La ce te gândești când spui Paris? Cu siguranță că la orice numai la canalizare nu. Dar evident că și Parisul, ca orice alt loc din lumea asta, are canalizare. Și, spre deosebire de alții, face bani din ea. Cât am stat în Franța nu am putut să nu remarc că francezii știu să-și vândă marfa. Și au, cu prisosință. Numai că și cele mai mici biserici, acvarii, case etc, erau atât de frumos prezentate încât, până să ajungi acolo, credeai că sunt ceva nemaivăzut. Concluzia: francezii aia scot bani și din …canalizare.
Acum să nu credeți că am ceva cu francezii sau cu sistemul lor de canalizare, am văzut Parisul „răsturnat” doar din metrou așa că nu-mi permit să-mi dau cu părerea. Dar își permite prietena Ina, ea a fost la muzeul canalelor și ne plimbă și pe noi printr-o bucățică din Parisul subteran.
În subteranele Parisului
Deși în primele zile ne-am aruncat asupra centrului, Champs-Élysées, Arc de Triomphe, Place de la Concorde, Louvre, Ile de la Cité cu Notre Dame, Trocadéro și Turnul Eiffel, Domul Invalizilor, ca apoi să începem să ne mai și îndepărtăm puțin către turnul Montparnasse sau cartierul de sticlă și zgârie-nori Défense, am rămas la excursia asta cu impresii foarte vii și după ce am văzut niște locuri mai puțin cunoscute nouă până atunci, de exemplu parte din sistemul de canalizare al Parisului.
Cum am ajuns acolo? Gazda noastră ne-a povestit că există un muzeu al canalelor subterane, vizitabil, plus un muzeu al catacombelor. La catacombe am renunțat tura asta, pentru ca aveau un program diferit de tunelurile de canalizare – inițial vroiam să facem o zi subterană, cu ambele. Am analizat noi situația în fel și chip, și am ajuns la concluzia că Musée des Égouts e mai interesant. Și acolo ne-am dus.
La intrare (preț și alte informații aici) te întâmpină panouri mai mari cu tot felul de texte și scheme, unele pentru adulți, altele mai mult pentru copii, dar bine de știut oricum. Mi-a rămas întipărită în memorie fraza care anunța că Parisul are un consum zilnic de apă echivalent cu de două ori volumul turnului Montparnasse (e foarte înalt, ne-am cocoțat și acolo, cred că de asta țin minte) – și asta doar domestic!
Cu răbdare și puțin masochism, afli cât de mult consumi ca pierderi de apă, dar și ca bani, dacă îți e stricat rezervorul de la toaletă, dacă nu se închide bine robinetul și picură mereu, dacă faci cadă în loc de duș, dacă nu închizi apa cât te speli pe dinți sau cât freci vasele, până la clătire. Și mai afli ce mare păcăleală e sa dai bani pe apa imbuteliată de comerț, care are un cost de 200 de ori mai mare decât cea de robinet, și care apasă asupra mediului din cauza ambalajului.
Mie mi s-a părut interesant ca în mijlocul unei stări de consumereală legitime (că doar suntem în vacanță la Paris, nu?) să ni se servească și puțină realitate. Oooo, și aveam să experimentăm realitatea și mai și, câțiva pași mai încolo.
Dar mai întâi, istorie. Unul dintre coridoare, care e ceva mai spațios, gazduiește istoria canalizărilor pariziene afișată pe panouri, de la epoca romană, până în prezent. Din nou, informații foarte interesante, și de tot felul – adică și tehnice, și istorice, ba chiar și beletristice. Printre cei mai importanți oameni care au contribuit la funcționalitatea Parisului, așa cum o experimentăm noi acum, sunt baronul Haussmann și Emmanuel Bruneseau. Haussmann, susținător al lui Napoleon III, a construit și bulevardul care-i poartă numele, unde se află frumoasele galerii Lafayette, ca parte a grandiosului său proiect de renovare a Parisului.
Tot aici ni se povestește cum Victor Hugo s-a sfătuit cu Emmanuel Bruneseau pentru a construi traseul lui Jean Valjean prin galeriile subterane. Într-un colț îl și vedem de după gratii. La un moment dat, apar și galerii mai sumbre, pe unde nu ai voie să mergi. Eu, una, am fost total surprinsă când mi-am dat seama că de fapt ne aflăm în canalizări funcționale și cât se poate de contemporane. Asta mai ales după ce, mai la începutul vizitei, văzusem niște vitrine haioase cu șobolani ”la casa lor”, adică nereali, doar de show. Cred că e singura ocazie de până acum de a fi mers pe deasupra unui râu de apă folosită domestic.
Am râs toată vacanța, și mai râdem și acum de experiență – mirosea groaznic! Dar așa am aflat și noi, cu propriile organe olfactive, cum e să lucrezi la canalizări – am strâmbat din nas și ne-am schimonosit în toate felurile, însă oamenii aceia trebuie să tragă multe, pentru ca noi toți să putem trage apa fără grijă.
Data viitoare sigur vom vizita și catacombele, trebuie să mă pregătesc sufletește de întâlnirea cu un mozaic de schelete.
Să ieșim la suprafață, să tragem o gură de aer curat, în căutare de graffiti. O căutare relativ alambicată pe net – pentru Berlin le-am găsit mai ușor – ne zicea că ar fi ceva de văzut, un cartier (Belleville) unde s-ar găsi o stradă plină de street art, o clădire industrială părăsită pe malul Canal de l’Ourcq, zis și La Douane, plus unele lucrări disparate, marcate pe o hartă-aplicație pe care a trebuit să o descărcăm.
Cu o hartă tip agendă de buzunar, unde notaserăm fiecare stradă pe unde ar fi trebuit să ajungem, am plecat la drum. La început am fost puțin dezamăgită, pentru că găseam lucrări mici, aplicate pe te miri ce, iar eu mă așteptam la ziduri întregi de graffiti, așa cum văzuserăm la Berlin. Însă aveam să îmi schimb părerea destul de repede.
În primul rând, micile opere de artă împrăștiate prin mai tot orașul au farmecul și însemnătatea lor, dacă le urmărești cât de cât, pentru că majoritatea fac parte din serii, fie relativ identice, ca pisica galbenă, fie ca elemente ale unei colecții, cum ar fi Codex Urbanus (din care noi nu am identificat decât 2 figuri: 209 și 220. 220 am uitat pe unde era, dar pe 209 mi-o amintesc, e pe unul dintre zidurile care mărginesc scările spre Montmartre, dar nu ultimul rând de scări, ci unul mai jos, imediat după La Taverne de Montmartre). Dacă e să dau un sfat, acela ar fi atentie la detalii: pavaj, cutii postale, ziduri, burlane, cosuri de gunoi, ghivece de flori, semafoare, mașini – mai ales dubițe si camioane, porți si grilaje.
Mesajele sunt multe și frumoase, interesante, sau provocatoare: ” dessine moi un pouve”, ” faîtes/faites de la lumière!”, ”Karma’s a bitch”, ”Art is a basic need”,” não se iluda! toda riqueza e oriunda da exploração” și multe, multe altele. Unii artiști se semnează, alții nu, însă au niște idei care dacă nu îți plac neapărat, măcar te pun pe gânduri. Mie mi-au placut, iar printre favoriți, în afară de zâmbitoarea pisică galbenă de Paris despre care am mai povestit, ar fi micul graffitist, omul luat în zbor și teancul de bani (le-am botezat ad-hoc, nu le știu titlurile adevărate, dacă or fi având unele). De multe ori, imaginile sunt aplicate ori realizate pe lângă semnele stradale, ca să atragă atenția.
Paris, străzile cu graffiti: Rue De L’Ermitage, Rue Du Retrait, Rue de Savies, Rue de Cascades (aici am găsit un zid de casă sculptat), Rue des Envierges – cam toate în arondismentul 20.
Am făcut o pauză de priveliște la Parc de Belleville, într-o mică piațetă la intersecția a trei străzi. Parc de Belleville e un bun loc de stat în liniste, chiar și în toi de iarnă am văzut oameni citind, mâncând un sandviș, ascultând muzică. Și e frecventat de niște pisoi grași, nu mai pun poze cu dumnealor, că și așa am pus prea multe.
Odată ajunși în acest punct, am schimbat direcția către Rué Denoyez, deci nu am trecut prin parc, l-am admirat doar de la înălțime. Pe traseu am tot întâlnit arta în aer liber, si la liber:
Rue Denoyez, în arondismentul 20, Belleville, e străduța despre care scriam la început că ar fi plină de graffiti. Și chiar e, iar totul e în continuă transformare. Locul e un spectacol în sine, eu, personal, l-aș pune pe to-do-list la Paris. Aici mi-a trecut cu totul grija că n-am să vad mult și destul graffiti la un loc.
Detaliile sunt de tot felul: istorice, amuzante, ironice, provocatoare, și dacă ar fi să dai de cap sau să cataloghezi cât de cât ce se găsește aici pe ziduri, ți-ar lua o zi întreagă, deși strada e micuță – dar e tixită; sunt pictate sau sub colaje pereții, stâlpii, coșurile de gunoi, ghivecele de flori, pervazurile exterioare ale geamurilor, semnele de cafenele…Eu tot spun graffiti de zor, dar ce se găsește pe străzile Parisului, și mai ales aici, e foarte divers, de la wallpaper, la mozaic și colaje cu materiale mixte, cum ar fi cioburi de oglindă și sticlă. La unul din capetele străzii se află două cafenele, simpatice amândouă. Pe noi ne-a atras Aux Folies, unde am băut un vin fiert acru. În tot orașul am găsit vin fiert dulce de-ți sar capacele, aici au pus o feliuță de lamâie, iar zahărul alături – hooray!
Marea mea părere de rău e că am ratat (of! of! of!) Tour Paris 13, un imobil ce urma a fi demolat, si care pentru cateva luni în 2013 a fost centrul unui imens proiect de artă efemeră. Asta e, nu le poți avea chiar pe toate. Într-o zi l-am vazut din mersul metroului – unele ies și la suprafața – dar era deja târziu pentru noi, plus că știam sigur că nu poate fi vizitat înauntru, și nu am mai mers până acolo.
Aici, însă, am ajuns: clădirea abandonata Magasins Généraux. Desi la Louvre m-am bucurat intr-un fel, iar aici în altul, intensitatea a fost aceeasi, ba chiar am fost ceva mai entuziasmata de cladirea asta parasita si colorată toată, pentru ca a venit ca un cadou frumos după o plimbare luuuungă pe jos, și pentru că îmi doream foarte mult să o văd după ce o descoperisem online.
E pictata și pe dinauntru, dar din păcate noi nu am putut intra, pentru că nu era deschisă vizitatorilor de nici un fel, iar noi doi nu am îndrăznit să sărim gardul. Am aruncat un ochi înăuntru aici, și vă recomand câteva minute de învârteală și joacă 3D și vouă. Spre deosebire de Tour Paris 13, care ascunde cea mai frumoasă parte de lumea exterioară, depozitul Magasins Généraux se etalează cu generozitate în fața celor care doar trec pe lângă el. Am facut și aici o sumedenie de poze, lumina era foarte bună la apus de soare.
Termin turul de graffiti cu scarry Matryoshka, pe care am gasit-o întâmplător, în altă zi, într-un pasaj în zona Défense. E un colaj foarte atrăgător prin culori și forme, însă pe măsură ce te apropii și realizezi despre ce e vorba, te ia cu grimase. Dar de frumos, tot e frumos.
PS: citește și Ce vezi gratis la Paris
Interesanta si perspectiva asta asupra Parisului, desi nu pot sa spun ca ador sau inteleg genul asta de arta. Daca ai timp e frumos sa descoperi si alte locuri interesante, decat cele mult prea vizitate.
asta e fain la orasele astea mari, printre altele, ca au de toate pentru toti.
mie imi place, nu o inteleg tot timpul dar mi se pare interesanta 🙂
sincera sa fiu, nu stiu nici eu exact cum sa explic interesul asta al meu pentru street art, dar ma bucur pur si simplu cand le gasesc, asa ca am zis sa le caut, daca tot am timp – si de data asta am avut 🙂
de inteles, nu le pricep nici eu de multe ori, dar nu ma stresez cu asta in mod deosebit 😀
pfiii, daca as face eu o lista aici cu lucrurile pe care nu le inteleg…nu mi-ar ajunge wordpressu 😛
Si mie imi place arta asta si e drept ca nici eu nu o inteleg dar o admir. Ori de cate ori merg in Brick Lane, casc gura la toate graffite-urile de pe acolo, nici nu realizez cand trece timpul.
am zis ca o sa ma duc si eu la Brick Lane, mi-a placut ce am vazut la tine
deci trebuie sa ajung si eu in Brick Lane 🙂
🙂 am fost eu azi, nu se compara cu ce ai gasit tu la Paris. cateva, dar reusite
pai pune si tu o poza, ceva, ca sunt curioasa acuma. azi am iesit si noi, de nevoie, afara, si pe drum vad niste stele albastre pictate pe trotuar. ce m-am mai bucurat! ca in Paris, zic 🙂
o sa pun. sau vii sa vezi live 😀
:)) Si mie imi plac, ofera o alta pespectiva asupra orasului.
Ma mai gandesc si la efemeritatea lor: in ploaie, ninsoare, se pot sterge oricand, iar unele sunt chiar mici capodopere.
de acord. frumos zis 🙂