Destinația: Abbaye de Senanque. Așteptam de mult vizita la lavandă așa că ne-am trezit de dimineață și am pornit la drum. Spre Salon de Provence și de acolo spre mânăstire. Cum te apropii de orașele cunoscute pentru cultivarea ambasadoarei de Provence, tufele mov încep să își facă apariția din ce în ce mai des. Întai prin fața caselor, prin curți, prin rondurile de flori din intersecții, pe marginea drumului, și apoi pe câmpurile și dealurile care leagă satele provensale, deosebit de frumoase.
Mânăstirea Abbaye de Senanque e lângă Gordes, deci am ajuns din nou în superbul oraș cocoțat pe deal. Am admirat iar minunăția, există un point de vue de unde Gordes se vede în toată splendoarea, îl găsiți sigur, apoi, ușor, cu ochii la case și la peisaj, prin orașul de piatră, spre mânăstirea din lanul de lavandă.
Peste câteva minute am văzut și indicatorul spre manâstire. Drumul e îngust, cu greu își fac loc două mașini, de aceea există, din 100 în 100 de metri, refugii. Sunt numai bune și pentru că am putut să mă opresc să văd biserica de sus. Și am ajuns… Am închis ochii și am tras în piept mirosul de lavandă. Și cum miroase! Păcat că internetul n-are opțiunea miros!
În biserica din spate puteți intra oricând. Era și foarte cald, deci am zis mulțumesc, Doamne, pentru niște răcoare! Mânăstirea poate fi și ea vizitată, 7 euro costă biletul. Nu am avut chef, în ultima vreme nu prea mă tentează interioarele.
Mânăstirea e foarte aproape de Gordes așa că se poate ajunge cu bicicleta, pe Grande Randonee. Cum as face eu, dacă aș sta acolo, chiar și pentru câteva zile? Adică în Gordes, e superb și e bun ca punct de pornire prin satele Luberonului, caci da, tot vestitul Luberon e locul unde lavanda umple dealurile și aerul de mov (deși e cam scump). Aș închiria o biclă și aș pedala toata zona Gordes – Abbaye de Senanque. Printre casele de piatră, prin lanurile de lavandă, livezi și vii…
Și dacă tot aș fi prin zonă, aș trece și pe la vechiul Gordes, Village des Bories, niște colibe a la Provence. În fine, nu-s ele chiar colibe, că erau duse de mult. Oricum, mă uitam la ele și mă tot întrebam cum rezistă, cum stau pietrele alea puse unele peste altele? Așa cum ma întreb de fiecare dată când ajung prin Gordes, cum de nu se prăbușesc gardurile alea. E adevărat că pe interior sunt susținute cu ajutorul unui strat de lut, așa părea să fie, și că au fost restaurate, dar chiar și asa.
Casele din piatră sunt specifice pentru zona Provence, mai ales Luberon, și se pare că Village des Bories e cea mai importantă mărturie în acest sens. Au mai fost gasite și alte colibe galice, așa le mai zic francezii, izolate, dar acolo e un sat în toata regula, cu tot ce trebuie – loc de dormit (unele au patul la etaj – vorba vine, e cumva supraetajat, oamenii au încercat să se descurce cumva în spațiul mic), grânar, grajd, loc de făcut vinul, pivniță. Toate înconjurate de garduri de piatră și umbrite de măslini.
Satul de piatra a fost locuit până la sfârșitul secolului 19. Locuitorii s-au mutat apoi mai la vale, în Gordes, care nu diferă chiar atât de mult de vechiul Village des Bories.
Noi vizitasem vechiul Gordes cu altă ocazie, așa că de la biserică ne-am continuat drumul spre Sault. Satul, unul dintre cele mai frumoase din Provence, stă cocoțat pe deal și se uită, de la cei peste 700 de metri altitudine, la întinderea mov care îl înconjoară.
Big, big LIKE :*
Wow! Ce imagini colorate si frumoase!!!! Sunt de vis campurile alea de lavanda …iar abatia pe fundal pare de poveste. Big like si de la mine!