calatorie in Paris cu putina carcoteala. Am cumparat 2 cartele a cate 10 calatorii de la automatele din aeroport, si ne-am trezit cu 20 de bucatele de hartie, ejectate rand pe rand, separat. “Acu’ tre’ sa avem si grija astora, sa nu le pierdem.” Nu am inteles de ce le zice cartele a cate 10 calatorii, daca ti le da separat oricum. Asta cred ca a fost asa, o chichitzareala de-a noastra, ca sa ne mai potolim creierele infierbantate de entuziasm.

Am urcat in RER, trenul care te duce de la aeroport in oras, si ne-am distrat in continuare cu afisajul luminos al opririlor – banuiesc ca initial ideea era ca cerculetzele luminoase din dreptul fiecarui nume de statie sa se aprinda, cand urmeaza sa ajungi acolo. Banuiesc, pentru ca nu se aprindea nimic pe afisajele de traseu electronice din tren, asa ca a trebuit sa tinem cont de opriri in mod clasic, lungindu-ne gaturile dupa panourile din gari, pe un intuneric de 7-8 seara la sfarsit de Martie.

Am inceput sa hilizim si sa facem glume proaste pe seama telegutei franceze, a trebuit sa ne ocupam si noi cu o conversatie, ceva, pentru ca drumul de la Charles de Gaulle pana in arondismentul 20, unde trebuia sa ajungem noi, a durat cam o ora. Am nimerit si in plina ora de varf pe la Gara de Nord, unde am schimbat cu metroul, si ne-am incalzit bine de tot stransi in imbulzeala.  Cam asa am inceput, cu rasete si voie buna pe seama orasului nostru gazda.

Am vazut multe plimbandu-ne mai la pas, mai cu metroul, mai cu bicicleta. Eu am fost bucuroasa ca nu am stat chiar in centru, pentru ca asa am fost nevoiti sa ajungem si prin locuri pe unde altfel sigur-sigur nu ne-am fi dus. Nu toate au fost turistic-interesante sau frumoase, dar cate un mic detaliu, intamplare, sau zi de piata/bazar m-au convins ca nu am pierdut timpul de pomana pe acolo.

Pietele de cartier sunt destul de mari si seamana cu un amestec balcano-latino-oriental. Am gasit esarfe frumoase acolo la 3 euro, si niste ardei iuti de toata frumusetea. Cred ca se gasesc de toate: mancare, haine, incaltaminte, bijuterii…Produsele in sine nu m-au interesat (in afara de esarfe), ci imbulzeala, felul in care isi strigau marfa si in care comerciantii ambulanti se intelegeau cu oricine, inclusiv cu parintii lui Imre, care nu stiu o boaba de franceza sau engleza.

Undeva in arondismentul 19 am fost intr-un parc dragut, Parc des Buttes Chaumont, il puteti localiza AICI, de unde se vede o parte din oras destul de frumos, inclusiv Turnul, Sacre Cœur, pentru ca e cocotat in varf de deal.

Cand ne-am plimbat noi pe acolo era chiar prima zi de Paste, si parintii pitisera oua de ciocolata pe sub brazi, statui etc. ca sa aiba unde-i trimite pe aia mici. Cineva mai glumet (sau mai distrat) a pus doua oua in poala lui Pan.

Pentru ca am locuit la distanta de plimbare pe jos de cimitirul Père-Lachaise, ne-am dus si pe acolo. Cu harta in mana, am cautat mormintele unora ca Jim Morrison, George Enescu, Oscar Wilde si am dat peste multe altele, cum ar fi imensul mausoleu al unuia din familia Stroganoff (de fapt al uneia, Elisabeta Stroganoff), sau morminte vechi si paraginite, peste care au crescut copaci deja batrani si ei.

Asa am aflat si despre un mit urban erotico-macabru, al carui personaj principal e fostul jurnalist Victor Noir. Pe mormantul lui sta lata, fix ca in ziua mortii (amor, onoare, gelozie, duel cu impuscaturi), statuia de bronz a cadavrului, realizata dupa fotografii post-mortem, cu fidelitate in detalii – vestimentare si anatomice. Mai pe scurt, statuia verzuie de bronz e lustruita strasnic in dreptul organelor genitale (in erectie, ca asa a fost), pentru ca femeile care nu au copii, dar isi doresc, se duc si dantuiesc un pic pe statuie, sau macar o ating in punctul esential, in speranta ca vor deveni fertile. Indicatii artistico-tehnice despre procedura se gasesc pe You Tube.

Am vrut sa sa ma pozez si eu cu domnul asta curtat dupa atatia ani, dar odata ajunsa acolo m-am abtinut, pentru ca tot nu ma grabesc acum cu fertilitatea, si am zis ca e si el un mort ca toti mortii, care 1. e macabru si deci nu chiar genul meu, si 2. poate ca ar fi bine sa-l las in liniste. Si l-am lasat.

Cimitirul e si hazliu pe alocuri, dar in mare e trist si plin de nostalgie, evident. Sunt morminte si memento-uri de tot felul, cripte mari, impozante, statui interesante sau banale, si povesti la tot pasul. Daca ai timp si nu te deprima povestile despre cei care nu mai sunt, atunci e bine de mers si acolo. Mie nu mi-a parut rau ca am fost, chit ca nu am plecat mult mai vesela decat intrasem…

Despre centru, ce sa zic? M-as muta maine la Paris, ca sa ma pot plimba la fiecare sfarsit de saptamana pe acolo. Cel mai bine m-am simtit in Jardin des Tuileries, chit ca mi s-au albit cizmele de praf de la pietrisul cu care sunt presarate imensele alei. E adevarat ca la intrarea in gradina am mancat niste clatite (cam scumpe, zic eu, dar si foarte bune cand ti-e foame rau – 6 euro bucata), deci asta poate ca mi-a influentat aprecierea.

Mi-au placut spatiile largi, deschise, care te lasa sa admiri in voie arhitectura din jur, si care sunt parte din grandoarea orasului: acolo nu au facut francezii nici un fel de rabat de la arhitectura, de la aranjament in spatiu. Totul e facut sa impresioneze. Gandindu-ma acum la vizita noastra si la locurile in care am fost, imi dau seama ca prefer in mod clar zona Place de la Concorde si Jardin des Tuileries celei de langa Turnul Eiffel.

Asta nu inseamna ca nu ne-a placut Turnul Eiffel; e forfoteala multa in jurul lui si cozi interminabile de turisti care vor sa admire Parisul de sus. De fapt, Parisul e plin de cozi – stai la coada pentru muzee, biserici, plimbari cu barca, inghetata, intr-o zi am vazut coada si la nu stiu ce magazin de haine, dar nu am avut destula curiozitate sa vedem de ce. Noi am admirat cel mai bine Turnul de peste drum de Sena, adica din Trocadero.

O plimbare pe malul Senei, pornind de la Turnul Eiffel catre Ile de la Cité, pe ambele maluri, aduce in cale o multime de frumuseti. Pentru noi a fost mai simplu si mai relaxant sa zicem ca facem o plimbare pe jos sau cu bicicleta pana si prin centru, decat sa ne impunem anumite puncte fixe de vazut, desi am vrut sa ajungem la Luvru, pe Champs-Élysées, la Sacré-Cœur si Notre Dame.

Tot circuland de colo-colo, ne-am bucurat de majoritatea obiectivelor de care se bucura toata lumea, plus de unele detalii sau momente de circumstanta, cum ar fi porumbeii chinuindu-se sa manance o clatita, garguiele de toate expresiile si formele atarnand de acoperisurile bisericilor, o pereche de miri la o sedinta foto pe malul Senei, sau o pereche de politai pe rotile.

Ziceam de plimbari pe jos, cu metroul si cu bicicleta. In afara de faptul ca eu personal pledez anti-masina atunci cand se poate (si se poate mai des decat ne imaginam noi, inclusiv eu, care ma misc in reluare de felul meu), as zice ca e recomandabil sa nu te legi cu o masina la cap in Paris. Am facut si o poza graitoare intr-o parcare din fata Pantheonului, amuzanta pentru mine, dar nu si pentru sofer, imi inchipui.

E ingramadeala mare in trafic, iar pietonii trec si pe rosu si pe verde, ceea ce am invatat sa facem si noi dupa prima zi. Scuterele se strecoara cum si pe unde pot, de exepmplu profitand de ”partia” creata de o ambulanta.  M-am bucurat sa vad infrastructura pentru masini electrice, si am zis ca nu ratez ocazia sa povestesc despre asta. Chiar de la geamul nostru (deci departe de centru) am facut poza cu masinutele aliniate la alimentare.Deci se poate…

Am avut de facut o alegere grea, si anume in care muzeu sa mergem: Luvru sau Pompidou. Pana la urma am ales Pompidou (13 euro biletul), cu gandul ca odata ca-n povesti vom vizita si Luvrul. Pompidou se mandreste ca ar gazdui cea mai importanta colectie de arta contemporana din Europa (citat de pe afisul lor), este foarte aproape de Notre Dame si inconjurat de stradute pline de magazine mai mici si terase, cafenele, restaurante.

Cladirea arata ca un o jucarie imensa, iar pe masura ce urci prin tubul exterior transparent, ti se arata Parisul cu miile lui de acoperisuri, pana haaat departe la galma pe care-i cocotata Sacré Cœur.

Avand in vedere faptul ca Parisul iti cere cel putin 10 euro doar pentru a te urca undeva (Turnul Eiffel, Arcul de Triumf) si pentru a admira privelistea de acolo, noi am zis ca nu e rau deloc sa dai 13 si sa admiri privelistea, plus exponatele din muzeu. Nu mai spun ca la muzeu nu se simte ingramadeala din celelalte locuri, pentru ca nu e atata lume la coada in acelasi timp, dar mai ales pentru ca e foarte mare cladirea, si iti da senzatia de mult, mult spatiu.

Sunt 5 etaje in total, dar cand am fost noi erau deschise pentru vizitata doar 3. Un etaj era inchis, am uitat de ce, iar altul era dedicat studiului, un fel de biblioteca specializata. Chiar si asa, tot ce este accesibil e indeajuns pentru a petrece o zi intreaga acolo, daca nu te iau oboseala si foamea (pe noi ne-au luat amandoua).

Sa nu uit sa spun ca un etaj Pompidou e cat vreo 3 etaje conventionale in inaltime, si asa se face ca de la etajul 5 se vede Parisul pana departe. La nivelul de baza (intrarea) se gaseste o cafenea cu sandviciuri si patiserie, iar la ultimul etaj este un restaurant in toata regula, cu terasa pe acoperis, foarte fitos, am zis eu. La primul etaj e si un cinema, de asta spun ca poti petrece lejer o zi acolo, e ca un mic oras in oras. Noi ne-am dus pregatiti cu pachetelul de acasa, pentru ca am invatat din plimbarile precedente sa intram in boulangerie-ile de cartier ca sa ne facem plinul (sunt si in unele statii de metrou), pentru ca in centru gasesti mai putine feluri de produse, la pret mai mare.

Noi doi ne-am distrat, mirat, strambat, plimbat si rasplimbat, am admirat, am criticat, am ras cu lacrimi, am poposit, si pana la urma am obosit printre exponatele muzeului. Sunt tablouri, sculpturi, tot felul de constructii si aranjamente – unele dintre ele interactive, de unde si distractia, proiectii si montaje de imagini si sunet, biblioteca electronica cu filme de scurt metraj (daca e sa le vezi pe toate iti ia un an de zile…), colaje de-ti sta mintea-n loc, si multe altele pe care nu ma pricep sa le descriu cum trebuie.

Ce nu e clar? Princesse X, a lui Brancusi. Era si Pogany alaturi, dar Pogany prea apare peste tot/ Si,in toata nebunuia si grandoarea lui, Napoleon. Am uitat in viziunea cui, e semnatura undeva jos.  Cam in felul asta vad si eu discursurile sau atitudinile ultra-natioanliste, si pline de avant patriotic, cu scuza ca orice e permis daca e intru marirea neamului si a patriei (a! si pentru credinta, sa nu uit). Sigur ca da…

Mirodenii suspendate (scortisoara, cuisoare, chimen, curcumina, mirosea foarte frumos acolo) și atelierul reconstituit al lui Brancusi

Petit Palais. In primul rand Petit Palais e orice numai petit nu…Aici am intrat neprogramat, eram intr-una din plimbarile noastre pe jumatate nedefinite (spre Champs-Élysées, totusi), cand ne-a tentat o vizita. Nici aici nu era ingramadeala, mai deloc as zice, ceea ce m-a bucurat instant.

Dupa un scurt check-up la intrare (genti, rucsaci), intri fara sa platesti nimic, desi se dau bilete de vizitare care folosesc la ceva, nu stiu la ce – noi am uitat sa cerem, am trecut direct la business. Interiorul e cel clasic de muzeu, cu exponatele in vitrina sau frumos aranjate pe pereti. Nu stiu sa zic exact ce tip de arhitectura e reprezentata aici (site-ul oficial zice ca e un blend de traditional si modern, pentru ca a fost construit in jurul anului 1900), dar eu mi-am sucit gatul uitandu-ma in jur cu admiratie, pentru a nu stiu cata oara in Paris. 

Surpriza pentru mine a fost gradina interioara, pe care n-as fi ghicit-o vazand cladirea din afara. E si o mica terasa de cafenea acolo… o liniste deplina fix in centrul orasului plin-varf de oameni si masini. N-am baut cafea acolo, pentru ca n-am vrut sa aflu cat costa si sa-mi deranjez starea de reverie, dar si pentru ca ne lasaseram hainele la garderoba, si era destul de frig afara. Data viitoare am sa fiu mai indrazneata.

Ce poti vedea in muzeu? Nu stiu daca toate expozitiile sunt permanente, noi am gasit o colectie de icoane vechi din Balcani (cumplit mestesug de speriat creierele…multe dintre ele povestesc despre felurite suplicii la care au fost supusi sfinti sau crestini timpurii, cu imagini graitoare; eu fac exercitiu de uitare acum), o colectie de picturi moderne (sec. XIX – XX), o colectie de obiecte de arta antice si din evul mediu, pana aproape de modernitate.

Am fi vrut să mergem și la l’institut du monde arabe, dar era inchis chiar in ziua cand ne-am dus noi spre el. Alta data. Și era să uit de domnul care canta o poveste despre un pui de gaina, al carui refren (petit poussin, pettit poussin) nici acum nu ne mai iese din cap.